Astazi, Cioran

Sunt zile - ca spre exemplu astazi, când amintirile îmi dau fiori, simt ca-mi ard obrajii de placere, mi se umezesc ochii de drag si-mi spun: Dumnezeule, ce sansa am avut sa locuiesc în Sibiu, la doar 12 kilometri de Răşinariul în care s-au nascut Cioran si Goga, sa schiez în fiecare iarna în Paltinisul binecuvantat de Noica, sa absolvesc acelasi liceu pe care l-au absolvit Gheorghe Lazăr, Zaharia Boiu, Șt. O. Iosif, Axente Sever, Octavian Goga, Aurel Vlaicu, Onisifor Ghibu, Emil Cioran, Nicolae Manolescu si multi alti cărturari, memorandiști, academicieni, ingineri, inventatori sau diplomați si sa urmez o facultate în cadrul universitatii ce poarta numele lui Blaga!
Pentru ca astazi se împlinesc 102 ani de la nasterea marelui filozof și scriitor român Emil Cioran (n. 8 aprilie 1911, Rășinari; d. 20 iunie 1995, Paris), mi-am amintit de ziua în care am auzit prima data rostit numele lui. Eram în clasa a șasea si habar nu aveam ce înseamna a fi filozof si nici numele lui Cioran nu ne spunea nimic. Profesorul nostru de româna, tovarasu' Rusu, cum obisnuiam sa-i spunem, a reusit sa ne capteze atentia povestindu-ne ca în adolescenta, prietenul cel mai bun al marelui filozof era groparul satului. Încerca sa ne explice ca traind viata simpla din satul transilvanean, alaturi de oameni cu gândire simpla si sanatoasa, Emil Cioran a ajuns sa înteleaga si sa interpreteze sensurile profunde ale vietii, dar noi chicoteam, retinând doar amanuntul ca Emil si Relu, fratele filozofului, obisnuiau în copilarie sa joace fotbal cu cranii. Cuprinsi de curiozitatea titpica vârstei de 12 ani, am acceptat cu bucurie ideea ca în cadrul orelor de româna sa facem o vizita în satul de bastina al celui mai mare filozof nihilist al secolului 20!
Îmi amintesc ca pâna în sat am luat tramvaiul învechit, care functioneaza si astazi si pe care Octavian Goga s-a străduit să-l aducă în sat la 1947. Am lasat în urma pâraul ce taie satul, am urcat dealul printre case, pe drumul îngust si pietruit pâna ce am ajuns la Muzeul satului. Printre lăzi de zestre şi costume populare, am vazut si vechiul toc din scoarţă de brad în care ţăranii strângeau răşina, îndeletnicire de la care de altfel se si trage numele satlui. Am vizitat si casa lui Goga, apoi pe pajiste, sub un nuc, am citit poezii de-ale acestuia. Despre Cioran nu era nimeni mândru în sat sa vorbeasca, fiind considerat de fostul regim, tradator de tara.

(sursa foto)

Acest fapt ne-a incitat mai mult dorinta de a citi scrierile lui, cotrobaind mai târziu rafturile Bibliotecii Astra, în cautarea unor manuscripte ratacite, semnate Cioran.
Trist este ca pâna azi, nici mcar o strada nu poarta numele marelui filozof! Doar bustul lui Cioran e asezat în fata casei parintesti, pe strada Protopop Cioran, tatal lui Emil – un preot iubit de sateni. Casa are regim privat si apartine "unei familii care n-a auzit de Cioran". Ica Cioran, cumnata scriitorului, împreună cu primarul comunei încearcă să cumpere proprietatea, pentru a o transforma în casă memorială, deschisă publicului. Nici Ica si Aurel, si nici Emil nu au avut copii. Apartamentul acesteia, al ultimului supravieţuitor din neamului Cioran, este încarcat cu mobilierul familiei, de carti, fotografii si hartii.
"Dacă Răşinariul ar fi o frază, biserica veche "Voroneţul transilvănean" ar fi aliniatul, Coasta Boacii ar fi virgula, casa lui Goga şi cea a Barcienilor ar fi punct şi virgulă, iar casa lui Cioran ar fi punctul. Răşinărenii ar fi subiectele şi predicatele." sunt de parere Andreea Tudorica si Carmen Dragomir în textul despre Cioran si despre case cochete ale Rasinariului, cu muşcate la ferestre si perdele croşetate.
Informatii inedite din viata filozofului, împletite cu interesante amanunte despre Rasinari, Sibiu si Paris, va recomand sa cititi în textul semnat de Ana Dumitrescu "Fata nevazuta a paradisul pierdut".