sâmbătă, 23 martie 2024

Un prânz deosebit!

Înca de anul trecut am vrut sa organizam un "prânz original" - în compartimentul în care lucram, dar de reusit, decât abia anul acesta, la începutul lui martie ☺ 
Ca sa întelegeti despre ce este vorba, trebuie sa va spun ca din 17 colegi câti suntem, doar sapte sunt originari germani, ceilalti zece își au obârșia în diferite tari ale lumii: Franta, Italia, Ungaria, Tunisia, Pachistan, India si România. Ideea a fost ca pentru pauza de prânz, sa aduca fiecare ceva preparat în casa, dupa o reteta traditionala.
Toti au fost încântati si am deschis un tabel Excel în care fiecare a înscris felul de mâncare pe care-l va pregati, precum si ingredientele, având în vedere ca unii sunt vegetarieni sau au anumite alergii alimentare. 
Pâna când am stabilit data acestui festin a trebuit sa amânam de câteva ori, pentru ca unul sau altul erau în concediu de odihna, concediu medical sau în delegatie...În final, nu am reusit sa fim toti, însa prânzul a avut asa un succes, încât am hotarât ca actiunea va fi repetata, însa nu prea des, ca este periculos pentru siluete! ☺☺☺ 
Am rezervat pentru noi doua mese luuungi în sala de pauza si am prelungit pauza de prânz de la 30 minute la 50 ☺ Toate felurile de mâncare au fost delicioase, speciale si superb prezentate! 
"România" a fost reprezentata printr-o portie de salata de vinete si una de zacusca. Andrea - o unguroaica care a studiat la Bucuresti, a adus sarmale si chec marmorat. 
Eu personal, am testat totul ♥ Am luat din toate câte o portie mica, apoi, dupa ce am gustat, am completat farfuria cu ceea ce mi-a placut în mod deosebit. Paralel, am ascultat retetele si povestile, legendele sau provenienta felurilor de mâncare ♥ O atmosfera atât de placuta si foarte internationala!
Dupa parerea mea, cel mai delicios dar si cel mai aspectuos fel de mâncare, a fost reteta tunisiana "Tajine el Bey"! 
Prânzul a fost foarte variat, de la aperitive si salate, la feluri satioase, pâna la deserturi fine si usoare. O mare sarbatoare gastronomica! Toti am fost foarte încântati si... satui, ca sa nu zic ghiftuiti! Am râs cu seful nostru ca, dupa o asemenea masa, e nevoie de somn-de-voie ☺☺☺ Seful a râs si el si a propus sa tragem jaluzelele, sa închidem telefoanele si sa încuiem usa.☺☺☺ 
În realitate, am deschis larg ferestrele, am lasat aerul rece de primavara sa navaleasca în birouri, ne-am înviorat cu câte o cafea sau câte un ceai, ne-am suflecat mânecile si ne-am apucat de treaba... ca si când prânzul ar fi fost unul absolut normal ☺
PS: fetele mele m-au criticat când au vazut pozele "mama, tu erai mereu foarte inspirata în a decora salatele... puteai sa te straduiesti ceva mai mult!" ☺☺☺ Recunosc, au avut dreptate, însa... ca sa ma scuz, când am început ornatul era ora 23:30, dupa o zi de serviciu normala (de la 8 la 17:30) si alte câteva ore pline la bucatarie, cu coptul legumelor, descojitul, tocatul... Stiti cum se fac zacusca sau vinetele, nu trebuie sa explic mai mult ☺♥☺ De gustoase, au fost super gustoase, parol!

18 comentarii:

  1. Într-adevăr, gustul e cel mai important! 😊

    Să vă fie tuturor de bine prânzul, dragă Carmen, şi la cât mai multe! 💗😘

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumoasa acțiune și interesanta. Se vede ca exista oatmosfera frumoasa la voi la birou. Felicitări și la cât mai multe astfel de întâlniri.

