Cum am ajuns să cedez în fața unei Labubu

Păpușile Labubu sunt figurine de colecție originare din China, care au devenit un fenomen global în 2025. Iată câteva lucruri esențiale despre ele:
📌 Cine e Labubu și de unde vine?
Labubu a fost creată în 2015 de artistul Kasing Lung din Hong Kong, ca parte a seriei sale de cărți ilustrate pentru copii numită The Monsters. Designul se inspiră din mitologia nordică și are un stil „ugly-cute” — adică intenționat ciudat, dar simpatic.

🧸 Caracteristici

Figurinele au urechi lungi, ca de iepuraș, zâmbet șiret, dinți ascuțiți și un aspect ușor „monstruos”, dar atrăgător. Sunt fabricate din vinil și blană artificială și vin ambalate în Blind Boxes — cutii surpriză, unde nu știi ce model primești.

🛍️ Comercializare și hype

Sunt produse de compania Pop Mart, un gigant al jucăriilor de colecție din China. Popularitatea lor a explodat după ce Lisa din trupa BLACKPINK a declarat că este fană Labubu.
Unele ediții limitate se vând la prețuri exorbitante — până la 170.000 USD pentru o Labubu rară!
🎯 De ce este atât de populară?

Labubu a devenit un simbol de identitate și statut în rândul generației Z.
Se poartă ca accesoriu fashion, sunt prezentate pe TikTok și Instagram și sunt văzute ca parte din „personality branding”. Fenomenul este comparat cu hype-ul din jurul Gremlins, Monchhichi (mai am una... trebuie sa o caut 😍) sau Squishmallows.
⚠️ Critici

Modelul de vânzare prin Blind Boxes este considerat de unii ca fiind manipulator și potențial adictiv.
Există și o piață paralelă de falsuri numite „Lafufu”, mai ales în Asia... 

Am văzut Labubu de multe ori prin magazine, aici în Germania. Mi-au atras atenția — sunt simpatice, colorate, pufoase — dar nu mi-am luat. Ba mi-am înfrânt tentația, ba mi s-au părut prea scumpe sau nu neapărat utile... E doar un trend și mereu mi-am zis că eu oricum aparțin cu totul și cu totul altei generații (nu are rost să intrăm în detalii 😉).
Însă, pe timpul vacanței mele la Sibiu, am descoperit în Târgul din Piața Mică o tarabă care vindea Labubu – originale (sau foarte bine falsificate 😄). De data asta, n-am mai rezistat tentației și mi-am ales una!
Când le vezi îmbrăcate în toate culorile posibile, nu știi ce să iei – sunt toate drăgălașe, simpatice și îmbrățișabile. După multe ezitări, m-am hotărât pentru cea „cu puțin mov” 😜

I-am explicat lui Leo că păpușa asta nu e de joacă și a înțeles. S-a uitat la ea cu ochi mari, plin de curiozitate și speranță că poate-poate i-o dau și lui. Dar nu — e doar a mea. Și surprinzător, s-a ținut de promisiune! Au trecut două săptămâni și Labubu e în continuare în camera mea, pufoasă, simpatică și complet neatinsă de lăbuțele lui Leo 😍🐾💗
Cine ar fi crezut că un monstruleț „ugly-cute” ar putea să-mi fure inima? Trend sau nu, Labubu și-a găsit un locșor în sufletul meu. 💖🧸 🌟

Grația lebedei negre - Reflexii in oglinda 36/2025

Într-o lume în care albul e sinonim cu puritatea, apare ea — lebăda neagră — ca o notă de jazz într-o simfonie clasică. 

Plutește și deseneaza cercuri misterioase peste tăcerea verde a lacului. Traversează luciul apei ca o umbră care dansează cu lumina, ca o metaforă vie a contrastului dintre ceea ce este văzut și ceea ce este simțit...

Oglinda apei reflectă nu doar silueta ei grațioasă, ci și liniștea care o înconjoară.
Între cer și apă, între lumină și umbră, se naște o clipă suspendată — pură, simplă, profundă. 

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Spini și frumusețe - Miercurea fără cuvinte 36/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Micul turn cu ceas de la Rába - un colț de poveste în Győr

Completare la "Plimbare prin Gyor" / Jurnal de vacanta

La capătul podului dublu peste Rába, lângă biserica Carmelită, se ascunde "Micul turn cu ceas" (9 metri înălțime!), un mic miracol urban care parcă oprește timpul.
Silueta sa verticală, cu acoperiș ce amintește de o turlă barocă, reflectă lumina soarelui și se oglindește în apele liniștite ale râului, invitând trecătorii să se oprească și să viseze.
Turnul nu este doar frumos... un ceas, un barometru și un mic indicator de vânt îi adaugă o magie discretă, amintindu-ne că trecutul și prezentul pot conviețui în armonie. Chiar dacă pare mic și tăcut, fiecare detaliu poartă o poveste, iar promenada de-a lungul râului Rába devine un loc unde orașul șoptește povești ascunse.

