Ultima zi în Bremen (continuare la "Ocolul Pamântulului în 5 ore")

25 mai, duminica seara
Ajunsi la hotel, am stabilit programul pentru frumoasa seara ce tocmai se instala.

Baietii si-au propus sa "savureze" câte un trabuc si cum peste tot fumatul este interzis, noi fetele am avut voie sa alegem între a ne însoti barbatii într-un club al fumatorilor sau în a petrece seara pe terasa unui local. Bineînteles ca aerul liber este de preferat, deci ne-am îmbracat adecvat. Am decis sa mergem pe stada Böttcher, vizavi de casa cu clopotei.
Cu toate ca drumul l-am strabatut destul de des zilele acestea, toate cladirile au aratat altfel în lumina amurgului.
La intrarea pe strada Sögestrasse, grupul statuar reprezentând ciurdarul, magarusul si purcei, aminteste de vremurile când turmele de vite treceau din port spre vama. Am gasit o masa libera cu vedere directa pe clopoteii de portelan si am regretat ca spectacolul muzical nu are loc decât de trei ori pe zi.
Am petrecut o seara agreabila în compania prietenilor nostri, de la care dealtfel am primit cadou sederea la hotel, în acest minunat oras! Am discutat despre Bremenul care ne-a surprins în mod deosebit de pacut!
Seara târziu, am trecut sa ne luam la revedere de la "muzicanti", de la Roland si încet-încet, pe sub castanii înfloriti, ne-am întors la hotel. Mai întâi însa am admitrat Gara, care troneaza de vizavi de hotel. Minunata cladire! Si motivul "Muzicantilor din Bremen" este si aici prezent, ca o emblema a orasului.

La receptie l-am întâlnit pe Jan si am petrecut un timp cu el la bar. Trecuse de miezul noptii când ne-am despartit.
26 mai, luni

Dimineata am fost târziu la micul dejun, apoi am pus bagajele în masina si am pornit spre casa, încarcti de amintiri placute, pe care probabil nu le vom uita niciodata!

SFÂRSIT :)

Ocolul pamântului în cinci ore (continuare la "HB")

duminica, 23 mai
Nu stiam ce ne asteapta când am pasit pragul cladirii futuriste ce adaposteste muzeul Klimahaus. Ideea însa m-a fascinat! Bremen se afla pe meridianul 8°est, si muzeul ofera o calatorie în jurul Pamântului, de-a lungul acestui meridian: Bremerhaven 53°N, Elvetia/Isenthal 46°N, Sardinia/Seneghe 40°N, Niger/Kanak 15°N, Camerun/Ikenge 5°N, Antartica /Tara reginei Maud 75°S, Samoa/Satitoa 13°S, Alaska/ Gambell 63°N, Germania/Langeness 54°N si din nou Bremen! Ca si când am fi jucat direct într-un film ce a preluat scene live, am participat la viata simpla pe care localnicii o duc în zonele respective. Pe o suprafata de 18.800 m² unde se înghesuie anual peste 600 mii de vizitatori de toate vârstele, fiecarei tari îi este rezervat un etaj, amenajat asa încât sa ai senzatia ca esti într-adevar acolo: o casa specifica regiunii, natura înconjuratoare, îndeletniciri, obiecte de uz casnic. Amanuntele relevante sunt oferite pe monitoare, unde se deruleaza fara pauza filme despre obiceiuri, interviuri cu localnicii, dansuri traditionale, dar mai ales se cauta sensibilizarea constiintei vizitatorilor, pentru protejarea naturii si mediului înconjurator. Si aventura noastra a început:

