vineri, 27 iulie 2018
Eclipsa de Lună
27 iulie 2018 - Cea mai lungă eclipsă de lună totală a secolului 21, urmarita de pe acoperisul casei mele si fotografiata cu un smartphone ☺
miercuri, 25 iulie 2018
Miercurea fara cuvinte (s.30) - Plimbarea de seara
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis :-) Happy WW! ☺
PS: Temele saptamânilor urmatoare sunt aici "MfC2018"
sâmbătă, 21 iulie 2018
Drumuri si gânduri
Anul acesta este o seceta extrema, asa cum înca nu a mai fost în ultimii 50 de ani, însa noi, oamenii orasului, aceia carora roadele pamântului nu le creaza direct probleme existentiale, ne vaitam doar ca în birouri este zapuseala si ne ofensam atunci când tocmai la un sfârsit de saptamâna ploua… ca spre exemplu astazi.
E sâmbata… si ploua. Este ora 7:30 si eu sunt în masina, în drum spre serviciu. În mod exceptional, astazi trebuie sa lucrez patru ore… asa ca, în principiu mi-e indiferent cum este vremea de dimineata.
Capul mi-e liber, e mult prea devreme sa fac loc gândurilor sa alerge… La radio începe sa cânte Louis Armstrong…
„I see trees of green, red roses too
I see them bloom for me and you“
Adevarat! Dincolo de parbriz vad si eu copaci verzi si ici colo trandafiri rosii, care cu siguranta au înflorit pentru mine si pentru voi.
„I see skies of blue and clouds of white
The bright blessed day“
Na ja! La versurile astea strâmb din nas si privesc deasupra mea cerul închis, plumburiu si plângacios.
„And I think to myself what a wonderful world“ Hmmm… câteva minute mai devreme spuneau din nou la radiojurnal despre valul de proteste provocat în rândul americanilor, dupa declaratia presedintelui USA la mittingul cu seful suprem al Rusiei. Apoi au (re)pomenit despre agitatia din rândurile politicienilor europeni, în legatura cu masurile luate la granite, vizavi de refugiatii de pe alte continente…. “And I think to myself what a wonderful world“ … Seriously?!?
Ploaia s-a întetit, stergatoarele de parbriz lucreaza la viteza maxima. Dupa Armstrong, înceraca Chris Rea sa-mi îmbunatateasca stare pozitiva de spirit, însa cu a lui balada Heaven, nu a reusit decât sa-mi reaminteasca ce placut ar fi fost sa mai pot lenevi câteva ore în pat. Vocea lui usor ragusita si textul melodiei m-au relaxat si involuntar, am sacazut presiunea în piciorul de pe acceleratie. Noroc ca nu este nimeni sâmbata dimineata la ora aceasta pe sosea! Zâmbesc si-mi propun sa fac ce spune Chris: „Holding on this smile for as long as I can“
Crainica magazinului radio matinal anunta ca vremea ploioasa va dura pâna luni. Tja, asta e si nu putem schimba starea atmosferei! Însa putem sa ne bucuram de alte activitati, independente de ploaia de afara! Spre exemplu, aceasta este vreme ideala pentru wellness… Daaaa! Cred ca mâine îmi voi lua fetele si vom petrece o zi de relaxarea în piscine, saune si la masaje. Va fi o „Girls day“! Ideea mi-a indus brusc o stare de buna dispozitie totala!
Am ajuns în parcarea întreprinderii. Am coborât din masina si am trântit portiera cu o energie neasteptata, apoi am pornit spre poarta topaind vesela printre balti.
Câta dreptate are Armstrong: What a wonderful day! ☺
E sâmbata… si ploua. Este ora 7:30 si eu sunt în masina, în drum spre serviciu. În mod exceptional, astazi trebuie sa lucrez patru ore… asa ca, în principiu mi-e indiferent cum este vremea de dimineata.
Capul mi-e liber, e mult prea devreme sa fac loc gândurilor sa alerge… La radio începe sa cânte Louis Armstrong…
„I see trees of green, red roses too
I see them bloom for me and you“
Adevarat! Dincolo de parbriz vad si eu copaci verzi si ici colo trandafiri rosii, care cu siguranta au înflorit pentru mine si pentru voi.
„I see skies of blue and clouds of white
The bright blessed day“
„And I think to myself what a wonderful world“ Hmmm… câteva minute mai devreme spuneau din nou la radiojurnal despre valul de proteste provocat în rândul americanilor, dupa declaratia presedintelui USA la mittingul cu seful suprem al Rusiei. Apoi au (re)pomenit despre agitatia din rândurile politicienilor europeni, în legatura cu masurile luate la granite, vizavi de refugiatii de pe alte continente…. “And I think to myself what a wonderful world“ … Seriously?!?
Ploaia s-a întetit, stergatoarele de parbriz lucreaza la viteza maxima. Dupa Armstrong, înceraca Chris Rea sa-mi îmbunatateasca stare pozitiva de spirit, însa cu a lui balada Heaven, nu a reusit decât sa-mi reaminteasca ce placut ar fi fost sa mai pot lenevi câteva ore în pat. Vocea lui usor ragusita si textul melodiei m-au relaxat si involuntar, am sacazut presiunea în piciorul de pe acceleratie. Noroc ca nu este nimeni sâmbata dimineata la ora aceasta pe sosea! Zâmbesc si-mi propun sa fac ce spune Chris: „Holding on this smile for as long as I can“
Crainica magazinului radio matinal anunta ca vremea ploioasa va dura pâna luni. Tja, asta e si nu putem schimba starea atmosferei! Însa putem sa ne bucuram de alte activitati, independente de ploaia de afara! Spre exemplu, aceasta este vreme ideala pentru wellness… Daaaa! Cred ca mâine îmi voi lua fetele si vom petrece o zi de relaxarea în piscine, saune si la masaje. Va fi o „Girls day“! Ideea mi-a indus brusc o stare de buna dispozitie totala!
Am ajuns în parcarea întreprinderii. Am coborât din masina si am trântit portiera cu o energie neasteptata, apoi am pornit spre poarta topaind vesela printre balti.
Câta dreptate are Armstrong: What a wonderful day! ☺
vineri, 20 iulie 2018
Ești cu adevarat regal/regala - Provocare muzicala (9)
Pâna acum am propus la aceasta rubrica melodii cu videoclipuri din cele încadrate la "Oldies but Goldies". Astazi prezint o "prospatura" ☺
Tânara câtareata Marie Wegener abia a împlinit 16 ani si este câstigatoarea concursului DSDS 2018. Melodia pe care o interpreteaza este compozitia titanului muzicii pop Dieter Bohlen (component al grupurilor Modern Talking , Blue System, C. C. Catch).
Renumitul producător si compozitor german a declarat ca dupa ce un timp a fost parasit de muze, urmarind evolutia Mariei în concurs, a simtit ca trebuie sa-si astearna impresiile pe portativ si asa s-a plasmuit melodia "Königlich" - titlul tradus mot-à-mot "Regal", cu sensul de "maiestuos".
Piesa a fost interpretata live si în premiera de Marie, în finala concursului DSDS 2018 la începutul lunii mai a.c. si melodia a urcat imediat în topurile internationale, ocupând saptamâni în sir locul întâi în Charturile germane, austriece si elvetiene.
Textul melodiei este practic o declaratie de dragoste partenerului/partenerei de viata, aceluia care prin puterea lui/ei este ca o ceamandură în mijloc de ocean sau ca un far luminos ce calauzeste firul vietii printre fel si fel de experiente tumultoase... Este un text plin de emotie, am încercat aici si o traducere...
Marie a dedicat melodia mamei sale.
În fiecare vineri:☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺ Un weekend minunat tuturor!
PS: sper ca Iulisa nu a uitat de noi si va aparea în curând tabelul de înscriere ☺
Tânara câtareata Marie Wegener abia a împlinit 16 ani si este câstigatoarea concursului DSDS 2018. Melodia pe care o interpreteaza este compozitia titanului muzicii pop Dieter Bohlen (component al grupurilor Modern Talking , Blue System, C. C. Catch).
Renumitul producător si compozitor german a declarat ca dupa ce un timp a fost parasit de muze, urmarind evolutia Mariei în concurs, a simtit ca trebuie sa-si astearna impresiile pe portativ si asa s-a plasmuit melodia "Königlich" - titlul tradus mot-à-mot "Regal", cu sensul de "maiestuos".
Piesa a fost interpretata live si în premiera de Marie, în finala concursului DSDS 2018 la începutul lunii mai a.c. si melodia a urcat imediat în topurile internationale, ocupând saptamâni în sir locul întâi în Charturile germane, austriece si elvetiene.
Textul melodiei este practic o declaratie de dragoste partenerului/partenerei de viata, aceluia care prin puterea lui/ei este ca o ceamandură în mijloc de ocean sau ca un far luminos ce calauzeste firul vietii printre fel si fel de experiente tumultoase... Este un text plin de emotie, am încercat aici si o traducere...
Marie a dedicat melodia mamei sale.
În fiecare vineri:☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺ Un weekend minunat tuturor!
PS: sper ca Iulisa nu a uitat de noi si va aparea în curând tabelul de înscriere ☺
miercuri, 18 iulie 2018
Miercurea fara cuvinte (s.29) - Salutari din vacanta
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis :-) Happy WW! ☺
PS: Temele saptamânilor urmatoare sunt aici "MfC2018"
luni, 16 iulie 2018
Prieteni noi – Cei trei M
Spuneam acum câteva saptamâni ca în timpul unei plimbari, la lacul Madicho (Lechstaustufe 23) în apropierea cartierului în care locuim, am cunoscut o pereche de aradeni.
