La mulți ani pentru 2026! - Miercurea fara cuvinte 53/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

La cumpana dintre ani

Pe 6 ianuarie se împlinesc 3 ani de când îl avem pe Leutu ♥ Revelionul 2016-2017 a fost ultimul pe care l-am petrecut undeva la restaurant - în oras la noi sau la munte în Germania, Austria sau Italia, pe vapor pe Dunare, ori la Gardasee... aproape niciodata acasa ☺ Acum a fost al treilea revelion petrecut acasa si nu ne pare rau de loc ☺
La orele 16, pusi la patru ace, am fost la cinematograful din cartier, care a preluat live "Concertul de Revelion" de la Filarmonica din Berlin. Am savurat un superb concert sub bagheta dirijorului Kirill Petrenko si cu soprana de coloratura Diana Damrau. O suita de dansuri, musicaluri si poeme simfonice, scrise de Gershwin, Bernstein, Rodgers, Weill, Sondheim si Arlen. Diana Damrau a interpretat exceptional melodii facute celebre de Judy Garland, Barbra Streisand si Ella Fitzgerald.

La ora 20 am fost din nou acasa, la "copilul" nostru blanos☺si am petrecut noaptea dintre ani alaturi de vecinii nostri, "parintii" lui Rico (pudelul cafeniu) si "parintii" Clarei (maidaneza salvata din mânile hingherilor din România). Majoritatea cateilor sufera enorm în noaptea de revelion, cand pe strazi se aud bubuituri si explozii de artificii si rachete. Rico a stat ascuns sub pat, toata noaptea. Clara a aparut de cateva ori, doar sa-l salute pe Leo, apoi s-a ascuns si ea intr-un colt, sub scari. Singurul Leo ne-a tinut companie noua, bipezilor. La ora 12 am iesit toti pe strada, cu paharele de sampanie în mâna, sa admiram focurile de artificii.
Leo a avut încredere în noi ca avem grija de el si ne-a însotit... la început timid, cu coada între picioare si spre final, relaxat si indiferent la pocnituri, tinându-si coada în pozitie normala. Exact ca si anul trecut ☺Am rezistat la povesti si gustarele pâna pe la ora 3 a Noului An.
La multi ani, cu sananate, noroc si numai bucurii! Fie ca anul 2020 sa fie un an de succes, atat pe plan privat cât si profesional, sa fie un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii, mai luminos si mai frumos ca 2019!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
PS: asa arata Leo acum 3 ani ♥

Un albastru infinit

continuarea articolului "Ultima zi a anului la cota cea mai înalta"

Statia meteorologica si antenele ce o înconjoara, plantate în imensitatea de gheata, piatra si zapada, creeaza cumva o imagine de science-fiction. Tot ce vezi este impresionant si doresti sa explorezi mai mult. Totul pare salbatic însa esti constient ca te afli într-o zona lipsita de primejdii. Întâlnesti oameni de toate vârstele si din toate națiunile pământului, veniți să se bucure si sa simtă înaltimea, libertatea, puritatea. Deasemenea sunt si multi catei (☺ Leo a marcat cota 2964☺).


Am coborât scara de metal spre terasa inferioara si cu tot vântul acela puternic, am facut totusi o tura.
Apoi ne-am refugiat la etajul doi, în cladire, la restaurant. Am gasit o masa libera direct lânga fereastra. Am servit un gulaș fierbinte si iute, sa ne încalzim rapid si am admirat prin fereastra sclipirile de diamant ale muntilor încarcati cu zapada, mângâiati de razele soarelui.
Am iesit din nou pe terasa si am trecut podetul pe partea austriaca. Si aici tot atât de multi turisti! Ne-am reîntors în Germania (☺) si am coborât cu telecabina peste ghetar în Platoul Soarelui.







