Ajunsi la hotel, am stabilit programul pentru frumoasa seara ce tocmai se instala.
Baietii si-au propus sa "savureze" câte un trabuc si cum peste tot fumatul este interzis, noi fetele am avut voie sa alegem între a ne însoti barbatii într-un club al fumatorilor sau în a petrece seara pe terasa unui local. Bineînteles ca aerul liber este de preferat, deci ne-am îmbracat adecvat. Am decis sa mergem pe stada Böttcher, vizavi de casa cu clopotei.
Cu toate ca drumul l-am strabatut destul de des zilele acestea, toate cladirile au aratat altfel în lumina amurgului.
La intrarea pe strada Sögestrasse, grupul statuar reprezentând ciurdarul, magarusul si purcei, aminteste de vremurile când turmele de vite treceau din port spre vama. Am gasit o masa libera cu vedere directa pe clopoteii de portelan si am regretat ca spectacolul muzical nu are loc decât de trei ori pe zi.
Am petrecut o seara agreabila în compania prietenilor nostri, de la care dealtfel am primit cadou sederea la hotel, în acest minunat oras! Am discutat despre Bremenul care ne-a surprins în mod deosebit de pacut!
Seara târziu, am trecut sa ne luam la revedere de la "muzicanti", de la Roland si încet-încet, pe sub castanii înfloriti, ne-am întors la hotel. Mai întâi însa am admitrat Gara, care troneaza de vizavi de hotel. Minunata cladire! Si motivul "Muzicantilor din Bremen" este si aici prezent, ca o emblema a orasului.

La receptie l-am întâlnit pe Jan si am petrecut un timp cu el la bar. Trecuse de miezul noptii când ne-am despartit.
26 mai, luni
26 mai, luni
Dimineata am fost târziu la micul dejun, apoi am pus bagajele în masina si am pornit spre casa, încarcti de amintiri placute, pe care probabil nu le vom uita niciodata!
SFÂRSIT :)
Am mai zis-o: va invidiez pentru toate locurile frumoase unde ajungeti si libertatea de miscare! Momentan ma multumesc ca calatoresc cu gandul si cu voi....
RăspundețiȘtergereCeska draga,
RăspundețiȘtergerenici eu nu am calatorit atâta cât timp au fost mamarutele mele mici :) Gâza va creste repede, ai sa vezi! Va pup
PS: azi dimineata am pus scrisorica la posta :)
S-a schimbat la fata blogul tau. Frumos. In ton cu natura.
RăspundețiȘtergerecalator? :))
RăspundețiȘtergereDa, macar pe blog sa fie cald, ca la noi de 4 saptamâni ploua si nu avem mai mult de 15°C Primavara aceasta florile au înflorit sub ploaie si s-au trecut sub ploaie...nu m-am putut bucura de parfumurile lor!Totusi sper la o vara buna! Masa pe terasa sta acoperita în husa :( ploi nebune fara pauza sunt anuntate pâna la sfârsitul saptamânii!
La noi sunt temperaturi de peste 30 de grade si este aproape irespirabil aerul. Zapuseala in toata regula.
RăspundețiȘtergereCe excursie frumoasa! Abia acum am reusit sa dau si ultima "fila" a jurnalului tau de calatorie. Muzeul Climei este fantastic! Si apropos de clima, nu pot sa cred cat a plouat! Pe noi ne topeste soarele aici de cateva zile... si in weekend se anunta furtuni... primavara a fost din nou tare scurta.
RăspundețiȘtergeredraga Calator,
RăspundețiȘtergerecu toate ca locuim pe aceeasi paralela ~45°N (+/-2°) sa înteleg ca voi locuiti în Egipt si noi Danemarca ??? :))) Ce modificari teribile de clima!
Alina draga,
RăspundețiȘtergeresi eu m-am gândit ca iata o metoda pentru fiecare tara, de a atrage vizitatori si de a face bani. Daca Bucurestiul ar face un muzeu similar cu tarile ce se afla pe meridianul 26°ar fi o atractie mare, indiferent daca afara ploua sau e zapuseala. Nu mai stiu cât am platit ~10€ dar banii s-au meritat din plin!
La noi luna mai a fost ca noiembrie! si nu sunt semne ca se va schimba ceva! Dar nu-mi pasa :) mi-am cumparat cizme de vara :)))
Carmen, eu nu stiu ce meserie ai (si nici nu conteaza) dar cred ca cel mai bine si mai bine ti-ar sta calator, scriind cronici de calatorie... :)
RăspundețiȘtergereMosule draga,
RăspundețiȘtergerese spune ca cei ce au meseria mea au foarte multe asemanari cu câinii: au privirea inteligenta si greutati în exprimare :))) Ai ghicit? sunt inginer(TCM)
Ti-am furat melodia. Superb montajul tau. Clipe placute petrecute în compania celor dragi. Hm... mai trebuie sa profit de prezenta puiului meu.
RăspundețiȘtergereDaca se încalzeste... am sa merg cu el pe plaja.
Giulia,
RăspundețiȘtergereai perfecta dreptate, bucura-te de copiii tai cat îi mai ai în preajma! E fain ca suntem mamici :))
;)ah,Giulia! melodia este interpretata de Joana Zimmer si se numeste I Believe (Give A Little Bit)
RăspundețiȘtergereBuna seara,
RăspundețiȘtergereLocuiesc de ceva vreme in Bremen, cunosc foarte bine toate locurile descrise si totusi, citind cele scrise de tine despre acest oras, l-am vazut mai frumos decat il stiam. Cred ca se datoreaza talentului tau de a scrie.
Iti doresc toate cele bune si cred ca am sa mai vizitez blogul tau.
Dan
Draga Dan,
RăspundețiȘtergerema bucur mult ca m-ai gasit! la urmatoarea vizita pe care am s-o fac Bremenului, trebuie sa ne intalnim neaparat la o cafea - la Clopoteii de Porzelan? :))