Când am ajuns noi în parcarea lacului, singurul loc liber era lânga masina lor. Ei mestereau la o barca pneumatica si Leo a observat primul ca lânga Moni si Marius, este si un catelus. De fapt era o EA, tot terrier, însa Yorkshire. O mini-catelusa, pe nume Molly. Cum am coborât din masina, Leo m-a tras spre Molly si am prins din zbor câteva cuvinte din conversatia celor doi - imediat am înteles ca sunt români. Am intrat în vorba cu ei si asa am aflat ca locuiesc de aproximativ cinci ani în Augsburg si ca sunt originari din Arad. In timp ce noi fetele faceam smalltalk, baietii au umflat barca si Helmut l-a ajutat pe Marius sa duca barca pe lac. Ne-am luat la revedere si ne-am vazut de plimbarea noastra în jurul lacului. Dupa aproximativ trei ore, ne-am întors spre parcare si coincidenta, exact atunci, cei trei M trageau barca la mal. Asa ca Helmut s-a oferit din nou sa ajute, barbatii au adus barca în parcare, au dezumflat-o si au împachetat-o în rucsac. Intre timp, Molly si Leo s-au acceptat ca prieteni, iar mie mi-a venit spontan ideea de a-i invita pe cei trei M la noi, la o cafea. Zis si facut, ne-au urmat cu masina si în câteva minute am ajuns acasa la noi.
Am stat in curte pe terasa, sub marchiza. Televizorul era aprins în salonul de zi si tocmai începuse unul din meciurile de fotbal ale campionatului mondial (care intre timp s-a si încheiat - ieri) si baietii erau cu un ochi si câte o ureche concentrati la meci.
Cateii s-au împrietenit imediat, Leo s-a aratat grijuliu fata de Molly, pentru ca ea este mai micuta (ca vârsta este mai mare, ea are 4 ani, Leo abia 1 an si jumatate) si Molly i-a acordat imediat sprijinul în latrat, de câte ori a trecut vreun vecin pe alee. Cei doi au format o echipa perfecta ☺
În dupa-amiaza aceasta am constatat toti patru (/sase) ca între noi exista multe afinitati si tare ne-am bucurat ca ne-am cunoscut.
Am descoperit printre altele ca si lor le plac mult iesirile în mijlocul naturii, ca si ei fac concedii active, ca sunt amatori de camping si le place mult sa calatoreasca.
Din vorba-n vorba, am remarcat ca Moni si Marius nu cunosc Bavaria asa cum o cunoastem noi. Asa ca am si stabilit ca urmatorul weekend sa facem împreuna o excursie pe malul Dunarii, începând din Weltenburg si ajungând pâna aproape de Regensburg.
Excursia am facut-o saptamâna trecuta. Am stabilit ca venim noi cu masina sa îi luam de acasa. Sincera sa fiu, am avut emotii cum se vor tolera Leo si Molly în timpul calatoriei, în spatiul strâmt al masinii (pâna în Welenburg am facut ceva mai mult de o ora si jumatate). „Copilasii“ nostri însa au fost deliciosi! S-au bucurat mult când s-au revazut apoi au adormit în poala nostra si nu s-au trezit decât la destinatie.
La Mânastirea Weltenburg am ajuns la ora amiezii, tocmai bine pentru a servi prânzul. Am ocupat o masa în gradina de vara, am comandat câteva bunatati si bineînteles, am închinat câte o halba din renumita bere Weltenburg. (Eu am scris de multe-multe ori pe blog despre aceste plaiuri superbe. Reamintesc aici doar ca Mânastirea Weltenburg este certificata în anul 1050 ca fiind prima fabrica de bere din lume. Având traditie, retetele de bere etichetate Weltenburg sunt anual premiate la toate concursurile mondiale).
Dupa masa, ne-am îndreptat spre portul dunarean si ne-am îmbarcat pe vaporasul de agrement ce face legatura între Weltenburg si Kehlheim.
Traseul vaporului este printre stâncile pe care Dunarea le-a sapat mii si mii de ani, transformând peisajul într-un tablou încântator! Plimbarea dureaza doar 40 de minute - exact timp pentru o cafea si câteva poze ☺
Din Kelhneim am pornit pe jos spre vârful muntelui Michelsberg (126 m altitudine), unde ca o coroana, se înalta Sala Eliberarii - Befreiungshalle. Este un monument ridicat în anul 1842 în onoarea celor care au luptat pentru alungarea armatelor conduse de Napoleon I, de pe teritoriul Germaniei.
Exteriorul monumentului este proaspat renovat si acum, frumusetea lui este deosebit de bine pusa în valoare. Interiorul este coplesitor de frumos, cele 34 zeite ale victoriei te inconjoara ca într-o hora, provocând un sentiment de bucurie. Fiecare element arhitectural are un simbol anume si întregul complex exprima povestea eroica a eliberarii de sub ocupatia franceza.
Pentru ca aici cateii nu au voie sa intre (nicaieri in Europa cateii si posesorii de catei nu sunt atât de respectati ca-n Toscana!) Helmut si Marius au ramas cu Leo si Molly, pe o banca în parc. Noi fetele am urcat cele 125+40 de scari pâna pe terasa superioara a monumentului si am admirat de sus minunatul peisaj.
Apoi am facut drumul înapoi în port si bineînteles calatoria cu vaporasul pâna în Weltenburg, unde am urcat în masina noastra si am pornit în directia Regensburg, sa vizitam Walhalla – un alt monument istoric de mare importanta în trecutul Bavariei.
Monumentul se ridica deasemenea pe un deal al caror poale sunt scaldate de Dunare. Costructia seamana perfect cu templele grecesti antice. Pe partea dunareana, monumentul este legat de malul Dunarii prin 251 scari din piatra alba. Admirând din departare monumentul, am scazut tempoul si deasemenea am pierdut notiunea timpului… Mai erau cateva ore pâna la apusul soarelui, însa muzeul s-a închis exact când am ajuns noi la intrare! Tja, ghinion… Moni si Marius au trebuit sa fie multumiti cu explicatiile noastre în legatura cu busturile din marmura ce sunt expuse în sala Walhalla.
Dupa ce ne-am scaldat lung privirile în albastrul Dunarii, ne-am întors pe potecuta din padure la parcare, ne-am urcat în masina si peste aproximativ doua ore am ajuns acasa. Bineinteles ca nu ne terminasem înca povestile si am mai stat la o cafea luuunga, pâna când s-a înserat de-a binelea.
Ajunsi acasa, am facut dus si am adormit toti trei precum alaiul printesei din padurea adormita!
Abia a doua zi am simtit ce febra musculara avem! Dar nimic nu conteaza atunci când aduni amintiri minunate!
Asa a început prietenia noastra care speram sa fie durabila si mereu frumoasa.
Ieir ne-am întâlnit din nou, am facut gratar în curte. Moni si Marius au adus „mici de Sibiu“ iar noi am pregatit un mixt – cateva felii de carne de porc, vita si piept de pui. Hmmm, cu cartofi gratinati facuti la cuptor, cu mujdei de usturoi si salata de rosii cu busuioc proaspat! Însa... mult mai bun decât gratarelul a fost timpul pe care l-am petrecut împreuna!
Iar pentru weekendul urmator am propus sa facem sport împreuna ☺ Noi fetele în echipa, am provocat echipa de baieti la un meci de badminton ☺ Galerie ne vor face Molly si Leo ☺
Când am ajuns noi în parcarea lacului, singurul loc liber era lânga masina lor. Ei mestereau la o barca pneumatica si Leo a observat primul ca lânga Moni si Marius, este si un catelus. De fapt era o EA, tot terrier, însa Yorkshire. O mini-catelusa, pe nume Molly. Cum am coborât din masina, Leo m-a tras spre Molly si am prins din zbor câteva cuvinte din conversatia celor doi - imediat am înteles ca sunt români. Am intrat în vorba cu ei si asa am aflat ca locuiesc de aproximativ cinci ani în Augsburg si ca sunt originari din Arad. In timp ce noi fetele faceam smalltalk, baietii au umflat barca si Helmut l-a ajutat pe Marius sa duca barca pe lac. Ne-am luat la revedere si ne-am vazut de plimbarea noastra în jurul lacului. Dupa aproximativ trei ore, ne-am întors spre parcare si coincidenta, exact atunci, cei trei M trageau barca la mal. Asa ca Helmut s-a oferit din nou sa ajute, barbatii au adus barca în parcare, au dezumflat-o si au împachetat-o în rucsac. Intre timp, Molly si Leo s-au acceptat ca prieteni, iar mie mi-a venit spontan ideea de a-i invita pe cei trei M la noi, la o cafea. Zis si facut, ne-au urmat cu masina si în câteva minute am ajuns acasa la noi.
Am stat in curte pe terasa, sub marchiza. Televizorul era aprins în salonul de zi si tocmai începuse unul din meciurile de fotbal ale campionatului mondial (care intre timp s-a si încheiat - ieri) si baietii erau cu un ochi si câte o ureche concentrati la meci.
Cateii s-au împrietenit imediat, Leo s-a aratat grijuliu fata de Molly, pentru ca ea este mai micuta (ca vârsta este mai mare, ea are 4 ani, Leo abia 1 an si jumatate) si Molly i-a acordat imediat sprijinul în latrat, de câte ori a trecut vreun vecin pe alee. Cei doi au format o echipa perfecta ☺
În dupa-amiaza aceasta am constatat toti patru (/sase) ca între noi exista multe afinitati si tare ne-am bucurat ca ne-am cunoscut.