Cu sufletul si ochii încarcati de albastru si alb-pur, ne-am reîntors la statia Zugspitze si am urcat în cabina care ne-a coborât la cota 1000. În vale soarele tocmai îsi retragea ultimele raze. Ceata forma pâlcuri si plutea usoara în aer, aproape de suprafața pămîntului acoperit cu o patura subtire de zapada. Daca la cota 2964 metri, înaltimea zapezii depasea 2,7 metri, aici la Eibsee, zapada abia daca mai avea 20 centimetri.
Am traversat padurea si ne-am regasit masina parcata la margine de sosea. Pe drum, ne-a depasit trenuletul care asigura transportul turistilor în parcarile mari din alte localitati, cei care au fost nevoiti sa îsi lase masina mult mai departe decât norocosii de noi ;-)


Drumul spre casa a fost superb - am surprins câteva imagini si le-am postat în articolul "În Ajun de Anul Nou"

Ultima zi a anului la cota cea mai înalta

continuarea articolului "O telecabina si trei recorduri mondiale"


Am constatat cu uimire ca o cladire complet noua era ridicata pe locul celei construite in 1930. La intrare era coada, însa pâna când am facut câteva fotografii, am ajuns la caserie. Trei bilete - doi adulti si un catel, au costat 94 de Euro (45 Euro/adult)! În sala de asteptare era foarte cald si noi eram infofoliti cu hanorace matlasate cu puf de rata, caciuli, fulare, manusi... Ne-am zis "nu are rost sa ne dezbracam acum, telecabina soseste imediat si în 10 minute suntem sus, pe vârful muntelui"... Telecabina a sosit, dar si aici era la fel de cald. Si cald a fost si în cladirea bazei Zugspitze!
Prima bucata de drum este "obisnuita"... peisaj montan normal. De la primul pilon însa, spectacolul devine impresionant! Urcarea este aproape verticala si distanta dintre geam si stânca pare foarte mica! Dupa cum am scris mai la inceputul articolului, pe traseul telecabinei nu este decât un pilon. Am filmat momentul în care telecabina a ajuns în acest punct ☺☺☺ Cunoasteti senzatia când stomacul ramâne câteva secunde sus dar corpul coboara rapid?! Ce mai chiote, ce mai tipete s-au auzit în telecabina! ☺☺☺

Pe vârful muntelui, apare cladirea cu patru etaje din beton si sticla. Coborârea din telecabina se face la etajul unu si de aici poti sa mergi fie pe scari, fie cu liftil la celalalte etaje. La etajul patru, exista o alta linie de telecabina care face transportul spre pârtiile de schi si sanius.
La etajul trei se iese pe terasa. Suntem preveniti de personalul de serviciu ca vântul bate în rafale si ca viteza variaza între 70 si 110 km/h! Între cladiri (statia meteo si baza turistica si telecabina) vântul aproape ca nu se simte. Cum iesi însa din zona protejata, cum simti ca ti se taie respiratia! La înaltimea lui Leo aerul era respirabil, însa blanita lui a fost cuprinsa instantaneu de chiciura. Nu a nins, însa viscolul a "aruncat" ace de gheata. Balustradele metalice par a atrage acele de gheata precum un magnet, pilitura de fier.

Cerul era albastru intens si vizibilitatea vasta. Incredibila întinderea aceea de vârfuri de piatra acoperite cu zapada alba-alba-alba! Te afli pe cupola lumii si senzatia este magnifica! Cerul pare ca se curbeaza si tu esti deasupra orizontului! Greu de exprimat în cuvinte senzatiile care te cuprind! Privesti mut de uimire... Câta forta a avut natura sa încreteasca scoarta Pamantului într-un asemenea mod! Cât vânt si câta gheata au ros rocile de granit pâna când au dat forma de fierastrau crestelor muntilor?! Gândul m-a dus la metafora lui Blaga "corola de minuni a lumii", la imaginea perfecţiunii, a absolutului, la ideea de cerc, de întreg, de mister universal...


