Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (4)

[continuare la "Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (3)"]

Centrul vechi respecta regulile oraselor romane si are strazi lungi, drepte si perpendiculare între ele. Daca iesi din Piata Mare, pe lânga fostul meu liceu - liceul Gheorge Lazar, ajungi în capat pe strada Cetatii. Inscriptia stradala - tablita albastra cu scris alb, indica "Strada Cetatii. Cea mai frumoasa strada din Sibiu". O tablita inedita si in niciun caz, o lauda goala! Strada Cetatii este o adevarata carte de istorie. Si... este singura strada din Sibiu pe care "locuiesc" si dinozaurii ☺De câte ori trec pe lânga Muzeul de istorie naturala imi aduc aminte ca la începutul anilor '80 aici s-a filmat un serial din filmul "Lumini si umbre" si pe atunci, am facut parte din grupul de figuratie. Tin minte ca era vacanta de vara insa trebuia filmata o scena de toamna. Intregul parc din fata muzeului a fost stropit cu culori ruginii... O alta amintire legata de acest muzeu ma duce spre broscuta testoasa pe care am adus-o acasa dintr-o vacanta petrecuta la bunica, la Berca (judetul Buzau), la Vulcanii Noroiosi. Botezata de mine Tereșkova (dupa prima femeie cosmonaut), broscuta a fost partenerul meu de joaca pentru trei ani. În anii '80 nu erau multi copii care sa aiba broaste testoase si nu erau nici modalitati sa te informezi despre alimentatia lor. De aceea m-am dus la muzeu si împreuna cu un angajat, specialist in animale anfibie am aflat despre ce are nevoie micuta mea partenera de joaca.
Sala Thalia (Filarmonica de Stat) este o cladire speciala, atât prin arhitectura cât mai ales prin evenimentele culturale pe care le gazduieste. Zidurile ei se întind pâna pe artera principala a Sibiului, b-dul Coposu (pe vremea copilariei mele, b-dul 23 august).

Zidul dintre Piaţa Unirii (Cazarma 90) şi Turnul Dulgherilor a fost construit în 1357- 1366 si a scapat de planul de sistematizare întocmit de regimul ceausist. Portiunea de zid între Turnul Dulgherilor si Turnul Olarilor a fost restaurata în secolul XV. Zidul gros din caramida cu arcade simetrice, are în partea superioara un coridor din lemn si acoperis cu tigla. De cealalta parte a strazii, martore peste veacuri, casele cu porti zidite si geamuri înalte. "Un culoar armonic între trecut și prezent, împodobit cu ceva romantic, care bucură ochiul în orice anotimp".
De aici începe si Parcul Cetatii, o zona de promenada mult iubita de sibieni. Un loc de poveste, cu cafenele si restaurante, cu terase amenajate cu mult bun gust. Localul "Pardon"ofera un decor fermecator. Stiati ca Sibiul este si singurul oraş din România cu trei stele Michelin? si ca anul acesta, Sibiul va fi Capitală Europeană Gastronomică? Sibienii sunt foarte mândri cu aceste succese si în urmatorii ani, vor sa extinda planul hotelier si gastronomic si sa dea în functiune un han, amenajat în stil rustic, specific perioadei interbelice în care sa poata fi servite preparatele traditionale românesti.
În capatul strazii, înainte sa cobori scarile prin poarta din zid spre bulevardul Coposu, este laboratorul-cofetarie Aroma. De cand eram copil, aici cumparam pentru acasa, cele mai bune fursecuri si cele mai bune prajituri! De cate ori revin la Sibiu, cumpar de aici saleuri, fursecuri si Işlere. Işlere ca aici nu exista nicaieri în lume!

(va urma)

Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (3)

