Sa fi avut 5-6 ani… Eram la bunici în Saptamâna Mare. Prea multe detalii nu îmi amintesc, însa unul singur ma face mereu în preajma Noptii de Înviere sa scormonesc în amintiri. Din pacate, bunicii nu mai sunt lânga mine sa încercam împreuna sa reconstituim acea noapte magica… Dumnezeu sa-i odihneasca în pacea eterna!
Îmi placeau mult vacantele la bunici. Pe atunci locuiau în Bucuresti pe Brezoianu, direct lânga unul din spatiile de joaca din Cismigiu. Dupa micul dejun, ieseam singura la leagane si groapa cu nisip.
Bunicii locuiau la ultimul etaj într-o cladire veche si eleganta, cu doua sau trei etaje. Pe acelasi palier locuia o familie care avea un baietel. Nu stiu ce vârsta avea, însa era înca bebelus, mergea de-a busilea. Mama lui îmi atragea deseori atentia cu blândete, sa nu alerg pe scari „ca doarme bebe“. Sotul doamnei lucra într-un minister. Bunicul, colonel pensionar, lucra înca contabil-sef la o întreprindere bucuresteana, din placerea de a avea o ocupatie serioasa (poate si din motive financiare, pentru ca planuiau sa se mute la Sibiu, unde doi ani mai târziu au si ridicat o casa mare în curtea strabunicilor. Sora bunicului a ramas sa locuiasca în aceeasi curte, în vechea casa parinteasca).
Bunicii erau persoane foarte sociabile, aveau câtiva prieteni foarte buni si în acea Noapte de Înviere a fost stabilit sa vina toti la masa, la bunici. Atunci a fost prima data când masa de Paste a însemnat pentru mine ceva deosebit.
Toata ziua bunica a fost ocupata la bucatarie. Bunicul a fost cu mine de dimineata la târg în Obor, sa vedem puii de gaina si de rata. Doamne ce mult îmi placeau! Mai ales cei ciocolatii!
Dupa masa de prânz am fost cu patinele cu rotile în parc. Seara, dupa baita, am adormit imediat.
La miezul noptii m-a trezit vocea bunicii care mi-a soptit ca e Noaptea de Înviere si ca pentru mine a sosit un pachet de la Iepuras. Pe comoda era o cutie mare de carton. Doream sa stiu ce ascude însa eram prea adormita sa o deschid singura. Bunica a scos din ea cea mai frumoasa rochita pe care am vazut-o vreodata! Plus strampi albi si pantofiori de lac, asortati la rochita din satin cu flori roz-pastel.
„De Pasti ne înnoim“ a zis bunica. De atâta bucurie si uimire, atunci nici nu am întrebat nimic în legatura cu misteriosul Iepuras. M-am lasat îmbracata ca o papusa. Apoi bunica mi-a pieptanat parul si l-a lasat liber (de obicei îmi facea doua codite împletite). A prins doar bretonul cu o agrafa. Când am fost gata, mi-a dat voie sa ma parfumez cu parfumul ei pe care-l adoram. Mirosea a primavara!
Am iesit din dormitor în hol. Usa de la intrare era larg deschisa si din casa scarilor se auzeau voci. Pe holul dintre apartamente era întinsa o masa lunga. Bunicii si vecinii au hotarât sa serbeze Pastele împreuna, cu tot cu musafiri.
Mama bebelusului plasa platouri cu mâncaruri alese pe masa lunga, acoperita cu fata de masa alba, scrobita. Bunica intercala platourile ei si amandoua râdeau.
Bebelusul dormea, doar eu eram asa de mare încât sa am voie sa particip la sarbatoare.
Bunicul era înca la biserica, cu sotul vecinei. Au sosit cu lumânarile aprinse, au salutat vesel „Christos a Înviat!“ si au dat lumina candelabrelor de pe masa festiva.
