Se afișează postările cu eticheta original. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta original. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 martie 2024

Un prânz deosebit!

Înca de anul trecut am vrut sa organizam un "prânz original" - în compartimentul în care lucram, dar de reusit, decât abia anul acesta, la începutul lui martie ☺ 
Ca sa întelegeti despre ce este vorba, trebuie sa va spun ca din 17 colegi câti suntem, doar sapte sunt originari germani, ceilalti zece își au obârșia în diferite tari ale lumii: Franta, Italia, Ungaria, Tunisia, Pachistan, India si România. Ideea a fost ca pentru pauza de prânz, sa aduca fiecare ceva preparat în casa, dupa o reteta traditionala.
Toti au fost încântati si am deschis un tabel Excel în care fiecare a înscris felul de mâncare pe care-l va pregati, precum si ingredientele, având în vedere ca unii sunt vegetarieni sau au anumite alergii alimentare. 
Pâna când am stabilit data acestui festin a trebuit sa amânam de câteva ori, pentru ca unul sau altul erau în concediu de odihna, concediu medical sau în delegatie...În final, nu am reusit sa fim toti, însa prânzul a avut asa un succes, încât am hotarât ca actiunea va fi repetata, însa nu prea des, ca este periculos pentru siluete! ☺☺☺ 
Am rezervat pentru noi doua mese luuungi în sala de pauza si am prelungit pauza de prânz de la 30 minute la 50 ☺ Toate felurile de mâncare au fost delicioase, speciale si superb prezentate! 
"România" a fost reprezentata printr-o portie de salata de vinete si una de zacusca. Andrea - o unguroaica care a studiat la Bucuresti, a adus sarmale si chec marmorat. 
Eu personal, am testat totul ♥ Am luat din toate câte o portie mica, apoi, dupa ce am gustat, am completat farfuria cu ceea ce mi-a placut în mod deosebit. Paralel, am ascultat retetele si povestile, legendele sau provenienta felurilor de mâncare ♥ O atmosfera atât de placuta si foarte internationala!
Dupa parerea mea, cel mai delicios dar si cel mai aspectuos fel de mâncare, a fost reteta tunisiana "Tajine el Bey"! 
Prânzul a fost foarte variat, de la aperitive si salate, la feluri satioase, pâna la deserturi fine si usoare. O mare sarbatoare gastronomica! Toti am fost foarte încântati si... satui, ca sa nu zic ghiftuiti! Am râs cu seful nostru ca, dupa o asemenea masa, e nevoie de somn-de-voie ☺☺☺ Seful a râs si el si a propus sa tragem jaluzelele, sa închidem telefoanele si sa încuiem usa.☺☺☺ 
În realitate, am deschis larg ferestrele, am lasat aerul rece de primavara sa navaleasca în birouri, ne-am înviorat cu câte o cafea sau câte un ceai, ne-am suflecat mânecile si ne-am apucat de treaba... ca si când prânzul ar fi fost unul absolut normal ☺
PS: fetele mele m-au criticat când au vazut pozele "mama, tu erai mereu foarte inspirata în a decora salatele... puteai sa te straduiesti ceva mai mult!" ☺☺☺ Recunosc, au avut dreptate, însa... ca sa ma scuz, când am început ornatul era ora 23:30, dupa o zi de serviciu normala (de la 8 la 17:30) si alte câteva ore pline la bucatarie, cu coptul legumelor, descojitul, tocatul... Stiti cum se fac zacusca sau vinetele, nu trebuie sa explic mai mult ☺♥☺ De gustoase, au fost super gustoase, parol!