marți, 6 septembrie 2011

La cinema

Pentru ca ieri a plouat toata ziua, m-am gândit ca ar fi o buna idee sa mergem la cinematograf. Nici nu-mi mai amintesc de când nu am mai vazut un film de desene animate!
Marlene este fan "Lillifee" (are chiar si lenjerie de pat Lillifee!) si si-a dorit neaparat sa vada "Printesa Lillifee si unicornul", film caruia tocmai i se face mare reclama pe posturile de televiziune dedicate copiilor. Felix si-ar fi dorit sa vizioneze "Vicky vikingul", dar pentru ca acest film va rula cândva - saptamânile viitoare, a acceptat totusi sa ne însoteasca la "un film de fete". (Ce a urmat... a dovedit exact contrariul! Lillifee nu este un film "pentru fetite"!))
Am pornit cu entuziasm, însa... câte am mai patimit!
În primul rând, nu ma asteptam ca biletele de intrare la un film animat sa fie atât de scumpe! Am platit 19,50 euro pentru noi trei! (tariful este 6€ pentru copii si 7,50€ pentru adulti - ca la un film cu actori si decoruri scumpe!).
Ne-am ocupat locurile si dupa programul de reclame, a început filmul nostru. Printesa Lillifee si prietenii ei, porcusorul Pupsy si ariciul Igor, tocmai calatoreau spre Bluetopia sa duca înapoi acasa un bebelusul de unicorn. Drumul ducea peste munti si vai si când au ajuns în regiunea cu zapezi vesnice toti au suferit de frig. Ba mai rau, printesei i-au înghetat aripile si bagheta fermecata si-a pierdut puterea magica, faza la care Marlene a început sa plânga si Felix m-a strâns puternic de mâna. Am luat-o pe Marlene în brate si le-am soptit copiilor ca este doar un film si ca toate filmele, cu siguranta si acesta se va termina cu bine. Felix, fara sa-mi lase mâna din strânsoare m-a întrebat: "Promiti?!" Dupa ce am încuvintat, Marlene s-a oprit din plâns...
Între timp printesa si prietenii ei au ajuns la destinatie, dar aici, un print rau, teroriza întregul tinut, îmbracând în blocuri de gheata pe oricine se împotrivea poruncilor lui. În momentele de plictis, printul zapezilor ochea cu bulgari de zapada, folosind ca tinta pe fratele geaman, care era deasemenea încremenit în gheata. Marlene si-a ascuns capul în bluza mea si nu mai privea spre ecran decât cu o jumatate de ochi...
Momentul în care printul a început urmarirea protagonistilor si Pupsy a fost încastrat întrun cub de gheata, a fost momentul în care Marlene m-a rugat cu lacrimi fierbinti, sa plecam acasa, ca ea nu mai vrea/poate sa vada!
Asa ceva nu am patit niciodata cu fetele mele... Situatia a fost în premiera! La asa ceva nu ma asteptam! Ce sa ma fac?!
În primul rând nu-mi venea sa cred ca cei doi copii pot fi atât de sensibili si naivi, iar în al doilea rând ma gândeam ca pornisem cu dorinta de a le fac o bucurie si... daca am fi plecat, povestea lui Lillifee ar fi ramas o poveste trista fara sfârsit si seara noastra o amintire urâta! Am hotarât sa ramânem si am formulat decizia cât am putut de pueril! Am spus: "Daca plecam acum, este ca si când am abandona un prieten drag în momente grele, exact când ar avea nevoie de ajutorul nostru. Lillifee este prietena noastra si doar daca noi ne uitam în continuare la film, printesa si prietenii ei vor reusi sa iasa din necazuri. Lillifee îsi va recapata puterile din privirile noastre"... Cu ceva încredere, copiii si-au concentrat privirile si nu am mai auzit decât din când în când câte un suspin, pâna când bebelusul unicorn si-a regasit parintii si în tara de gheata a venit primavara. Apoi, Felix a rasuflat usurat si Marlene a început din nou sa zâmbeasca... Cei doi frati printi s-au iertat si împacat, localnicii au fost eliberati din cuburile de gheata, Lillifee a zburat înapoi, împreuna cu porcusorul si ariciul si filmul s-a terminat în happyend. În sala copiii au aplaudat, iar lacrimile din ochii Marlenei erau deja uscate. Eu însa mi-am spus: "Prea curând nu ma voi mai oferi sa merg cu cei doi nepotei la cinema!"
La iesirea din sala, ne-am jucat pe coridoarele cu exponate din filme, am facut fotografii cu Lillifee si unicornul si drama a fost uitata. În prima librarie care ne-a iesit în cale am cumparat cartea dupa care a fost inspirat filmul... A fost o seara plina de aventura!
video

