Vacanță în Veneto: unde Pizza Are Gust de Mare și de Dolce Vita

Imaginează-ți asta - soarele apune peste valurile blânde ale Mării Adriatice, briza adie ușor, iar tu stai la o terasă cochetă dintr-un orășel italian de pe coasta Veneto, cu o felie de pizza perfect crocantă în mână. Sună a vis? Ei bine, în Italia, visul devine realitate... și are gust de mozzarella proaspătă și roșii dulci de vară.
Veneto înseamnă mult mai mult decât Veneția și gondolele ei celebre. Regiunea ascunde locuri de vacanță fermecătoare precum Rosolina Mare, Chioggia, Sottomarina și Porto Caleri, unde pizza se transformă într-o adevărată artă culinară. Aici, pizzaiolii – maeștrii pizzelor – tratează fiecare blat cu respect, aluatul este dospit lent, ingredientele sunt locale și de sezon, iar cuptorul cu lemne oferă acea aromă inconfundabilă care face fiecare felie memorabilă.
🍕 Iata un Top 10 tipuri de pizza pe care trebuie să le încerci în vacanță:

Pizza ai Frutti di Mare – cu fructe de mare proaspete, direct din Adriatică. Un deliciu marin care îți face papilele gustative să danseze tarantella.
Pizza alla Burrata – cu burrata cremoasă, roșii cherry și busuioc. Simplă, dar divină.
Pizza al Prosciutto e Rucola – clasică, dar cu acel prosciutto crudo local care face toată diferența.
Pizza Diavola - picantă și intensă, cu salam picant (sau 'nduja în unele regiuni), mozzarella și sos de roșii. Perfectă pentru cei care vor un pic de foc în farfurie.
Pizza Quattro Formaggi - un vis pentru iubitorii de brânzeturi: mozzarella, gorgonzola, fontina și parmigiano. Cremoasă, aromată și absolut decadentă.
Pizza Capricciosa - similară cu Quattro Stagioni, dar toate ingredientele sunt amestecate: șuncă, ciuperci, anghinare, măsline și uneori ou. O explozie de gusturi!
Pizza Quattro Stagioni – patru anotimpuri într-o singură farfurie: ciuperci, șuncă, anghinare și măsline, fiecare colț cu personalitatea lui.
PizzaTonno e Cipolla – ton și ceapă, o combinație simplă, dar cu un gust intens și echilibrat.
Pizza Carbonara – inspirată din celebra rețetă de paste, cu pancetta, ou și parmezan. O alegere inedită și foarte gustoasă.
Pizza con Scampi o Gamberi - cu creveți sau langustine, adesea servită cu un strop de lămâie și pătrunjel – o delicatesă marină.

Hmmm... pizze instagramabile și delicioase! Parca fiecare pizza pare făcută pentru a fi fotografiată. Culorile vii, platingul rustic și fundalul cu marea în depărtare transformă orice cină într-un moment demn de postat. #PizzaLover #VenetoVibes #DolceVita

Mereu ne întrebam, oare de ce pizza are alt gust în vacanță? Poate pentru că o savurezi seara, la o masă lungă, cu prieteni, râsete și vin alb rece. Poate pentru că aerul e sărat, lumina e blândă, iar poveștile se leagă firesc, din priviri și zâmbete. Și poate pentru că, în acel moment, totul pare exact cum ar trebui să fie, iar undeva, înăuntrul tău, o voce șoptită îți amintește mereu că la vita è bella.

Așadar, dacă ajungi vara asta în Veneto, nu rata ocazia de a te îndrăgosti de pizza italiană în toată splendoarea ei. Și nu uita - în Italia, pizza nu se mănâncă pe fugă. Se savurează. Închizi ochii deja la prima mușcătură și spui: "Mamma mia... che buono!"

De 8 Martie

Acum câtiva ani, am hotarât ca "baba" mea sa fie mereu pe 8 Martie si astazi... am avut o zi minunata!

