vineri, 29 august 2025

Despre statui și eternitate


Astăzi am fost pentru o programare la Clinica Hessing din Göggingen, Augsburg și am fotografiat statuia fondatorului, Friedrich Ritter von Hessing. Este reprezentat lângă un băiețel și ținând în brațe o fetiță, copilași bolnavi – o imagine care transmite grijă, protecție și devotament față de oameni. Monumentul stă la intrarea clinicii ca o mărturie a valorilor care au stat la baza acestei instituții încă din 1868.
Privind această lucrare, mi-am dat seama cât de mult pot spune statuile, fără să rostească vreun cuvânt! Ele păstrează memoria, dau formă ideilor și emoțiilor și reușesc să vorbească peste timp... Nu sunt doar obiecte de decor, ci puncte de întâlnire între trecut și prezent, între gest și gând. Uneori, o singură postură sculptată poate transmite mai mult decât o pagină de istorie...
Reflecția m-a făcut să caut câteva dintre cele mai frumoase gânduri despre statui și puterea lor de a opri timpul:
🗿„Statuile sunt gânduri încremenite în piatră.” – Emil Cioran  
🗿„O statuie nu este doar o formă, ci o tăcere care vorbește.” – Auguste Rodin 
🗿„Fiecare statuie este o încercare de a opri timpul.” – Constantin Brâncuși 
Înscriu postarea la Citate favorite - tabel la Suzana.

joi, 28 august 2025

Jurnal de vacanță (1) – Start spre o nouă aventură, 1330 km cu pauze bine gândite și o oprire în Győr


Pe 13 august, la ora 9 dimineața, am pornit la drum spre Sibiu, cu mașina încărcată peste măsură — așa cum ne e deja obiceiul. Deși distanța de 1330 km o parcurgeam odată dintr-o bucată, acum câțiva ani am decis să renunțăm la stresul drumurilor lungi și obositoare. Așa că, de atunci, facem mereu o oprire pentru o noapte.
De data aceasta am împărțit traseul exact în două părți egale și am rezervat o cameră în Győr, imediat după ce am trecut granița în Ungaria. Alegerea s-a dovedit inspirată — o pauză binevenită, într-un oraș pe care nu-l mai vizitasem.
Pe drum, am făcut pauze la fiecare oră și jumătate, câte 10–15 minute. Nu doar pentru noi, ci mai ales pentru Leo, cățelul nostru iubit. El nu este deloc fan al călătoriilor cu mașina. De-a lungul anilor am încercat toate metodele... l-am ținut în brațe, i-am dat liniștitoare pe bază de plante — spray-uri, picături, tablete. Nimic nu a funcționat. Leo nu reușește să se relaxeze, stă în picioare și abia așteaptă să coboare.
Așa că, pentru binele tuturor, de câțiva ani Leo călătorește în cuseta lui specială, amplasată în portbagaj. La fiecare pauză, sare vesel afară, se plimbă, bea apă și își face nevoile. De obicei, amână cât poate momentul întoarcerii la mașină și urcă fără niciun entuziasm. Ce m-a amuzat de data aceasta a fost că, din cauza temperaturilor ridicate — între 32 și 38 de grade — Leo abia aștepta să revină în cuseta lui răcoroasă! Mașina a fost climatizată constant la 24 de grade, iar el părea să aprecieze confortul mai mult ca niciodată.
Am ajuns în Győr în jurul orei 16:30, așa cum estimasem. Am ales Hotel Danubius, situat chiar în centrul orașului. După check-in, am parcat mașina în parcarea subterană, am urcat în cameră la etajul doi, am lăsat bagajele, am făcut un duș și ne-am simțit din nou fresh — gata să explorăm centrul istoric.
Povestea va continua... aici ☺
 
PS1:😊Pentru cei care nu cunosc, Győr este un oraș maghiar cu aproximativ 130.000 de locuitori, comparabil ca mărime cu Sibiu sau Târgu Mureș. Are un centru istoric baroc bine păstrat, străzi pietonale cu cafenele cochete și o atmosferă relaxată, dar animată. De altfel, în parcarea hotelului unde am stat am văzut două mașini cu numere de București și Iași — semn că nu suntem singurii care a ales Győr ca pauză inspirată în drumul spre România.
PS2: Recenzie Hotel Danubius, Győr - Hotelul este excelent - curat, elegant, amplasat central, cu mic dejun bogat și camere confortabile. Îl recomand cu încredere pentru o pauză de o zi sau chiar mai mult.
Dar dacă la recepție îl întâlniți pe Daniel — ocoliți-l! Mergeți direct la alt coleg sau colegă. Daniel funcționează ca un roboțel cu repertoriul programat. Dacă îl întrebi ceva în afara scenariului lui, se blochează și revine obsesiv la ce știe. I-am cerut cardul pentru cameră ca să-l ducem pe Leo, cățelul nostru, care era epuizat și însetat după 8 ore de drum și nu mai voia să urce în cusetă. Daniel a spus că are nevoie de 15 minute ca să facă copii după buletine și că abia după ce parcăm poate să ne dea cardul. Nu l-am putut scoate de pe „șina” lui, oricât am insistat, revenea la repertoriul cu "15 minute pentru înregistrare completa"!!!
Si un sfat pentru șoferi: dacă aveți o mașină mică, garajul subteran e ok. Dacă nu — cereți parcare în curtea interioară. Noi ne-am chinuit groaznic să intrăm cu Audi Quattro în curbura îngustă a garajului.
În rest, totul a fost impecabil. Merită, cu mențiunea: evitați interacțiunile cu DANIEL! 