8 comentarii:

  1. Aventuri adevărate, ce mai! Aşa am ăîţit şi eu cu fiu-meu la Jurassic Park, m-a rugat o săptămână să mergem la film, iar când ne-am dus, s-a băgat sub scaun!
    Lasă că e bine, le-ai dat şi o mică lecţie.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cu mai bine de-o jumate de veac în urmă (aveam vreo trei ani) mama m-a dus prima oară la film.Intra un tren cu aburi în gară.Adică spre ...spectatori! Film în alb-negru.Ţipătul meu s-a suprapus cu şuierul locomotivei.Plânsete.Repede am fost scos afară, era o cofetărie, şi m-am potolit cu o prăjitură...Nu era un caz unic: se mai întâmplase şi fraţilor Lumière pe la 1895... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce mai aventura! :)) Pretul biletelor la filmele animate e cam la fel si pe la noi. Reactia lui Felix si Marlene arata ce suflete frumoase si sensibile au, iar pe vremea fetelor noastre aventurile cred ca erau ceva mai digerabile. Sper ca au dormit bine si fara vise urate.
    Aveam cativa anisori la premiera Veronicai si eram terorizata de personajele lupului si vulpii - pur si simplu imi intorceam capul de la ecran cand apareau :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Bietii copii, ce s-au speriat. Dar ceilalti copii din sala cum au reactionat? Bine ca s-a terminat bine...
    Noi am fost acum doua saptamani la cinema si am vazut "Strumfii" in format 3D. A fost prima data cand am dus-o pe Iulia la cinema si a fost foarte incantata.
    Noi cand am mers prima data la cinema am vazut filme alb-negru. Iulia prima data la cinema a vazut 3D... Cum se schimba vremurile...

    RăspundețiȘtergere
  5. Max,
    :)) chiar? si eu am fost cu fetitele mele la cinema, începând relativ devreme, dar nu au plâns si nici frica nu le-a fost asa ca sa trebuiascasa plecam... Tja, asta e viata! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Marco Polo,
    :) simpatica aventura ta! eu prima data când am fost cu fetele mele la cinema, a fost în concediu la mare, în cimeatograf în aer liber si cea mica avea 4 anisori. Când a început filmul a spus destul de tare, ca au râs câteva rânduri de spectatori: "Oooo ce televizor mare!" S-a uitat ele ce s-au uitat - nu era film pentru copii si era si mult peste ora 21, asa ca au adormit amândoua.... Cea mare avea 5 ani jumate :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Alinus,
    asa deci? :) da, Lupul si Vulpoiul erau rai, da' de Motanul Danila nu ti-era frica, nu ? :))
    Felix si Marlene au dormit neîntorsi :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Angi,
    :) si la noi ruleaza, dar am ales Lilllifee tocmai pt ca este desen animat si cunosc personajele din benzile desenate si obiectele de moda Lillifee. Strumfii m-am gândit ca sunt actori si 3d... Hm! Ceilalti copii... nu i-am vazut agitati. Pe rândul nostru dealtfel numai era nimeni - ca de când sunt biletele asa scumpe nu-si mai permite oricine sa vina la cinema.
    Mda... evolutia tehnicii este fantastica. În ultimii 30 de ani în mod special! Când ma gândesc ca telefon mobil- ca o caramida, am vazut prima data în serialul Dallas, la Sue Ellen :)) si acum orice pispiric la gradinita are celular cu legatura internet si mp3/mp4 :))

    RăspundețiȘtergere