duminică, 13 octombrie 2013

Suflețel

Astazi, la rubrica "Duminica la povesti" (tabel de înscriere la Anastasia), am sa povestesc despre Fetița, o catelusa din rasa Chihuahua, la care mie si sotului meu, ne-a ramas o bucata din suflet...

Cândva, pe când probabil avea sub un an, catelusa a fost adoptata de o familie care - ca multe alte familii care locuiesc în oras, au hotarât sterilizarea ei. Dupa ceva timp, nu au mai vrut-o si au dat-o altei familii. Aceasta locuia probabil într-un apartament la bloc si pentra ca Fetița latra - asa cum este normal pentru un catel sanatos, au hotarât sa o supuna unei noi operatii si anume taierea coardelor vocale! Dupa ce a supravietuit si acestei orori, Fetița tot nu a fost suficient pe placul lor, asa ca a fost data unui azil al animalelor. De aici a fost adoptata de o familie cu doi copii prescolari. Ce o mai fi patimit pâna când s-au obisnuit unii cu altii nu e chiar greu de imaginat, însa în felul lor, membri acestei familii au iubit-o pe Fetița. Întâmplarea a facut ca aceasta ultima familie, sa trebuiasca de pe-o zi pe alta sa se mute în strainatate... Catelusa, acum în vârsta de aproximativ cinci ani, nu a avut actele necesare emigrarii, cu fotografii, parafe si vaccinuri si în tumultul mutatului, adultii nici nu au avut timp sa se ocupe, asa ca au apelat la un bun prieten. Acesta a fost rugat sa întocmeasca Fetiței actele si sa aiba grija de ea, pentru aproximativ o luna - când se vor întoarce sa încheie ultimele formalitati datorate schimbarii de domiciliu si sa ia catelusa.

Eram la Paris, în locuinta prietenei mele Simona, când o buna cunostinta de-a ei a sunat la usa, rugând-o sa o gazduiasca pe Fetița deoarece trebuie sa plece pentru câtva zile din oras. Simona are un motan birmanez - Tarzan, si în principiu unde are loc un animalut, au loc si doua, însa nu a vrut sa accepte, motivând ca are musafiri. În timp ce avea loc discutia în hol, Fetița si Tarzan s-au cunoscut, s-au mirosit si si-au exprimat indiferenta - cumva tradus "nici prieteni, nici dusmani".
Priveam toti înduiosati scena si am soptit Simonei ca, daca adevaratul motiv al refuzului suntem noi, sa nu-si faca probleme, pentru ca noi iubim animalele si ne-am bucura sa avem în preajma, macar pentru câteva zile un catelus. Asa ca Simona a luat-o în gazda pe Fetița.
Ce-o fi fost în sufletelul catelusei, nu stie nimeni! Ne putem doar închipui... Ne-a lasat impresia ca întelege totul si ca-si accepta resemnata destinul. O catelusa cuminte, atenta la tot ce se întâmpla în jurul ei, multumita cu foarte putin si deosebit de fericita sa primeasca o mica mângâiere.
Toti am îndragit-o si mai ales, aflându-i povestea, am simtit ca niciun rasfat nu e prea mult! Am iesit zilnic cu ea la plimbare, am mângâiat-o, am luat-o sa doarma în pat cu noi si i-am dat sa manânce delicatese.

Cel mai mult ne-a emotionat reactia catelusei, când am luat-o cu noi într-o excursie de o zi (la Giverny) si am ajuns seara acasa. Toata ziua a fost cuminte si a mers la pas, oriunde am dus-o. Ajunsa acasa însa, nu a mai putut de fericire! Ce tumbe a facut si ce a mai dat din codita ei stufoasa! Parca ar fi încrecat sa spuna "Ce bine ca nu m-ati dat altcuiva si ca mi-ati permis sa vin din nou aici - acasa" chiar daca aceasta "acasa" era pentru ea de-abia de patru zile!

Helmut s-a atasat de ea atât de tare încât a hotarât sa o luam acasa la noi. Simona ne-a explicat ca nu este posibil pentru ca Fetița apartine familiei cu copii, si ca acestia o iubesc. Ba chiar ne-a venit ideea sa o luam totusi si sa o rugam pe Simona sa spuna ca a pierdut-o la plimbare. Dar... nu este corect sa faci asa ceva! Asa ca, în finalul vacantei noastre, ne-am întors acasa, fara catel...

Urmatoarele zile am pomenit-o permanent - când am plecat la plimbare am spus "uite, acum putea sa fie si Fetița cu noi", când ne-am dus la culcare am spus "ar fi avut loc si Fetița aici", dimineata când ne-am trezit am cautat-o si am ramas cu obiceiul ca atunci când mergem la cumparaturi, sa privim rafturile cu produse pentru catei.
Am sunat-o pe Simona câteva zile la rând, întrebând ce mai face Fetița, ce noutati mai are despre ea.
Saptamâna trecuta, când Simona a fost la noi, ne-a spus ca familia cu copii a luat-o si ne-a arata o fotografie primita pe sms, cu fetitele care o tin strâns în brate pe Fetița. Am oftat si ne-am spus "Doamne da sa fie toti fericiti!"
Exista catei cu duiumul pe lume si bineînteles si multi din rasa aceasta, dar niciunul nu este ca Fetița... Tare îi mai ducem dorul!