Dacă ajungi în centrul vechi al Győr-ului, fă-ți timp pentru o plimbare și lasă-te fermecat de liniștea apei și de frumusețea istoriei care se ascunde în fiecare colț. 

Turnul cu ceas nu e doar un reper, este un martor al poveștilor orașului, un far tăcut care îți șoptește, cu fiecare clipă, magia și sufletul orașului. Jurnalul de vacanta va continua... aici

Jurnal de vacanta (3) – Ruta Győr – Sibiu

(continuare la "Plimbare prin Győr, cocktailuri, apus de soare și culori calde")

Ne-am trezit pe la ora 7, odihniți și bine dispuși, după o noapte liniștită petrecută la Győr. Ca de obicei, prima plimbare i-a revenit lui Leo, care și-a făcut ritualul matinal prin zona din jurul hotelului. Aerul era cald dar plăcut, iar orașul abia începea să prindă viață.
Apoi, am coborât la micul dejun. Bufetul? Un adevărat banchet matinal! Se vede că ungurii nu se joacă atunci când vine vorba de mâncare — totul era din belșug. Am găsit de toate – de la lángos cu smântână, la cârnați picanți kolbász, de la tocăniță de legume lecso, la pörkölt (varianta lor de gulaș gros), plus ouă, brânzeturi, slănină afumată, jumări, cereale și prăjituri cu vișine. Pe scurt, o nuntă pusă pe farfurie... la ora 8 dimineața! Eu am rămas la varianta "europeană obișnuită" dar nu pot să nu admir curajul celor care începeau ziua cu gulaș! 😅
Am urcat să ne luăm bagajele. După checkout, Leo s-a așezat cuminte în cușeta lui, semn că știa deja că urmează un drum lung. La ora 9:10 eram pe autostradă, iar navigatorul promitea un drum de 7 ore – ha, ha! 😂😇 Asta dacă nu iei în calcul pauzele, șantierele și surprizele de pe traseu!
 

Autostrăzi scumpe și proaste

În Germania, nimeni nu plătește vignetă. Șoselele sunt impecabile, întreținute din banii contribuabililor nemți – prin taxe, accize și impozite. Parcările sunt curate, umbrite și cu spații verzi. Drumurile? Netede, bine semnalizate, fără gropi, fără nervi...
Paradoxal, deși Ungaria are cea mai scumpă taxă de autostradă (30 € pentru vigneta ungară, 22 € pentru Austria și 4 € pentru România), drumurile lor sunt într-o stare jalnică. Autostrada între Győr și mult după Budapesta? Șantier după șantier, circulație doar pe două benzi, tiruri lipite pe prima, mașinile înghesuite pe a doua, iar noi, kilometri întregi în regim de „stop & go”. Stres maxim!
La trecerea peste Dunăre, termometrul arăta 37,5°C! Parcările? Asfalt încins, nici măcar un copac să facă umbră. Săracul Leo trebuia cărat în brațe până la un petic de iarbă, ca să nu-și ardă lăbuțele. Și cum termina ce avea de făcut, se grăbea înapoi în cușeta lui cu aer condiționat.

Întâmplarea neplăcută din parcare
Pe la ora 14 am trecut granița în România, unde, spre bucuria noastră, aglomerația se risipise. Ne-am oprit într-o parcare, iar [în ciuda avertismentelor mele], Helmut, amabil ca de obicei, s-a oferit să schimbe 2 € unui individ necunoscut - cu pielea mai închisă la culoare... Acesta era însoțit de o femeie și o fetiță de vreo 10 ani, care a coborât din mașină cu un covrig în mână și m-a întrebat în germană dacă poate să-l mângâie pe Leo.
Tocmai puneam apă în bolul lui Leo când Helmut mi-a spus de pe cealaltă parte a mașinii: „Schatzi, ai tu două fise de câte un euro pentru dânsul?” I-am încredințat lesa fetiței și am scos portofelul din mașină, să caut monedele. Individul s-a apropiat suspect de mult, ținând o batistă în mână – cu care, chipurile, își făcea vânt. A încercat să acopere cu batista colțul portofelului meu și să tragă de bancnote! Nu mi-a venit să cred și am țipat:
– Ce faci, nenorocitule?! Helmut, ăsta încearcă să ne fure!
În câteva secunde, femeia și fata s-au urcat în mașină, iar bărbatul s-a așezat la volan – sub privirea perplexă a lui Helmut... Au demarat și au dispărut înainte să pot face vreo poză.
Nu am avut nicio pagubă, dar sentimentul amar a rămas mult timp. Cel mai dureros a fost să văd că o copilă este crescută într-un asemenea mediu, învățată să participe – poate chiar fără să înțeleagă ce face.
A fost o lecție dură pentru Helmut, care nu m-a crezut niciodată când îi spuneam să fie foarte grijuliu în parcări.

