Le Mont Saint-Michel (2)

Am închiariat o masină din Paris si după aproximativ trei ore si jumătate de mers, tăind un peisaj format din câmpuri verzi si sate gri (tipice aici sunt casele construite din piatră de râu), a apărut deodată la orizont o piramidă si am strigat "Uite-l!". "Pe cine, unde, ce?!" a întrebat putin iritat sotul meu, pentru că nu-i plac sperieturile, mai ales atunci când este la volan. Eram însă atât de impresionată de imaginea descoperită încât nu am mai putut rosti nimic, doar i-am arătat cu degetul directia în care sa privească. Era Muntele Saint-Michel!

Aerul cald ridicat din câmpie făcea ca "piramida" sa tremure usor, părând o Fata Morgana. Ne-am apropiat tot mai mult, imaginea a devenit tot mai clară si emotiile tot mai puternice. Magica, ireala, fermecatoarea stâncă, se înlălta ca un castel, spre cerul albastru.
Priveam fascinată si parcă nu-mi venea să cred că sunt aici, la Mont Saint-Michel. Atâtia ani am visat această clipă încât acum, abia îmi puteam stăpâni chiotele de bucurie!
Stânca si mânastirea cu aspect de castel se ridică doar 92 de metri, însa impune prin faptul că de jur-împrejur nimic nu este mai înalt de nivelul zero al mării.



Am ajuns la poarta cetatii pe la ora 14. Stiam ca refluxul avea să înceapa în jurul orei 18, asa că am hotărât ca înainte să vizitam cetatea, să dăm ocol stâncii (cu perimetrul de 830 metri), acum înconjurată doar de nisip. Drumul ce duce la poarta din spatele cetatii, coboară lin până la înăltimea zero. Un sentiment straniu te încearcă... Circulă atâtea legende despre repeziciunea cu care reapare marea ("ca un cal în galop") si multimea de nefericiti înecati, încât parca te simti un pic nesigur pe calendarul pe care tocmai l-ai consultat la hotel (se spune ca viteza mareei este de aproximativ un metru pe secunda!). Dar dorinta de a testa cu piciorul gol nisipul umed, mocirlos, băltind pe portiuni largi, este de nestăpânit! Mi-am scos sandalele din picioare si am alergat în nămolul fin si cald, ca un copil poznas.


Doar scoici, melci si urme ale pescărusilor se văd pe întinderea vasta de nisip, modelat ca un mozaic de apa, soare si vânt.


Am savurat plimbarea cu un sentiment pur de libertate si m-am simtit - chiar si asa cu talpile înglodate, că as putea sa zbor. Magnifică experienta, de neuitat!



Dupa tura completă în jurul insulei, am ajuns din nou la baza cetătii, unde ne-am spălat pe picioare la sipot, lânga Pirat - cătelul ce însotea un grup vesel de norvegieni.

Am revenit la poarta principala si... de aici a început o nouă aventură. (va urma)