În urma lor au urcat scarile grupuri de adulti – prieteni de-ai bunicilor si de ai vecinilor. Îsi spuneau „Christos a Înviat!“ „Adevarat a Înviat!“ si se îmbratisau. Ofereau gazdelor frezii si zambile si mie pungute cu bomboane si ciocolata. Tot ce se întâmpla în jurul meu era nou, interesant, fascinant! Eram singurul copil, stateam pe scaunul pe care m-a asezat bunica si priveam încântata, aproape fara sa respir! Casa scarilor generoasa, scarile din marmura cu balustrada din lemn furniruit, tavanul înalt pe care dansau luminile lumânrilor la fiecare miscare a invitatilor, ciocnetul oualor rosii, al paharelor si tacâmurilor, vocile vesele ale comesenilor, parfumul florilor care împodobeau masa, rochita mea noua… Îmi parea ca traiesc o poveste! Si toate aceste minuni datorita Învierii Domnului Iisus!
Numai bunatati erau întinse pe masa, însa nimic nu ma tenta. Conta doar faptul ca aveam voie sa fiu si eu acolo!
Nu stiu cât a durat pâna când bunica a observat ca pleoapele-mi sunt tot mai grele. M-a luat de mâna si mi-a spus sa-mi iau ramas bun de la musafiri si sa merg la culcare. Unii mi-au mângâiat mânutele, altii m-au ciupit de obraz si m-au pupat de frunte. În timp ce am facut turul în jurul mesei, un domn elegant s-a aplecat la urechea mea, mi-a soptit sa întind mâna si sa închid ochii. Am executat automat si am simtit ceva pufos în causul palmei. Când am deschis ochii, tineam în mâna un saculet în miniatura, strâns cu snur cu perlute aurii. „Nu voi fi aici de Stropit
însa asa o floricica gingasa trebuie udata, sa creasca si sa înfloreasca. Sa-l folosesti sanatoasa si voioasa!“ mi-a zis. [Mult mai târziu, în discutiile reluate dupa câtiva ani cu bunica, am înteles sensul vorbelor acelui domn. Era un prieten de-al vecinilor si se pare ca lucra în ambasada. Nu l-am mai întâlnit niciodata.]
Bunica m-a luat de dupa umeri si m-a dirijat spre dormitor. Nu stiam înca ce proteja acel saculet din catifea de matase alba. Era un parfumel în sticluta slefuita ca un diamant, cu capac auriu. În acea noapte am dormit cu saculetul cu parfum sub perna. Abia a doua zi am îndraznit sa desfac dopul si o aroma tulburator de placuta m-a învaluit. Parfumelul în saculet a devenit talismanul meu. Oriunde mergeam, purtam saculetul cu mine. Nu ma parfumam. Foarte rar atingeam usor gura sciclutei cu vârful degetului si apoi tamponam zona din spatele urechilor.
Timp de câtiva ani am avut parfum în sticluta. Apoi am pus apa cu o pipeta. Mirosul persista atât de puternic, încât chiar si apa parfuma ☺
Au trecut multi ani… Cred ca eram prin clasa a VI-a sau a VII-a. Într-o vara, eram undeva în tabara. Dormitorul de fete avea 15-20 de paturi. Seara, dupa ce se dadea oficial stingerea, ne adunam toate în cerc si povesteam, cântam si dansam. Faceam cum s-ar spune acum „Pyjama Pary“ ☺ Eu eram un fel de vedeta, fetele ma considerau „deosebita“ pentru ca aveam camasa de noapte facuta la comanda. Era lunga pâna la glezne, lucrata dintr-un batist bleu cu flori mici albe, dupa un model migalos, lejer cu pliuri, ca o rochita de zâna – ziceau fetele. Bunica comandase pentru mine din acelasi material si lenjerie de pat.
Într-o seara am povestit fetelor despre Noaptea de Înviere – povestea aici redata, si le-am aratat punguta alba cu sticluta cu apa parfumata. A trecut din mâna în mâna si toate s-au minunat.
A fost ultima noapte când am avut-o sub perna… A doua zi disparuse. Definitiv si irecuperabil.
PS: Cred ca amintirea acestui parfum a determinat în mine dorinta de a colectiona (ca adult), parfumuri-miniaturistice ☺ vezi foto.
