Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji, nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!
