Se afișează postările cu eticheta sanius. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sanius. Afișați toate postările

luni, 8 ianuarie 2024

Vacanta de iarna...

... s-a sfârsit 😔 Am avut 16 zile de concediu si... au zburat ca vântul! Ohooo, apropo de vânt (la propriu) am avut parte din plin zilele acestea. Temperaturile au oscilat între 5 si 15 grade iar amiezile pareau zile de primavara!
Apoi în prima zi a Anului Nou, vizita la gradina zoo în magica expozitie de lumini, muzica si culori.
Marti, miercuri si joi au fost zile de tândăleală. Am servit filme "pe pâine"! Cred ca am vazut chiar si patru filme pe zi... [Mi-am dereglat total somnul, am fost treaza pâna la trei dimineata si am dormit pâna la orele 9:30. Însa, începând de luni, va trebui sa revin la rutina saptamânii de lucru cu 40 ore! Înca nu stiu cum voi reusi... mai sunt doar câteva ore pâna când va trebui sa ma prezint la birou.]
Vineri... m-a lovit un dor enorm de zapada! Cum sa închei "vacanta de iarna" fara sa fi vazut zapada?!
La aproximativ 150 km de noi, în Alpii Allgäu, într-o mica statiune montana stim ca iernile sunt mereu îmbracate în nea... Este un fenomen ciudat, pentru ca altitudinea nu depaseste 1500 metri, dar Balderschwang are zapada din plin! De jur împrejur este totul verde, în statiune însa patura de nea depaseste 70 cm iar pe vârfuri, zapada este mult peste un metru. 🛷
Asa cum ne asteptam, parcarile erau arhipline! Cei mai multi erau veniti la schi. A trebuit sa dam trei ture, pâna când am gasit un spatiu legal de staționare! Dar s-a meritat! 
Am luat saniuta si ne-am îndreptat direct spre pista de săniuş. Nu era aglomerata, erau doar câtiva copii... Am facut câteva ture, Leo a fost membru permanent al echipajelor ☺ Leo & Carmen si Leo & Helmut ☺ Am uitat ce greu este sa urci dealul! Ne-a iesit sufletul si pâna în vale, ajungi în mai putin de un minut! Este corect?! In plus, ba ne-a fost cald, ba ne-a luat frigul... Doamne, când eram copii, alergam zi-lumina si nu simteam nici gerul si nici oboseala! Uitam si de foame si de sete, chiuiam de bucurie pe panta în jos, alergam si râdeam alaturi de prieteni si ne întorceam acasa abia când se întuneca.  
"Prin omătul amintirii trece săniuţa copilăriei. Cu ecou de clinchet şi dangăt..." (citat N. Petrescu-Redi)
Pe la ora 15 a început sa ninga. ❄️🌨️ Am intrat la restaurant si am baut câte un ceai negru cu rom. Nu mi-era foame, dar mi-am comandat o portie mica de cartofi pai - miroseau apetisant. Leo s-a asezat pe bancuta, între noi (cum altfel?! ☺) si a tras un pui de somn.

Ne-am reîntors pe pista însa ne scazuse mult elan. Aveam plumb legat la picioare! Dupa doar doua ture am transpirat si sub limba! Am hotarât ca e vremea sa ne întoarcem acasa, ningea tot mai puternic si vizibilitatea devenea tot mai redusa. 
Pe masura ce ne-am îndepartat de munti, ninsoarea s-a transformat în lapovita, apoi în ploaie. Am ajuns acasa înainte sa se lase întunericul si dupa ce am facut dus, am adormit ca bolovanii ☺ 
Sâmbata am continuat cu filmele - am reusit sa vad toate nominalizarile la Golden Globes si Oscar cu exceptia filmului „Killers of the Flowers Moon“ (acesta era pe lista Amazon "de împrumutat" pentru 14 euro!). 