Am descoperit printre altele ca si lor le plac mult iesirile în mijlocul naturii, ca si ei fac concedii active, ca sunt amatori de camping si le place mult sa calatoreasca.
Din vorba-n vorba, am remarcat ca Moni si Marius nu cunosc Bavaria asa cum o cunoastem noi. Asa ca am si stabilit ca urmatorul weekend sa facem împreuna o excursie pe malul Dunarii, începând din Weltenburg si ajungând pâna aproape de Regensburg.
Excursia am facut-o saptamâna trecuta. Am stabilit ca venim noi cu masina sa îi luam de acasa. Sincera sa fiu, am avut emotii cum se vor tolera Leo si Molly în timpul calatoriei, în spatiul strâmt al masinii (pâna în Welenburg am facut ceva mai mult de o ora si jumatate). „Copilasii“ nostri însa au fost deliciosi! S-au bucurat mult când s-au revazut apoi au adormit în poala nostra si nu s-au trezit decât la destinatie.
La Mânastirea Weltenburg am ajuns la ora amiezii, tocmai bine pentru a servi prânzul. Am ocupat o masa în gradina de vara, am comandat câteva bunatati si bineînteles, am închinat câte o halba din renumita bere Weltenburg. (Eu am scris de multe-multe ori pe blog despre aceste plaiuri superbe. Reamintesc aici doar ca Mânastirea Weltenburg este certificata în anul 1050 ca fiind prima fabrica de bere din lume. Având traditie, retetele de bere etichetate Weltenburg sunt anual premiate la toate concursurile mondiale).
Dupa masa, ne-am îndreptat spre portul dunarean si ne-am îmbarcat pe vaporasul de agrement ce face legatura între Weltenburg si Kehlheim.
Traseul vaporului este printre stâncile pe care Dunarea le-a sapat mii si mii de ani, transformând peisajul într-un tablou încântator! Plimbarea dureaza doar 40 de minute - exact timp pentru o cafea si câteva poze ☺
Din Kelhneim am pornit pe jos spre vârful muntelui Michelsberg (126 m altitudine), unde ca o coroana, se înalta Sala Eliberarii - Befreiungshalle. Este un monument ridicat în anul 1842 în onoarea celor care au luptat pentru alungarea armatelor conduse de Napoleon I, de pe teritoriul Germaniei.
Exteriorul monumentului este proaspat renovat si acum, frumusetea lui este deosebit de bine pusa în valoare. Interiorul este coplesitor de frumos, cele 34 zeite ale victoriei te inconjoara ca într-o hora, provocând un sentiment de bucurie. Fiecare element arhitectural are un simbol anume si întregul complex exprima povestea eroica a eliberarii de sub ocupatia franceza.
Pentru ca aici cateii nu au voie sa intre (nicaieri in Europa cateii si posesorii de catei nu sunt atât de respectati ca-n Toscana!) Helmut si Marius au ramas cu Leo si Molly, pe o banca în parc. Noi fetele am urcat cele 125+40 de scari pâna pe terasa superioara a monumentului si am admirat de sus minunatul peisaj.
Apoi am facut drumul înapoi în port si bineînteles calatoria cu vaporasul pâna în Weltenburg, unde am urcat în masina noastra si am pornit în directia Regensburg, sa vizitam Walhalla – un alt monument istoric de mare importanta în trecutul Bavariei.
Monumentul se ridica deasemenea pe un deal al caror poale sunt scaldate de Dunare. Costructia seamana perfect cu templele grecesti antice. Pe partea dunareana, monumentul este legat de malul Dunarii prin 251 scari din piatra alba. Admirând din departare monumentul, am scazut tempoul si deasemenea am pierdut notiunea timpului… Mai erau cateva ore pâna la apusul soarelui, însa muzeul s-a închis exact când am ajuns noi la intrare! Tja, ghinion… Moni si Marius au trebuit sa fie multumiti cu explicatiile noastre în legatura cu busturile din marmura ce sunt expuse în sala Walhalla.
Dupa ce ne-am scaldat lung privirile în albastrul Dunarii, ne-am întors pe potecuta din padure la parcare, ne-am urcat în masina si peste aproximativ doua ore am ajuns acasa. Bineinteles ca nu ne terminasem înca povestile si am mai stat la o cafea luuunga, pâna când s-a înserat de-a binelea.
Ajunsi acasa, am facut dus si am adormit toti trei precum alaiul printesei din padurea adormita!
Abia a doua zi am simtit ce febra musculara avem! Dar nimic nu conteaza atunci când aduni amintiri minunate!
Asa a început prietenia noastra care speram sa fie durabila si mereu frumoasa.
Ieir ne-am întâlnit din nou, am facut gratar în curte. Moni si Marius au adus „mici de Sibiu“ iar noi am pregatit un mixt – cateva felii de carne de porc, vita si piept de pui. Hmmm, cu cartofi gratinati facuti la cuptor, cu mujdei de usturoi si salata de rosii cu busuioc proaspat! Însa... mult mai bun decât gratarelul a fost timpul pe care l-am petrecut împreuna!
Iar pentru weekendul urmator am propus sa facem sport împreuna ☺ Noi fetele în echipa, am provocat echipa de baieti la un meci de badminton ☺ Galerie ne vor face Molly si Leo ☺
sâmbătă, 14 iulie 2018
miercuri, 11 iulie 2018
Miercurea fara cuvinte (s.28) - Rasarit / Apus de soare
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis :-) Happy WW! ☺
PS: Temele saptamânilor urmatoare sunt aici "MfC2018"
vineri, 6 iulie 2018
Provocarea muzicala (7)
Astazi m-am gândit foarte mult la Regele muzicii pop... Un geniu, o persoana care a ajuns în vârful piramidei pe propriile-i puteri si... nu a fost de ajuns! A vrut mai mult si mai mult... Sunt noua ani de când s-a ridicat la ceruri cu talentul lui, cu tot!
Nu mai stia nici el exact daca este black sau white, dar don't meter! A contat doar emotia pe care ne-a transmis-o ori de câte ori a urcat pe scena, a contat doar puterea cu care ne-a convins pe toti, black or white, ca daca doresti ceva, orice, poti realiza! Ne-a aratat si ca pretul este pe masura extravagantei dorintei însa... posibil este orice!
Noi toti l-am iubit si el ne-a iubit pe toti.
A avut initiativa de a mobiliza crème de la crème a muzicii pop-rock în momente grele ale omenirii, a avut un dar aparte de a transmite mesaje umanitare, a avut un stil de dans unic, a avut un gen de a se îmbraca unic, a regizat spectacole mamut, a facut turnee în toata lumea; a fost adorat, a fost aplaudat... a fost MJ!
Astazi tabelul de înscriere se gaseste la Iulisa - ce care cu ani în urma a initiat rubrica "Meloman pentru o zi" Asa ca de saptamâna aceasta, va invit sa sarbatorim muzica pe pagina ei.
Tabieturile mele matinale sunt urmatoarele:
- suna telefonul la ora 6:50 , pe post de desteptator
- il salut pe Leo care se bucura enorm ca m-am trezit si merg la bucatarie, activez expressorul si imi iau o cafea si din dulapiorul lui Leo, iau o bucata uscata de piept de rata, i-o dau lui Leo (si-o poarta mandru in bot) si ne intoarcem amandpi in dormitor
-dau drumul la radio si ma asez in pat, Leo se cuibareste la mine in poala, ne savuram fiecare delicatesea - eu cafeaua-cremoasa, Leo bucata de carne uscata si asteptam sa inceapa stirile de la ora 7, in timp ce sunt scurt on-line (email si blog, pret de o cafea)
Dupa stiri si buletinul meteo, incepe cu adevarat ziua 😊
Ei, ce melodie credeti ca a fost transmisa inainte de stiri, astazi de dimineata in timp ce ma uitam pe blog?! "Black or white" Michael Jackson!!! Incredibil, nu-i asa?! Cateodata nu auzi o melodie luni de zile si exact cand te gandesti la ea, e transmisa la radio!
Destinul?! 😂😁😊 ce semn mi-o fi fost transmis?! 😁😀😁
Nu mai stia nici el exact daca este black sau white, dar don't meter! A contat doar emotia pe care ne-a transmis-o ori de câte ori a urcat pe scena, a contat doar puterea cu care ne-a convins pe toti, black or white, ca daca doresti ceva, orice, poti realiza! Ne-a aratat si ca pretul este pe masura extravagantei dorintei însa... posibil este orice!
Noi toti l-am iubit si el ne-a iubit pe toti.
A avut initiativa de a mobiliza crème de la crème a muzicii pop-rock în momente grele ale omenirii, a avut un dar aparte de a transmite mesaje umanitare, a avut un stil de dans unic, a avut un gen de a se îmbraca unic, a regizat spectacole mamut, a facut turnee în toata lumea; a fost adorat, a fost aplaudat... a fost MJ!
Astazi tabelul de înscriere se gaseste la Iulisa - ce care cu ani în urma a initiat rubrica "Meloman pentru o zi" Asa ca de saptamâna aceasta, va invit sa sarbatorim muzica pe pagina ei.
