Se afișează postările cu eticheta Marea Mânecii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marea Mânecii. Afișați toate postările

joi, 24 octombrie 2013

Reflux la Mont Saint-Michel

(continuare de la: Flux si reflux la Marea Mânecii, M.Saint-Michel 1, M. Saint-Michel 2, Cea mai buna omleta din lume)
Pe la ora 17 lumea a început sa se adune pe culoarul zidului de aparare al cetatii Mont Saint-Michel asteptând mareea si tot mai greu a fost sa ne gasim un loc în primul rând. De la înaltimea meterezelor (~80 metri peste nivelul marii) nu vedeam înca nimic în afara de imensitatea de nisip - nici urma de mare. Si deodata, la linia de orizont a început sa se vada tot mai adânc albastrul. Apoi un râu gri a început sa curga spre cetate. Râul a devenit fluviu si în câteva minute locurile pe unde la ora 14 ne-am plimbat cu picioarele goale în nisip si namol, puteau fi navigate de ambarcatiuni mici. Marea se apropia din toate partile si petecul de nisip a devenit tot mai mic, pâna când a disparut de tot sub apa. Privind de sus din turn, parea ca o mâna invizibila întinde o fata de masa albastra cu tiv din dantela alba.




În evul mediu multi pelerini si-au gasit sfârsitul înghititi de nisipurile miscatoare din jurul insulei Mont Saint-Michel. Deasemenea toti cei care s-au aventurat sa plece pe mare pe timp de furtuna au disparut, devorati de valurile furioase.
Primavara în Golful Mont-Saint-Michel, media înaltimii mareelor ​​este de aproximativ 14 metri și atunci când începe refluxul, apa se ridică pe o lățime de 25 km cu o viteză de mai mult de 1 metru pe secundă! Datorita acestei viteze, se formeaza un val-bordura de aproximativ jumatate de metru înaltime - fenomen denumit pe frenceza "Le Mascaret". Este sezonul cel mai îndragit de caiaciști.
Toamna, valul este mic si marea îninteaza însotita de cârduri de pescarusi si egrete cenusii ce pândesc pestii mici, scoicile si crabii carati de masa de apa. Marea se apropie din toate partile. Peste pelicula de apa ce înghite nisipul, se formeaza o spuma de sare care pluteste precum laptele într-o ceasca de cappuccino.
Timp de o ora am privit fascinantul spectacol. Cota maxima a refluxului în ziua de 4 septembrie a fost de 11,1 metri si a fost atinsa la ora 19:30.
Mike Oldfield - multi-instrumentist, compozitor si textier, inspirat de mareea Mont Saint Michel - fenomen unic în Europa, a compus o piesa pentru albumul Voyager (1996) intitulata chiar Mont St.Michel. Din piesa care dureaza 12, 8 minute si amesteca elemente rock cu muzica celta si clasica, am ales un fragment pentru a însoti slideshow-ul meu. O tânguire de flaut, fluier, harpa, scripcă, mandolină, moog-synthesizer si chitara electrică ce însoteste si completeaza perfect refluxul pe acest tarâm de basm...

Pingback participantilor la rubrica "Miercurea fara Cuvinte" (care în saptamâna 43/2013 a avut cel mai scazut nivel de participare din anul acesta! ): Fairytale, Ana, Cipbtro,Tu1074 , Leovi, Iulia Radu, Anca, Roxana, Irina, Blind Love, Just Words, calaraseanu, addicted, kristi, Andra, Poteci de dor, Cupcake, Cristi, Adriana, ileana, Pauza de ceai, ina, *ELENA*, OFZ, Vania, Romanii in Graz, Mihaela Dămăceanu, Slowaholic, Floarea, Liviu Bimbea, Anastasia, Iulisa, Geanina, Sorin, Rux copilarim, Leovi, Lumea lui Alexandru, pandhora, Jo, Cristian Bucur Photography, Minnie

vineri, 18 octombrie 2013

Le Mont Saint-Michel (2)


Am închiariat o masină din Paris si după aproximativ trei ore si jumătate de mers, tăind un peisaj format din câmpuri verzi si sate gri (tipice aici sunt casele construite din piatră de râu), a apărut deodată la orizont o piramidă si am strigat "Uite-l!". "Pe cine, unde, ce?!" a întrebat putin iritat sotul meu, pentru că nu-i plac sperieturile, mai ales atunci când este la volan. Eram însă atât de impresionată de imaginea descoperită încât nu am mai putut rosti nimic, doar i-am arătat cu degetul directia în care sa privească. Era Muntele Saint-Michel!

Aerul cald ridicat din câmpie făcea ca "piramida" sa tremure usor, părând o Fata Morgana. Ne-am apropiat tot mai mult, imaginea a devenit tot mai clară si emotiile tot mai puternice. Magica, ireala, fermecatoarea stâncă, se înlălta ca un castel, spre cerul albastru.
Priveam fascinată si parcă nu-mi venea să cred că sunt aici, la Mont Saint-Michel. Atâtia ani am visat această clipă încât acum, abia îmi puteam stăpâni chiotele de bucurie!
Stânca si mânastirea cu aspect de castel se ridică doar 92 de metri, însa impune prin faptul că de jur-împrejur nimic nu este mai înalt de nivelul zero al mării.



Am ajuns la poarta cetatii pe la ora 14. Stiam ca refluxul avea să înceapa în jurul orei 18, asa că am hotărât ca înainte să vizitam cetatea, să dăm ocol stâncii (cu perimetrul de 830 metri), acum înconjurată doar de nisip. Drumul ce duce la poarta din spatele cetatii, coboară lin până la înăltimea zero. Un sentiment straniu te încearcă... Circulă atâtea legende despre repeziciunea cu care reapare marea ("ca un cal în galop") si multimea de nefericiti înecati, încât parca te simti un pic nesigur pe calendarul pe care tocmai l-ai consultat la hotel (se spune ca viteza mareei este de aproximativ un metru pe secunda!). Dar dorinta de a testa cu piciorul gol nisipul umed, mocirlos, băltind pe portiuni largi, este de nestăpânit! Mi-am scos sandalele din picioare si am alergat în nămolul fin si cald, ca un copil poznas.


Doar scoici, melci si urme ale pescărusilor se văd pe întinderea vasta de nisip, modelat ca un mozaic de apa, soare si vânt.


Am savurat plimbarea cu un sentiment pur de libertate si m-am simtit - chiar si asa cu talpile înglodate, că as putea sa zbor. Magnifică experienta, de neuitat!



Dupa tura completă în jurul insulei, am ajuns din nou la baza cetătii, unde ne-am spălat pe picioare la sipot, lânga Pirat - cătelul ce însotea un grup vesel de norvegieni.

Am revenit la poarta principala si... de aici a început o nouă aventură. (va urma)