Bijuterii de acoperis

Înca din timpul antichitatii, acoperisurile cladirilor erau prevazute cu șanțuri pentru colectarea apei de ploaie, însa ideea de jgheab a venit mai întâi în secolul 6 î.Hr. Apa era colectata în rine construite din asa numitele sima, obtinute din lut sau marmură, iar pentru scurgerea apei au fost concepute garguiele - burlanele scurte, având ca terminatie o statueta reprezentând capul unui animal, la început doar câini, mai târziu lei sau masti de teatru.
Garguiele antice erau montate în pozitie verticala si aveau legatura cu coloanele ionice prin voluta.
Burlanele ornamentale au fost introduse mai întâi în stilul arhitectonic romanic, apoi preluate în stilul gotic târziu și renascentist, unde garguiele au capatat sensuri simbolistice. Astfel, la construirea bisericilor - pentru ca prin functionalitatea lor garguiele sunt atasate la peretii exteriori, mastile de terminatie au devenit grotesti, simbolizând influența diavolului în lumea pământească, în puternic contrast cu puritatea picturilor si ornamentelor din interiorul bisericii, care simbolizeaza Împărăția cerurilor.

Garguiele au fost totodata investite cu rolul protector si astfel, prin aspectul lor demonic se căuta sa fie îndepartate forțele răului si spiritele negative. Tot mai multe animale fantastice reprezentate cu aripi, ciocuri și gheare puternice, zmei, himere si balauri cu mai multe capete, au fost construite sa pazeasca acoperisurile cladirilor importante.  Era vremea când oamenii simpli credeau ca aceste statui - care pe timpul zilei sunt din piatra, capata viață la apusul soarelui si se întorc în piatră din nou, la răsărit.

Catedrala din Laon - capodopera a arhitecturii gotice din Franta, detine cele mai vechi exemple de garguie, datând anii 1220-1230, urmata fiind de Catedrala Notre-Dame din Paris. Fotografiile mele sunt însa din München - cladirea Primariei noi.
Dupa secolul 14, garguiele cu forma de animale grotesti au fost înlocuite cu masti umane, care pâna la începutul secolul 15 au pierdut încet-încet expresia groteasca, respingătoare, impunându-se moda garguielor elenistice, cu expresii faciale amuzante.
Începând din secolul al 16, garguiele din piatra au fost înlocuite cu cei din metal si pâna la sfârsitul secolului 18, si-au pierdut total rolul, functiunea de scurgere a apei de ploaie din scocuri fiind preluata de burlanele lungi, montate de la acoperis pâna la baza casei, pe pamânt.
Si asa, aceasta "bijuterie de acoperis" si-a pierdut definitiv locul din planurile arhitecturale.