În fiecare vineri:☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺ Un weekend minunat tuturor!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
COMPLETARE / vineri, ora 16:30~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Tabieturile mele matinale sunt urmatoarele:
- suna telefonul la ora 6:50 , pe post de desteptator
- il salut pe Leo care se bucura enorm ca m-am trezit si merg la bucatarie, activez expressorul si imi iau o cafea si din dulapiorul lui Leo, iau o bucata uscata de piept de rata, i-o dau lui Leo (si-o poarta mandru in bot) si ne intoarcem amandpi in dormitor
-dau drumul la radio si ma asez in pat, Leo se cuibareste la mine in poala, ne savuram fiecare delicatesea - eu cafeaua-cremoasa, Leo bucata de carne uscata si asteptam sa inceapa stirile de la ora 7, in timp ce sunt scurt on-line (email si blog, pret de o cafea)
Dupa stiri si buletinul meteo, incepe cu adevarat ziua 😊
Ei, ce melodie credeti ca a fost transmisa inainte de stiri, astazi de dimineata in timp ce ma uitam pe blog?! "Black or white" Michael Jackson!!! Incredibil, nu-i asa?! Cateodata nu auzi o melodie luni de zile si exact cand te gandesti la ea, e transmisa la radio!
Destinul?! 😂😁😊 ce semn mi-o fi fost transmis?! 😁😀😁
Shopping Queens ☺
Vineiri seara m-a sunat matusa mea din Ulm si mi-a zis ca are chef de o tura de magazine prin München, daca vreau sa o însotesc. Nu spun niciodata nu unei asemenea tentatii!
Asa ca sâmbata dimineata la ora 10 eram pe peronul garii, asteptând trenul care venea din Ulm în directia München. Matusa mea ocupase lânga ea un loc pentru mine si nici nu am terminat sa ne punem la curent cu noutatile din viata copiilor si nepotilor, ca am si ajuns în gara centrala din München.
În urmatoarele cinci minute am ajuns în Piata Karl (Stacus) si pâna în Piata Mariei (Marienplatz) nu cred ca au existat multe magazine în care sa nu fi intrat. În cele mai multe doar ne-am uitat ce mai e nou si cum variaza preturile. Magazinele noastre speciale sunt: Konen, Oberpollinger, Ludwig Beck si Tk-Maxx. Aici poti gasi nu doar îmbracaminte moderna ci si bijuterii si accesorii pentru par, cosmetice de toate felurile, parfumuri, posete, încaltaminte, etc. etc. Expuse în asa fel încât sa-ti atraga atentia, toate produsele pot fi probate sau testate si toate acestea în încaperi luxurios amenajate. Indiferent ca ai intentia sa cumperi ceva sau nu, esti binevenit în aceste tempel ale modei! Am probat o multime de rochii, fuste, bluze, pantaloni, stiu exact ce culori sau modele ma avantajeaza, stiu care sunt firmele care executa produse pe calitatea si de croiul carora poti fi sigur suta la suta (Marc Cain, Boss, Max Mara, Luisa Cerano, Comma,…). Cu toate acestea caut si îmi place sa fac noi descoperiri. Spre exemplu, la Kappa linia Trend am gasit o fusta pe care am probat-o doar asa, sa râd singura de mine în cabina. Spre surprinderea mea, fusta a picat atât de frumos, ca mi-a fost greu sa decid daca am sau nu cu adevarat nevoie de ea. Nu am luat-o si astazi regret… Mi-a placut tare mult! Poate o mai gasesc pe 21 iulie, când am hotarât sa reluam turul.
Moda actuala copiaza perfet moda anilor ´70 denumita atunci hippy, power-flower, cu mari influente ethno indiene, mexicane, românesti. Iile sunt foarte cautate – pacat ca initiativa de a introduce ia româneasca în patrimoniul UNESCO (înca) nu a reusit!
În mare trend sunt anul acesta overall-urile, din materiale moi. Ca sunt uni, jeans-look sau cu imprimeuri în caro sau cu flori mari, viu colorate, overall-ul a cucerit casele de moda. Nu sunt însa „stilul“ meu si încapatânata, nici macar nu am avut interesul sa probez. Consider ca sunt incomode, mai ales când trebuie sa mergi la toaleta. Matusa mea însa este foarte încântata, detine deja cateva modele si sâmbata si-a mai cumparat patru bucati! ☺ Unul foarte elegant si alte trei „de toata ziua“ si toate îi stau absolut superb! La magazinul de unde a cumparat trei bucati, vânzatoarea i-a facut un rabat considerabil, pentru ca datorita ei, pe când îmi arata mie cum îi vine modelul probat, alte doua clietente au sarit sa probeze acele modele pe care imediat le-au si cumparat! ☺ Matusa mea are de fapt corp superb, se observa în orice miscare a ei ca a fost prim-balerina! Niciuneia din doamnele care au probat overall-ul nu i-a stat atât de bine ca ei, însa reclama este mama comertului ☺☺☺ Si actiunea ei a fost pe drept rasplatita!
Eu mi-am cumparat un pantalon maro cu foarte usoare reflexe negre-aurii… Materialul mi-a atras atentia imediat, apoi mi-a placut si modelul – este „morcov“, betelia este elastica si pantalonul nu are nici nastrui si nici fermoare. Este deosebit de comod si îmi vine perfect! Cu toate ca am gasit o multime de pantaloni frumosi, din materiale fine, elastice, în culori superbe… exista croiuri care ma avantajeaza si croiuri care imi scot în evidenta mai multe defecte decât eram constienta ca am ☺☺☺ Linia Cambio este una din preferatele mele, majoritatea pantalonilor mei sunt aceasta marca. Pantalonul maro este "M by Maiocci" ;-)
Mi-am mai cumparat o bluza gen body, dintr-o matase gri-petrol, în speranta ca se va potrivi cu o fusta pe care nu o port de cativa ani, pentru ca nu am cu ce sa o combin, de care însa nu ma despart pentru ca o gasesc superba! Acasa s-a dovedit ca bluza are culoare potrivita, însa croiul nu armonizeaza cu pliurile fustei… Ma gândesc sa modific bluza – cândva, când voi avea timp, într-un weekend. Urmatoarele doua weekenduri sunt deja planiifcate – în primul ne vom întâli cu o pereche din Arad (i-am cunoscut întâmplator în timpul plimbarii de duminica ce a trecut, la lac – o sa revin detaliat). Vom face împreuna o excursie la Weltenburg – pentru ca ei nu cunosc deloc zona si acolo sunt muuulte de vazut. În weekendul ce-i va urma, ma voi juca împreuna cu Emma si Greta, carora le este dor de mine si vor neaparat sa vina la noi în vizita (voi reveni si legat de acest eveniment cu mai multe detalii ☺).
Revenind la plimbarea noastra prin magazine, nu mai adaug decât ca ne-am urcat în tren la ora 20:30 (trenurile ce leaga Münchenul de Augsburg sunt din ora în ora si calatoria dureaza doar 40 de minute) si întreaga zi, am facut doar doua pauze, o data pentru masa de prânz si o data pentru o cafea si ceva dulce. Eu am ajuns acasa la ora 21:30, Geta o ora mai târziu! Fizic, frânte de oboseala însa încântate si relaxate mental.
PS: Matusa mea le-a cumparat nepotelelor dirndl - costumase nationale bavareze :-) A doua zi am primit pe whatsapp poza de confirmare - rochitele se potrivesc perfect! ♥
Asa ca sâmbata dimineata la ora 10 eram pe peronul garii, asteptând trenul care venea din Ulm în directia München. Matusa mea ocupase lânga ea un loc pentru mine si nici nu am terminat sa ne punem la curent cu noutatile din viata copiilor si nepotilor, ca am si ajuns în gara centrala din München.
În urmatoarele cinci minute am ajuns în Piata Karl (Stacus) si pâna în Piata Mariei (Marienplatz) nu cred ca au existat multe magazine în care sa nu fi intrat. În cele mai multe doar ne-am uitat ce mai e nou si cum variaza preturile. Magazinele noastre speciale sunt: Konen, Oberpollinger, Ludwig Beck si Tk-Maxx. Aici poti gasi nu doar îmbracaminte moderna ci si bijuterii si accesorii pentru par, cosmetice de toate felurile, parfumuri, posete, încaltaminte, etc. etc. Expuse în asa fel încât sa-ti atraga atentia, toate produsele pot fi probate sau testate si toate acestea în încaperi luxurios amenajate. Indiferent ca ai intentia sa cumperi ceva sau nu, esti binevenit în aceste tempel ale modei! Am probat o multime de rochii, fuste, bluze, pantaloni, stiu exact ce culori sau modele ma avantajeaza, stiu care sunt firmele care executa produse pe calitatea si de croiul carora poti fi sigur suta la suta (Marc Cain, Boss, Max Mara, Luisa Cerano, Comma,…). Cu toate acestea caut si îmi place sa fac noi descoperiri. Spre exemplu, la Kappa linia Trend am gasit o fusta pe care am probat-o doar asa, sa râd singura de mine în cabina. Spre surprinderea mea, fusta a picat atât de frumos, ca mi-a fost greu sa decid daca am sau nu cu adevarat nevoie de ea. Nu am luat-o si astazi regret… Mi-a placut tare mult! Poate o mai gasesc pe 21 iulie, când am hotarât sa reluam turul.
Moda actuala copiaza perfet moda anilor ´70 denumita atunci hippy, power-flower, cu mari influente ethno indiene, mexicane, românesti. Iile sunt foarte cautate – pacat ca initiativa de a introduce ia româneasca în patrimoniul UNESCO (înca) nu a reusit!
