Toamna... e ca vara

Toamna de anul acesta este practic o a doua vara... Incredibil ce vreme frumoasa, pentru acest sfârsit de octombrie!
Pentru ca în cursul saptamânii se întâmpla sa nu am prea mult timp liber, profit cât pot de sfârsitul de saptamâna si petrec cat se poate de mult timp în mijlocul naturii. Noi dealtfel obisnuim sa facem excursii la fiecare weekend. Bavaria are relief variat, este un land superb, încarcat de istorie, legende si traditii si nu-ti ajunge o viata de om sa vezi si sa cunosti totul. Sâmbata aceasta am hotarât sa facem o excursie în Allgäu, mai precis în partea de est a muntilor, în zona localitatii Eisenberg (Muntele de fier).
Am plecat de acasa pe la ora 10 si jumatate. Calatoria cu masina a durat ceva mai mult de o ora - sunt cam 100 km pâna la poalele muntelui. În zona aceasta, altitudinea variaza între 800 si 2000 metri, drumetia noastra însa nu a atins piscurile alpine.
Am parcat masina si am pornit la pas spre ruina casteluilui Eisenberg. Drumul pâna la castel este marcat, strabate mai întâi o pajiste si apoi urca prin padure în spirala, pâna pe vârful Eisenberg, la 1055 metri înaltime. Amestecul de foioase si conifere face drumetia prin padure foarte placuta. Coloritul frunzelor care înca mai atârna pe crengile copacilor este superb iar covorul frunzelor cazute este parfumat si deosebit de fosnitor. Leo a fost foarte încântat!
Castelul a fost ridicat în anul 1315 din ordinul lorzilor von Hohenegg si în anul 1646, spre sfârșitul Războiului-de-treizeci-de-ani, castelul a fost incendiat. Aceeasi soarta au avut-o si cele doua cetati vecine: castelul Hohenfreyberg și fortareata Falkenstein. Dupa incediu, acestea nu au mai fost niciodata reconstruite. Martore peste secole au ramas doar zidurile si turnurile ce au avut structura de piatra. Tot ce a fost lemn si tigla s-a distrus.
Vizavi de Muntele Tannheimer, ruinele castelelor sporesc farmecul peisajului. Castelul Hohenfreyberg a fost ridicat în anul 1418 din ordinul baronului Friedrich von Freyberg. Castelul este considerat unul dintre ultimele edificii importante ale Evul Mediu german.
Cele doua ruine-castel pe care le-am vizitat, sunt preluate într-un program de conservare si au valoare istorica. Situl este deosebit de impresionant prin marime.
De la înaltimea zidurilor, pe partea cealalta a vaii, se zareste  faimosul Castel Neuschwanstein.

În drum spre parcare, ne-am oprit la hanul Schloßbergalm Zell, ce respecta traditia alpină si promoveaza bucătăria bavareză. Am luat loc pe terasa mare si am servit câte o gustarica si o bere bruna. Leo a tras un pui de somn la picioarele noastre.
Am savurat ultimele raze de soare pe pajiste si am ajuns acasa la apusul soarelui. A fost o zi splendida.

Început de toamna în Alpi - Miercurea fara cuvinte 41/2019

05.10.2019 - Breitenberg


Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Excursie de weekend

La sfârsit de saptamâna, pentru a fugi de canicula, am ales sa facem o excursie în Alpi.
Frumoasa Bavarie are numeroase locuri superbe cu natura salbatica si fenomene uimitoare. Canionul Partnach este unul din aceste minuni ale naturii, în imediata apropiere a localitatii Garmisch-Partenkirchen - localitate cunoscuta în mod special datorita Jocurilor Olimpice de iarnă.
Am parcat masina direct lânga stadionul cu trambulina pentru sariturile cu schiurile si am pornit la pas pe drumul ce serpuieste pe malul râului Partnach. Apa acestui râu are culoare alb-turchiza si puterea cu care coboara din munti este incredibila. În 240 milioane de ani, a reusit sa taie stâncile de granit la adâncime de 80 metri si sa-si faca aici o albie pe lungime de 800 metri. Canionul este impresionant si drumul turistic este deschis pe tot parcursul anului, fermecând printr-o frumusete speciala în fiecare din cele patru anotimpuri. Vuietul apei este atât de puternic încât acopera vocile turistilor. Poteca este sapata direct în stânca, deasupra tălăzuirii apelor si trece deseori prin tunele ce seamana destul de bine cu intrarile în pesteri. Stropii izvoarelor atrase ca de magnet de râul Partnach se sparg pe vârful stâncilor, scânteind în lumini multicolore. La fiecare pas, canionul ofera ceva spectaculos si ai vrea sa fotografiezi fiecare clipa! Te afli într-o alta lume, este o lume de basm!


La iesirea din canion, termometrul indica 32° la umbra - un motiv în plus sa accepti invitatia terasei rustice. Bei o bere de la gheata si servesti o pereche de cârnaciori picanti, alaturi de o chifla proaspata, pufoasa. Cu forte noi, îti continui calatoria. Înainte de a ajunge în parcare, drumul se bifurca si un indicator arata ca la câtiva pasi mai sus se gaseste cea mai mica si mai veche statie de telecabina din lume. Gândul ca poate nu va mai exista multa vreme nu-ti da pace si nu vrei sa ratezi sansa pe care o ai astazi ☺
Telecabina Graseck poate transporta maximal 4 persoane, linia a fost data în folosinta în anul 1953 si leaga cheile Partnach (cota 750) cu vârful muntelui Wetterstein (cota 900). Deplasarea se face cu o viteza de 3 metri pe secunda si calatoria dureaza doar 4 minute. Urci în telecabina lasând în urma vuietul râului Partnach si cobori în atmosfera de pace deplina, oferita de turda alpina. Este ca o calatorie într-o alta dimensiune a timpului. Tot ce te înconjoara aici este altfel! Linistea este mai adânca, verdele pajistilor este mult mai crud si mai pur si se întinde direct la baza cerului albastru; aroma de fân si flori salbatice este atât de intensa încât simti ca plutesti, ca poti sa zbori. De jur împrejur nu auzi decât talanga vacutelor ce pasc fericite si indiferente ca ai aparut si tu în peisaj. Este atâta pace si armonie!
Pe terasa casei padurarului poti savura o felie de Zwetschgendatschi (placinta de casa cu prune) în timp ce privesti coama plesuva a celui mai înalt munte din Germania - Zugspitze.
Beat de atâta frumusete, te urci din nou în telecabina si te reîntorci pe drumul ce leaga canionul Partnach si stadionul olimpic. Stii ca nu esti decât un mic trecator prin acest tinut de basm, dar esti fericit ca ai petrecut o zi minunata si ai reusit sa te rupi pentru câteva ore din rutina în care esti sortit sa functionezi în cadrul societatii contemporane.