joi, 17 aprilie 2025

Reflexii în sfera de cristal - Reflexii în oglinda S16/2025


Daca va plac reflexiile mele de aici, va invit sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN), la care va invit cu drag sa participati. Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

miercuri, 16 aprilie 2025

Buturugi si scorburi - Miercuea fara cuvinte S16/2025


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺


marți, 15 aprilie 2025

Curtea din față și musafirul surpriză

În Bavaria, este destul de comun să nu ai gard la curtea din față. Aceasta reflectă un stil de viață deschis și prietenos, unde grădinile din fața casei sunt adesea lăsate fără garduri pentru a crea un sentiment de comunitate și accesibilitate. Vecinii își îngrijesc grădinile cu atenție, iar spațiile verzi sunt bine întreținute, contribuind la frumusețea și armonia cartierelor. Grădinile din fața casei sunt la fel de bine îngrijite ca și cele mari din spatele casei, care sunt protejate de garduri. Fiecare colț de verdeață este o oază de liniște și culoare, dar și un motiv de bucurie pentru cei ce se plimbă pe alei, oferind un sentiment de prospețime și revitalizare.
Săptămâna trecută am dedicat puțin timp pentru a împrospăta grădina din fața casei, adunând frunzele rătăcite printre zambile și lalele. De obicei, prefer să las frunzele căzute din magnolie să se descompună natural, spre deosebire de vecinii mei care își îngrijesc grădinile cu o meticulozitate aproape exagerată, fără a lăsa nicio frunză neadunată, mai ales toamna, înainte de venirea sezonului rece. 
În timp ce mă ocupam de curățenie, am descoperit sub magnolie un cuib de arici. Ce bucurie imensă am simțit! Am acoperit cuibul cu grijă, folosind frunzele adunate și acum trec zilnic pe acolo pentru a vedea dacă micul locatar s-a trezit din hibernare.

luni, 14 aprilie 2025

Magia Paștelui în Bavaria

 
În Bavaria, primăvara aduce nu doar flori și verdeață, ci și un spectacol colorat de ouă decorate care împodobesc grădinile și spațiile publice.
Tradiția de a decora grădinile și fântânile cu ouă de Paște își are rădăcinile în secolul al XIX-lea, în regiunea Franconia, parte a Bavariei. Comunitățile rurale decorau fântânile pentru a celebra venirea primăverii și pentru a aduce noroc și prosperitate. Ouăle, simboluri ale renașterii și fertilității, erau vopsite în culori vibrante și agățate de ramuri și fântâni. Acest obicei, cunoscut sub numele de "Osterbrunnen" sau "Fântâni de Paște", este o moștenire vie, păstrată cu dragoste și mândrie de-a lungul veacurilor.
În zilele noastre, obiceiul s-a extins si a evoluat, iar grădinile bavareze devin an de an în perioada Paștelui, adevărate opere de artă. Unele grădinile sunt împodobite cu sute de ouă colorate - agățate de copaci și arbuști.
Unele comunități organizează chiar și concursuri de decorare, unde participanții își expun cele mai frumoase creații. Atmosfera este una de bucurie și sărbătoare, iar localnicii și turiștii se adună pentru a admira aceste minunate decorațiuni.
Pentru bavarezi, decorarea grădinilor cu ouă de Paște nu reprezintă doar un mod de a celebra primăvara, ci și o ocazie de a întări legăturile comunitare. Fântânile din oraș sunt împodobite de săteni. Ouăle, care sunt decorate manual, sunt pregătite cu mult timp înainte de eveniment. Pentru aceasta, femeile și copiii se întâlnesc săptămâni în șir înainte de Paște. Se utilizează diverse tehnici, de la vopsire și pictură, până la încondeiere și aplicarea de mărgele. Fiecare ou este unic și reflectă creativitatea și măiestria celor care le decorează.
Evenimentele de decorare aduc oamenii împreună, încurajând colaborarea și schimbul de idei. Este un moment de mândrie locală și de celebrare a tradițiilor care au fost transmise din generație în generație. Obiceiul de a decora grădinile cu ouă în Bavaria este o tradiție fermecătoare care aduce culoare și bucurie în comunități. Este o celebrare a primăverii, a renașterii și a creativității, și un exemplu frumos de cum tradițiile pot aduce oamenii împreună. Dacă ai ocazia să vizitezi Bavaria în perioada Paștelui, nu rata șansa de a admira aceste minunate decorațiuni și de a te bucura de atmosfera festivă.
La noi în cartier, fântâna din fața cinematografului a fost decorată cu ouă de plastic. Tot ouă de plastic am folosit și eu pentru decorarea grădinii. Am atârnat ouăle, pe care le-am pictat eu, de spalierul viței de vie. ☺ Leo este foarte mândru și păzește curtea cu mai mult devotament și vigilență. ☺