Așadar... Leo chiar a înghițit un peștișor?

...întrebarea se refera la videoclipul de aici, iar raspunsul este clar: NU! 😀🐟🐠😇
Leo a primit în Sibiu o nouă jucărie, un fel de Nemo cu buze țuguiate… un mic pupăcios! ☺ Bineînțeles că am cumpărat ceva asemănător și pentru Chico. Un peștișor simpatic, ceva între Lola din Shark Tale, Dory din Finding Dory și Flounder – prietenul loial al lui Ariel din The Little Mermaid… Oare cum să îl cheme?...
Și pentru că tot vorbim de personaje colorate, acvarii, reflexii și imagini care ne rămân în minte, vă reamintesc că în fiecare joi ne întâlnim aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

miercuri, 27 august 2025

Jurnal de vacanta 2025

Iulie 2025:  Italia - Rosolina Mare, Verona, Malcesine



August 2025: România - Sibiu, Gura Râului, oprire în Győr /Ungaria
10....
11...
12...
13....
14...
15...
16...

Culoare și pasiune - Miercurea fara cuvinte 35-2025



 LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfCHappy Wordless Wednesday!

luni, 25 august 2025

Ceas intern cu-ntârziere

Valizele sunt desfăcute. Hainele – spălate, împăturite, puse la loc.
Eu? Un emoji obosit, cu cearcăne și o cană de ceai în mână. M-am întors din vacanță cu un suvenir neașteptat - o răceală încăpățânată, care nu pare grăbită să plece.
Vacanța s-a încheiat. Dar corpul meu refuză să se întoarcă. Trăiește într-un univers paralel, unde e mereu sâmbătă, miroase a pădure și a cafea la ibric, iar timpul curge în ritm de greieri și frunze care foșnesc a tihnă.
Am fost plecată cu Helmut și Leo. 2700 km în total. Șosele, hoteluri, o cabană la munte, bagaje care se multiplică inexplicabil, conversații în două limbi, explicații între generații. Am fost organizator, navigator, traducător și responsabilă cu buna dispoziție.
Acum sunt... o somnoroasă cu drepturi depline. Dorm mult, dorm adânc, ca și cum aș fi conectată la un încărcător cosmic. Și când mă trezesc, nu știu dacă sunt acasă la mine, acasă la mama sau într-o cameră de hotel cu tablouri generice și perne prea pufoase.
Ieri, după un pui de somn de o oră, eram convinsă că televizorul din living vorbește românește. Ca la mama acasă... Noaptea, dacă mă ridic pentru o vizită rapidă la baie, mă simt ca o navetistă rătăcită între dimensiuni. Lumina lunii se strecoară printre jaluzele ca niște dungi de vis, iar eu nu știu în ce direcție e ușa. Configurația casei îmi scapă printre degete. Dar poate că e normal... În ultimele 12 zile am dormit în cinci locuri diferite!
Săptămâna asta încerc să mă reîntorc la ritmul meu. Să-mi sincronizez ceasul intern cu fusul orar al realității.
Înainte de vacanță eram pe val – organizată, eficientă, cu toate „la pas”. Acum... sunt pe o melodie lo-fi, cu delay cosmic și vibe de „mai stai puțin”...
Dar mai am câteva zile până la serviciu, așa ca pot încă să experimentez. Să lenevesc. Să savurez ultimele zile de vară...
Azi am copt vinetele și ardeii cumpărați de la Piața Rahovei, din Sibiu. La grătar, în curte. Le-am curățat pe băncuță, la umbra laurului englezesc, cu Leo asistent. Aromele au umplut aerul... Aici, în cartierul meu, nimeni nu știe cum se face o salată de vinete. Sau zacuscă. Sau salată de ardei copți. E ca și cum aș fi adus un secret culinar dintr-o civilizație pierdută.
Viața e un balans între haos și tihnă. Eu sunt undeva la mijloc, cu o felie de plăcintă cu prune în mână, cu soare printre gene, înconjurată de liniște și parfum de trandafiri. Ce bine e acasă!
Poate că acasă nu e un loc... e o stare. E o aromă. E un sunet...

duminică, 24 august 2025

Am ajuns din nou acasa

 
După două săptămâni de vacanță care au trecut ca în vis, am ajuns din nou acasă. Sunt răcită, am vocea răgușită și încerc să mă readaptez la ritmul cotidian. Suntem obosiți peste măsură, dar e genul acela de oboseală care vine cu zâmbete și povești. Vacanța ne-a oferit momente de neuitat, peisaje care ne-au tăiat respirația (la propriu și la figurat), oameni frumoși și clipe care merită povestite în tihnă. De mâine promit să revin la postările regulate — am multe de împărtășit și povestea vacanței va veni pe bucăți, exact cum se savurează lucrurile bune: cu răbdare. Rămâneți aproape, urmează aventuri, gafe, descoperiri și chiar câteva lecții învățate pe drum...