duminică, 20 aprilie 2014

A venit Iepurasul?

Poate ca va întrebati, ce legatura are Iepurasul cu sarbatoarea Paștelui, cunoscuta în întreaga lume ca sărbătoare a Învierii lui Iisus Hristos?!
Se stie ca înca din epoca antica, persanii si egiptenii vopseau oua la începutul primaverii, considerând oul ca simbol al renasterii. Împaturit în frunze si colorat prin fierberea în apa cu petale de flori, vopsitul oualor a devenit un obicei preluat în  lumea întreaga. În Occident se obisnuieste vopsirea oualor în nuante vii, sugerând trezirea naturii la viata, iar în sud-estul Europei ouale se vopsesc preponderent rosii, semnificând culoarea sângelui lui Hristos.
Iepurele este considerat deasemenea din cele mai vechi timpuri simbol al fertilitatii, al procrearii si aparitia lui primavara pe câmpuri, anunta revenirea naturii la viata. Mitologia egipteană, populatiile aztece, civilizatia maya sau sioux, toate mentioneaza iepurele ca simbol al regenerarii şi înnoirii neîntrerupte a vieţii.
Pentru ca data serbarii Pastelui se calculeaza în functie de echinoctiul de primavara si de prima luna plina, oamenii au descoperit un nou element în plan simbolistic, interpretând petele ce se vad pe Luna-plină ca fiind silueta unui iepuras.
Prima mentiune a Iepurasului de Pasti s-a facut în secolul al 15-lea în Germania, consemnând zona superioara a Rinului, Alsacia și Palatinatul.
Primii iepurasi din turta dulce au fost realizati tot de germani, la începutul anilor 1800. Apoi ideea iepurasul de Pasti a fost preluata în Europa de grupul popoarelor vorbitoare de limba germana si datorita emigrantilor germani, obiceiul a ajuns si în America.
Încet-încet s-a înradacinat ideea că Iepurasul este cel care aduce daruri copiilor în Duminica de Pasti.
În Germania, obiceiul este ca în ajun de Pasti, parintii de copii mici sa ascunda în gradina oua vopsite si oua din ciocolata, între flori si tufisuri. În dimineata primei zile de Pasti, copiii pornesc în cautarea oualor, pe care le aduna în cosulete împletite din nuiele, stapâniti fiind de credinta ca Iepurasul a ascuns ouale în cuiburi. Este o activitate deosebit de vesela.
Modelul iepurasului de Pasti s-a dezvoltat an de an si astazi este nelipsit la sarbatorile pascale, imprimat fiind pe cartile postale prin care transmitem urari si gânduri bune cu ocazia acestei sarbatori, confectionat din ceramica, lemn, carton sau portelan si folosit ca decor pentru casa si gradina sau realizat din ciocolata si oferit cadou celor dragi. 
În aceasta perioada de an, în Germania functioneaza trei oficii postale care raspund scrisorilor copiilor adresate Iepurasului ("Hanni Hase" - în localitatea Ostereistedt, "Osterhase Olli" în localitatea Eibau si "Gänseblümchen " în localitatea ce poarta chiar numele "Iepure de Pasti" / Osterhausen ).
Mitul Iepurasului de Pasti este transmis cu drag, din generatie în generatie.

sâmbătă, 19 aprilie 2014

Sarbatoarea Luminii


Fie ca sarbatorile Sfintelor Paște sa va gaseasca sanatoși și fericiți, sa va daruiasca pace și liniște sufleteasca, sa va întareasca încrederea și speranța într-un viitor luminos. Învierea Domnului Iisus sa aduca în sufletele tuturor Iubire și Bucurie! Un Paște fericit!

