sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Jurnal de Vacanta de vara - Locul în care Dunarea îmbratiseaza Marea Neagra cu Bratul Sf. Gheorghe

În prima zi în care barbatii ne-au plecat la pescuit, Silvia m-a invitat la o plimbre pe dig si în jurul satului. Mi-a povestit despre obiceiurile locului, despre oameni, despre evenimentele gazduite de sat, mi-a atras atentia asupra specificului vegetatiei, mi-a aratat locurile din care se pot observa egrete, cormorani sau broaste testoase, mai exact, mi-a transmis certitudinea ca ma aflu într-un loc special.
Tot povestind si fotografiind, am ajuns pe terenul pe care doua motodeltaplane faceau pauza între zboruri. Ne-am apropiat sa cercetam ciudatele motoare cu aripi, am întrebat cei doi piloti cât costa si cam cât dureaza o tura de începator si m-am gândit ca poate pâna la sfârsitul vacantei voi aduna destul curaj sa ma înscriu pentru un zbor. Când am auzit însa ca cei doi piloti se pregatesc sa plece pâna la apusul soarelui, am intrat în "speed-motion"☺ Mie mi-a fost clar imediat ca nu am voie sa scap acest moment, Silvia însa a cerut timp de gândire. Ne-am plimbat pâna la mare pentru a ne limpezi gândurile, apoi ne-am întors la pista de decolare-aterizare si ne-am înscris pentru un zbor sincron :))

Pe masura ce se apropia ora rezervata, crestea teama în fiecare dintre noi... de recunoscut însa niciuna nu a recunoscut decât dupa consumarea evenimentului ☺
Asadar, eu am urcat în deltaplanul cu voalura albastra si Silvia în cel cu galben. Fara vorbarie, pilotul mi-a pus casca, mi-a legat statia de emisie-receptie, microfonul si centura de siguranta, mi-a facut la cerere o fotografie, apoi a luat loc pe scaunul din fata si a pornit motorul.
Promisesem Silviei sa-i fac fotografii (si ea mie) si preocupata sa captez cat mai multe imagini, nu prea am constientizat ce se întâmpla. Abia când avionul s-a desprins de la sol am realizat ce frica îmi e!

Eram în aer si tot ce vedeam devenea din ce în ce mai mic. Am întors capul sa vad unde e Silvia, însa curentul de aer aproape ca mi-a sucit gâtul. Casca mi-a parut dintr-o data atât de grea! Instinctual am înteles cum sa-mi coordonez miscarile. Aveam pregatite doua aparate de fotografiat dar mi-a fost clar ca trebuie sa fiu multumita daca voi putea mânui macar unul dintre ele! Curentul era atât de puternic încât doar daca ma ascundeam în spatele pilotului puteam sa-mi misc degetele. Practic, mai mult am clipsat fara sa fiu atenta la detalii si bineînteles, fara zoom!

Ca sa nu îti fie frica, una din reguli este sa crezi ca nu îti este frica! Asa ca pentru a ma destinde, am deschis un dialog cu pilotul :) Mi-a spus ca zburam la cca. 700 metri altitudine si conditiile atmosferice sunt fantastice; eu i-am povestit despre faptul ca tatal meu a fost ofiter parasutist si ca la mijlocul anilor '70 la Sibiu, a fost unul din primii istructori ai clubului de amatori, dar ca eu nu am practicat niciodata acest sport. Practic, asa "liber" plutind în aer nu am mai fost niciodata!

M-am concentrat asupra ceea ce simt... Nu era "gol" în stomac, dar era un fel de teama amestecata cu o emotie mare, un sentiment nou, de frica si curiozitate invadându-ma concomitent.
Nu am simtit niciodata teama de înalțime (nici nu am fost pe o platforma "libera" la mai mult de 70 metri), dar întotdeuna caderea în gol mi-a provocat senzatie de rau. Acum era însa vorba despre plutire, o plutire placuta... În secunda în care mintea mea a acceptat ca pilotul stie ce face si ca sunt în siguranta, m-am destins si am început sa savurez peisajul incredibil. Survolasem satul, eram deasupra plajei si ne îndreptam spre gura de varsare a Dunarii în mare. Delimitarea apelor dulci de cele sarate era atât de clara!
Un puzzle urias, într-o multitudine de nuante. O priveliste magica! Între albastrul cerului si cel al marii nu era decât o zona de albastu ceva mai palid...