duminică, 13 aprilie 2025

Sâmbăta lui Lazăr

Deși suntem foarte departe de cimitirele unde odihnesc cei dragi, găsim alinare în locuri de pioșenie, unde putem reflecta și ne amintim de ei. Helmut, fiind catolic, iar eu ortodoxă, ne rugăm în felurile noastre, știind că sufletele lor înălțate la cer ne aud și ne văd, oriunde ne-am afla pe această planetă. Această credință ne aduce liniște și ne face să simțim că suntem mereu aproape de ei. 
Ieri, în Sâmbăta lui Lazăr (cunoscută la catolici ca fiind o zi de pregătire spirituală pentru Săptămâna Patimilor), am ales să facem un pelerinaj la Mănăstirea Holzen. A fost o zi superbă, cu soare strălucitor și cer de un albastru intens. Atmosfera senină ne-a învăluit într-o liniște profundă, iar în această pace am simțit prezența celor dragi, ca o adiere blândă care ne-a însoțit pe drumul nostru.


Mănăstirea Holzen, situată în Allmannshofen, Bavaria, are o istorie bogată ce datează din secolul al XII-lea. Fondată în 1150 de Marquard von Donnersberg, mănăstirea a fost inițial un dublu convent pentru călugări și călugărițe benedictine. 
De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, inclusiv distrugeri în timpul Războiului Țăranilor din 1525 și abandonarea în 1632 din cauza invaziei suedeze. În 1696, piatra de temelie a actualei mănăstiri a fost pusă pe muntele Karlsberg, iar biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost consacrată în 1710. Interiorul baroc al bisericii impresionează prin lucrările de stucatură realizate de Benedikt Vogel și sculpturile lui Ehrgott Bernhard Bendl. Tavanul bisericii este decorat cu fresce detaliate, iar altarul principal baroc este un punct central de atracție. 
În perioada Postului Mare, începând cu Duminica Patimilor și până la Vinerea Mare, icoanele și crucea sunt acoperite cu valuri liliachii, o practică numită "velatio". Culoarea violet simbolizează penitența și suferința, reflectând doliu și introspecție spirituală. Acoperirea icoanelor și crucii subliniază umanitatea și suferința lui Iisus, pregătind credincioșii pentru comemorarea Patimilor și Învierii. Duminica Patimilor marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Mare, iar Vinerea Mare, valurile sunt îndepărtate, simbolizând sfârșitul suferințelor lui Hristos și pregătirea pentru Paște.
Grădinile mănăstirii sunt un adevărat paradis de liniște și frumusețe. Aleile umbrite de copaci, florile îngrijite și aerul curat fac din acest loc o oază de pace și reculegere. Pe lângă noi, nu au fost decât doi sau trei vizitatori pe întregul areal, așa că ne-am plimbat relaxați și ne-am bucurat de peisajele pitorești care înconjoară mănăstirea.
Rugăciunile sub cerul liber, sub ninsoarea petalelor de meri și peri, ne amintesc de frumusețea simplă și pură a credinței. Ne reînnoiesc speranța și ne întăresc convingerea că, indiferent de distanțe sau de obstacole, suntem mereu înconjurați de iubirea divină și de prezența celor dragi. 
Solemnitatea acestei zile a fost accentuată de incursiunea pe care am făcut-o la cimitirul mănăstirii.
După această experiență profundă, am încercat o trecere treptată spre cele lumești. Căldura și oboseala ni le-am astâmpărat șezând în curtea interioară a mănăstirii, unde am avut deosebita onoare de a fi serviți cu o bere Schloss Unterbaar și un suc natural de coacăze, Adler Holzen. Aceste băuturi reci au adăugat un plus de autenticitate și tradiție experienței noastre, completând frumusețea acestei zile.În prezent, mănăstirea este administrată de Congregația Sfântului Iosif din Ursberg, care oferă
 oportunități de trai și muncă pentru persoanele cu dizabilități.
Mănăstirea Holzen rămâne un loc de pelerinaj și reflecție spirituală, oferind un cadru deosebit pentru reculegere și introspecție. Acest loc, parcă desprins din rai, ne-a fascinat prin frumusețea și serenitatea sa. Curățenia și liniștea care domnesc aici ne-au impresionat atât de profund încât am cerut informații suplimentare despre camerele în regim de hotel. Ne jucăm cu gândul să petrecem cândva trecerea dintre ani aici, poate chiar anul acesta...