vineri, 18 aprilie 2014

Obiceiuri Pascale


«În Miercurea, Joia sau Vinerea Mare, femeile pregătesc Pasca şi Ouăle Roşii, simboluri pascale ale vieţii, ale Învierii.
Conform tradiţiei, în ziua de Paşti oamenii au locuinţele curate şi alimentele rituale pregătite. Pasca, ouăle roşii şi mielul constituie elemente purtatoare ale simbolului sacrificiului pascal şi al Învierii, al regenerării, al purificării şi al veşniciei, alimente consumate sacramental. În dimineaţa primei zile de Paşti, toţi membrii familiei se spală pe faţă cu apă (neîncepută) dintr-un vas în care au fost puse un ou roşu, un ban de argint şi o crenguţă de busuioc, spunând: "Să fiu sănătos/sănătoasă şi obrazul să-mi fie roşu ca oul, să fiu dorit/ă şi aşteptat/ă aşa cum sunt aşteptate ouăle roşii de Paşti, să fiu iubit/ă ca ouăle în zilele de Paști", apoi se trece peste faţă moneda de argint, zicând: "Să fiu mândru/ă şi curat/ă ca argintul şi văzut/ă ca busuiocul". Fiecare gest ritualic al sărbătorii reprezintă o dimensiune simbolică aparte. În acest sens, un exemplu îl constituie şi îmbrăcatul, care, aici, are rol de înnoire. Datorită existenţei unei credinţe conform căreia de Paşti este bine să ai straie noi, odinioară, fetele şi tinerele neveste coseau cămăşi pentru toţi membrii familiei. Pentru fetele de măritat semnificaţia era şi mai puternică, acestea urmând a purta noile cămăşi atât la biserică, cât şi la joc. În Ţara Moţilor, toaca de la biserică este dusă în noaptea de Paşti în cimitir, unde feciorii satului au sarcina de a o păzi cu străşnicie. Dacă toaca va fi furată, cei care n-au reuşit s-o păzească au obligaţia să ofere o masă bogată, în caz contrar, „hoţii” vor fi gazdele ospăţului.
În Maramures, există credinţa că îţi va merge bine dacă prima persoana care îti intră în casă va fi un bărbat. În dimineaţa de Paşti, copiii merg la prieteni şi la vecini să anunţe Învierea Domnului, iar gazdele îi răsplătesc cu ouă roşii.
În Câmpia Transilvaniei, de Paşti avea loc un obicei cu scop moralizator, numit „brişcălitul”. „În ziua de Paşti se pedepseau acei feciori care încălcau morala satului în ”postul mare”. Printre feciori erau aşa numiţii ”poliţei”, care aveau ca sarcină urmărirea comportării tinerilor pe parcursul celor 7 săptămâni dinaintea Paştilor. Când unul dintre feciori comitea o greşeală, poliţeii spuneau: ”Noa, p-aiesta scrieţi-l sus, că la Paşti vine la brişcălit”. Într-adevăr, la Paşti se adunau la Casa jocului toţi feciorii, se alegea o comisie de judecată formată din patru judecători, iar feciorii cu pricina erau supuşi la judecată. În funcţie de gravitatea faptelor lor, ”poliţeii” le aplicau pedepse cu lovituri de nuiele peste spate.” Dr. Dejeu Zamfir – „Cântece, dansuri şi obiceiuri din Câmpia Transilvaniei”.» ( Maria Golban Șomlea)
Superstiţii de Paşti: "Cei care mănâncă miel, n-au voie să dea oasele la câini, ci trebuie să le îngroape sub un măr, pentru a fi până la Paştele următor frumoşi şi sănătoşi ca mărul. Cojile de ouă se dau pe apă, ca să le dai de ştire şi blajinilor că soseşte Paştele. La Paşte, cine merge la biserică să-şi pună un ou roşu în sân, ca tot anul să fie roşu şi frumos, iar fetele să aibă peţitori"(Adrian Fochi – Datini şi eresuri).


Acasa la mine, mi-am facut obiceiul ca pe casa scarilor sa atârn un siret de-a lungul peretelui, pe care sa atârn oua ornamentale si decoratiuni mici de Pasti. Tot pe acest siret, agat fiecare felicitare pe care o primesc cu ocazia sarbatorilor pascale. Astfel, de câte ori trec pe aici, privesc cu drag si multumesc în gând celor care si-au facut timp si mi-au scris câteva cuvinte. Tin neaparat sa multumesc celor trei prietene - Alina, Floarea si Diana, ale caror felicitari stau la loc de cinste -pupici si îmbratisari.

Acasa în Joia Mare



Tradiţia ne spune că în noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la casele lor. Acum se aprind Focurile de Joi-Mari, care se presupune că încălzesc sufletele celor plecaţi dintre vii, dar şi că deţin valenţe purificatoare pentru întreaga gospodărie.