Crucea straluceste în bataia soarelui, împodobind înca din 1851 cel mai înalt vârf de munte al Germaniei (cu doua restaurari la activ). Are înaltimea de 4,88 metri, este relizata din fier aurit si reprezinta un simbol al vârfului Zugspitze si al Bavariei. Toti cei care ajung aici doresc sa se fotografieze cu crucea în fundal. (vezi continuarea)

O telecabina si trei recorduri mondiale

Dupa doi ani si jumatate de santier cu conditii de lucru deosebit de grele (datorate altitudinii ridicate, a zapezii permanente si a temperaturilor scazute), costurile de constructie a noii linii de telecabina ce uneste localitatea Eibsee cu cel mai înalt vârf de munte din Germania s-au oprit la 50 de milioane de Euro. Rezultatul însa este impresionant: au fost doborâte trei recorduri mondiale în sistemul de transport pe cablu pendular!
- cea mai mare diferenta de altitudine pe sectiune din lume! Baza de pe malul lacului Eibsee se afla la 970 metri altitudine si cea de pe Zugspitze se afla la 2964 metri; cu alte cuvinte, între cele doua baze sunt 4,5 kilometri în linie dreapta si o diferenta de altitudine de aproape 2000 metri.
- partea aceasta a versantului are peretii aproape verticali, motiv pentru care au fost folositi piloni de 127 metri înaltime - fiind cei mai înalti stâlpi de susţinere din oţel utilizaţi pentru transport pe cablu!
- între cele doua baze exista un singur pilon. Masurat din baza Eibsee, pilonul este înfipt în roca la 1.289 metri. Pe tot restul distantei de 3.213 metri pâna la baza Zugspitze, telecabina este sustinuta doar de cablu, fara alt suport, acesta fiind cel de al treilea record mondial si anume - cea mai mare distanţă dintre stâlpi! 
Noua linie a înlocuit linia construita în anul 1963, oferind din toate punctele de vedere confort si siguranta sporite calatorilor.
Telecabinele au toti patru peretii transparenti, prezentând astfel calatorilor vedere panoramica 360 grade. Peretii sunt prevazuti cu instalatii speciale pentru mentinerea aerului la condiții optime de temperatură si umiditate, astfel încât nu permit înghetul sau formarea de condens. Capacitatea maxima a unei telecabine este de 120 persoane si viteza de deplasare este de 10,6 metri pe secunda.

Redeschiderea oficiala a avut loc pe 21 decembrie 2017 (am vazut la televizor) si de atunci am urmarit mereu webcam-ul de pe Zugspitze, sa vad care este ziua cu cea mai buna vizibilitate, pentru ca am vrut neaparat sa urcam si noi. Acea zi "ideala" a fost pe 31.12.2017. Ne-am propus sa fim acolo la ora amiezii, când buletinul meteo garanta ca soarele va fi prezent pentru trei ore.
Acasa se împrimavarase... Dupa zapada din 28 decembrie, vântul cald si temperaturile ridicate au înverzit peste noapte gradinile. De dimineata, vrabiutele ciripeau la geamul dormitorului ca într-o zi de primavara. Ne-am echipat totusi pentru zapada si am pornit la drum.

În mai putin de doua ore am ajuns în Garmisch-Partenkirchen. Petele de zapada si valurile de ceata au devenit tot mai prezente pe masura ce ne-am apropiat de localitatea Eibsee. Cu toate ca era ultima zi a anului, ideea de a urca cu telecabina pe cel mai înalt vârf de munte din Germania au avut-o multe persoane! Oh, ba chiar mult prea multe!... Parcarile din jurul statiei de telecabina erau toate pline si câte un om-de-ordine interzicea înca din intersectie autoturismelor nou venite sa-si continue drumul spre baza Eibsee. Nimanui nu-i venea sa creada, dar ... nu se facea nicio exceptie.
Am avut insa marea sansa sa gasim rapid un loc de parcare nu departe de țel, undeva pe un drum lateral. Penultimul loc in acea bucla de sosea! ☺ Dupa un mars de un sfert de ora prin padure, am ajuns la baza telecabinei. (vezi continuarea)