🎄Astazi am despodobit bradul, cu toate ca arata înca foarte bine! Cum l-am scos pe terasa (asa, cu stativ cu tot) cum a început sa ninga... Si ninge, si ninge... Meteorologii spun ca noptile vor fi cu multe grade în minus! Deci iarna s-a hotarât sa ne bata la usa! Asta se întâmpla exact acum, când practic pentru mine nu mai conteaza cum este vremea afara! Plec de acasa spre serviciu pe întuneric, ma întorc acasa pe întuneric si îmi petrec întregul timp într-un birou cu temperatura constanta - indiferent ca e vara sau iarna; lucrez la un birou cu doua monitoare enorme, toate jaluzelele la geamuri sunt trase, luminile pe plafon functioneaza 20 de ore din 24! Pentru mine acum important ar fi doar ca soselele sa fie curatate. Fac zilnic 27 km dus, 27 km întors... Si tot începând de mâine sunt anuntate greve în multe domenii! Ce este sigur este ca fermierii vor bloca multe sosele cu tractoarele si utilajele agrare... exact nu stie nimeni, care sosele vor fi afectate. Vom trai si vom vedea!
PS: înscriu postarea la rubrica "Citate preferate" - tabel inscriere Suzana

duminică, 11 februarie 2018

La derdelus



Vremea s-a încalzit si zapada aproape ca s-a topit, dar am plecat pline de optimism cu saniuta pe dealul bisericii. Chiar daca pe pârtie erau pete mari de iarba, saniuta a alunecat perfect!
Nu mai era nimeni la joaca, dar zapada era brazdata în lung si lat cu linii paralele, urmele tipice saniutelor - semn ca au fost multi copii pe derdelus. Eu m-am bucurat, pentru ca greu mi-ar fi fost sa le supraveghez pe nazdravanele Emma si Greta, într-o multime de copii. Asa însa, tot dealul a fost al nostru! În plus, Leo a putut alerga liber ☺
De câteva ori, ne-am dat pe sanie toate trei - ba chiar toti patru, ca si Leo s-a înghesuit între noi - ori de câte ori m-am urcat eu pe sanie. Cu chiote de bucurie la vale si mai gâfâind, la deal... Urcatul dealului în alergare mi-a taiat respiratia si dupa zece ture m-am dat batuta. Am facut galerie fetelor, le-am fotografiat si m-am minunat câta energie au!
Emma a fost cârmaci desavârsit iar Greta, a acceptat rolul de copilot din obisnuinta ;-) Mereu va fi "sora mai mica" ☺


Pline de voiosie ne-am întors acasa, unde ne astepta o mare surpriza. Fetele mereu ne roaga sa le lasam si pe ele o data în sauna. Însa sauna nu este pentru copii si mereu le dezamagim, refuzându-le. De data aceasta însa Helmut a fixat termostatul la 30 de grade si a lasat usa cabinei de sauna deschisa spre baie, asa încât pâna am venit noi de la sanius, întreaga încapere a avut temperatura unei zile de vara. Am facut dus toate trei si am stat în halate de baie pe sezlonguri, am intrat în cabina si am facut patru infuzii - cu lavanda, cu menta, cu portocala si cu eucalipt si am ascultat muzica de relaxare.
Incaperea de sauna este conceputa pentru doua-trei persoane, de data aceasta însa a fost înghesuiala mare! Ne-am facut loc, eu, Emma, Greta, doi cai si doi ursi de plus! ;-)
Fetele au fost extrem de încântate. Iar eu... mi-am întarit din nou convingerea ca Emma are o imaginatie deosebit de bogata si sper sa-si dezvolte mereu acest talent si cândva, sa devina scriitoare!  Când am picurat apa cu esente aromatice pe  pietrele de lava încinse de pe soba de sauna, am spus fetelor sa închida ochii si în primul rând sa identifice mireasma si apoi sa-si imagineze ceva legat de acesasta. Greta e mica, are doar trei anisori, abia vorbeste. Insa Emma, la cei sase ani, m-a cucerit cu compozitiile ei! Eu începeam propozitia si Emma o completa si tremina: "Îmi imaginez ca sunt pe un câmp plin cu flori de lavanda, e soare si cald, stau întinsa si privesc cerul albastu fara nori. Un fluturas zboara deasupra mea si mi se aseaza pe vârful nasului" ☺ "Îmi imaginez ca sunt intr-o livada de portocali, m-am catarat într-un pom, stau calare pe o creanga, întind mâna spre o portocala, o musc si rup coaja care-mi pateaza degetele cu ulei galben-oranj. Mamânc fructul zemos si-mi astâmpar setea" ☺ "Suntem în excursie pe deal, e cald si suntem obositi. Intindem patura pe iarba la umbra unui copac si ne lungim pentru a ne relaxa. Miroase puternic a menta, privesc mai atenta si observ ca iarba acolo este plina de menta. Rup o frunza si o mestec, este piscacioasa si racoritoare". Despre eucalipt nu a stiut sa spuna nimic... Emma este un copil deosebit!
Atât de mult le-a placut fetelor asa zisa noastra "sauna-party", ca au dorit sa serveasca masa de seara acolo (am avut snitel de pui cu pâine toast si iaurt si am baut mult suc de mere). Ba ar fi vrut chiar si sa doarma acolo, pe bancile de lemn, acoperite cu prosoape.
Bineînteles ca de dormit, am dormit fiecare în dormitor, in patul ei si... am dormit neîntoarse! ☺