O urare pentru TOȚI

Cu ocazia zilei de Florii, doresc tuturor, sărbători pline de pace, bucurie și armonie.💮🥀💗 
Celor care poartă nume de flori, vă urez o zi onomastică fericită, plină de zâmbete și momente speciale alături de cei dragi. (mentionez câtiva sarbatoriti, din blogrollul meu: Liliana, Alina, cu Motanii si Fârtatii, Florin, Floarea-Bunica, Florina - de pe FB - am uitat pe cineva?... sper ca nu, dar daca da, sa-mi fie cu iertare)💓
Pentru toți prietenii noștri, indiferent de religie sau credință, vă doresc să aveți parte de înțelegere, respect și bucurie în fiecare zi. 🙋💗😊
Să ne bucurăm împreună de frumusețea vieții pe această planetă minunată!🌎🌍🌏☮

sâmbătă, 12 aprilie 2025

Magia Vinului

Venisem obosită de la serviciu și acasă mă aștepta un munte de rufe pentru călcat. Așa cum fac majoritatea femeilor în ziua de astăzi, am început să jonglez cu mai multe activități simultan. Am pus fierul în priză și am început să calc rufele, în timp ce verificam emailurile și anunțurile de pe SuperBlog. Tocmai fusese anunțată tema celei de-a patra probe: "Când vinul vorbește: inspirație într-un pahar de Beciul Domnesc". Cu o mână pe fierul de călcat și cealaltă pe telecomandă, am început să caut videoclipuri despre companie și brandurile de vin Beciul Domnesc
Și uite așa, prin multitasking, am călcat rufele și am aflat multe despre vițele de vie și podgoriile legendare ale Vrancei, despre vinurile Beciul Domnesc și despre faptul că simbolul emblematic al brandului este chiar Beciul Domnesc, un monument istoric ce datează din vremea lui Ștefan cel Mare. Am descoperit că această cramă, parte din patrimoniul cultural al României, găzduiește peste 100.000 de sticle, fiecare cu propria sa poveste, păstrând tradiția și istoria vie.
"Vinul este poezie îmbuteliată," spunea Robert Louis Stevenson. Deși aveam capul plin de informații noi, încă nu aveam nicio idee despre ce să scriu în articolul meu.
Pentru a intra mai bine în atmosferă, mi-am turnat un pahar de Merlot - din ce aveam prin casă, deoarece sticlele trimise pentru testare încă nu ajunseseră la mine. După ce am terminat de călcat rufele, m-am întins pentru "o clipă" în pat, doar să-mi îndrept spatele și să-mi odihnesc picioarele, dar... am adormit, buștean! 
Se făcea că eram Regina Beciului Domnesc. Ședeam pe un tron rubiniu, în formă de pahar cu picior, având ca sceptru un butuc suplu de viță de vie. Tocmai oficiam marele bal omagial "Dionisos", care dura trei zile. Vinurile dansau și se învârteau în jurul meu, fiecare încercând să mă impresioneze cu aromele și eleganța lor. Era ultima zi a balului, iar acum îmi erau prezentați cei zece finaliști, dintre care trebuia să decid câștigătorul anului. Atmosfera era plină de magie și fiecare moment părea desprins dintr-un basm.
Maestrul de ceremonii a anunțat intrarea primului cuplu, care aparține nobilei ramuri Merlot.
Ducesa Rosé Verité, plinuță și fermecătoare, purta o rochie roz-pal decorată cu perle fine, emanând grație și rafinament. S-a îndreptat spre mine cu eleganță, atrăgând privirile întregii asistențe. Zâmbetul ducesei avea ceva din prospețimea și echilibrul unui gust suav, încapsulat într-un perlaj fin. În plus, era învăluită de o aromă delicată cu note de fructe de pădure, coarne și vișine, ceea ce îi conferea un plus de farmec. Pășea cu grație și eleganță la brațul distinsului consort, ducele Merlot, îmbrăcat în smoking. Peste jacheta cu revere de satin roșu, ducele Merlot purta o panglică albă, așezată peste umăr și în diagonală pe piept, simbolizând rangul și statutul nobiliar "Comoara Pivniței". Recunoscut în regat ca înțelept, ducele Merlot emana rafinament, asemenea notelor fructate de mure și zmeură ce îi învăluiau prezența. Precum un duh maturat în budane de stejar timp de minim 24 de luni și învechit în sticle încă 12 luni, spiritul lui Merlot era în deplină stabilitate emoțională. 