Abia ce m-am trezit si baietii mei - Helmut si Leo, m-au surprins, daruindu-mi un minunat buchet de flori. (înca mai am un trandafir din buchetul de la Valntin's day ☺)

Am plecat la serviciu si... la pauza de amiaza, colegii au comandat Pizza. Suntem doar trei femei în compartimentul proiectari, asa ca noi am fost invitatele de onoare 🤗

 

Toata ziua a fost soare, însa a batut un vânt naprasnic! Am lucrat pâna la ora 17, am ajuns acasa val-vârtej si am plecat împreuna cu baietii mei  la restaurant. 

Masa noastra a fost decorata cu ghiocei si petale de trandafiri ♥ A fost o atmosfera deosebit de agreabila, vecinii nostri de masa atâta l-au bagat-în-seama pe Leo, ca acesta si-a luat nasul-la-purtare si nu a mai vrut sa stea cuminte sub masa, pe paturica lui. Toti cei din jurul nostru au zis ca nu au nimic împotriva, asa ca Leo a avut voie sa stea sus pe coltar, sa vada de la înaltimea mesei ce se întâmpla în restaurant ☺ La o alta masa vecina, erau trei copilasi prescolari - mai-mai ca s-ar fi dus sa le tina companie ☺

 

În drum spre casa, am constatat ca vântul s-a transformat în uragan si picuri mici si fini ne-au stropit parbrizul. Acum, cum sa interpretez "baba"? E de bine sau de rau 😜

Piombino

(continuare la "Prima zi în Poimbino")

Piombino este un oraș din regiunea italiană Toscana, provincia Livorno.
Portul Porto Felesia datează din epoca romană. Pâna în secolele 12/13 a fost cel mai important port din regiune, apoi a fost întrecut de Pisa.
Piombino a fost capitala Principatului Piombino, care avea inclusa si o mare parte din insula Elba. A fost oraș-stat independent si pâna în anul 1634 a fost condus de prinți din dinastia Appiano. Apoi principatul a fost cumparat e lorzii Boncompagni, apartinând familiei nobiliare Assisi.
În anul 1805, principatul apartinea imperiului francez si Napoleon I l-a daruit  surorii sale, Elise Bacciocchi. Congresul de la Viena a returnat principatul familiei Boncompagni în anul 1815.
Până în anul 1860 Piombino s-a afla sub suveranitatea Toscanei, din 1860  a aparținut Regatului Italiei.

Centrul orașului este aproape complet conservat si contine multe elemente istorice din evul mediu. Iubesc atmosfera oraselor toscane, cu stradute înguste, cu case înalte si geamuri acoperite aproape permanent de obloane, cu flori la pervaz, cu curti pavate si împrejmuite de ziduri - nu pentru a feri casa de ochii trecatorilor ci pentru a feri locuitorii casei de puterea soarelui. Florile sunt în majoritate plantate în ghivece, însa cele mai multe garduri ale curtilor din fata caselor constau din oleandrii, bougainvillea în toate culorile sau Gelsomino bianco  (de unde stiu exact acest nume?!☺ Treceam într-o zi pe o straduta învaluita în parfum fin, ceva între tei-salcâm-iasmin... un parfum fantastic! Am cautat si descoperit sursa - un arbust tuns pe post de gard viu, o planta cu floricele mici albe. Pe când ne minunam noi cât de bine miros acele floricele, a aparut la poarta proprietarul si ne-a zis mândru cum se numeste planta. Ne-a mai povestit ca el a locuit cu multi ani în urma în Mannheim. La despartire ne-am salutat, el cu Auf Wiedersehen, noi cu arrivederci ☺)

Între orele 11:30 si 17 doar turistii se încumeta sa se plimbe prin oras, localnicii se retrag si îsi fac siesta.
Bisericile - în majoritate catolice, sunt deschise permanent si ofera oricui loc de reculegere. Este atâta liniste si pace! Aprindem în fiecare biserica vizitata câte o lumânare si multumim pentru fiecare zi minunata de vacanta!
În jurul portului vechi, devenit loc de promenada, sunt deschise magazine de suveniruri, gelaterii, pizzerii, baruri si restaurante. În plimbarile noastre prin oras am descoperit o pizzeria "Lo Scalino" care face cele mai bune pizzas! Despre înghetata sau espresso, nu putem sa declaram un câstigator - peste tot unde am servit, produsele au fost delicioase! Tipic italieesc ;-)

