Excursie în Delta Dunării - Jurnal de vacantă (13)

La capătul Dunării bătrâne si jumătatea distantei dintre Polul Nord si Ecuator, se întinde cel mai tânăr tărâm al Europei, numit simplu "deltă". Este un spatiu mirific, de-o frumusete si-o sălbăticie care te cuceresc din prima clipa; odată văzut, se cuibareste în sufletul tău pentru ca mai târziu sa-ti incite dorul si sa te cheme spre el, din nou si din nou... Asa le povesteam fetitelor mele, cu ani în urma, pe drumul care ne ducea în prima vizita spre Delta Dunării.
Ma aflam din nou în drum spre paradisul păsărilor si al micilor vietuitoare, de data aceasta doar alaturi de sotul meu. Priveam pe geamul microbusului peisajele ce se derula rapid si crâmpeie din acea minunata vacanta de vara îmi reveneau în memorie. Oare de ce nu ne-am mai întors în Deltă?!

Cu o voce inflexibila, ghida povestea amanuntit despre pădurea Letea, despre codrul Babadag, despre lacul dulce Razim si cel sarat Sinoe, despre orase antice-romane si violet de Murighiol. Autocarul cu care ne deplasam era la fel de bătrân ca grupul de turisti germani, caruia ne-am alaturat în ideea de a efectua o excursie organizata, din teama, acum spun - nefondata, că pe cont propriu nu ne-am fi descurcat. Am simtit până în rinichi fiecare denivelare de teren (si au fost, nu glumă!), dar odată ajunsi la locul în care Dunărea devine Mare, aceste griji au dispărut. Aveam să urmăm cursul sinuos al apei, la bordul unei salupe elegante, cu fotolii moi, din piele de culoarea untului. Parcă prea mult lux dintr-o dată! :) Pe când briza ne mângâia usor obrajii, în fata ochilor fascinanta deltă începea sa-si arate farmecele. Lăsam în urmă satul si pontonul si aveam în fata ochilor doar apa tivita cu sălcii pitice. Ne aflam pe cel mai vechi brat al Dunării, bratul Sf. Gheorghe, pe care navigatia este doar de interes local. Pescărusii gălăgiosi, ne-au înconjurat si tipătul lor ne-a însotit pe mai tot parcursul plimbării.

La ora amiezii am coborât la Complexul Cormoran. Nerăbdători sa descoperim fineturilor bucătariei lipovenesti, am luat loc la masa rustic aranjată direct pe malul Dunării. Au fost aduse platouri cu scrumbii usor afumate, heringi cu ceapa si salată de vinete. Mi-a fost tare pofta dar am constatat ca vinetele nu sunt proaspete, asa ca m-am înfruptat doar cu pesti. Visam ca următorul fel de mâncare sa fie o ciorba de peste făcută la ceaun, dar nu a fost sa fie. Ni s-a adus portionat pe farfurie, câte o bucată de piept de pui si o felie de crap, cu garnitura de cartofi natur. Nu doar combinatia a fost ciudata, ci si gustul... puiul uscat si pestele foarte gras (un chelner tupeist ni l-a prezentat ca fiind salău! Ori a folosit cuvântul Zander doar sa se dea mare ca stie ceva germana, ori a crezut ca "suntem veniti cu pluta pe Dunăre" prima data în lumea bună!). Cartofii cu gust fad, erau palizi rău, semn ca fusesera fierti si reîncalziti de câteva ori în ultimele doua zile. La desert ne-a fost servită o "plăcinta traditională cu brânză". Zău ca m-am bucurat, dar... nu numai ca era rece, aproape înghetată, mai era si sărată-potroacă! Mi-am privit comesenii... toata lumea dezamăgita! Din cei 70 euro de presoană cât a costat excursia, meniul acesta nu facea mai mult de 30 de lei! Ne-am ridicat de la masă si am urmat ghida care ne-a invitat sa vizitam sătucul de vacantă. În spatele restaurantului am descoperit un mic paradis. Căsute din lemn vopsit în albastrul, cu acoperisuri din stuf, rondouri de trandafiri roz si o piscina îngrijită, asetptau cochete deschiderea sezonului.

Ne-am întors la bordul salupelor si am pornit din nou pe calea apei, să descoperim frumusetile naturii. Unduirea valurilor conferă uitarea locului de unde vii. Esti acolo unde fiecare clipa este o surpriză, unde nu trebuie decât sa fii atent la tot ce te-nconjoara si sa te bucuri.
Egrete albe sau cenusii ori câte o barza, pescuiesc ascunse sub boltile sălciilor pletoase. În urmatoarea clipa privirile-ti sunt atrase de fâlfâitul aripilor unui cormoran.
În stânga si în dreapta canalului, printre rădăcinile contorsionate ale frasinilor si arinilor, razele de soare străbat greu si jocul de umbre crează ciudătenii ce pot fi asemuite cu anaconde sau crocodili.


Dintr-o dată canalul se îngustează si stufarisul e atât de des, încât la trecerea cu salupa îl poti mângâia. În functie de adâncime, apele deltei îsi schimba nuantele din gri-tulbure în verde-închis, smarald, albastru sau albastru-închis. Ierburile acvatice formează si ele un splendid mozaic unduitor. Si din nou câmpul marin se lărgeste. Papura si rogozul se unduiesc sub pala vântului, pe insula nisipoasă din departare aterizează greoi doi pelicani.
Cuvintele sunt inutile aici. Privesti mut si coplesit de frumusetile ce te-nconjoară. Salupa se opreste în mijlocul unui covor imens de nuferi albi si galbeni. Aerul curat îti umple plamânii. Ai vrea sa opresti timpul si nu stii cui sa-i multumesti pentru privilegiul de care ai parte. Te înclini doar, pătruns de evlavie.
Pe cerul lipsit de nori, apare un cârd de rate sălbatice. Apropierea noastra de mlastină si stufaris produce agitatie. Bibilicile si ratele motate îsi stiga puii si dispar, lăsând în urma smocul de trestii tremurând.


Ne intersectam cu grupul de francezi ce a pornit din Neptun odată cu noi. Aparatele fotografice nu contenesc sa capteze imagini care să aducă bucurii si mai târziu - atunci când toate aceste trăiri unice vor deveni doar amintiri.
Înainte ca cohorda de tântari sa devina activă, suntem adusi din nou la tărm, unde bătrânul microbus ne asteaptă la umbra unui stejar.
Bineînteles că dupa o zi petrecută pe apă, ai nevoie neapărat să mergi la toaletă. Am aflat cu stupoare că asa ceva nu exista aici! Ni se spune pe-un ton atât de natural, sa mergem în tufisuri. N-am fost deloc încântată, dar m-am descurcat, neavând încotro. Au fost însă cu noi în grup doamne în vârstă, cu mers nesigur, sustinut de cârje... Din păcate în astfel de situatii, nu ai cum sa fii de ajutor...
Am urcat din nou în microbus, lasând în urma o haită de câini cu figuri triste.
Am făcut drumul înapoi, tăind în doua chihlimbarul lanurilor de secară sau galbenul verzui al câmpurilor de mustar, am traversat aceleasi sate, aceleasi intersectii, aceleasi lacuri si păduri. Am ajuns din nou în Neptun la asfintitul soarelui.
A fost o excursie frumoasă, pe care am fi dorit să o prelungim cu măcar încă trei zile, însă turul nostru de vacantă era abia la jumătate!
Ne vom întoarce cu siguranta, cândva, poate la anul, să savurăm o săptamână pe acest tărâm de poveste...

(va urma)