Un tren ne-a dus din Bremen în Elvetia. Apoi am urcat într-un funicular ce ne-a lasat într-un sat. Am simtit aerul proaspat, înmiresmat si racoros al Alpilor. La streasina cabanutei erau rânduite lemnele de foc, în casa era curat si simplu. Am fost martorii unei avalanse de pietre, am muls o vaca, am exersat jodeln si la fiecare colt am asteptat sa-i întâlnim pe Heidi si Peter.
Apoi, într-un Fiat, am calatorit spre Sardinia. Familia la care am poposit îsi vedea de treburi, asa ca în fiecare zi: barbatii puneau lumea la cale, într-un birt, femeile erau în bucatarie, copii la joaca. Zapuseala si aerul apasator din-naintea ploii ne-a molesit. Rufe albe erau întinse într-o curte betonata: cearsafuri, sutiene, prosoape... ca la italieni :))
Apoi am ajuns în Niger. Aer uscat si fierbinte. O priveliste deplorabila, pamânt arid, ciulini, un bordei sub un copac golas. În fata "locuintei" mama si fiica cea mare zdrobeau într-un ceaun un soi de seminte, peste care au turnat apa si au facut o mamaliga. Ceilalti copii alergau goi, jucându-se cu pietre sau cregute uscate. O fetita de sapte anisori cara un fratior, pe un sold. Câteva gaini si caprite topaiau printre copii. Tatal era mai departe, cu camila si fiul de 10 anisori, în cautare de...? O tristete profunda ne-a cuprins si nu ne-am putut gândi decât ca ce norocosi suntem, nascuti fiind în Europa! Într-o alta încapere rula pe tavan, un film despre aceste popoare nomade. Am luat loc pe salteaua enorma si am privit impresionati de saracia în care traiesc aceste tari! Pe un alt ecran era prezentat ritualul casatoriei. O tânara fata a fost data unui strain dintr-un sat vecin, la câteva sute de kilometrii...probabil nu-si va mai întâlni familia niciodata. Durere enorma!
Calatoria a continuat într-un jeep, care la un moment dat a ramas împotmolit în mocirla, exact în padurile tropicale în selva! Am trecut printr-un labirint de liane, zgomote ciudate de pasari sau animale ne-au facut sa marim pasul. Ne-a prins si ploaia dar ne-am adapostit sub un acoperis de papura. Rulau filme despre obiceiurile bastinasilor. Statui ciudate priveau la fiecare colt de casa. Într-o încapere era un microfon la care trebuia sa reproduci un sunet de pasare sau animal si daca strigatele erau corecte, acel animal aparea reprezentat pe un ecran, în marime naturala. Am uitat câti ani avem si am stigat din toti plamânii, surprinsi fiind si noi de câte "limbi straine" cunoastem :)))
Urmatorul popas a fost Antartica. Popas este impropriu spus, pentru ca fiecare a cautat sa treaca cât mai repede prin aceste încaperi unde domneau temperaturi negative. Cât vezi cu ochii, doar blocuri de gheata...
Apoi scarile au început sa urce în spirala, peretii fiind tapetati cu norisori albi si dintr-o data am ajuns pe Calea Lactee. Un cer albastru închis, aproape negru si catifelat, plin de stelute de toate marimile si intensitatile! O minune! De o parte si de alta, pe coridor se aflau canapele moi, ca niste norisori pufosi, si pentru câteva minute am savurat senzatia ca suntem în cer.
Cine urca o scara, trebuie sa o si coboare, deci ne-am întors la cele lumesti, poposind pe o insula în Samoa. Briza oceanica, valurile mici albe, pestisorii parca pictati, nisipul fin alb, ne-au adus o doza suplimentara de buna-dispozitie. Ne-am asezat pe o bancuta si am privit fascinati. Filmele prezentau copii veseli si prietenosi, femei frumoase cu orhidee prinse la ureche, barbati solizi, mici si lati, cu bratele tatuate ce ne priveau zâmbind. Gazde bune, ne-am spus. Marele sfat al satului s-a adunat pentru întâmpinarea oficiala, o adevarata ceremonie. Ne-am asezat în cerc, în pozitie yoga si am luat parte la ritualul ceaiului. Am dansat pe armonii de ukulele si seara ne-am plimbat pe alei luminate de lumânari improvizate în coji de nuca de cocos si ulei. Dimineata am luat parte la slujba în biserica simpla - filmul prezenta membrii familiilor din sat, purtând toti haine de un alb impecabil. Barbatii ascultau predica seriosi, tinerii flirtau, bartrânii motaiau, copii se piscau si înghiolteau, mamele zâmbeau de sub borurile palariilor împodobite decent cu flori...O societate vesela si armonioasa.
Într-o curte, noi fetele am sarit pe o trambulina, închipuindu-ne ca zburam. Baietii mai ca s-ar fi descaltat si ei sa urce pe salteaua elastica, însa greutatea era limitata: 60 kilograme. Chiar si noi eram exact la granita ;)
Apoi am zburat si la decolare am realizat ca suntem în Alaska. O familie de eschimosi tocmai repara barca, dupa care au pornit la pescuit. Filmul fara happy end arata ca familia nu s-a mai întors acasa, fiind surprinsa de o furtuna. Mai departe în satul dintre ghetari, batrânii povesteau despre frumoasele vremuri când balenele erau vânate doar pentru hrana localnicilor si doar în luna martie. Povesteu despre colonizatorii americani care au reusit sa cumpere orice cu banii, chiar si suflete. Însasi bastinasii s-au schimbat mult, si-au modificat stilul de viata, unii chiar si-au murdarit constiinta. Atrocitati la vânatoare, pescuitul fara limita...Pas cu pas echilibrul naturii a fost stricat. Am parasit zona cu inima încarcata de reprosuri...
Urmatoarea statie în periplul nostru a fost cel mai nordic punc al Germaniei, zona frizona. Apa, mlastina, poduri, vânt. Am observat fluxul si refluxul înt-un recipient experimental ...Si... am ajuns din nou în marele port Bremen. O expozitie de desene, opere ale copiilor din lumea-ntreaga, îmbraca peretii coridorului ce duce spre iesire.
Cinci ore în jurul pamântului! Minunat! O experienta unica! O idee geniala, acest muzeu!
Am fi dorit sa vizitam Muzeul maritim în continuare, însa la ora 18 s-au închis toate portile. Am fotografiat submarinul si vapoarele din afara, ne-am îndreptat spre parcare si am pornit spre hotel.