Ceea ce m-a impresionat este ca Piombino s-a autodeclarat oras-protector al animalelor de companie. Motiv pentru care, chiar si la cumparaturi în magazinele cu alimente, ai voie sa intri cu catelul! Exista cosuri speciale în care poti sa transporti catelul printre rafturi ☺ În prima zi am intrat doar eu la cumparaturi, Helmut a ramas la intrare cu Leo. Când m-am întors, doua doamne îl mângâiau pe Leo si pentru ca nu s-au putut întelege cu sotul meu, m-au asteptat si mi-au spus despre aceste cosuri speciale. De atunci, Leo ne însoteste mereu la cumparat: Grissini, Pecorino, Gorgonzola, Prosciutto, Ciabatta sau pomodori ☺

(va urma)

Clubul rock, pizzeria si beraria "Dresden Green"

Traversarea în pas vioi a etajul cinci al vaporului, a durat aproximativ doua ore si a fost o experienta senzationala! Impresionant este ca aici pe Costa Diadema se gaseste orice, pentru fiecare gust!
Fiecare încapere a aratat altfel si fiecare restaurant sau club are un specific aparte.
Clubul Rock, cu scena de marime medie, mesele negre cu imprimeuri luminoase formate din modele de ghitare stralucind vesele, mocheta reprezentând discuri si scaunele de bar tapițate cu buzunare de pantaloni jeans, a reprezentat una din atractiile serilor.

Pizzeria, conceputa pentru a creea o atmosfera cât mai placuta, lejera, tipic italieneasca, fetele de mese în carouri, setul de ulei virgin de masline si aceto balsamico pus la discretie pe fiecare masa, decorul cu cipolla (ceapa), peperoni, pomodoro (rosii) si basilicum (busuioc), nelipsite în bucataria traditionala italiana, a reprezentat un advarat succes - dat fiind faptul ca cei mai multi turisti aflati la bord, au fost italieni.

Beraria traditionala germana, a prezentat un cazan de cupru pentru distilarea "zemurilor de hamei", câteva butoaie asteptând parca sa li se dea cep si o expozitie de panouri reclama pentru diversele tipuri de bere. Pe scena a evoluat o formatie purtând costume populare, conferind experienţei o nota mai interesantă şi mai distractivă - atât pentru novici cât si pentru cunoascatori.
În legatura cu numele acestei berarii am facut doar speculatii si iata, concediul s-a terminat si eu înca nu stiu daca numele a fost ales sugestiv datorita grandiosului muzeu-colectie de arta din Dresda "Grünes Gewölbe/ Green Vault/ Bolta verde" sau datorita celui mai mare diamant verde din lume "Dresden Green Diamond"?...

Una Pizza, per favore!

pentru rubrica Happy Weekend (Blind Love - Elly)
O blonda comanda pizza:
- Sa o tai în 6 sau în 12 felii?
- În 6, ca nu pot sa mananc 12!

Medicul catre pacient:
- Aveti o boala contagioasa extrem de rara. O sa fiti mutat intr-o camera separata si acolo o sa mancati numai pizza si clatite.
- Si astea o sa ma ajute sa ma fac bine?
- Nu, dar asta-i singura mâncare care încape pe sub usa.
Cica vine Bula acasa de la oras si aduce familiei o pizza. Taica-su îi multumeste frumos, Bula pleaca vreo doua ore de acasa si când se întoarce, pizza tot acolo, neatinsa
-Nu va place? întreaba Bula. La care tatsu zice:
-Stai ca tocmai e gata ma-ta cu mamaliga si începem sa mancam.

