vineri, 28 mai 2010

Cititori în stele...

Ieri, dupa orele de serviciu ne-am întâlnit cu câtiva colegi, la un suc si o poveste. Sotia unuia este astrolog si a captat interesul tuturor cu teoria despre planete. Ne-a explicat ca începând din toamna anului trecut, planetele Uranus, Pluto si Saturn formeaza un triunghi, cu cât mai drept, cu atât influenta celor trei planete este mai daunatoare raportata la Pamânt si pamânteni. Catastrofele naturale vor abunda. Pe plan social vor creste neântelegerile, agitatia, conflictele, stressul, problemele pot fi mai mari decat de obicei. Schimbarile pot fi grave, surprizele neplacute, crizele majore, conflictele exagerate, totul poate scapa de sub control mai repede decat in restul perioadelor. Totul va dura pâna la mijlocul lunii septembrie 2010 si 27 august va fi punctul cel mai fierbinte al acestei situatii constelare.
Ca astrele au vreo legatura sau nu, cert este ca lumea fiebe si catastrofele se tin lant...
Totul a început cu prabusirea financiara a Americii si criza a continuat si continua în Europa. Tailanda a fost pâna saptamâna trecuta în razboi civil, prominentii politicii poloneze au disparut brusc, în accidentul de avion; demonstratiile de nemultumire au devenit o starea "normala" în Grecia, Franta, România, etc; foarte probabil ca Spania va declara insolventa, asa cum deja a facut Grecia! În Marea Britanie acum doua saptamâni, primul ministru a demisionat brusc, în China seria sinuciderilor se tine lant. Nenorocirea din Golful Mexic este de durata...Razboiul din Irak provoaca tot mai multe victime si de doua zile Coreea de Sud, ameninta Coreea de Nord...
Zeci de ani s-au tinut secret murdariile din bisericile evanghelice si cele catolice, scandaluri, acuzatii de atrocitati si abuz sexual, voci care abia anul acesta au adunat curajul necesar de a plânge, de a cere masuri drastice! Cutremurul zguduie întreaga ierarhie bisericeasca, de la simpli calugari pâna la cele mai înalte rangurile bisericesti! Încrederea oamenilor slabeste, deruta este tot mai de durata!
Pe lânga catastrofele provocate de omenire, se adauga si cele naturale: cutremure distrugatoare, vulcan în activitate...Polonia este devastata de ploi si inundatii, urmeaza Germania si apoi mai departe...
Un tablou deplorabil! Ce va mai urma?!

10 comentarii:

  1. Buna seara,sunt administratorul site-ului de desene animate desene-tari.ro , si va scriu acest comentariu pentru a incheia un parteneriat de tipul link exchange,daca sunteti deacord treceti-ma cu titlul desene animate online si trimite-ti mi codul dvs. la e-mailul parteneri[@]desene-tari.ro,va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cât pesimism pe sfârsit de saptamâna. Va urma ce va urma... si sigur vom supravietui. Ca nu avem încotro.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mihaela,
    asa este!batrânii spuneau: "sanatosi sa fim, bucurosi le-om duce toate!"
    Cu sau fara influenta stelelor, îti doresc un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Giulia,
    nu este pesimism, este realitatea pura!
    Din pdv-ul meu, pâna acum "stelele" au fost blânde cu mine :)) pentru ca, o vorba din batrâni mai spune ca, norocul si-l face omul cu mâna lui!
    Giulia draga, îti doresc numai bine.
    PS Atâta vreme cât nu suntem afectati direct, suntem idiferenti la ce se întâmpla de jur împrejur...Dar ai perfecta dreptate, indiferent ce vine, o cale de iesire gasim întotdeauna.
    Un weekend minunat îti doresc Giulia draga!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nimic nu e intimplator!
    Totul e cum vor astrele!sau cum sint asezate!
    Exista o soarta care nu poate fi inlaturata,poate usor ocolita !
    E aici ar trebui o adevarata dezbatere!
    Multumesc pentru postare!
    Noapte buna draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  6. Asa este, nu e vorba de pesimism aici... din pacate. Situatia astrala confirma si explica realitatea. Or fi cicluri cosmice, dar sigur este si "mana" omulului. Prea multa vreme ne-am comportat iresponsabil.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mariana draga,
    si pe tine te fascineaza stelele? pe mine din totdeauna...
    Sa dea Dumnezeu sa avem numai nopti si zile linistite! Te pup

    RăspundețiȘtergere
  8. Calator draga,
    problema este ca cercul se strânge tot mai mult în jurul nostru si noi tot nu întelegem "semnele" disperate pe care le da Pamântul si natura!
    Generatie de generatie, tot mai inconstienti, egoisti si mai avari!

    RăspundețiȘtergere