După o scurtă plecăciune, cuplul nobiliar s-a retras încet, păstrându-și privirea îndreptată spre mine. S-au îndepărtat astfel din respect profund, evitând să-mi întoarcă spatele. Aceasta era o tradiție bine stabilită la curte, simbolizând loialitatea și supunerea față de coroana regală.
Dupa ce Maestul de ceremonii i-a anuntat, au intrat în sala Vinoteca-Tamâioasa Românească de Pietroasa, la brat cu Cuveé ’49 Blanc si Sceptrus Fumé. Acest trio alb, a facut furori prin aparitia lor. Privirile tuturor s-au îndreptat către ei, iar atmosfera s-a umplut de mai multă magie. 
Cu eleganța maturității, Vinoteca-Tamâioasa Românească purta o rochie în nuanțe galben-aurii, cu un guler roșu vibrant. Medalia de aur, singura bijuterie pe care o purta, strălucea cu o eleganță subtilă pe pielea ei translucidă. În pletele ei erau împletite petale de trandafiri, iar buzele îi erau unse cu miere, ceea ce îi adăuga o notă de dulceață și mister. Când mi-a întins mâna pentru salut, a clipit sub genele dese. Am fost fermecată de culoarea neobișnuită a ochilor săi, un caramel hipnotizant.
În momentul în care și-a retras mâna, o ușoară pală de mosc a rămas în aer, lăsând în urmă o amintire fermecatoare.
Domnul Cuvée’49 Blanc, era întruchiparea inovației, eleganței și rafinamentului. Costumul său impecabil, taliat perfect și lucrat manual, avea la rever un buchețel minuscul de flori proaspete de soc, tei, salcâm și mentă. Cămașa, la fel ca și costumul, era de un negru profund, contrastând perfect cu pielea lui albă, cu o tentă verzuie. Un zâmbet subtil, abia schițat în colțul buzelor, trăda o încredere desăvârșită și o eleganță rafinată, specifică unui adevărat gentleman. Parfumul său emana subtil a busuioc proaspăt și citrice confiate. Am avut senzația că însăși lumina soarelui se decanta în privirile lui, iar pentru o clipă, mi s-a oprit respirația, copleșită fiind de intensitatea momentului.
Sfetnicul mi-a soptit ca e din neam de Chardonnay si Tămâioasa Românească si că a crescut în "Cerdacul lui Voda", pe Parcela 2701 si pe "Colina Mănăstirii", parcela 2140, din Huși. Am murmurat mai mult pentru mine: "Impresionant!"
Am fost deasemenea plăcut impresionată de Sceptrus Fumé, o tânără domniță din neamul Chardonnay, cu amestec de Sauvignon Blanc. Prin maturarea în barique, aceasta a dobândit o distincție remarcabilă care o scotea în evidență. Translucidă și delicată, era îmbrăcată într-o rochie lungă de culoare galben pai, cu guler și manșete negre, împodobite cu broderie aurie. Părea cea mai tânără din trio și deborda note proaspete și vibrante de fructe tropicale, pere, nectarine și lime. Rotunjimile ei erau catifelate și echilibrate, iar personalitatea ei era plină de viață și energie. Avea un aer de eleganță și rafinament, emanând o căldură prietenoasă și o veselie contagioasă.
Era o prezență care te cucerea instantaneu, lăsându-te cu dorința de a o revedea. 
Cuvée’49 Rouge, fratele lui Cuvée’49 Blanc, a intrat însotit de Feterasca Neagră
Deși identici în multe privințe, culoarea pielii lui Cuvée’49 Rouge era roșu-rubinie, ceea ce îl distingea categoric de fratele său. Cei care îi cunoșteau mai bine remarcau și câteva diferențe de educație; în cazul lui Cuvée’49 Rouge, era evident că a crescut nu doar pe "Colina Mănăstirii", parcela 2215, ci și pe "Dealul lui Motoc", parcela 2911. Părul ciocolatiu și ochii în culoarea boabelor de cafea îi subliniau unicitatea. Felul în care a înaintat în sală deborda eleganță, pasiune și respect. Fiecare pas părea calculat, emana o încredere subtilă și un rafinament natural.
Când mi-a sărutat mâna, am avut senzația că aerul era parfumat de prune pârguite și cireșe amare, lăsându-mă copleșită de o senzație de nostalgie și dorință. 
Mi-am retras mâna rușinată, corectându-mi rapid emoția. Mi-am ancorat privirea în ochii catifelați ai Feteascăi Negre. Învăluită într-o rochie neagră cu guler roșu,
eleganta domniță purta cu mândrie panglica de "Comoara Pivniței", așa cum alte domnișoare poartă titlul de Miss. Pielea ei roșie, cu discrete reflexe cărămizii, îi conferea un plus de exotism. Pe lângă aromele de prune uscate și coacăze negre, parfumul ei avea note discrete de cuișoare și scorțișoară, adăugând un farmec subtil și o seducție irezistibilă. Mi-a zâmbit ca la Cotești, după care s-a retras la brațul partenerului ei. 