În mare trend sunt anul acesta overall-urile, din materiale moi. Ca sunt uni, jeans-look sau cu imprimeuri în caro sau cu flori mari, viu colorate, overall-ul a cucerit casele de moda. Nu sunt însa „stilul“ meu si încapatânata, nici macar nu am avut interesul sa probez. Consider ca sunt incomode, mai ales când trebuie sa mergi la toaleta. Matusa mea însa este foarte încântata, detine deja cateva modele si sâmbata si-a mai cumparat patru bucati! ☺ Unul foarte elegant si alte trei „de toata ziua“ si toate îi stau absolut superb! La magazinul de unde a cumparat trei bucati, vânzatoarea i-a facut un rabat considerabil, pentru ca datorita ei, pe când îmi arata mie cum îi vine modelul probat, alte doua clietente au sarit sa probeze acele modele pe care imediat le-au si cumparat! ☺ Matusa mea are de fapt corp superb, se observa în orice miscare a ei ca a fost prim-balerina! Niciuneia din doamnele care au probat overall-ul nu i-a stat atât de bine ca ei, însa reclama este mama comertului ☺☺☺ Si actiunea ei a fost pe drept rasplatita!
Eu mi-am cumparat un pantalon maro cu foarte usoare reflexe negre-aurii… Materialul mi-a atras atentia imediat, apoi mi-a placut si modelul – este „morcov“, betelia este elastica si pantalonul nu are nici nastrui si nici fermoare. Este deosebit de comod si îmi vine perfect! Cu toate ca am gasit o multime de pantaloni frumosi, din materiale fine, elastice, în culori superbe… exista croiuri care ma avantajeaza si croiuri care imi scot în evidenta mai multe defecte decât eram constienta ca am ☺☺☺ Linia Cambio este una din preferatele mele, majoritatea pantalonilor mei sunt aceasta marca. Pantalonul maro este "M by Maiocci" ;-)
Mi-am mai cumparat o bluza gen body, dintr-o matase gri-petrol, în speranta ca se va potrivi cu o fusta pe care nu o port de cativa ani, pentru ca nu am cu ce sa o combin, de care însa nu ma despart pentru ca o gasesc superba! Acasa s-a dovedit ca bluza are culoare potrivita, însa croiul nu armonizeaza cu pliurile fustei… Ma gândesc sa modific bluza – cândva, când voi avea timp, într-un weekend. Urmatoarele doua weekenduri sunt deja planiifcate – în primul ne vom întâli cu o pereche din Arad (i-am cunoscut întâmplator în timpul plimbarii de duminica ce a trecut, la lac – o sa revin detaliat). Vom face împreuna o excursie la Weltenburg – pentru ca ei nu cunosc deloc zona si acolo sunt muuulte de vazut. În weekendul ce-i va urma, ma voi juca împreuna cu Emma si Greta, carora le este dor de mine si vor neaparat sa vina la noi în vizita (voi reveni si legat de acest eveniment cu mai multe detalii ☺).
Revenind la plimbarea noastra prin magazine, nu mai adaug decât ca ne-am urcat în tren la ora 20:30 (trenurile ce leaga Münchenul de Augsburg sunt din ora în ora si calatoria dureaza doar 40 de minute) si întreaga zi, am facut doar doua pauze, o data pentru masa de prânz si o data pentru o cafea si ceva dulce. Eu am ajuns acasa la ora 21:30, Geta o ora mai târziu! Fizic, frânte de oboseala însa încântate si relaxate mental.
PS: Matusa mea le-a cumparat nepotelelor dirndl - costumase nationale bavareze :-) A doua zi am primit pe whatsapp poza de confirmare - rochitele se potrivesc perfect! ♥
joi, 5 iulie 2018
Cele mai frumoase flori salbatice
Pentru participantii la Miercurea fara cuvinte - saptamâna calendaristica 27: Rux Copilarim, Ghita B, Daurel, Zina, prietena- japoneza, Lumea lui Alexandru, AlexAlex, Carmen Eu, Nima, Poteci de dor si Diana. Sa aveti parte de o vara ca-n povesti!
Necropola - Pe urmele etruscilor (capitolul IV)
(Jurnal de vacanta - Toscana, iunie 2018)
Dupa-amiaza zilei am rezervat-o pentru vizitarea necropolei - "Orasului mortilor" din San Cerbone. Aici au fost descoperite numeroase monumente funerare, temple, cripte si sarcofage, bijuterii si vase de bronz, inclusiv care de lupta, împodobite. *)
Dupa ce am vazut ce se putea vedea liber în situl arheologic, ne-am înscris la un tur cu ghid, tur în care sunt incluse intrari în câteva temple, grote si cripte din secolul III - IV î.e.n.
Pe cerul albastru se adunau tot mai multi nori negri, amenintând ca ploaia va începe în curând. Priveam permanent ceasul si cerul, sperând ca ghida face acelasi lucru si ca va decala cu cateva minute ora fixata pentru tur. Italianca a fost însa perfect punctuala… Exact când ghida a început sa faca prezentarea, a început si ploaia. A fost o zi fierbinte si primele picaturi parca au facut bine, îndepartând zapuseala. Când stropii s-au întetit, Helmut mi-a soptit ca renunta la tur si s-a dus cu Leo în incinta muzeului, la receptie. Eu am ramas sperând ca duduia-ghid va scurta introducerea si ne va conduce în incinta primul monument.
Ati cunoscut persoane ambitioase si penibil de corecte, mândre de functia pe care o ocupa, persoane care urmeaza regulamentul punct cu punct indiferent daca în jurul ei arde sau vine potopul?! Ei, ghida noastra o asemenea persoana a fost!
Începuse sa ploua cu galeata si ea povestea impasibila, dar cu însufletire despre etrusci si însemnatatea locurilor. Cei fara umbrela si fara canadiana – ca mine, au abandonat grupul si s-au adapostit sub copaci, însa au ramas destui care au ascultat fermecati vorbele ei. Cândva, când apa îi curgea siroaie pe lentilele ochelarilor, a zis: Andiamo! Si ne-am îndreptat spre primul monument-mormânt. Ne-am bulucit toti în urma ei dar… oh! Nu doar ca intrarea în cripta era încuiata si secundele pâna când a reusit ea sa deschuie lacatul au trecut ca orele! Ba mai rau, intrarea s-a facut mai mult în patru labe, pentru ca usa de fier avea nu mai mult de 50 centimetri înaltime, ca si coridorul lung care ne-a condus în încaperea înalta centrala, acoperita cu o cupola impresionanta! În grupul nostru era si un catel ☺ Noi toti eram ca o haita de catei plouati!
Stiti cum este când ploua în Toscana?! Cu toate ca ploua foarte rar si pamântul este foarte uscat, solul este rapid saturat si apa musteste peste tot… Drumul, câmpul, totul este o mlastina! Eram uzi pâna la piele si murdari… Praful s-a depus si a acoperit totul ca o mâzga…
Am renuntat la tur dupa ce am vazut acest monument, m-am rupt de grup si m-am dus spre receptia muzeului. În sala erau multi turisti surprinsi de ploaie, dar numai eu eram uda si murdara. Rimelul (cu toate ca este water proof) mi se prelungise sub ochi, parul mi se lipise de cap, buclele stateau pleostite, hainele murdare si ude leoarca… Aparitia mea in sala cred ca i-a socat pe toti prezentii, pentru ca murmurul a încetat brusc. Singurul Leo s-a bucurat enorm sa ma revada. Mi-a sarit în brate, m-a lins pe fata… ce mai conta?! ☺ Scena i-a înduiosat pe multi si cred ca mi-au iertat pe jumatate aspectul ☺
Cinci minute dupa aparitia mea, întreg grupul a venit în fuga, pentru ca afara începuse sa ploua cu grindina. Ultima a intrat ghida, infatuata si extrem de nemultumita ca turistii nu au acceptat sa faca turul pe timp de furtuna ☺☺☺ Dupa ce a susotit cu alte doua dudui în spatele caseriei, au iesit si ne-au comunicat ca biletele cumparate astazi îsi prelungesc valabilitatea si timp de o saptamâna putem sa alegem o zi în care sa încercam din nou sa facem turul. Tja… Daca si timpul s-ar gasi de cumparat!...
Ca într-un film apocaliptic, prizionieri ai furtunii, am stat timp de o jumatate de ora, într-o încapere de maximul 20 metri patrati, 30 de turisti (copii si adulti de toate vârstele) si doi catei. Pe Leo nimic nu l-a interesat mai mult ca si catelusa plouata. Aceasta însa nu avea nicidecum chef de joaca si îl ignora total, fapt pentru care Leo a început sa plânga (e permis 😉 Leo înca nu este barbat, are abia un an si jumatate!). Degeaba am cautat sa-l linistim, în zadar copiii adunati în cerc în jurul lui Leo au încercat sa-i distraga atentia prin jocuri si ghidusii, Leo nu avea ochi decât pentru catelusa. În sala goala si rece, schelalaitul lui Leo suna sinistru. Copiii l-au abandonat pe rând, simtindu-se neputinciosi. Ultimul baietel care i-a ramas alaturi, a fost simpatic tare. Dupa ce i-a vorbit si l-a mângâiat cu multa compasiune, chiar si rabdarea lui a ajuns la capat si atunci a spus pe ton rastit „Leo, basta!“ ☺ Lui Leo nu i-a trecut supararea, dar… brusc, a încetat ploaia. De pe acoperis apa curgea înca râuri, însa norii spulberati lasau tot mai mult loc cerului albastru. Cei mai nerabdatori turisti au deschis usa si s-au îndreptat topaind printre balti spre parcare. I-am urmat cu totii si…. ne-am împartit în doua grupuri. Grupul de "neplouati" mergea în zig-zag, încercând cu disperare sa gaseasca insulite pe care sa sara si astfel sa evite baltile enorme. "Plouatii" – adica si eu, am luat-o drept! Incaltarile noastre erau ca barcile avariate, ce mai contau înca doi litri de apa în plus?! ☺ Leo si-a uitat amarul si alerga dând din coada, de la mine la Helmut. Ajunsi la parcare, am scos din portbagaj un tricou uscat pe care întâmplator îl aveam la mine (aveam si umbrele! Mereu sunt in porbagaj doua umbrele!... însa parcarea se afla la 300 metri de intrarea în situl arheologic!) si am îmbracat si geaca, pentru ca începusem sa cam tremur! Am urcat în masina si… Leo mi s-a asezat în brate, pe tricoul curat si uscat, ca doar si lui îi era frigut! ☺☺☺ Poate sa-si imagineze oricine cum au aratat hainele mele, cu labutele lui Leo pline de mocirla. L-am înfasurat într-un prosop, Helmut a dat drumul la caldura si am pornit la drum, spre casa. Dupa cateva minute, a trebuit sa renuntam la caldura în masina, pentru ca geamurile se aburisera ca într-o sauna! Am sters cu mâneca geamul din dreapta mea si… peste câmp se ridicase arcul superb al unui curcubeu. Apoi soarele si-a facut din nou aparitia, zapuseala s-a reinstalat si ploaia a devenit o amintire vaga.