    RăspundețiȘtergere
  3. Arata minunat festinul vostru. Imi dau seama cat de gustos a fost. E tare bine cand se intampla astfel mese si schimburi de retete, ce presupun ca au avut loc. La cat mai multe momente de acest fel in echipa.
    Seara frumoasa si o duminica placuta, draga Carmen!💗😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pâna anul trecut am avut mai diversificat ☺ aveam colegi si din Mexico si din Vietnam. Suntem un grup multi-culti, ne întelegem foarte bine, toti suntem ingineri specialisti, câtiva chiar au titlul de doctor.
      Un start bun in noua saptamâna, Suzana draga! 💗😘

      Ștergere
  4. O idee de pranz interesanta, unde v-ati intrecut in abilitati, talent si maiestrie culinara, unde ati impletit retete si gusturi diversificate. O alegere originala de petrecere in grupul de colegi de activitate, un pretext de relaxare, detasare de problemele curente ale vietii.
    O duminica plina de senin si frumos! Te imbratisez, draga Carmen!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. a fost într-adevar o experienta minunata. Noi ne-am mai întâlnit în mod privat, invitatie la masa si am experimentat diverse bucatarii originale. Dar în asa numar mare nu am avut ocazia pâna acum. Chiar ne-am facut griji ca nu va putea functiona, însa asa cum am scris aici - experimentul a fost un mare succes! Vom repeta cu siguranta. Fiecare a fost fericit sa ofere spre gustare colegilor felul lui preferat de mâncare.
      Pupici si îmbratisari, Gina draga! 💗😘 Un start bun in noua saptamâna! Sa ai o primavara minunata! 💗😘

      Ștergere
  5. Ce idee faina!!! 😍 Un alt mod de înțelegere a celor din jurul nostru, ca sa zic așa. Prietenie între popoare, nu doar intre colegi! 🙂
    Mmmm! Văzând atâtea feluri și imaginandu-ma gustând din toate cred că răcoarea zilei și o cafea tare tot moleșită m-ar fi lăsat. 😄
    La cat mai multe astfel de prânzuri! ❤️
    Oh, da, știu cât timp ia ceea ce ai pregătit tu! 😍 Savoarea e mai importanta. 🌹
    Seara frumoasa in continuare! O nouă săptămână buna îți doresc, Carmen draga! 😘
    Îmbrățișări și pupici de la quattro pentru trio! 😘🍀🐾❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, asa este Diana draga. Unii au adus o salata, ceea ce a însemnat câteva mânute de pregatire însa... nu asta a fost important ci faptul ca ne-am organizat si reusit sa facem sa se întâmple o astfel de "pauza de masa". Ai mare dreptate, ne apropie mai mult, "granita" dintre a fi colegi si a fi prieteni a fost mult largita spre termenul de "familie". E tare placut sa cunosti persoanele cu care lucrezi, sa ai incredere.
      Pupici si imbratisari. Gânduri bune de la trio pentru quattro 😘🍀🐾❤️

      Ștergere
  6. După ce am citit articolul tău, trebuie să mă duc să verific frigiderul! :))))
    O idee frumoasă! Cred că v-ati simtit bine! O seară frumoasă să ai! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  7. Your "original lunch" sounds like an absolute treat for the senses.
    It's wonderful to see such diversity celebrated through food and camaraderie.

    Hugs and blessings, Carmen

    RăspundețiȘtergere
  8. Foarte interesantă acţiunea, tare frumos! Să vă fie de bine!
    Eh, e important ornatul, da, şi din ce am văzut pe aici, ştiu şi eu că eşti artistă, dar sigur gustul a fost bun-bun!
    Săptămână bună, Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  9. WOW... fabulos. Vai ce imi place !! Ce superidee ati avut si ce bine ca ati putut sa o puneti in practica. :D
    Si ce de preparate interesante sunt acolo - imi tare mult cum a fost organizat.
    Ai facut doua feluri de mancare foarte gustoase - zacusca inteleg ca ai facut-o proaspat cu legume coapte - o minunatie cred ca a fost. :D Yummy.
    Abia astept repetir :D
    Puuup

    RăspundețiȘtergere
  10. Genial... deci, mi-ai făcut o poftă teribilă. Îmi place că scrie și ingredientele!

    RăspundețiȘtergere
  11. Feliz Páscoa para você e sua família. Um beijo da Rô.

    RăspundețiȘtergere