Maestrul de ceremonii a anunțat următorul cuplu, Rosé Verité - Cabernet Sauvignon la braț cu Mirabilis Machina – Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră..
Această tânără domniță, cu piele roz și plete roz, întruchipa delicatețea și eleganța. Cu o personalitate radiantă și revigorantă, a intrat în sala de bal ca o rază de soare, aducând bucurie și energie. Îmbrăcată într-o rochie neagră cu imprimeu rosé, a pășit grațios, lăsând în urma ei un val proaspăt de arome de afine, fragi și coacăze roșii. Prezența ei revigorantă a lăsat un postgust lung și plăcut, ca un moment de respiro.
Mirabilis Machina – gentleman-ul sofisticat și enigmatic care a însoțit-o, purta un costum din piele fină, cu accente de tabac și condimente, ce îi conferau un aer în plus de mister, rafinament și robustețe. Vorbea tare și părea foarte mândru de accentul lui de Fetească Neagră de "La Schit" și Cabernet Sauvignon de pe "Colina Mănăstirii". Era evident pentru oricine că el era un adevărat bon viveur! Îl remarcasem în serile precedente. Ochii îi străluceau cu o intensitate misterioasă, reflectând nuanțe de roșu rubiniu cu reflexe violacee. Aromele fructate de prune uscate și fructe negre supracoapte, savuros completate de accente mentolate de ciocolată și cafea, păreau să-l învăluie, adăugându-i un șarm în plus. Conversațiile cu el au fost pline de note condimentate de piper și cuișoare, făcându-l un companion perfect pentru serile de bal.
Șirul finaliștilor l-a încheiat ducele Pinot Gris, venerabilul întelept al curții. Cu o eleganță și complexitate ce-i reflectau maturitatea, acesta a pășit în sala de bal purtând o mantie brodată cu motive florale, figuri de miere și accente de citrice confiate. Cu pielea de culoare galben-auriu, dobândită în lungile plimbari pe domeniile din Odobești, fiecare rid de pe fața sa spunea o poveste, iar ochii săi străluceau cu o înțelepciune adâncă și căldură autentică. 
Manierat și rafinat, el știa cum să poarte o conversație interesantă și să asculte cu atenție, făcându-i pe cei din jur să se simtă valorizați și înțeleși. Cu părul grizonat, Pinot Gris avea o prezență impunătoare, dar nu intimidantă, și o carismă naturală care atrăgea și captiva deopotrivă. Deși nu mai strălucea pe luciul sălii de bal, era totuși un povestitor desăvârșit, cu o mulțime de anecdote și experiențe de viață pe care le împărtășea cu umor și inteligență. În compania lui, timpul părea să treacă mai repede, iar fiecare moment petrecut alături de el era de neuitat…
Trecută și eu de a doua tinerețe, aveam senzația că încep să mă îndrăgostesc de ducele Pinot Gris. Luptam în mine și nu știam cum să procedez, pentru că decizia mea legată de cel mai bun vin din Beciurile Domnești nu ar mai putut fi obiectivă. 
Asistența aștepta, iar candidații erau emoționați peste măsură când... a sunat deșteptătorul! Era ora 6:30! Preț de câteva secunde, nu am știut unde mă aflu, însă aveam puternica senzație că un mic goblin mi-a dansat pe limbă toată noaptea, lăsând în urmă un gust amar. Dinții mei păreau acoperiți de un strat de vin vechi, ca și cum ar purta pijamale de struguri. Cu ochii pe jumătate închiși, m-am îndreptat spre baie, hotărâtă să alung goblinul cu o periuță de dinți și un val de apă proaspătă. 
În câteva minute, gustul a revenit la normal, iar goblinul a dispărut, lăsându-mă să încep fresh o nouă zi. În minte mi se învârteau amintiri despre un bal, despre nobili și vinuri... Acum, eram ca un somelier rătăcit într-o pivniță fără sfârșit, având o mulțime de idei, dar neștiind cum să încep să scriu pentru proba Superblog. "In vino veritas"... pe mine muzele mă părăsiseră și inspirația e dusă hău departe!
--------------------------
♦ Sursa Fotografii  ♦    Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025  ♦