La un moment dat, avionul Silviei era mult mai jos si atât de departe ca-mi parea un avion de hârtie pe o pata de cerneala. Mai târziu avea sa-mi spuna ca ceruse amabilului pilot sa survoleze strada pe care locuieste, sa-si fotografieze casa. Tot atunci mi-a marturisit ca teama pe care o simtea a facut-o sa-si imagineze scenariul unei pane de motor, asa ca ea a întrebat pilotul daca au parasuta. "Nu" a spus neafectat pilotul... " Auăleu, si cum ajungem jos?!" a întrebat Silvia. Pilotul a raspuns nonșalant "Doamna, nimic nu ramâne în aer! Forta gravitationala face ca totul sa ajunga cumva înapoi pe pamânt!" A înghitit în sec si sensul simpatic al vorbelor l-am gustat noi doua, abia când am avut picioarele bine fixate pe pamânt! ☺

Scapasem pentru o "bucata de drum" de teama însa a revenit scurt, în momentul în care pilotul a efectuat un viraj înclinat... Eram deasupra marii si fara sa vreau, am strâns cu genunchii coastele pilotului. Jenata, am încercat sa-mi restabilesc calmul cât mai rapid. Silvia mi-a spus ca ea aproape l-a sugrumat pe pilot, era constienta, s-a sfiit, dar nu a putut sa-si înfrânga starea pe parcursul întregului tur! Ce ne-am mai amuzat povestindu-ne una alteia temerile!
Dupa aproximativ 20 de minute am aterizat. Eram deja "obisnuita" cu manevrele, asa ca fara emotii exagerate, am filmat momentul în care am atins pamântul! Când motorul s-a oprit chiar mi-a parut rau... Mi-am desfacut centura de siguranta, am fost ajutata sa-mi scot casca si m-am dat jos din fotoliu. În momentul în care am pus ambele picioare pe pamânt, am simtit însa ca-mi tremura genunchii!☺ A fost o experienta senzationala si ma bucur ca am trait-o! Am multumit celor doi piloti al caror nume - respectiv pseudonim este Albert Malaxa si Bunicu Flydragos.

Pe drum spre sat am râs cu Silvia facând schimb de impresii si ne-am simtit precum Thelma & Louise, dupa marea aventura - varianta cu happy end! ☺☺☺

18 comentarii:

  1. Aceste imagini sunt fara cuvinte!!Cred ca in spatele acelei frici, a fost o senzatie tare placuta, o combinatie de emotii. Felicitari pentru curajul tau si al prietenei tale. O astfel de experienta era de neratat.O duminica placuta, relaxanta si sa ninga de Advent!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur ca ai "gustat" aceasta postare. A fost o experienta senzationala!

      Dir einen gemütlichen 1. Advent und eine stressfreie, besinnliche Vorweihnachtszeit! LG ♥

      Ștergere
  2. Chiar printre stropi de teama, vad ca pozele au iesit excelent.
    Acest gen de experiente sunt peste imaginabil de frumoase.
    Si nu pot fi uitate niciodata! Cred ca un fotomontaj intr-o mica rama ar fi inedit!
    O duminica cat mai placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cu siguranta nu voi uita toata viata aceasta experienta :) Ce bine ca am fost hotarâta!

      O duminica minunata sa ai!

      Ștergere
  3. Wow, super! Ce experienta interesanta! Felicitari, sunteti doua curajoase :).
    Pozele sunt foarte reusite tinand cont de conditii. Ce bine se observa diferenta de culoare la zona de confluenta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si Silvia si eu am fost megafericite ca nu am ratat ocazia. Poate ca daca nu eram oarecum fortate de împrejurari sa zburam imediat, amânând pentru alta data, asa s-ar fi întâmplat - amânata pentru cine stie care an! :) Zborul a fost senzational!

      Ștergere
    2. Imediat este dușmanul renunțării... :)

      Ștergere
  4. Setea de senzational, de aventura, cred ca e inscrisa in gena speciei umane.
    Te invidiez la modul placut nu doar pentru fotografii cat pentru tot ceea ce ai trait si vazut ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. sunt sigura ca povestea mea va face curaj si altora sa probeze zborul cu motodeltaplanul :)
      multumesc ;) transmit înapoi salutari si gânduri bune.