(continuare la „Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (2)
Duminica, 26.05 - Dupa micul dejun am plecat cu nerabdare spre centrul orasului.
Am parcat masina la Piata Teatrului, în fata salii Scolii Sportive la care am jucat volei timp de ~ 15 ani. Nu este o cladire speciala - fatada nu este deloc spectaculoasa, însa iubesc aceasta sala! Niciodata nu pot sa trec pe aici fara sa nu intru si sa arunc o privier în sala în care am avut antrenamente de 4-5 ori pe saptamâna. Pe locul în care acum exista automatul pentru plata parcarii era un chiosc de unde dupa antrenament ne cumparat “ciocolata cu 1 leu”… Ce vremuri! Si noslagia ma învaluie…
Sibiul nu este orasul meu natal (sunt nascuta în Bucuresti) dar este orasul meu de suflet. Familia mea s-a mutat la Sibiu în vara anului în care am început clasa a I-a si deci, aici am legat cele mai frumoase si trainice prietenii, aici s-au petrecut unele din cele mai importante evenimente din viata mea, aici s-au nascut fetele mele. În anul 2000 când am plecat din Sibiu, pentru mine “timpul Sibiului” s-a oprit asa cum opresti un video si de cate ori revin în oras, pornesc timpul si mai filmez o secventa. Cumva, amintirile mele s-au blocat în stadiul din 2000 si când sunt aici, ma astept sa vad pe strada figurile cunoscute atunci, uitând ca exact asa ca si pentru mine, pentru toti au trecut între timp 19 ani. Sunt sentimente foarte ciudate si extrem de greu de descris. În orice caz, ma bucur mult sa revad locurile îndragite pe atunci… Spre exemplu, bulevardul N.Balcescu îl strabateam zi de zi, din statia de autobuz de la Teatru si pâna la liceul meu, liceul Gh.Lazar.

Exact asa am facut acum – am urcat scarile din Piata Tetrului spre poarta din Zidul Cetatii si am ajuns pe bulevard, la “Farmacia 24”. Pe vremea când eram eleva, nu existau terasele din fata restaurantelor si ale cofetariilor, însa centrul era mereu animat. Chiar daca între timp toate cladirile istorice au fost renovate, mi se pare ca centrul avea atunci mai mult farmec… acum este mult prea comercial. Dar “ochii” au ramas neschimbati… Acesti ochi care veghează din toate direcţiile viaţa sibienilor, acum exact ca si în evul mediu…
Am strabatut bulevardul si am încercat sa-mi amintesc ce magazine erau în stânga si în dreapta… În capatul bulevardului, dupa farmacie, era un magazine de suveniruri si artizanat. Intram in el ca într-un muzeu. Vizavi de cinematograful Pacea (care acum a fost transformat în centrul commercial Galeriile Pacea), cumparam vara înghetata la cornet la “Tanti Sar’na” (ne aliniam întreaga gasca si salutam vânzatoarea in cor cu un “Saru’mâna”). La libraria Humanitas (care acum a primit si numele marelui Noica) lucra verisoara unui coleg de clasa si mereu ne punea carti speciale de o parte… cât pretuiam aceasta prietenie! La parterul Hotelului “Împaratul romanilor” era un shop supravegheat de securisti, de aceea, ocoleam întotdeauna aceasta vitrina, trecând pe celalalt trotuar. Câte si câte amintiri… În Piata Mare acum domneste fântâna arteziana si statuia lui Lazar. Este frumos însa îmi amintesc cu nostalgie de parculetul cu banci si minunatul rondou cu flori de sezon.
Am facut o multimer de poze, piata este inconjurata de cladiri frumoase ce ofera un decor special.
Apoi am intrat în Biserica romano-catolica, pentru ca sotul meu a dorit sa aprinda o lumânare. Nu am gasit si supraveghetoarea a mentionat “asa e la catolici – ei nu aprin lumânari!” hahaha! Doamne, ca mare ti-e gradina!


Apoi am trecut prin poarta din Turnul Sfatului si ne-am îndreptat sper "Podul Minciunilor” - cel mai vechi pod din fonta aflat în serviciu pe teritoriul României. La capatul pasarelei am facut pauza de o limonada si cate un pahar cu vin sec rosu. Café Atrium ofera un ambient magic, nu doar prin decorul stradal unic ci si prin programul de muzica live, al unui pianist. [Sotul spune la un moment dat ca doreste sa faca o donatie pentru minunata interpretare; eu traduc mamei si adaug ca pianistul mi se pare foarte cunoscut si încerc sa-mi amintesc cum îl cheama. Mama zice “nu e Clayderman?!” Eu zambesc, crezând ca e o gluma, dar mama sustine cu tarie ca e Clayderman. O privesc ciudat si dintr-o data înteleg faza si izbucnesc în râs. Scaunul mamei era cu spatele la coltul cu pianul si ea si-a închipuit ca ascultam muzica mecanica. Cat ne-am amuzat!].
Masa de prânz am servit-o la “Casa Haller”. Trebuie sa spun ca aproape in fiecare zi am mâncat mici si ca înca nu m-am saturat.