Iepurasul este pe aproape

pentru rubrica "Reflexii în oglinda"

joi, 17 aprilie 2014

Joia Mare



De peste două mii de ani, la vremea stabilită după dogmă, satele noastre româneşti se pregătesc pentru marea sărbătoare, oamenii încercând să fie mai credincioşi şi mult mai buni. Datina n-ar fi împlinită fără legile nescrise ale pământului, fără obiceiurile care cuprind practici şi rituri, iar neîmplinirea acestora ar arăta o lipsă a credinţei, care, implicit, ar atrage forţele malefice asupra omului şi a pământului.
După respectarea “Postului mare” şi după sărbătorirea “Sâmbetei lui Lazăr” şi a “Floriilor”, satele româneşti trăiesc cu evlavie tragedia ”Săptămânii Patimilor”, pentru a ajunge lumina “Sfintelor Paşti”, miracolul “Învierii lui Hristos”, «luarea Paştilor».
În Săptămâna Paştilor, ţăranii se străduiesc să încheie toate activităţile gospodăreşti: pământul să fie arat şi semănat, casele văruite şi împodobite, veşmintele noi să fie terminate. Pe lângă covoare, lăicere, icoane şi blide cu ştergare, gospodinele împodobesc odăile şi cu mlădiţe de salcie de la “Florii”. În Miercurea, Joia sau Vinerea Mare, femeile pregătesc Pasca şi Ouăle Roşii, simboluri pascale ale vieţii, ale Învierii.


Tradiţia ne spune că în noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la casele lor. Acum se aprind Focurile de Joi-Mari, care se presupune că încălzesc sufletele celor plecaţi dintre vii, dar şi că deţin valenţe purificatoare pentru întreaga gospodărie.
În satele comunei Mărgău (jud. Cluj), în Săptămâna Mare, de luni până joi, se aprind focuri în gospodării. În credinţa că vor fi apăraţi de orice rău, membrii familiei sar peste foc spunând: " Să nu ne mânce purecii! Să nu ne mânce şerpii! "
Tot acum, în satele comunei Cojocna (jud. Cluj), familia căreia i-a decedat un membru în ultimul an împodobeşte o creangă de pom cu nouă covrigi, nouă turte, nouă bomboane şi o duce la biserică pentru a fi sfinţită. După slujbă, cei care beneficiază de „darurile pomului” sunt copiii şi oamenii sărmani din comunitate, urmând ca ramura să fie pusă pe mormântul celui pentru care s-a împodobit. Acest gest ritualic simbolizează legătura dintre cele două lumi, cea reală şi lumea imaginară a celor „plecaţi”.
O alta tradiţie interesantă vorbeşte despre „nunta urzicilor”, adică înflorirea şi încetarea acestora de a mai fi bune de mâncat, din această zi căpătând valenţe apotropaice.
În Joia Mare se înroşesc ouăle, existând credinţa că ouăle fierte şi înroşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului.
„Joimăriţa” - zeiţa antropomorfă a morţii - era sărbătorită de către romani în noaptea ce încheie Joia Patimilor. Imaginea acestui personaj mitologic reprezenta un monstru cu capul uriaş, păr lung şi despletit, dinţi laţi şi gura căscată. Zeiţa era adesea asemuită cu Muma Pădurii, sau cu o zmeoaică.
La origine, acest personaj mitic reprezenta moartea, iar apariţia îi era legată de ritul funerar al geto-dacilor, care implica incinerarea defunctului. După creştinarea dacilor, treptat, rolul acestei zeiţe s-a schimbat. În tradiţia românească, „Joimăriţa” era reprezentarea unei sfinte frumoase, care locuia departe, în păduri, ori pe vârfurile celor mai înalţi munţi şi care pedepsea femeile şi fetele leneşe, mai ales pe cele care nu terminau de tors inul, cânepa şi lâna până în Joia Neagra. Pedeapsa pe care „Joimăriţa” o aplica era arderea mâinilor, a părului, a degetelor şi a unghiilor. Spaima celor leneşe era sporită la vederea uneltelor pe care zeiţa justiţiară le avea cu ea: oale de lut cu foc sau jar şi vătraiele încinse. Conform tradiţei populare din Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, Moldova şi sudul Transilvaniei, „Joimăriţa” vine pe la casele oamenilor în noaptea ce desparte Joia Mare de Vinerea Mare. (text preluat de la Maria Globan Somlea)

miercuri, 16 aprilie 2014

Miercurea fara cuvinte (16) - Frumoasele mele




Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografiicare "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :)

marți, 15 aprilie 2014

Ranunculus

Ranunculus este una din cele mai atragatoare plante decorative. Este cunoscuta si sub numele de "Piciorul cocosului" datorita aspectului radacinii ramificate si îngrosate, foarte asemanatoare cu o gheara de cocos. Florile, cu petale multe, dese, având corolă bogata, frumoasă și variat colorată, aduc mult cu trandafirii sau bujorii. Iata câteva exemplare, fotografiate zilele trecute în Gradina Botanica din orasul meu. Le ofer cu drag, prietenilor acestui blog :)