duminică, 7 aprilie 2013

Concert de muzica de Händel


Ieri seara am avut bilete la un concert de muzica baroc, "Oratoriul Messia" compus de Händel - considerat pâna în zilele noastre cea mai mare oda închinata Fiului lui Dumnezeu. Unde mai bine te poate patrunde aceasta minunata muzica, decât într-o biserica?! Concertul s-a desfasurat în biserica evanghelica Heilig-Kreuz din Augsburg si a fost sustinut de orchestra La Banda - a carui specific este ca interpreteaza la instrumente muzicale de epoca. Sub bagheta dirijoarei Andrea Huber s-au aflat membrii corului Junges Vokalensemble Schwaben ce au acompaniat solistii: Eva Maria Amann (sopran), Lucy Williams (mezzosopran), Philipp Hoferichter (tenor), Matthias Winckhler (bariton) si un solist al corului de copii Augsburger Domsingknaben.

George Frideric Händel a compus Oratoriul Messiah în anul 1741, într-un timp record: 29 de zile! Lucrarea are nici mai mult nici mai puțin decât 259 de pagini. Conține un text biblic realizat de Charles Jennens în care esența este concentrată pe frazele profetice ale lui Isaia, respectiv Psalmii, în care sunt prezentate Nașterea, Patimile și Învierea lui Hristos. Inițial, compozitorul a gândit acest oratoriu pentru un ansamblu restrâns de instrumentiști și cor însă după moartea acestuia, lucrarea a fost adaptată la o scară mult mai mare, cu orchestre și coruri gigantice, însuși Mozart revizuind și amplificând orchestrația.

Opera lui Georg Friedric Händel reprezintă, împreună cu creațiile lui Johann Sebastian Bach, punctele culminante ale muzicii baroce. Stilul operistic al lui Händel s-a dezvoltat de la folosirea modelelor convenționale la tratarea dramatică a recitativelor, ariilor și părților corale. Marile sale opere se caracterizează printr-o magistrală îmbinare a patosului, scenelor dramatice și interludiilor orchestrale, prin folosirea modulațiilor armonice, instrumentalizării colorate, ritmului pregnant și intervenției soliștilor instrumentali sau vocali. El a influențat generațiile următoare de compozitori, ca Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven sau Felix Mendelsohn Bartoldy. Haendel se orientează spre compoziția de oratorii pe teme laice și spre muzica instrumentală, în tradiția muzicii engleze a lui Henry Purcell. Astfel dă la iveală oratoriile“Athalia” (1733) și “Saul” (1739) și compune concerte pentru orgă și orchestră (1736), precum și cele 12 Concerti grossi opus 6 (1739).
În 1742 realizează celebrul oratoriu“Messiah”, executat în premieră la Dublin, rămas exemplar în acest gen până astăzi (Halleluja din acest oratoriu este una din cele mai cunoscute și mai des executate bucăți muzicale). Alte oratorii din această perioadă sunt: “Israel în Egipt” (1739), “Samson” (1743), “Iuda Maccabeul” (1747) și “Solomon” (1749). Cu ocazia încheierii tratatului de pace din Aachen în 1748, Haendel compune bucata “Foc de artificii” care, împreună cu “Muzica apelor” compusă mai înainte (1717) cu ocazia urcării pe tron a regelui George I, a căpătat o mare popularitate. În timp ce lucra la compoziția oratoriului “Jephta” (1751), Haendel își pierde vederea. Moare la Londra pe 14 aprilie 1759, fiind înmormântat cu deosebite onoruri în “Colțul Poeților” din Westminster Abbey.
Georg Friedrich Haendel (engl. George Frideric Handel) (n. 23 februarie 1685, Halle/Saale - d. 14 aprilie1759, Londra) a fost un compozitor germano-englez. A trăit cea mai mare parte a vieții în Anglia. Împreună cu contemporanul său Johann Sebastian Bach, este unul din cei mai importanți reprezentanți în muzică ai stilului baroc din perioada târzie. (Wikipedia)
PS: Ceea ce ma impresioneaza mult la asemenea concerte, este media de vârsta a spectatorilor - întâlnesti deopotriva copii, tineri, adolescenti, adulti si vârstnici!

16 comentarii:

  1. cu siguranta atmosfera a fost inaltatoare si cum ar fi putut fi altfel o astfel de muzica cantata intr-o biserica?
    nu sunt o cunoscatoare si nici o consumatore de muzica clasica dar atunci cand am ocazia sa o ascult o fac,bucurandu-ma ca exista ceva atat de special...
    o duminica perfecta iti doresc draga mea draga,pup! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. a fost un spectacol minunat, pe care nu-l voi uita prea curând!
      te pup si eu, draga mea draga. O duminica placuta iti doresc, in continuare :)

      Ștergere
  2. Cred ca ati petrecut o seara incarcata de emotie si incantare, doamna Carmen!
    Pentru mine Oratoriul "Messiah" de G.F. Händel, e seva care ma hraneste spiritual.
    O duminica binecuvantata va doresc, doamna Carmen, cu mult drag! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. asa este, Stefi draga!
      iti doresc deasemenea, o duminica perfecta!

      Ștergere
  3. Cred că a fost un concert magnific. Nici acum nu-mi explic de n-am fost la un astfel de concert cînd am vizitat Praga. Oferta era incredibil de variată. Ce să fac? Poate data viitoare...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. intr-adevar pacat! Dar sincera sa fiu, nici eu nu merg la concerte, atunci când vizitez un oras - daca nu cumva scopul vizitei este acel concert :)
      Iti doresc sa existe neaparat o "data viitoare" în Praga! :)

      Ștergere
  4. Bună Carmen!
    Cred că a fost o seară de vis!
    Îți doresc o duminică cât mai plăcută,Carmen!
    Cu mare drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc Elena draga. Asa a fost, într-adevar!
      o seara minunata iti doresc si eu tie, cu drag.

      Ștergere
  5. Este o muzica unificatoare; a coagulat colectivitati...
    Intai au fost catedralele; opere cumva "masonice", sectare...; apoi au fost inventate instrumentele si muzicile adecvate acestor spatii...

    RăspundețiȘtergere
  6. imi place stilul tau de viata! ai o casa minunata, ne prezinti familia ta frumoasa, faci plimbari in parcuri superbe, participi la spectacole, faci excursii extraordinare... blogul tau este o adevarata sursa de inspiratie pentru cei ce nu stiu sa isi traiasca frumos viata! multumesc ca existi!
    Lili Sue

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ooooo! cuvintele tale sunt de-a dreptul magulitoare :) multumesc pentru compliment.

      Ștergere
  7. Concertul a fost cu siguranta frumos. Si biserica imi place :)

    RăspundețiȘtergere
  8. Cred ca a fost o seara de neuitat!
    Eu sunt o mare iubitoare a muzicii lui Bach, de Haendel poate am ascultat dar nu le-as recunoaste dupa nume.
    Seara placuta Carmen!

    RăspundețiȘtergere