Ajunsi acasa, am facut un dus caldut, ne-am îmbracat curat si am plecat la restaurantul din coltul strazii, sa mâncam câte o pizza. (va urma)
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
*) "[...] Arta etruscă nu avea tangenţe numai cu sfera religioasă, precum o dovedesc ofrandele din mormânt, destinate uzului cotidian al defuncţilor . O trăsătură de bază şi, totodată, un paradox al artei etrusce constă în aceea că aceasta servea fie unor scopuri private, fie religioase. Clienţii bogaţi şi influenţi, cărora le erau destinate podoabe minunate din aur, argint şi chihlimbar, farfurii luxoase din argint ori din bronz precum şi vase admirabil decorate, erau oameni cu un gust rafinat. Cu toate acestea, şi în contrast cu alte popoare ale antichităţii, ei par a nu fi fost interesaţi în a-şi înregistra ori glorifica evenimentele istorice la care luau parte. De asemenea, ei nu şi-au glorificat virtuţile şi nici meritele. Se pare că funcţia primă a artei etrusce a fost utilitară, pentru nevoile şi luxul vieţii cotidiene şi ,,a vietii de dincolo” . Dată fiind credinţa profundă a etruscilor în viaţa de apoi, arta lor a îndeplinit necesităţi funerare, dovedind preocuparea de a urma voinţa divină. Şi în Grecia impulsul artistic a fost valabil până în amurgul civilizaţiei etrusce. Arta etruscă a părut întotdeauna că aspira la îndeplinirea unor credinţe religioase şi funerare la nivel pur practic, nu întru glorificarea zeilor ori cetăţilor protejate." (sursa)
Dupa-amiaza zilei am rezervat-o pentru vizitarea necropolei - "Orasului mortilor" din San Cerbone. Aici au fost descoperite numeroase monumente funerare, temple, cripte si sarcofage, bijuterii si vase de bronz, inclusiv care de lupta, împodobite. *)
Dupa ce am vazut ce se putea vedea liber în situl arheologic, ne-am înscris la un tur cu ghid, tur în care sunt incluse intrari în câteva temple, grote si cripte din secolul III - IV î.e.n.
Pe cerul albastru se adunau tot mai multi nori negri, amenintând ca ploaia va începe în curând. Priveam permanent ceasul si cerul, sperând ca ghida face acelasi lucru si ca va decala cu cateva minute ora fixata pentru tur. Italianca a fost însa perfect punctuala… Exact când ghida a început sa faca prezentarea, a început si ploaia. A fost o zi fierbinte si primele picaturi parca au facut bine, îndepartând zapuseala. Când stropii s-au întetit, Helmut mi-a soptit ca renunta la tur si s-a dus cu Leo în incinta muzeului, la receptie. Eu am ramas sperând ca duduia-ghid va scurta introducerea si ne va conduce în incinta primul monument.
Ati cunoscut persoane ambitioase si penibil de corecte, mândre de functia pe care o ocupa, persoane care urmeaza regulamentul punct cu punct indiferent daca în jurul ei arde sau vine potopul?! Ei, ghida noastra o asemenea persoana a fost!
Începuse sa ploua cu galeata si ea povestea impasibila, dar cu însufletire despre etrusci si însemnatatea locurilor. Cei fara umbrela si fara canadiana – ca mine, au abandonat grupul si s-au adapostit sub copaci, însa au ramas destui care au ascultat fermecati vorbele ei. Cândva, când apa îi curgea siroaie pe lentilele ochelarilor, a zis: Andiamo! Si ne-am îndreptat spre primul monument-mormânt. Ne-am bulucit toti în urma ei dar… oh! Nu doar ca intrarea în cripta era încuiata si secundele pâna când a reusit ea sa deschuie lacatul au trecut ca orele! Ba mai rau, intrarea s-a facut mai mult în patru labe, pentru ca usa de fier avea nu mai mult de 50 centimetri înaltime, ca si coridorul lung care ne-a condus în încaperea înalta centrala, acoperita cu o cupola impresionanta! În grupul nostru era si un catel ☺ Noi toti eram ca o haita de catei plouati!
Stiti cum este când ploua în Toscana?! Cu toate ca ploua foarte rar si pamântul este foarte uscat, solul este rapid saturat si apa musteste peste tot… Drumul, câmpul, totul este o mlastina! Eram uzi pâna la piele si murdari… Praful s-a depus si a acoperit totul ca o mâzga…
Am renuntat la tur dupa ce am vazut acest monument, m-am rupt de grup si m-am dus spre receptia muzeului. În sala erau multi turisti surprinsi de ploaie, dar numai eu eram uda si murdara. Rimelul (cu toate ca este water proof) mi se prelungise sub ochi, parul mi se lipise de cap, buclele stateau pleostite, hainele murdare si ude leoarca… Aparitia mea in sala cred ca i-a socat pe toti prezentii, pentru ca murmurul a încetat brusc. Singurul Leo s-a bucurat enorm sa ma revada. Mi-a sarit în brate, m-a lins pe fata… ce mai conta?! ☺ Scena i-a înduiosat pe multi si cred ca mi-au iertat pe jumatate aspectul ☺
Cinci minute dupa aparitia mea, întreg grupul a venit în fuga, pentru ca afara începuse sa ploua cu grindina. Ultima a intrat ghida, infatuata si extrem de nemultumita ca turistii nu au acceptat sa faca turul pe timp de furtuna ☺☺☺ Dupa ce a susotit cu alte doua dudui în spatele caseriei, au iesit si ne-au comunicat ca biletele cumparate astazi îsi prelungesc valabilitatea si timp de o saptamâna putem sa alegem o zi în care sa încercam din nou sa facem turul. Tja… Daca si timpul s-ar gasi de cumparat!...
Ca într-un film apocaliptic, prizionieri ai furtunii, am stat timp de o jumatate de ora, într-o încapere de maximul 20 metri patrati, 30 de turisti (copii si adulti de toate vârstele) si doi catei. Pe Leo nimic nu l-a interesat mai mult ca si catelusa plouata. Aceasta însa nu avea nicidecum chef de joaca si îl ignora total, fapt pentru care Leo a început sa plânga (e permis 😉 Leo înca nu este barbat, are abia un an si jumatate!). Degeaba am cautat sa-l linistim, în zadar copiii adunati în cerc în jurul lui Leo au încercat sa-i distraga atentia prin jocuri si ghidusii, Leo nu avea ochi decât pentru catelusa. În sala goala si rece, schelalaitul lui Leo suna sinistru. Copiii l-au abandonat pe rând, simtindu-se neputinciosi. Ultimul baietel care i-a ramas alaturi, a fost simpatic tare. Dupa ce i-a vorbit si l-a mângâiat cu multa compasiune, chiar si rabdarea lui a ajuns la capat si atunci a spus pe ton rastit „Leo, basta!“ ☺ Lui Leo nu i-a trecut supararea, dar… brusc, a încetat ploaia. De pe acoperis apa curgea înca râuri, însa norii spulberati lasau tot mai mult loc cerului albastru. Cei mai nerabdatori turisti au deschis usa si s-au îndreptat topaind printre balti spre parcare. I-am urmat cu totii si…. ne-am împartit în doua grupuri. Grupul de "neplouati" mergea în zig-zag, încercând cu disperare sa gaseasca insulite pe care sa sara si astfel sa evite baltile enorme. "Plouatii" – adica si eu, am luat-o drept! Incaltarile noastre erau ca barcile avariate, ce mai contau înca doi litri de apa în plus?! ☺ Leo si-a uitat amarul si alerga dând din coada, de la mine la Helmut. Ajunsi la parcare, am scos din portbagaj un tricou uscat pe care întâmplator îl aveam la mine (aveam si umbrele! Mereu sunt in porbagaj doua umbrele!... însa parcarea se afla la 300 metri de intrarea în situl arheologic!) si am îmbracat si geaca, pentru ca începusem sa cam tremur! Am urcat în masina si… Leo mi s-a asezat în brate, pe tricoul curat si uscat, ca doar si lui îi era frigut! ☺☺☺ Poate sa-si imagineze oricine cum au aratat hainele mele, cu labutele lui Leo pline de mocirla. L-am înfasurat într-un prosop, Helmut a dat drumul la caldura si am pornit la drum, spre casa. Dupa cateva minute, a trebuit sa renuntam la caldura în masina, pentru ca geamurile se aburisera ca într-o sauna! Am sters cu mâneca geamul din dreapta mea si… peste câmp se ridicase arcul superb al unui curcubeu. Apoi soarele si-a facut din nou aparitia, zapuseala s-a reinstalat si ploaia a devenit o amintire vaga.