Un tip intra intr-un magazin:
- As dori si eu niste gulas
Vânzatorul:
- Sunteti ungur?
Asta se enerveaza:
- Si daca ceream strudel ma întrebai daca sunt neamt, daca ceream pui Sichuan ma întrebai daca sunt chinez, sau daca ceream pizza trebuia sa fi fost italian?!?
- Aaaa, nu...
- Si atunci de ce ma întrebi daca-s ungur pentru ca am comandat gulas?!
- Pentru ca aici e magazin de electronice.

Patronul unei întreprinderi se hotaraste sa mearga sa faca o vizita neanuntata muncitorilor, sa vada cum lucreaza acestia. Plimbandu-se pe santier, vede la un moment dat un tânar care fuma tacticos la umbra unui pom, rezemat comod de trunchiul copacului. Vazând ca tânarul nu se sinchiseste de aparitia lui, patronul se apropie de el si îl întreaba:
- Cu cat esti tu platit pe luna?
- Cu 100 de Euro, raspunde baiatul.
- Uite aici îti dau 100 Euro, dar cara-te si sa nu te mai vad niciodata pe aici!
Tânarul ia banii si pleaca. Nervos, patronul îl cheama pe seful de santier si îl întreaba:
- De cat timp lucra lenesul asta în firma mea?
- A, baiatul acela? Nu lucra aici! Venea doar sa ne aduca pizza!...

Știaţi că denumirea de PIZZA...

... provine din regiunea Napoli a secolului 16, când"pizza" era denumirea unei pâinii rotunde şi plate, folosite de brutari mai mult pentru a verifica temperatura cuptorului? Această pâine era vândută pe stradă şi în limbaj colocvial era numita"pâinea săracului".
Un alt studiu, prezintă însa ideea ca denumirea de "pizza" ar proveni de la cuvânt italian vechi "pizzicare" - un cuvânt folosit pentru a descrie modul în care un obiect este apucat spre a fi scos din cuptor. Brutarii erau numiti pizzaioli iar magazinele de pizza se chemau laboratori.
Se pare ca istoria pizzei are însă rădăcini în epoca neolitica, atunci când pâinea în formă plată era mult mai usor de copt. Babilonienii, israeliţii, egiptenii, armeni, greci şi romani, au mâncat pâine plată nedospită, coaptă în cuptoare de lut. Grecii, romanii şi egipteni mâncau pâine unsă cu ulei de măsline şi condimente indigene (ceea ce astăzi se numeşte focaccia).
Pizza, asa cum este cunoscută astăzi, a apărut în regiunea Napoli, iar termenul "pizza" a fost pentru prima dată consemnat în anul 997, în localitatea Gaeta, un port dintre Napoli şi Roma.

În traditia locală napolitana, o pizza adevărată trebuie coapta în cuptoare construite din roca vulcanică a Vezuviului, pentru că ele pot absorbi mai multa căldura decât cărămizile obisnuite şi deci fac posibilă coacerea la o temperatură mai ridicată, păstrează aroma de fum şi determină formarea unei cruste subtiri şi crocante. În casele oamenilor de rând, această pâine era servită cu diverse legume sau fructe şi ulei de măsline, constituind un meniu simplu, rapid, gustos si fără pretenții ce a devenit mâncare traditională.
Prima pizzerie a fost deschisă în 1830 la Napoli, sub numele de"Antica Pizzeria Port’Alba" pizzerie ce functionează încă și astăzi.
O altă pizzerie faimoasă este "Da Michele", deschisă în 1870 . Se sustine că aici s-ar fi creat reteta Pizzei Marinara - prima pizza pe care s-a pus brânză. Desi se numeşte Marinara, reteta traditională nu contine peşte sau fructe de mare, ci sos de roşii, oregano, usturoi si ulei de măsline. În limba italiana, sotia marinarului se numeşte "marinara" şi aceasta pizza reprezenta mâncarea cu care "marinara" îsi aştepta sotul venit din larg, în golful Napoli.
Însa cea mai faimoasă pizzerie este fără doar si poate "Pietro... e basta così" ("Pietro... și atât"), deschisă în 1880 (pizzeria mai functionează și astăzi sub numele de "Pizzeria Brandi"). Brutarul Raffaele Esposito, pe atunci cel mai vestit pizzaioli, conducea pizzeria împreuna cu Giovanna Brandi. Legenda spune ca în anul 1889, regele Umberto I şi regina Margherita de Savoyel l-au invitat pe Raffaele sa le prezinte acest nou şi interesant fel de mâncare. În dorinţa de a impresiona şi pentru a le arăta patriotismul său, acesta a garnisit blatul de pâine în culorile steagului italian, folosind verdele frunzelor de busuioc, albul mozzarelei şi roşul sosului de roşii. Regele şi regina au fost deosebit de încântaţi si de atunci, această pizza poartă numele reginei.
La începutul anilor 1900, pizza a început sa pătrundă în oraşele Statelor Unite, datorită italienilor emigranţi, mai ales în New York şi Chicago - oraşe cu o populaţie italiană numeroasă. Micile cafenele italiene au început să ofere pizza.
În rândul soldaţilor americani si europeni, pizza a devenit foarte populară, mai ales la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, după ce au servit această mâncare pe frontul italian.
Prima pizzerie americana a fost deschisă în 1905 de Gennuardo Lombardi (Spring Street 53 1/3) în New York City. La Roma cea mai cunoscută pizzerie este "Da Baffetto".