Va continua...

HB (continuare mini-concediu Bremen)

Nu, nu doresc sa ma refer la tigarile HB si nici nu citez din "Arta conversatiei" a Ileanei Vulpescu :) Doresc sa expic sumar, numele întreg al metropolei gazda: Hansestadt Bremen (HB fiind simbolul pentru numarul de înmatriculare al autoturismelor). Înca în evul mediu, localitatile- port ale Germanei, aproximativ 200 la numar, au propus o conventie de într-ajutorare si aparare împotriva pirateriei. Aceasta conventie orala, s-a numit Hanse. Mai târziu, în 1669, marile orase din nord: Lübeck, Hamburg, Bremen, Braunschweig, Danzig, Hildesheim, Köln, Osnabrück si Rostock au semnat tratatul si numele oraselor au capatat prefixul Hanse. Hansestadt Bremen cuprinde orasul Bremen cu suburbiile si portul Bremerhaven, aflat la 60 km spre nord, cu iesire la Marea Nordului.

duminica, 23 mai
Am petrecut toata ziua în portul Bremerhaver.
Am parcat masina în Piata Primariei si chiar de la primii pasi am realizat ca vântul este mult mai rece decât ne-am închipuit! Pentru ca ne propusesem înca de acasa, sa facem o plimbare cu vaporasul, eu mi-am luat suplimentar în geanta, un pullover de angora. Baietii ca sa dovedeasca ce caliti sunt, nu s-au plâns, însa pe Lina a apucat-o disperarea. Ca sa nu ne strice buna dispozitie, am cautat primul shop de unde si-a cumparat o jacheta anti-vânt, cu gluga! Dupa ce s-a echipat, ne-am îndreptat spre casa de bilete a portului si imediat am urcat la bordul unei nave turistice. Conceput spre bunastarea clientilor, vaporasul avea o cupola de sticla, asa încât dupa câteva minute de la pornire, efectul de sera s-a facut simtit, fiecare pasager dezbracând mai întâi gecile, apoi renuntând si la pulloverele...Lina a hotarât cu ambitie sa nu dezbrace jacheta, dar n-a rezistat mai mult de o jumate de ora. A bombanit ceva despre 80€ investiti fara folos si si-a comandat ca si mine un piccolo. Baietii au baut câte o bere si încet-încet ne-am relaxat, ascultând explicatiile capitanului de bord.
Pentru ca ceata si vântul nu au slabit nici la terminarea turului de vapor, am hotarât sa mâncam de prânz (hmm...numai specialitati de peste, ca doar ne gaseam în tara pestelui!) si apoi sa vizitam un muzeu... E tare greu sa decizi când oferta este atât de mare: Muzeul Maritim, Muzeul tehnic - submarine, Zoo marin, Muzeul-Casa de emigrare, Casa Climei...
Ala-bala, am ales Casa Climei, dar aceasta este povestea urmatoare!