Ajunsi acasa, am facut un dus caldut, ne-am îmbracat curat si am plecat la restaurantul din coltul strazii, sa mâncam câte o pizza. (va urma)
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
*) "[...] Arta etruscă nu avea tangenţe numai cu sfera religioasă, precum o dovedesc ofrandele din mormânt, destinate uzului cotidian al defuncţilor . O trăsătură de bază şi, totodată, un paradox al artei etrusce constă în aceea că aceasta servea fie unor scopuri private, fie religioase. Clienţii bogaţi şi influenţi, cărora le erau destinate podoabe minunate din aur, argint şi chihlimbar, farfurii luxoase din argint ori din bronz precum şi vase admirabil decorate, erau oameni cu un gust rafinat. Cu toate acestea, şi în contrast cu alte popoare ale antichităţii, ei par a nu fi fost interesaţi în a-şi înregistra ori glorifica evenimentele istorice la care luau parte. De asemenea, ei nu şi-au glorificat virtuţile şi nici meritele. Se pare că funcţia primă a artei etrusce a fost utilitară, pentru nevoile şi luxul vieţii cotidiene şi ,,a vietii de dincolo” . Dată fiind credinţa profundă a etruscilor în viaţa de apoi, arta lor a îndeplinit necesităţi funerare, dovedind preocuparea de a urma voinţa divină. Şi în Grecia impulsul artistic a fost valabil până în amurgul civilizaţiei etrusce. Arta etruscă a părut întotdeauna că aspira la îndeplinirea unor credinţe religioase şi funerare la nivel pur practic, nu întru glorificarea zeilor ori cetăţilor protejate." (sursa)
miercuri, 4 iulie 2018
Miercurea fara cuvinte (s.27) - Fructe de sezon
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis :-) Happy WW! ☺
PS: Temele saptamânilor urmatoare sunt aici "MfC2018"
marți, 3 iulie 2018
Acropola - Pe urmele etruscilor (capitolul III)
(Jurnal de vacanta - Toscana, iunie 2018)
Cele doua parti de oras – acropolis si necropolis se gasesc la câtiva kilometri departare. Noi am vizitat prima data Acropolis.
A fost o plimbare deosebit de placuta, interesanta si emotionanta. Am aflat multe lucruri despre civilizatia etrusca si am vazut cu ochii nostri vestigiile orasului Populonia. Urme ale unor temple, vile, case, terase… si natura salbatica. Natura a pus stapânire peste asezamintele antice. Parcul este întretinut de administratia muzeelor locale si nu se intervine decât atâta cât urmele constructiilor orasului sa nu fie mai rau avariate. Peisajul este mirific! Asa cum florile salbatice zâmbesc soarelui aici, parca n-am vazut nicaieri! Si bineînteles, pe tot traseul (aprox. 2-3 ore) esti însotit de fluturi de toate culorile, de bondari si libelule. Cicadele tiuie din boscheti si fiecare pas, provoaca sopârlele mici sa tâsneasca si sa-si caute alt ascunzis.
Lectia de istorie în aer liber a fost deosebit de captivanta, vesela si incitanta.
Despre etrusci se stie atât de putin, încât legendele si misterele care i-au inconjurat, au alimentat tot mai mult curiozitatea oamenilor moderni.
Asupra originii etruscilor au fost emise ipoteze dintre cele mai contradictorii. Însusi numele lor a generat contradictii: "Trusci, Etruri sau Etrusci, dupa cum le spuneau romanii, Tyrsanoi sau Tyrrkenoi, dupa cum îi denumeau vechii greci. Potrivit lui Herodot, etruscii au provenit din regiunea anatoliană Lidia (Lydia) și de pe unele insule din Marea Egee (ex. Lemnos), iar Dionis din Halicarnas a sustinut în scrierile sale că etruscii erau autohtoni în Etruria“ – Toscana de azi. Cert este ca romanii sunt urmasii etruscilor, asa cum dacii sunt urmasii tracilor.
„Centrul etruscilor a fost Toscana, Etruscii au fost considerați mai avansați tehnologic, față de vecinii lor, chiar și decât romanii, minele de plumb, cositor, fier și cupru furnizau materia primă pentru o metalurgie, în care etruscii excelau. Au fost timp de secole principalii furnizori de obiecte de fier în zona Mediteranei (export către Grecia, Fenicia, Cartagina etc.).“(sursa)
Organizarea în orașe-stat pare să fi început în sec. al VIII-lea î.Hr
"Etruscii s-au dovedit a fi agricultori foarte buni, dar cu o manie aproape inexplicabila pentru exactitatea delimitarilor.
Agricultori, viticultori, fluoricultori, etruscii au dezvoltat si un artizant rafinat pe care l-au pus in slujba unui comert activ, ajutat foarte mult de numarul impresionant de mare de nave construite. Minele de plumb si cositor, precum si cele de fier sau cupru au furnizat materia prima pentru dezvoltarea unei asa-zise industrii metalurgice performante pentru vremea respectiva, de unde se aprovizionau grecii si cartaginezii.
Nasterea oraselor a fost perceptibila de abia in secolul al III-lea i.e.n., ca si in Grecia de altfel, iar extinderea lor a devenit evidenta un secol mai tirziu. Orasele s-au constituit prin regruparea satelor, sub actiunea aristocratilor rurali, care s-au imbogatit din comertul cu vin, cu ulei de masline sau cu produse metalurgice. Cu timpul, orasele au devenit tot mai apropiate, facind sa dispara asa-zisele centre secundare. S-a format o federatie de 12 state (Caere, Volterra, Volsinies, Tarquinia, Veies, Vulci, Clusium, Roselle, Vetulonia, Populonia, Cortoune, Peruse si Arezzo), cu un sanctuar comun dedicat lui Voltumne si construit in Velsinies. Aici se intilnea elita sociala a celor 12 orase, care alegea, periodic, un magistrat federal, pretorul etrusc. Dar, din nefericire, aceasta liga nu a reprezentat niciodata un stat federal, fapt demonstrat si de intreprinderile razboinice ale etruscilor, organizate in mod dispersat de catre fiecare oras in parte. Expansiunea acestui popor nu a fost una de natura militara sau economica, ci, dupa cum afirma tot mai multi etruscologi, un fenomen de cucerire culturala.
Despre institutiile oraselor etrusce din perioada lor de maxima inflorire se cunosc foarte putine lucruri, unul dintre ele fiind acela ca erau conduse de câte un monarh.
Regele era inzestrat cu puteri de origine sacra; el purta o tunica cu margini de purpura, un sceptru si era purtat pe un scaun curul, fiind insotit in vizitele sale de floarea comunitatii vizitate si de scribi. Regele era, de asemenea, seful uneia din marile familii care au contribuit la constituirea orasului. Transmiterea puterii regale era, cel putin teoretic, dinastica, dar problemele de succesiune, precum si luptele pentru tron erau extrem de frecvente.
În aceasta societate aristocratica etrusca, femeile luau parte la viata publica alaturi de sotii lor, jucind adesea roluri importante in problemele de succesiune.“ (sursa)
Sa pasesti pe pietrele depuse de etrusci pe strada principala, sa atingi zidul ridicat cu sudoare de poporul care a avut atât de multe cunostinte în arhitectura si inginerie în secolul III î.e.n. sunt emotii care nu pot fi descrise. Noua plimbarea în acropola ne-a adus multa bucurie sufleteasca si cu toate ca temperatura aerului depasea 35°C si copacii care ne înconjurau nu erau mai înalti decât noi, am efectuat traseul întreg, încântati de tot ceea ce am vazut.
Bineînteles ca în programul zilei noastre mai departe a fost vizitarea necropolei (va urma)
Cele doua parti de oras – acropolis si necropolis se gasesc la câtiva kilometri departare. Noi am vizitat prima data Acropolis.
A fost o plimbare deosebit de placuta, interesanta si emotionanta. Am aflat multe lucruri despre civilizatia etrusca si am vazut cu ochii nostri vestigiile orasului Populonia. Urme ale unor temple, vile, case, terase… si natura salbatica. Natura a pus stapânire peste asezamintele antice. Parcul este întretinut de administratia muzeelor locale si nu se intervine decât atâta cât urmele constructiilor orasului sa nu fie mai rau avariate. Peisajul este mirific! Asa cum florile salbatice zâmbesc soarelui aici, parca n-am vazut nicaieri! Si bineînteles, pe tot traseul (aprox. 2-3 ore) esti însotit de fluturi de toate culorile, de bondari si libelule. Cicadele tiuie din boscheti si fiecare pas, provoaca sopârlele mici sa tâsneasca si sa-si caute alt ascunzis.
Lectia de istorie în aer liber a fost deosebit de captivanta, vesela si incitanta.
Despre etrusci se stie atât de putin, încât legendele si misterele care i-au inconjurat, au alimentat tot mai mult curiozitatea oamenilor moderni.
Asupra originii etruscilor au fost emise ipoteze dintre cele mai contradictorii. Însusi numele lor a generat contradictii: "Trusci, Etruri sau Etrusci, dupa cum le spuneau romanii, Tyrsanoi sau Tyrrkenoi, dupa cum îi denumeau vechii greci. Potrivit lui Herodot, etruscii au provenit din regiunea anatoliană Lidia (Lydia) și de pe unele insule din Marea Egee (ex. Lemnos), iar Dionis din Halicarnas a sustinut în scrierile sale că etruscii erau autohtoni în Etruria“ – Toscana de azi. Cert este ca romanii sunt urmasii etruscilor, asa cum dacii sunt urmasii tracilor.