duminică, 14 ianuarie 2018

Weekend

Cei care lucreaza 45 de ore pe saptamâna într-un birou în care lumina de plafon nu se stinge niciodata, cu sezutul lipit de un scaunul ce sta în fata a doua monitoare care-ti consuma întregul talent tehnic utilizând programe bi si tridimensionale, aceia ma înteleg când spun ca eu la sfârsit de saptamâna am nevoie de aer curat si natura pura.
Daca primavara, vara si toamna, nevoia aceasta mai poate fi echilibrata prin munca în gradina, iarna nu-mi ramâne nicio varianta. Trebuie neaparat sa evadez din casa!
In familia noastra, (de obicei) eu sunt "regizorul" acestor iesiri în natura. Caut pe internet locuri interesante aflate pe o raza de doua ore distanta cu masina - pentru excursii de o zi. Pentru weekendul aceasta, am cautat în acest cerc un loc cu multa zapada si soare.
Greu de tot, când prognoza meteo în Bavaria spunea cer acoperit si posibile averse sub forma de ploaie si lapovita! Un singur punct arata soare si zapada: Balderschwang în Alpii Allgäu.
Helmut a râs de mine când i-am spus, dar a pus sania în porbagaj si ne-am echipat de zapada.
Pe tot drumul, dealuri si câmpuri verzi... La 10 km înainte de tel înca tot nu se vedea vreo pata de zapada! Ironiile lui Helmut erau tot mai dese, eu însa repetam mereu "va fi zapada si soare" cu toate ca nici chiar eu nu mai credeam decât pe sfert! Pagina de internet spunea ca datorita unui fenomen legat de munti si lacul Bodensee, în zona este mereu zapada... Tja!
Când au mai ramas doar 3 km pâna la destinatie, a început sa apara câte o pata de zapada ☺ Drumul a urcat în serpentine si zapada de pe margine a fost tot mai înalta! Când am parcat masina, peisajul de jur împrejur era asa cum l-am visat: cer albastru, soare si zapada imaculata!

Am constatat ca statiunea este un mare centru de schi, cu teleferice, telescaune si teleschi care te poarta pe pârtii cu diverse grade de dificultate. Ne-am propus sa revenim cu schiurile. De data aceasta am avut doar saniuta.
Am cautat o pista neaglomerata, pentru ca Leo în loc sa se fereasca, ar sari cu siguranta sa se joace cu oricine-i iese în cale.
Cât de superb a fost! Câte ture am facut si câte tumbe în zapada! Câte frâne nereusite am reusit (LOL!). Ce trânte si rostogoliri spectaculoase am facut! Leo este ca un pisoi, stie sa cada mereu în picioare si îi place sa faca tot felul de ghidușii în zapada pufoasa. Am alergat în vârf de deal pâna când n-am mai putut respira! Transpirati si sleiti de puteri, am hotarât sa facem o ultima coborâre si sa poposim la barul din vale, sa ne astâmparam setea.
Toti trei nu încapeam pe saniuta, asa ca Helmut a venit pe jos. Pe terasa barului erau scoase sezlonguri si când am trecut cu Leo, toti oamenii au aplaudat. Ce s-au mai amuzat toti, cât de tantos statea Leo pe saniuta în fata mea si cum îi fluturau urechile în vânt!
Am baut câte o bere bruna apoi ne-am urcat în masina (în Germania este legal sa conduci cu alcool pâna la 0,5 ‰). Leo s-a cuibarit în geaca mea, s-a facut melc si a dormit pâna când am ajuns acasa.
[...} "Everyday Is Christmas"?!? ☺

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Sâmbata, la mijloc de ianuarie


Dupa ce în ultimele zece zile am avut vreme de primavara si în curtea mea au rasarit ghioceii si banutii, astazi a început timid sa ninga... Tare m-as bucura sa se astearna din nou zapada, sa putem proba saniuta care a sosit prin posta acum doua saptamâni.