Secretele Bremenului (continuare la "Moin moin")

22.05, sâmbata dupa ora amiezii Urmatorul punct al vizitei noastre a fost Crama. Cu toate ca Jan [Ian] nu mai locuieste de mult în Bremen, si-a pastrat legaturile prietenesti iar de una am profitat noi. Seful celor mai bogate pivnite de vin ale orasului ne-a permis vizitarea acestora, fara o prealabila programare, asa cum putini au ocazia! La lumina romantica a lumânarilor, în aroma de fruct pârguit, am degustat trei tipuri de vin deosebit de gustoase. Iesiti din nou în Piata Primariei, l-am mai salutat o data pe Roland si am intrat sa vizitam Domul. Apoi pasii ni s-au îndreptat spre Sögestrasse, trecând prin Pasajul Curtea-Domului (Domshof-Pasage) unde stralucesc vitrinele magazinelor de lux. Intrarea în urmatorul pasaj este pompoasa, Lloyd Passage este Mall of Fame - locul unde VIP-uri au lasat amprenta mâinilor în placi de bronz ce paveaza strada, este locul unde se desfasoara spectacole de strada, dans, târgul de Craciun, este locul peste care trec zilnic aproximativ 30000 de pietoni. La capatul acestui pasaj, în Katherinen-Viertel ne-am asezat pe terasa unui local, am baut câte un suc, o bere dupa care ghidul nostru si-a luat la revedere de la noi. Noi am hotarât ca e timpul sa ne întarim puterile si am servit câte o farfurie cu cartofi noi si hering usor murat în saramura, ce se topea pe limba; apoi ne-am continuat plimbarea, în directia portului. Promenada prinsese viata, turistii si localnicii forfotând ca gândaceii revitalizati sub razele soarelui. Pasanti de toate culorile si natiile, îmbracati pestrit, tragând de lesa câte un catel sau împingând la bicicleta sau carucior, eleganti sau extravaganti, au aparut ca prin farmec pe aleea care cu câteva ore înainte era pustie. Am ales cel mai frumos loc, de unde am putut privi puhoiul de oameni veseli, am comandat câte un pahar de vin, am servit câte o înghetata, baietii au fumat câte un trabuc si ne-am distrat luând sub lupa fiecare trecator. Am fost martorii multor faze simpatice, dar cea mai haioasa a fost faza cu o tânara familie. Pâna când parintii si-au servit linistiti bauturile, cei doi baietei au alergat, s-au tavalit pe alee, au adunat pietricele pe care le-au îndesat în buzunarele pantalonilor pâna când elasticul din talie aproape a cedat. La plecare, tatal l-a ridicat pe fiecare pusti de glezne, cu capul în jos si l-a scuturat pâna când toate pietrele au cazut din nou pe alee, acolo unde de fapt le era locul :))) Soarele puternic ne-a gâdilat placut pielea si dupa bine-meritata pauza, ne-am continuat plimbarea, cascând ochii în stânga si dreapta, fascinati de frumusetea cladirilor, pâna în mici detalii. O clanta sub forma de pasare, o fresca, o statuie, un balcon, peste tot am gasit ceva de admirat...Bremenul este grandios! Ajunsi în fata unui local cu nume provocant "Reprezentantul permanent, das polit-kult-lokal" :) am intrat curiosi si ne-am distrat descoperind în fotografiile care acopera în întregime peretii, presedinti de stat din timpuri socialiste, politicieni de prim rang, surprinsi în situatii simpatice. Cel mai tare tablou este acela care-l înfatiseaza pe Leonid Breschnew sarutându-se cu Erich Honecker :)) Foarte tovaraseste! Dupa ce am baut câte un pahar de bere, ne-am continuat drumul în directia hotelului, abatându-ne însa permanent. Într-un magazin de suveniruri am descoperit o poza cu "Muzicantii din Bremen - divizia B": un porc, o gaina, un peste si un fluture :))) Am trecut prin parc si am admirat moara "Kaffemühle am Wall" un bistro cu specific olandez, un pic mai departe ne-am amuzat în fata unui panou-afis ce prezenta meniul zilei pe chinezeste si...cu ultimele puteri am ajuns la gara. Cu sufletul plin si picioare umflate de atâta umblat, am hotarât sa încheiem seara cu o ora de sauna, la ultimul etaj al hotelului nostru.