Vacanta de vara (4)

(urmare la Vacanta de vara 1, Vacanta de vara 2 si Vacanta de vara 3)
Localitatile de pe malul de est al lacului Garda sunt legate între ele prin soseaua Gardesana orientale si la prima vedere par toate la fel, însa fiecare în parte are un farmec deosebit.

Cladirile noi au pastrat nota cetatilor medievale, continuând si parca prelungind vechile castele nobiliare ale dinastiei della Scala, ce s-a impuns ca simbol ale acestei regiuni.
Plimbarile pe stradutele înguste si romantice confera un refugiu ideal în orele cu soare arzator.
Rar vezi balcon sau fereastra fara flori la pervaz. Curtile - acolo unde exista, sunt înguste si protejate împotriva soarelui de peretii înalti ai caselor vecine. Palmieri, chiparosi, smochini, kiwi sau ficusi mai frumosi ca aici, vezi rar! Oleandrii sunt ca... buruienile, cresc si înfloresc superb, fara ca cineva sa le aiba de grija. În culori de rosu aprins, roz sau alb, florile lor parfumeaza suav aerul.

În orasul vechi, pe strazile Lazisei, accesul autovehiculelor este interzis si în afara de masina politiei locale, nu am întâlnit decât turisti visatori sau localnici grabiti.
Biserica San Nicolò este bijuteria portului. Ridicata în secolul 12, purtând numele protectorului marinarilor si pescarilor, biserica pastreaza înca urmele frescelor originale, celebre fiind "Madonna alaptând", "Sf. Nicolae" si "Maria din popor".

Piazza Vittorio deschisa în jurul portul este închisa-n arc de casele unite prin arcade ce duc spre stradute umbroase si racoroase.
Zidurile burgului si turnul principal, supravegheaza orasul înca din secolul 9. Din pacate, la fel ca majoritatea castelelor din Italia, si acesta se afla în proprietate privata, asa încât ne-am bucurat sa-l privim din exterior. În imediata învecinare, în restaurantul Al Castello am servit cel mai gustos pastrav la gratar siiiii... surpriza, am descoperit ca una din chelnarite este românca. Madalina se trage din Constanta, ne-am fotografiat si schimbat numerele de telefon.

La doar un sfert de ora cu masina, este localitatea Bardolino, care a dat numele vestitului vin rosu al regiunii. Cunoscut si pentru vinul rosé, numit Chiaretto, orasul detine si unul din principalele puncte de prelucrare a maslinelor, renumit în întreaga Italie. Am vizitat Muzeul uleiului de masline si am descoperit informatii deosebit de inetesante în legatura cu uleiul extra virgin si efectul miraculos pe care-l are nu doar în gastronomie, ci si în industria farmaceutica si cosmetica!

În curtea restaurantului nostru preferat, denumit simplu Ristorante, am vazut pentru prima data un pom kaki.