„Centrul etruscilor a fost Toscana, Etruscii au fost considerați mai avansați tehnologic, față de vecinii lor, chiar și decât romanii, minele de plumb, cositor, fier și cupru furnizau materia primă pentru o metalurgie, în care etruscii excelau. Au fost timp de secole principalii furnizori de obiecte de fier în zona Mediteranei (export către Grecia, Fenicia, Cartagina etc.).“(sursa)
Organizarea în orașe-stat pare să fi început în sec. al VIII-lea î.Hr
"Etruscii s-au dovedit a fi agricultori foarte buni, dar cu o manie aproape inexplicabila pentru exactitatea delimitarilor.
Agricultori, viticultori, fluoricultori, etruscii au dezvoltat si un artizant rafinat pe care l-au pus in slujba unui comert activ, ajutat foarte mult de numarul impresionant de mare de nave construite. Minele de plumb si cositor, precum si cele de fier sau cupru au furnizat materia prima pentru dezvoltarea unei asa-zise industrii metalurgice performante pentru vremea respectiva, de unde se aprovizionau grecii si cartaginezii.
Nasterea oraselor a fost perceptibila de abia in secolul al III-lea i.e.n., ca si in Grecia de altfel, iar extinderea lor a devenit evidenta un secol mai tirziu. Orasele s-au constituit prin regruparea satelor, sub actiunea aristocratilor rurali, care s-au imbogatit din comertul cu vin, cu ulei de masline sau cu produse metalurgice. Cu timpul, orasele au devenit tot mai apropiate, facind sa dispara asa-zisele centre secundare. S-a format o federatie de 12 state (Caere, Volterra, Volsinies, Tarquinia, Veies, Vulci, Clusium, Roselle, Vetulonia, Populonia, Cortoune, Peruse si Arezzo), cu un sanctuar comun dedicat lui Voltumne si construit in Velsinies. Aici se intilnea elita sociala a celor 12 orase, care alegea, periodic, un magistrat federal, pretorul etrusc. Dar, din nefericire, aceasta liga nu a reprezentat niciodata un stat federal, fapt demonstrat si de intreprinderile razboinice ale etruscilor, organizate in mod dispersat de catre fiecare oras in parte. Expansiunea acestui popor nu a fost una de natura militara sau economica, ci, dupa cum afirma tot mai multi etruscologi, un fenomen de cucerire culturala.
Despre institutiile oraselor etrusce din perioada lor de maxima inflorire se cunosc foarte putine lucruri, unul dintre ele fiind acela ca erau conduse de câte un monarh.
Regele era inzestrat cu puteri de origine sacra; el purta o tunica cu margini de purpura, un sceptru si era purtat pe un scaun curul, fiind insotit in vizitele sale de floarea comunitatii vizitate si de scribi. Regele era, de asemenea, seful uneia din marile familii care au contribuit la constituirea orasului. Transmiterea puterii regale era, cel putin teoretic, dinastica, dar problemele de succesiune, precum si luptele pentru tron erau extrem de frecvente.
În aceasta societate aristocratica etrusca, femeile luau parte la viata publica alaturi de sotii lor, jucind adesea roluri importante in problemele de succesiune.“ (sursa)
Sa pasesti pe pietrele depuse de etrusci pe strada principala, sa atingi zidul ridicat cu sudoare de poporul care a avut atât de multe cunostinte în arhitectura si inginerie în secolul III î.e.n. sunt emotii care nu pot fi descrise. Noua plimbarea în acropola ne-a adus multa bucurie sufleteasca si cu toate ca temperatura aerului depasea 35°C si copacii care ne înconjurau nu erau mai înalti decât noi, am efectuat traseul întreg, încântati de tot ceea ce am vazut.
Bineînteles ca în programul zilei noastre mai departe a fost vizitarea necropolei (va urma)
luni, 2 iulie 2018
La jumatate de drum
De la începutul anului au trecut exact 26 de saptamâni si pâna la trecerea în anul
2019 au mai ramas înca exact 26 de saptamâni ☺
Ma bucur mult ca rubrica Miercurea fara Cuvinte înca exista si chiar daca participarea nu este numeroasa si fluctuatia este mare, nucleul membrilor MfC nu s-a dizolvat.
Dupa cum cei mai multi din participantii la MfC stiu, exista ideea unei teme saptamânale, initiate de Calin – cel care a avut bunavointa de a prelua de la mine rubrica MfC si de a o gazdui timp de doi ani. Participarea cu un articol adaptat la tema saptamânala nu este o obligatie, însa gasesc ca este o provocare simpatica, fapt pentru care nu am întrerupt noul concept al rubricii Miercureafara Cuvinte.
Lista cu temele propuse se gaseste în bannerul din partea dreapta, daca acesati pictograma MFC. Saptamânal, apar înscrise temele propuse de mine sau de participantii la MfC. Propunerile din saptamânile calendaristice 30-31 si 34-38 sunt facute de Laura.
Asteptam cu interes alte noi propuneri, începând cu sfârsitul lunii septembrie.
Pâna atunci, va doresc un start bun în „luna lui cuptor“, o vacanta de vara minunata celor care îsi pregatesc valizele si o luna iulie cu multe realizari si bucurii, celor care (înca) nu-si parasesc pozitiile. Tuturor multa inspiratie pentru fotografiile pe care le selectati pentru întâlnirea noastra saptamânala la Miercurea fara Cuvinte!
duminică, 1 iulie 2018
Pe urmele etruscilor (capitolul II)
(Jurnal de Vacanta - Toscana)
Colecția privată Gasparri este un muzeul arheologic în sitului Populonia din provincia Livorno - Toscana.
Muzeul este situat într-o clădire din centrul istoric, a fost deschis pentru public în anul 1959 si prezinta o vasta colecție realizată de cuplul Tommaso și Giulia Gasparri timp de patruzeci de ani. Acum, colectia este proprietatea moștenitorilor familiei.
Colectia initiala a fost îmbogățita cu noi descoperiri, în urma excavarilor în necropola Poggio delle Grenade, care au scos la iveala alte dovezi din timpurile preistorice, indicii ale civilizaţiei etrusco-latine.
Muzeul detine un bogat material de bronz şi ceramică de impasto negru cu decor incizat, vase corintice, ceramica etruscă de Est cu influente grecesti, ceramica etruscă clasica, bibelouri etrusce din ceramica roșie pictata, precum si ceramica tip bucchero. Sunt foarte multe obiecte de decor si obiecte funerare. Forma ceramicii este amorfa bitronconică, tipic pentru civilizatia etruscă din epoca Villanovan. Unele descoperiri sunt rezultatul recuperărilor subacvatice, cum ar fi un dolio/soba de teracotă și numeroase ancore.
Cele mai multe exponate sunt datate în secolul al VI-lea î.Hr.
Printre exponatele din piatră sunt de vazut câteva Cippus Perusinus și bucati de acroteri. Foarte impresionante sunt o bază de piatră cu protomi de berbeci și un sarcofag cu un capac sculptat.
Expoziția este completată cu epigrafe, obiecte din bronz, monede, ornamente de chihlimbar și sticlă.
Deasemenea, sunt expuse panouri explicative - suporturi multimedia pentru a ilustra istoria și activitățile umane de pe teritoriu.
A fost o incursiune deosebit de interesanta! Suficient de interesanta pentru a ne incita interesul de a vizita urmatoarele doua baze ale sitului arheologic din apropiere: acropola din Populonia si necropola din Golful Baratti, experiente despre care voi povesti în articolele urmatoare.
Colecția privată Gasparri este un muzeul arheologic în sitului Populonia din provincia Livorno - Toscana.
Muzeul este situat într-o clădire din centrul istoric, a fost deschis pentru public în anul 1959 si prezinta o vasta colecție realizată de cuplul Tommaso și Giulia Gasparri timp de patruzeci de ani. Acum, colectia este proprietatea moștenitorilor familiei.
Colectia initiala a fost îmbogățita cu noi descoperiri, în urma excavarilor în necropola Poggio delle Grenade, care au scos la iveala alte dovezi din timpurile preistorice, indicii ale civilizaţiei etrusco-latine.
Muzeul detine un bogat material de bronz şi ceramică de impasto negru cu decor incizat, vase corintice, ceramica etruscă de Est cu influente grecesti, ceramica etruscă clasica, bibelouri etrusce din ceramica roșie pictata, precum si ceramica tip bucchero. Sunt foarte multe obiecte de decor si obiecte funerare. Forma ceramicii este amorfa bitronconică, tipic pentru civilizatia etruscă din epoca Villanovan. Unele descoperiri sunt rezultatul recuperărilor subacvatice, cum ar fi un dolio/soba de teracotă și numeroase ancore.
Cele mai multe exponate sunt datate în secolul al VI-lea î.Hr.
Printre exponatele din piatră sunt de vazut câteva Cippus Perusinus și bucati de acroteri. Foarte impresionante sunt o bază de piatră cu protomi de berbeci și un sarcofag cu un capac sculptat.
Expoziția este completată cu epigrafe, obiecte din bronz, monede, ornamente de chihlimbar și sticlă.
Deasemenea, sunt expuse panouri explicative - suporturi multimedia pentru a ilustra istoria și activitățile umane de pe teritoriu.
A fost o incursiune deosebit de interesanta! Suficient de interesanta pentru a ne incita interesul de a vizita urmatoarele doua baze ale sitului arheologic din apropiere: acropola din Populonia si necropola din Golful Baratti, experiente despre care voi povesti în articolele urmatoare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)