VA CONTINUA...

Moin moin! (salut prietenesc în Bremen)

vineri, 21.05
Drumul pâna în Bremen a fost fara peripetii, în afara de faptul ca la un kilometru înainte de a ajunge la destinatie, ne-a pozat un radar! Tare ne-am necajit, mai mult pentru ca aratam toti obositi, dupa un drum de peste 730 kilometri si, noi fetele, nici macar rujate nu eram! :) Ei, asta e viata! În maximul 4 saptamâni vom primi scumpa fotografie (~150€ plus 2 puncte!). Ca sa ne treaca din suparare, imediat dupa ce ne-am cazat, am baut câte un pahar de sampanie în barul receptiei. Rezervarile au fost facute la Mercure Hotelul Columbus (de trei stele jumate), hotelul ce poarta numele renumitului vapor de legatura Bremen-New York, cel mai mare vapor german de calatori, de dupa primul razboi moindial (Bremen s-a numit si "ultima statie europeana înainte de America" pe vremea masivei emigrari). Aflat în imediata apropiere a garii, hotelul a fost complet distrus în timpul bombardamentelor din al II-lea razboi mondial. Gara, care a fost de fapt tinta, a ramas neatinsa! Hotelul a fost reconstruit pe vechile fundatii. Anul trecut a fost complet renovat. Am locuit la etajul sapte, având o deosebita priveliste de la balconul camerei.
La acea ora târzie din noapte, în afara de noi, la bar se mai afla un barbat, rotunjor, cu barba si par vâlvoi, îmbracat cu o jacheta a radio-televiziunii ARD (Programul 1 german). Nu a lipsit mult timp pâna când simpaticul reporter s-a alaturat grupului nostru vesel. Din vorba-n vorba am aflat ca s-a reîntors în orasul natal, pentru un reportaj si munca lui va începe urmatoarea zi, dupa-amiaza. Pentru ca dimineata o avea înca libera, s-a oferit spontan sa ne fie ghid, sa ne arate Bremenul asa cum doar localnicii îl cunosc. Ce ne-am bucurat! Aceasta bucurie am platit-o însa cu un somn de doar 5 ore!
sâmbata, 22.05
Am servit micul dejun la prima ora si ne-am întâlnit cu Jan la receptie, asa cum stabilisem cu câteva ore înainte. Când am pornit, ceata înca învaluia orasul.
Bremen este cel mai vechi oras de coasta al Germaniei si al doilea între porturi dupa Hamburg.
Plimbarea noastra a început în cel mai vechi cartier din Bremen, celebrul Schnoor. Casute joase, asezate parca pe snur (de aici si numele) au fost construite în secolul al XIII-lea spre a fi locuite de pescari si marinari, mestesugarii si crâsmarii, amestecându-se mai târziu printre locuitorii acestui cartier. Ghidul nostru Jan a avut pentru fiecare locuinta o poveste, uimindu-ne prin cunostintele lui în istorie si arhitectura. Am fost impresionati la fiecare pas de pitorescul cladirilor, sarmul si romanticul fiecarei stradute, de originalitatea cu care mestesugarii au atârnat la intrarea principala, marca reprezentativa a breslei de care apartin.
Din poveste în poveste am ajuns pe locul numit "Schlachte"- pe malul fluviului Weser, unde pâna secolul trecut se executa vama si controlul vapoarelor care aduceau vite si peste. Astazi mai ancoreaza doar vaporasele turistice. Câteva vechi nave sunt ancorate permanent si servesc ca restaurante, în care chelnarii poarta uniforme de marinari sau pirati. Renumit este si teatrul plutitor (Theaterschiff) pe scena caruia tocmai se juca musicalul "ABBA, hallo"(biletele erau toate vândute!)
Duminica si sarbatorile, de-a lungul docului se întind tarabele unui târg de vechituri. Pe aleea paralela sunt plasate doar restaurante, unul lânga altul, doi kilometri! Pentru ca era frig si ceata, greu ne-am putut imagina cum ar putea arata aceasta strada plina de turisti setosi! Câteva ore mai târziu aveam însa sa ne convingem si sa ne minunam. Parca era o alta promenada!
