vineri, 8 noiembrie 2019

Poneii de piatră - Provocare muzicala

"Different Drum" este cea mai cunoscuta piesa a formatiei "Stone Poneys".
"The Stone Poneys" a fost o trupă americană de folk și country rock, fondata în 1964 si destramata patru ani mai târziu. A fost prima formație în care a cântat Linda Ronstadt. Cu melodia "Different Drum" grupul s-a ridicat din anonimitate si a ajuns pe locul 13 pe topurile americane.

Pe lângă melodia de succes „Different Drum”, trio-ul a atras atentia si cu piesele: „Hobo”, „Some of Shelly's Blues” și „Stoney End “.
Trupa a lansat trei albume: The Stone Poneys, Evergreen (Vol.II) și Linda Ronstadt, Poneys and Friends (Vol. III) Toate cele trei albume au fost reeditate în format CD în anii 1990 în SUA. Primele două albume au fost reeditate în Australia în 2008.
❤️Friendship Friday❤️Created with Joy❤️

miercuri, 6 noiembrie 2019

Ciori si frunze - Miercurea fara cuvinte 45/2019

(mariti fotografia cu macaraua ☺)


Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

luni, 4 noiembrie 2019

duminică, 3 noiembrie 2019

Seara de noiembrie

Dupa ce CREATIA ne-a secatuit puterile (☺) am iesit pentru o scurta plimbare în parc.
Un ciot de luna ne priveste dintre nori si nu se vad prea multe stele pe cer. Aerul e umed si fosnetul frunzelor neexpresiv, însa parcul este încarcat de mister. Alergam urmariti de umbre - când lungi, când scurte, când gri, când aurii. Vocile noastre par mai puternice si ne este teama nu care cumva, râsul nostru sa sparga norii si deodata sa înceapa sa ploua ☺
Ajunsi acasa, îl lasam pe Helmut cu Leo si noi, fetele, coborâm în pivnita, la sauna. Punem un CD "cu muzica de printese" - adica din repertoriul orchestrei Rondò Veneziano (o orchestra fondata în 1979 ce interpreteaza compozițiile originale ale lui Gian Piero Reverberis, modelate pe stilul muzicii baroce venețiene, cu multe elemente moderne precum tobe, chitară electrică, bass electric și sintetizator), dam drumul la jocul de lumini si intram toate trei la dus.
Cu parul ud si îmbracate în halatele de baie, ne asezam pe șezlonguri si servim meniul preferat la cina al Emmei si Gretei: crenvurști calzi, ketkup, chiflă si o cana cu ceai.
Apoi ne spalam pe dinti si intram în sauna. Termostatul este reglat la 55 grade. Ne întindem pe prosoape si savuram momentul. (Sauna stimulează sistemul imunitar, intensifica circulația sângelui, relaxează mușchii, antrenează venele și stimulează metabolismul).
Apoi, ne jucam "Eu îmi închipui ca..."☺ Am un set de esente/infuzii pentru sauna cu care stropesc pietrele, pietrele sfârâie si aburul învaluie întreaga cabina... în principiu, aburul nu stimulează doar simțul mirosului, ci și psihicul, avand un efect pozitiv asupra întregului organism.
Atunci când parfumul natural de ierburi, fructe sau arbusti ne patrunde prin fiecare por, întreb fetele "Ei? a ce miroase?!" si ele raspund în cor: "a portocala!" (sau a menta, a lamâie, a pepene, a vanilie, a mar si scortisoara, a cocos, a mango sau a trandafiri... ) Si atunci, le provoc imaginatia.
Emma este mai mare si cunoaste jocul, Greta... încearca sa tina pasul cu noi ☺
Eu spun: "imi închipui ca... sunt într-o livada cu portocali, stau intinsa pe iarba si privesc printre ramurile încarcate de portocale. Soarele îmi pare deasemenea o portocala. Caldura ma toropeste si atipesc. Visez ca am pielea portocalie, imi privesc mâinile si nu imi vine sa cred. Alerg la oglinda si ... nu doar ca intreaga piele este portocalie, chiar si parul îmi este portocaliu! De sperietura, ma trezesc si ma bucur ca a fost doar un vis. Ma ridic, rup o portocala de pe creanga si alerg spre casa". Fetele aplauda. E rândul Emmei: "eu îmi închipui ca... am în mâna o portocala mare si coapta. O descojesc si pâna când sa musc dint-o felie, vine o pasare mare în zbor si îmi fura din mâna portocala. Încearca sa zboare cu ea în cioc dar îi cade si portocala, pleosc! îmi aterizeaza pe cap. Zeama îmi curge din crestetul capului pâna pe umeri". Noi aplaudam. E rândul Gretei: "eu îmi închipui ca... am în mâna o piersica mare si musc din ea si..." Emma o întrerupe râzând: "în sauna miroase a portocala si acum ne imaginam ceva despre acest parfum! "... Greta repeta fraza, înlocuind de data aceasta piersica cu portocala si... atât ☺ Greta înca nu a împlinit 5 anisori, e înca mica ☺
Iesim, facem dus, apoi intram din nou în sauna si jocul de imaginatie reîncepe. De data aceasta stropesc cu menta. Eu spun: "îmi închipui ca sunt în excursie, ajung la malul unui râu. Întind patura pe iarba înalta, necosita si ma lungesc pe patura, cu fata spre soare. Închid ochii si privesc soarele printre gene. Rup un fir de menta si frec frunzele între degete. Dintr-odata sunt înconjurata de zeci de fluturi, cu aripile în nuante de verde. Mi se aseaza pe mâini si pare ca degetele mele au aripi. În acel moment, apare Leo alergând si fluturii dispar, ramâne însa puternicul parfum al mentei". Urmeaza povestea Emmei: "Stau în iarba si un fir de menta ma gâdila la nas. Il rup si simt parfumul puternic. Il mestec ca pe guma si mi se fac dintii verzi. Imi clatesc gura cu apa, apa are gust de menta si imi place! îmi umplu buzunarele cu frunze de menta si plec spre casa vesela". E rândul Gretei care începe cu intonatie: "eu îmi închipui ca... am în mâna o piersica mare si musc din ea si..." Eu si Emma izbucnim în râs, Greta nu întelege de ce ☺☺☺ Dupa ce ne-am potolit râsul, zice Emma: "Carmen, adu te rog esenta de piersica, sa poata si sora-mea sa ne zica povestea" ☺☺☺
Dupa sauna, ne îmbracam în pijamale si incepe dansul. Este asa numita noastra "Pyjama-party".Nu reusim niciodata mai multde 10 minute. Sauna, dar si activitatile de peste zi, ne-au inmuiat ligamentele, oboseala ne apasa umerii si parca avem plumb pe talpi.
Ne ducem în dormitor. Fetele se întind in pat, le acopar cu plapuma si le citesc o scurta poveste. Nu ajung niciodata la sfârsit, pentru ca fetele deja sunt în lumea viselor.
Ma duc spre dormitorul meu. Leo isi ridica capul si ma priveste cu ochii pe jumatate deschisi, apoi se cuibareste din nou in cosuletul lui. Sting lumina. Noapte buna! ☺