Aici ne-am rasfatat cu pizze aromate, împodobite cu cele mai delicioase ingrediente, care au confirmat pe deplin titlul de campioni mondiali la pizza, detinut pe anul 2011 si afisat cu mândrie la vedere. De neuitat ramâne însa portia de scoici în sos de vin alb si mujdei de usturoi! Si tot de neuitat ramâne si îndrazneata vrabiuta, care a servit cu mine pâinica, cot la... aripa ;))

Urmatoarea localitate spre nordul lacului este Garda, recunoscuta pentru portiunea cea mai frumoasa a promenadei si cochetul port în care "Palazzo dei Capitani" vegheaza înca din vremurile venetiene. Soseaua duce mai departe spre Brezone si întro zi de vineri ne-am aflat în suburbia Castelletto unde exista o superba biserica romana si o mănăstire cu grota - aparţinând Ordonanţei Micile Surori ale Sfintei Familii (Piccole Suore della Sacra Famiglia), ce se ofera turistilor spre vizitare. Din pacate, biserica este deschisa doar duminica si grota martea si joia. Duminica urmatoare ne-am mai deplasat o data 20 kilometri din Lazise - sacrificând o zi de plaja, spre a vizita biserica. Grota a ramas pentru... o marti din concediul urmator :(

În Malcesine, anul acesta am facut popas doar pentru a urca în telecabina ce ne-a dus în 10 minute, de la altitudinea de 60 metri, pe vârful Tratto Spino (Monte Baldo) la 1760 metri, iar în Torbole - ultima localitate de-a lungul soselei care paraseste spre nord Lacul Garda, ne-am rezervat întreaga dimineata a ultimei zile de concediu.
(în seria "Vacanta de vara" vor mai urma ultimile doua episoade"Muntele Baldo" si "Plimbare prin Verona")
PS: Ceea ce le lipseste italienilor în aceasta zona, este precizia aprecierii distantelor :)) Aici, daca te ghidezi dupa indicatoarele amplasate pe sosea, la fiecare 1 kilometru, pe o lungime de 5 sau mai multi kilometrii, vei întâlni un panou ce te asigura ca mai sunt doar 500 metri pâna la obiectivul anuntat! Având timp berechet - ca doar eram în concediu, am luat-o ca pe-o gluma. Recunosc însa ca este suparator si foarte derutant! Ni s-a întâmplat cu Centrul funicularului spre Muntele Baldo (si parcarea acesteia), cu marketul Lidel si CascadaVarone, din Riva del Garda (pe care, în cele din urma am renuntat sa o mai cautam!)

O seara linistita

De sase zile ploua si totul e gri ca într-o poezie de Bacovia. Chiar si florile si-au pierdut din stralucire, prea multa ploaie strica! Dar asta este... Natura nu se lasa comandata... Iata ce vad eu pe geamul de la servici (pentru Proiectul Ceska):
Am lucrat pâna la ora 16 si m-am bucurat sa fiu cât mai repede acasa cu familionul. Am comandat câte o pizza la un italian "nobil", l-am felicitat si serbat scurt pe sarbatoritul zilei si am povestit cum a decurs prima zi de examene.

Apoi ne-am retras fiecare în camere. O vreme au sunat telefoanele fara pauza, din toate colturile lumii :) Acum bem un pahar de vin spumos si... surpriza! Pe BRKlassik se transmite opera Carmen într-o interpretare de exceptie! Carmen - Nadia Krasteva, Micaela - Anna Netrebko, Don José - Massimo Giordano, Escamillo, Toreador - Ildebrando D'Arcangelo, pe scena Operei din Viena. Si pentru ca nu ma pot abtine, fredonez ariile...Sotul meu, mai în gluma - mai în serios a întrebat de ce ma rog nu-i las pe artisti sa cânte singuri?! Pai simplu, am gasit eu imediat un argument: pentru ca ma cheama Carmen! ha-ha...Dar pentru ca înca e ziua lui îi fac un cadou suplimentar si-mi tin gura tot restul serii! :)