Pe masura ce ne-am îndepartat de port, vântul s-a facut tot mai de ne-simtit si Jan ne-a spus un banc în legatura cu temperaturile relativ scazute dar constante ale Bremenului: Cum realizeaza localnicii ca a venit vara? Ploaia e mai calda! :)))
Portul orasului si-a pierdut importanta odata cu deschiderea Bremerhaven si totodata a disparut legatura portului cu târgul central. Pentru ca strada Böttcher sa devina din nou atragatoare, omul de afaceri Ludwig Roselius (inventatorul cafelei decofeinizate), direct interesat- pentru ca avea o cafenea pe aceasta strada, a platit în anul 1902 un grup de arhitecti, autorii genialului proiect dupa care strada a fost în întregime reconstruita. La bombardamentele din '44 multe cladiri au fost distruse si apoi reconstruite, dupa planurile arhitectului sef -Hoetger, strada reprezentând astazi una din marile atractii turistice, prin Roseliusmuseum, Casa cu clopote (la ora 12, 15 si 18 , treizeci de clopotei de portelan cu interior aurit, interpreteaza melodii si turnul rotativ scoate la iveala gravuri ce simbolizeaza legatura dintre pamânt, apa, aer si oameni), Muzeul de arta impresionista Paula Modersohn-Becker, Casa Atlantis, Casa Robinson-Crusoe, o suta metri pe care ai vrea sa-i fotografiezi centimetru cu centimetru, spre a pastra deosebitele impresii!
Stupoarea este enorma când la capatul strazii se deschide Piata Primariei! În mijloc troneaza de la înaltimea de 5,5 metri statuia lui Roland - o reproducere în piatra (în anul 1404) a statuii de lemn ce a fost distrusa prin ardere în 1366 si cavalerul nici nu pare asa înalt, înconjurat fiind de turnuri de biserici si cladirea Primariei (construita în stil gotic, la începutul anilor 1400). Aceste bijuterii arhirectonice sunt intrate în patrimoniul UNESCO si declarate opere de cultura mondiala. O legenda spune ca Bremen va ramane independent atata timp cât statuia cavalerului protector al orasului, va vegea asupra locuitorilor. Tot aici se gaseste cea mai veche biserica din oras, datând din secolul XI - Liebfrauenkirche, cu impresionante picturi care-si au originea in secolul XIV. La fel de spectaculoasa este Catedrala St. Petri (secolul XIII), aflata la est de Marktplatz, cu sculpturi ce-i reprezinta pe Moise, David, Petre si Paul. Ca sa ajungi la vestita statuie din bronz a "Muzicantilor din Bremen" trebuie sa treci peste canalul-pusculita, unde daca arunci o moneda, vei auzi cântecul magarului, cocosului, pisicii sau câinelui. Banii ce se aduna aici sunt folositi de catre primarie în actiuni caritabile. Muzicantii din Bremen, au deveniti cunoscuti datorita basmului Fratilor Grimm si nu cred ca exista turist sa nu se fi fotografiat aici. Se spune ca cine atinge statuia va beneficia de o portie de noroc pe termen nelimitat si odata ce apuci de picior magarusul, ai semnat un contract cu Bremenul, cum ca te vei reîntoarce sa vizitezi minunatul oras!

... VA URMA

Mâine plecam spre Bremen

Cine nu-i cunoaste pe muzicantii din Bremen din povestea fratilor Grimm? Un magar, un cocos, o pisica si un catel, condamnati la moarte pentru ca sunt batrâni si au devenit nefolositori, se salveaza, fugind spre Bremen. Tot patru suntem si noi: Uwe, Lina, Helmut si Carmen si ne-am propus sa vizitam orasul-stat Bremen, al doilea port la mare al Germaniei. Vom avea de parcurs o distanta de 740 km dus, si tot atâtia la întors! Dar avem 3 zile la dispozitie. Geamantanul este pregatit, vremea este la fel de pacatoasa ca si weekendul trecut, însa abia asteptam sa înceapa voiajul!