(va urma)

Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (2)

(continuare)
Vineri, 24.05 – Am fost la serviciu pâna la ora 14. Pentru ca am încarcat bagajele în masina înca de joi seara, am pornit la drum înainte de ora 15.
Am împartit ruta în doua si am facut prima pauza luuunga, dupa primii 700 km, adica imediat dupa ce am trecut din Austria în Ungaria.
Am facut rezervarea online, cerând camera cu pat dublu (sau doua paturi), cu baie (cu dus sau cada), cu parcare privata (in garaj sau în curte) si bineînteles, intr-un hotel/motel cu receptie deschisa 24 de ore (pentru ca am socotit noi ca vom ajunge la destinatie între orele 22 si 23), în care sa fie acceptat si catelusul nostru. Si toate acestea, nu departe de autostrada - ca sa nu ne abatem prea tare de la ruta si cazarea sa fie la un pret care sa nu treaca peste 60 de euro (fara mic dejun). Am gasit un motel-camping în localitatea Mosonmagyaróvár. Am ajuns seara târziu. Receptionerul ne-a condus in camera si ne-a aratat ca toaletele sunt pe coridor, la comun!!! In primul moment nu am mai stiut sigur daca am precizat ca doresc sa am baie privata, asa ca “am înghitit galusca” si nu am comentat. Imediat ce am ramas singuri în camera, am verificat rezervarea si era clar trecut “camera cu baie cu dus”.
În camera noastra se intra printr-un holisor în care era un dulap cu doua usi, un support pentru valiza si un raft pentru pantrofi. Camera era mobilata modest, avea doua paturi, o masuta pentru televizor si un birou cu scaun, pe care era montata o oglinda. Tja, unde e baia?! M-am dus la receptie si cu dovada în mâna (am pregatit telefonul cu rezervarea pe display) am reclamat ca aceasta camera nu corespunde cu rezervarea mea. Hahaha, tipul s-a amuzat, pentru ca probabi siretlicul pe care îl foloseste motelul la care este el angajat, a pacalit mai multi turisti. Foarte calm, a venit cu mine din nou în camera si mi-a aratat ca… usa din hol spre camera, usa care eu credeam ca sta deschisa la perete în mod normal, era de fapt o usa cu rol dublu. Daca o închideai, se bloca accesul în camera dar oferea acces în baie! O mini-baie, cu chiuveta si o cadita de dus cu draperie de musama! Mai sa fiu! Ce arhitect este acela care nu s-a gândit sa mai lase înca o jumatate de metru patrat sa se poata monta si un WC?! Tja… am ramas paf! De ce v-am povestit toate acestea?! Ca sa fiti atenti cum formulati cererea de rezervare la hoteluri, pentru ca puteti avea surprize de acest gen daca nu specificati concret ceea ce doriti! Cui sa-i treaca prin cap ca o camera de hotel poate avea “baie privata” dotata doar cu chiuveta si dus, dar fara WC?!?! Ei… bine ca în cazul nostrum a fost doar pentru o noapte!
Am facut dus si am adormit imediat, toti trei.




Sâmbata, 25.06 - De dimineata, am iesit sa facem plimbarea obisnuita cu Leo. Abia atunci am observant ce mare este curtea motelului. Pe gazonul din spatele cladirii cu camere si restaurant, erau o multimer de corturi! Nici macar nu incepuse luna iunie si aici sezonul de camping era deschis! E drept ca terometrul arata 26°C… la 7 dimineata!
În curte, sub geamurile camerelor, o multimer de stânjenei si trandafiri. La geamurile restaurantului atârnau muscatel rosii. Minunat!
Am iesit din curte si am descoperit ca în imediata apropiere, curge râul Leitha – un afluent al Dunarii. Ne-am plimbat pe cursul râului si am savurat linistea diminetii. Dupa o ora, ne-am întors la motel si am servit micul dejun. Apoi am pornit din nou la drum.
A urmat jumatatea mai grea a rutei: 330 km în Ungaria (cu 330 km autostrada, în doua ore si jumatate) si înca 400 km si ceva pâna în Sibiu (cu doar doua tronsoane de autostrada a câte ~140 km). Nu stiu cum se lauda câte unii ca reusesc sa parcurga traseul Nadlac-Sibiu în doar trei ore!?! Noua ne-au trebuit sase! E drept ca noi am facut 2-3 pauze de cate un sfert de ora. Dar, daca esti atent la gropi si respecti toate idicatoarele de restrictie de viteza, nu poti sa strabati drumul mai repede de 5 ore!
Ajunsi in fata blocului la mama, am parcat si am descarcat bagajele. Seara am petrecut-o la povesti si un pahar de Recas alb, lânga un pastrav la gratar, cu mujdei si mamaliguta.
(va urma)