
În ultima zi de vacanta, înainte de a-i duce pe
Felix si Marlene înapoi la parintii lor în München, am planuit o mica drumetie în crângul de la marginea orasului, bordat de râul Lech - afluent al Dunarii. Drumul a durat aproape doua ore si am cautat sa atragem copiilor atentia asupra particularitatilor din natura, acum la început de primavara.

La fiecare pas ne-a fermecat câte ceva, într-un loc o scorbura adânca, în altul un trunchi de copac acoperit în întregime cu muschi verde-matasos, un grup de casute - cantina pasarelelor, câteva seminte cu puf, agatate pe crengile înca golase, un stol de rate salbatice aterizând zgomotos pe oglinda apei...

Am remarcat ca inflorescentele lunguiete ale alunilor sunt aproape trecute, însa mugurii de mâtisori abia au pocnit.

Pe poteca, era cât pe ce sa calcam un smoc de galbenele rasarite printre pietre. Mai la umbra, sub frunze, am descoperit un loc cu ghiocei, altul cu brânduse, ba chiar am gasit un superb puiete de "liliac-de-iarna". Fiecare a încercat sa-si repereze locurile si cât ne-am mai bucurat la întoarcere, redescoperind florile! ☺

Am ascultat trilul pasarilor si am descoperit o ciocanitoare foarte harnica. Apoi ne-a impresionat mult un pitigoi, care minuscul cum e, a facut sa rasune codrul!

În preajma râului am descoperit copaci rosi de
castori si am fost intrigati de tupeul pe care îl au în a-si alege sa-i roada pe cei mai falnici!

Când am ajuns la cascada, ne-am ales un loc din care sa avem priveliste de ansamblu asupra minunatei caderi de apa si am coborât pe mal.

Fiecare si-a cautat o piatra stabila pe post de scaun, am întins la mijloc servetelul alb, am scos canile si am turnat ceai de lamâie cu multa miere - preferatul copiilor. Fiecare a avut câte o
Brezel, eu am avut un corn din faina semi-integrala cu seminte de floarea-soarelui si bostan.

Chiar daca saracacios - pentru ca nu mâncarea a fost scopul iesirii noastre în natura - am numit totusi popasul picnic ☺
Am mâncat în tacere, am ascultat vuietul apei si am urmarit ceata care se ridica în locul în care masa de apa se sparge între pietre, împrastiindu-se în stropi fini.

Ne-am întors acasa frânti, nu atât de oboseala drumului, cât de taria aerului curat de primavara.

PS: Oare care din cateii întâlniti pe drum, este Patrocle? ;)