Apropo posta... În ultima imagine este expozitia mea draga de iarna ☺ De câte ori cobor sau urc scarile, cartile postale si felicitarile îmi bucura privirile, simt gândurile celor dragi aproape si le multumesc cu-n zâmbet...

joi, 1 ianuarie 2015

Ati pasit cu dreptul în Noul An? :)

Cu siguranta, raspunsul este DA! ☺


În ultima zi din 2014 am facut o lunga plimbare pâna pe dealul de la marginea orasului, bucurându-ne de superbul peisaj hibernal. Zapada depaseste înaltimea genunchiului, nu avem soare însa este placut, temperatura oscileaza în jurul valorii de zero grade.
Ne-a placut mult atmosfera de pe colina, colorată şi plină de veselie si, pentru ca iarna trecuta am dat saniuta unor nepoti, de data aceasta doar am privit. Astazi - 1 ianuarie 2015, am comandat o sanie online, la Amazon si speram sa fie livrata saptamâna aceasta - asa încât la weekend sa o putem testa pe derdelus ☺ 

Zapada avem din belsug. Are o consistenta ciudata, nu se lipeste nici macar pentru un bulgare, însa... om-de-zapada tot am facut! ☺ Am folosit zapada adunata cu lopata într-un colt de curte, i-am pus ochi din felii uscate de portocala, câteva ridichi în forma de gura, un morcov în loc de nas, i-am împrumutat un fular si acum ne zâmbeste fericit din fata geamului.


Anul acesta de revelion am fost invitati la vecinii nostri si la cumpana dintre ani, am iesit pe strada cu câte un pahar de sampanie în mâna, sa admiram focurile de artificii. Efectul mirific al luminitelor colorate tâsnind ca rachetele spre a se desfacace în buchete enorme pe cer a fost usor estompat de fum si ceata, însa spectacolul ne-a produs acceasi mare bucurie ca de fiecare data la sfârsitul si începutul unui an. La multi ani, 2015! Tuturor, un An Nou cu sanatate si bucurii! >:D<

miercuri, 5 februarie 2014

Miercurea fara cuvinte (6) - La sanius


Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :)

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

La săniuș

La întoarcerea din Italia, am trecut prin München si i-am luat pe cei doi nepotei la noi, pentru acest sfârsit de saptamâna. Ca de fiecare data, am întocmit si acum o lista cu dorinte pe care vom încerca sa le îndeplinim împreuna. Felix si Marlene au propus pentru sâmbata - săniuș iar pentru duminica - patinaj. Foarte normal pentru o vacanta de iarna... nu însa anul acesta, când iarna se lasa atât de mult asteptata! De mai bine de 24 de ore în întrega Bavarie ploua torential si temperatura aerului masoara între 5 si 8 grade Celsius. De unde zapada?!

Astazi de dimineata dupa micul dejun, am pornit cu optimism în cautarea omatului, echipati bineînteles pentru săniuș. Ne-am oprit dupa o ora si ceva de șofat, în curtea castelului Linderhof (pe care si noi si copiii l-am vizitat cu alta ocazie și despre care am scris aici - Baroc, rococo si multa zapada, partea 1 si partea 2).
Aici în Alpii Ammergau, între brazi semeti și-un pâraias populat de rate si lebede, am gasit zapada berechet! Un peisaj fantastic - nu degeaba si-a ales aici resedinta, regele Ludovic al II-lea al Bavariei!

Oare de ce urcarea dealului este totdeauna anevoioasa iar coborârea nu dureaza decât o clipita?!
În încheierea celor trei ore de sanius, am încins o bataie cu bulgari de zapada, apoi ne-am întremat cu câte o portie de snitel si cartofi pai, serviti în fosta casa a regelui, care ne-a privit blând, din tablourile si statuetele ce împodobesc sala restaurantului :)

Drumul spre casa a trecut mai întâi pe lânga lacul Plansee... Peisajul este super-frumos, am facut câteva fotografii, pe care le voi prezenta în postarea viitoare ;) Noapte buna!