Frunze moarte si totusi vii

ne-am inspirat de la Potecuta ♥ Multumim ♥









PS1: Aici, povestea frunzelor
PS2: Emma va împlini peste doua saptamâni, opt ani iar Greta va împlini cinci ani la începutul lui decembrie

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

Început de noiembrie

Emma si Greta - nepotelele lui Helmut, sunt la noi pentru acest sfârsit de saptamâna. Vineri a plouat în reprize si a fost destul de rece. Ne-am jucat în casa dar nu a fost usor sa tinem în frâu energia celor doua fetite. Am avut noroc cu doua jucarii noi - costumul de sirena si bebelusul plângacios (Rux, am promis ca iti arat papusa) - si asa a trecut prima seara.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Sâmbata dimineata, dupa ce ne-am uitat la desene animate pe Kika, am constatat cu bucurie ca cerul este albastru si soarele si-a facut din nou aparitia. Am facut rapid un ceai de macese, i-am îmbunatatit calitatile cu miere si lamânie si l-am turnat în termos. Am pus câtiva biscuiti înt-o cutie si am luat rucksacul de picnic. În câteva minute ne-am echipat pentru o scurta excursie. Am fost în padurea din comuna Scheuring, la 20 km de casa si am ajuns pâna la ruinele burgului Haltenberg.
Ne-am propus sa adunam cele mai colorate frunze, ca sa putem sa facem tablouri frumoase, asa ca în articolul Potecutei. Ce distractie a fost! Daca nu ma credeti, priviti videoclipul de mai jos! ☺☺☺

Va dorim o duminica minunata!

vineri, 1 noiembrie 2019

Lapte, pâine-prajita si miere - Provocare muzicala

M-am îndragostit de Roxette în anii '90, dupa ce am vazut filmul "Pretty Woman" ☺ Melodia "Must Have Been Love" mi-a mers direct la inima.
Apoi, cu albumul Joyride (1991) m-au prins iremediabil în grupul (imens al) fanilor. Fading Like a Flower, Spending My Time, Watercolours in the Rain, Things Will Never Be the Same si bineinteles, Joyride au ocupat primele locuri in toate topurile internationale si sunt astazi pe lista preferintelor mele muzicale.
Melodia pe care am ales-o astazi "Milk and Toast and Honey" este un single lansat în anul 2001. Per Gessle a scris melodia pentru ca "laptele, pâinea prăjită și mierea au făcut ca soarele să strălucească într-o sâmbătă ploioasă" a precizat autorul. Marie Fredriksson interpreteaza cântecul cu atâta emotie, încât chiar cred ca aceasta combinatie delicata, ar putea face sa straluceasca soarele în orice zi ploioasa ☺ Chiar daca soarele nu va aparea pe cer, soarele va stralucii în sufletele noastre ☺ Incercati!
Tuturor, un weekend minunat!
❤️Friendship Friday❤️Created with Joy❤️