      Ștergere
  5. Pur si simplu magnific! :)
    Senzatia e, cu adevarat, destul de greu de cuprins in cuvinte, dar ai reusit! Mi-ai transmis si starea de teama si cea de bucurie! :)
    Inca nu am avut ocazia "sa ma dau" cu motodeltaplanul... :) dar cunosc senzatia de la parapanta si caderea in gol de la coarda elastica. N-as zice ca ma dau in vant dupa astfel de activitati dar imi place sa-mi testez limitele...
    Super vacanta ai mai avut! :)
    Zile fericite iti doresc, cu drag!
    Imbratisari si pupici, tot cu drag :) de la trio pentru duo. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) mie caderile in gol si învârtelile imi provoaca stari de rau; înca de cand eram copil am remarcat ca nu ma pot învârti pe "lanturi" în parcurile de distractii. Pe parcursul anilor, am încercat sa-mi antrenez stomacul însa fara succes :)) Ultima încercare a fost în Disneyland Paris, când m-au momit fetele sa ma urc pe un Achterbahn /roller coaster... oh vai, oh vai ce amintire neplacuta am! De atunci evit toate genurile de distractii înrudite cu acestea.
      :)) Nu as putea sa sar nici cu Bungee Jumping nici macar sa ma plateasca ei nu as încerca! :))) Am mare admiratie pentru toti cei care pot! Cu parapanta sau parasuta, cred ca as avea curaj dar doar în tandem. Ceea ce-mi doresc în viitorul apropiat, este un zbor cu balonul cu aer cald :))
      Multumim pentru urari, trimitem deasemenea gânduri bune, pupici si îmbratisari, de la duo pentru trio <3 Noapte buna!

      Ștergere
  6. Draga Carmen, citind randurile tale, am retrait emotiile si bucuria de atunci. Iti multumesc fiindca fara tine nu as fi zburat. Intamplarea s-a desfasurat asa cum ai descris-o si sunt fericita ca ai pastrat nealterata in amintire acea zi! Dincolo de frica, senzatiile avute m-au marcat puternic, ultima saptamana de vacanta la Sfantu, aceasta petrecuta impreuna a fost cea mai frumoasa.
    Pilotul meu a coborat mult din altitudine cand eu, inconstienta, l-am rugat sa ma ajute sa imi pozez casa. Zburam atat de jos, ca turbulentele atmosferice faceau sa trepideze puternic aparatul de zbor, iar eu trebuia sa fac poze :), iar pilotul ma indemna intruna sa-mi pozez casuta, dar era acoperita aproape complet de vegetatia copacilor, de abia am vazut-o :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) am insistat atât de mult! cred ca un pic te-am fortat, dar sunt sigura ca daca am fi avut mai mult timp de a hotarâ ce sa facem, nu am mai fi zburat vara trecuta si poate cine stie, când ni s-ar mai fi ivit o asemenea ocazie în viata. Stii vorba aceia "Mai tinere decât astazi nu vom mai fi niciodata!" ☺ Ma bucur mult ca am trait împreuna acest experiment - amintirile ne vor lega de acum incolo, mereu!
      pupici si îmbratisari <3

      Ștergere
  7. Ce experienţă minunată! Să-ţi împlineşti visul de a zbura şi nu oricum, ci simţind efectiv vântul în faţă, la mare înălţime, acolo unde numai păsările zboară libere, nestingherite de nimeni.
    Foarte frumoase impresiile pe care le-ai împărtăşit cu noi.
    Numai bine, dragă Carmen! :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. Carmen, sunteti o super femeie, cat curaj! Ultima oara cand am zburat cu avionul, la viraje pur si simplu nu puteam privi pe geam caci ma lua cu stare de rau. Daca inchideam ochii si-mi tineam capul drept imi era mai bine. Acum ma intreb daca as fi in stare sa zbor cu motodeltaplanul.
    O experienta fantastica, felicitari si pentru fotografii!
    xoxo

    RăspundețiȘtergere
  9. Jaj,ce curajoase ati fost!
    Am tot citit,am tot privit si am ajuns la concluzia ca desi mi-ar fi o teama imensa cred ca as incerca si eu aceasta minunata senzatie...sa plutesc si sa ma cred pasare.:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Uau, ce aventura! Felicitari pentru curaj! Foarte reusite fotografiile! De sus totul arata spectaculos.

    RăspundețiȘtergere