Parcări și contraste
Un alt aspect care m-a surprins: toaletele din parcările ungurești erau de o murdărie greu de descris, în timp ce în România, spre surprinderea mea, am găsit o curățenie exemplară. [Mai curate decât în Germania sau Austria!]
În schimb, umbra lipsește peste tot în parcările ungurești și românești – niciun copac, niciun acoperiș. Probabil că și pe timp de ploaie e la fel de neplăcut.

Sosirea la Sibiu
Cândva după ora 17, autostrada s-a terminat brusc... Tot traficul s-a mutat pe o singură bandă. Încă 30 km de chin și apoi, din nou, pe autostradă. În cele din urmă, la ora 19:00, am intrat în Sibiu.
Mama, draga de ea, ne aștepta în fața blocului și reușise chiar să „rezerve” cel mai bun loc de parcare – chiar în fața intrării. O întâlnire caldă, după o zi lungă și obositoare. (Povestea va continua...) 

Ultima duminică din august - grădina unde vara încă visează

E duminică. Ultima zi de vară calendaristică.
Din fericire, grădina nu știe ce e calendarul. Ea trăiește în culori, în parfumuri, în adieri.
Aerul e altfel. Mai blând. Mai înțelept. Soarele nu mai arde, ci mângâie. Vântul nu mai zboară, ci șoptește. E ca și cum natura ar spune „Nu plec încă. Mai stau puțin. Mai dansez o dată.”
Și noi, în mijlocul grădinii, simțim că timpul nu mai contează. Că vara nu se termină cu o filă ruptă din calendar.
Sunt încă bobocei care încă mai au puterea de a înflori. Vara nu se grăbește să plece. Se întinde leneșă pe alei, se agață de petalele trandafirilor, se ascunde în colțuri de lumină și în mirosul dulce al florilor care încă visează. Face tumbe printre dalii și chicotește printre zorele.
E sâmbătă. Ultima din august. Dar în grădină, e încă vară. 

Dacă rămâi o clipă în tăcere, auzi vara cum îți șoptește - „Mai stau. Mai sunt. Mai înfloresc.”

Jurnal de vacanță (2) – Plimbare prin Győr, cocktailuri, apus de soare și culori calde

(continuare la "Start spre o nouă aventură, 1330 km cu pauze bine gândite și o oprire în Győr")  

Am ieșit din hotel direct în pasajul pietonal din centrul orașului Győr.
Deși eram însoțită de doi cavaleri – Helmut și Leo – m-a „agățat”... ministrul comerțului! 😄
Mai exact, Baross Gábor - încremenit în fața fostului cazinou. Statuia lui impunătoare, în vestimentație de epocă, m-a privit cu o seriozitate ministerială, ținând în mână ceea ce am crezut inițial că e o busolă. Dar nu! Era o zebră de aur – adică un ceas de buzunar placat cu aur, simbol al valorii timpului și al eficienței, principii pe care le-a promovat cu pasiune în activitatea sa.
Mai târziu am citit că Baross Gábor (1848–1892) a fost un politician și reformator economic de prim rang în perioada dualismului austro-ungar. A avut un rol esențial în modernizarea infrastructurii de transport din Ungaria, fiind supranumit „ministrul de fier”. Dar în după-amiaza aceea în Győr, părea mai degrabă un domn galant care mă întâmpina cu solemnitate în orașul lui.

După alți câțiva pași, am făcut popas la o terasă cochetă. De acolo, vedeam fațada clădirii unde eram cazați, luminată de soarele blând al după-amiezii. Eu am savurat două cocktailuri – unul cu aromă de afine, Befonya și un altul exotic, Caribbean Coffee, cu note de rom și cafea. Helmut a servit două pahare de vin alb, din zona lacului Balaton – răcoritor și parfumat, perfect pentru atmosfera relaxată.

Când soarele a început să coboare, ne-am îndreptat spre promenada de pe malul râului Rába. Apusul de soare a pictat cerul în nuanțe calde de portocaliu și roz, iar apa reflecta culorile ca o oglindă liniștită. Leo al nostru, dădea semne că este foarte obosit, așa că ne-am întors încet spre hotel.
Pentru că era încă prea devreme să intrăm în cameră, ne-am mai permis câte o băutură la o altă terasă din apropiere. Eu am ales un matcha latte, cu gust fin și reconfortant, iar Helmut a probat un pahar de Chardonnay din regiunea viticolă Borvidék – elegant și bine echilibrat.

Seara s-a lăsat tiptil și ne-a învăluit în culori calde, iar orașul părea să respire liniște. 

În cameră, băieții mei au adormit imediat... Leo s-a așezat lângă blidele lui cu mâncare. Eu am făcut o baie cu spumă ca să mă relaxez, apoi am mai aruncat o privire pe fereastră. Primăria din Győr, o clădire neobarocă monumentală, se vedea în toată splendoarea ei – luminată discret, cu turnul elegant conturat pe cerul indigo, ca cerneala proaspăt întinsă pe hârtie. Fațada impunătoare domina Piața Városháza, iar liniștea orașului accentua farmecul acelui moment. 

Am adormit cu sentimentul că Győr ne-a oferit o zi perfectă. Povestea va continua... aici