În încheiere, câteva fotografii cuTarzan, un motan frumos, norocos si educat la Paris! (este fiul lui Fraise☺)

14 comentarii:

  1. Ce frumoasă e Fetiţa. Povestea ei este înduioşătoare. Dacă vă este aşa de dragă, poate se aliniază planetele şi cine ştie, poate ajunge la voi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. hmmm, imposibil! Fetita este de doua saptamâni în Canada...

      Ștergere
  2. Ce poveste! Săraca căţeluşă, câte a putut să îndure! Cum să nu îndrăgeşti un asemenea sufleţel!
    Mulţumesc pentru poveste, draga mea. Emoţionant!
    Cât despre Tarzan, se vede că-i educat la Paris :)
    Te-mbrăţişez cu mare drag, o săptămână frumoasă şi uşoară!

    RăspundețiȘtergere
  3. Îmi pare bine că e iubită, îmi pare rău de voi:( vrusesem doar să vă dau o rază de speranţă.

    RăspundețiȘtergere
  4. O poveste de suflet despre un animal fara nicio vina care a intalnit oameni minunati ca voi. Saracuta de ea prin cate a trecut..auzi sa ii taie corzile vocale!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce oameni! Cum sa-i opereze coardele vocale?! Doar exista zgarzi speciale pentru a nu latra cainii (nu sunt tocmai recomandate dar sunt mai putin invazive decat operarea coardelor vocale!!!)! Sarmanul catelus! Mi-a mai trecut tristetea afland ca, in final, a ajuns la casuta ei, in Canada! Sper ca acestia n-o vor da afara, la vreun adapost, cand va fi prea batrana sa-i amuze cu tumbitele! Poate ca n-a fost degeaba faptul ca saptamana aceasta am impartit fluturasi cu "instructiuni" despre ce trebuie sa stie cineva care-si doreste sa creasca un astfel de sufletel! Prea putini oameni isi dau seama ce inseamna sa creasca un catel! Ufff! O poveste trista si - deocamdata - cu final fericit! :)
    Tarzan e minunat! Se vede clar ca-i si rasfatat! :)
    Imbratisari cu drag! :)
    P.S. Poate ca n-a fost intamplator faptul ca a fost inchis cand ati vrut sa vizitati un adapost! Cand veti merge data viitoare poate va asteapta acolo un sufletel precum Fetita! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce poveste emotionanta! Se pare ca Fetita si-a respectat mai mult familiile care au chinuit-o si pasat-o mai departe decat au respectat-o ei pe ea. Si a invatat sa se bucure de fiecare clipa, indiferent in compania cui o petrece... Ma bucur ca ultima familie la care a stat a "recuperat-o" si sunt sigura ca si ei ii este dor de voi si ca va pastra in memorie zilele frumoase petrecute impreuna. Poate ca e un semn pentru voi ca undeva o Fetita cuminte va asteapta sa o luati acasa :) Pozele vorbesc de la sine :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Ui, das sind ja reizende Bilder liebe Carmen,
    tschüssi und eine schöne Woche wünscht Dir
    Crissi

    RăspundețiȘtergere
  8. sunt absolut minunati! am inceput sa citesc iar de la un punct nu am putut continua. sunt sincera: nu pot citi povestea asta.
    tot ce -mi doresc e ca Fetitei sa-i fie bine!
    sa ai saptamana faina, Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  9. E tare frumoasa si delicata Fetita si-mi pare destul de rau pentru toate intamplarile nefericite prin care a trecut. Chiar are nevoie de multa iubire si cred ca stie sa daruiasca, la randul ei, la fel de multa iubire.
    Iar Tarzan este un frumos si el. Are niste ochi...wow!
    M-a emotionat mult povestea micutei cateluse.

    RăspundețiȘtergere
  10. O cățelușă tare drăgălașă!Ce poveste!Câte mai pot păți și bietele animăluțe!
    în timpul în care am lipsit de acasă,fiind cu teddy la spital(aproape o lună),atunci când vorbeam cu Sorin la telefon Labuș se strecura lângă telefon,ciulea urechile și-și aștepta nerăbdător rândul.Trebuia să-i vorbesc de fiecare dată.:)Ajunși acasă, nu se mai dezlipea de picioarele mele,iar în brațele lui Teddy abia așteapta să tragă un pui de somn...

    Animalele știu să iubească din tot suflețelul lor.
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce drăgălaşă este! Poate, totuşi, reuşiţi să o înfiaţi. Ar fi minunat pentru toţi, mai ales că a fost "dragoste la prima vedere". Să nu cumva să se... răzgândească şi actualii stăpâni!

    O săptămână frumoasă, dragă Carmen! :-)

    RăspundețiȘtergere
  12. Sufletel il cheama pe unul dintre cei doi caini ai mei!

    RăspundețiȘtergere
  13. Draga de ea... prin cate a trecut. Sunt sigura ca nu va uita niciodata clipele minunate pe care i le-ati oferit.
    Sper sa ii fie bine acolo unde este :).

    Chiar azi m-am jucat cu un pufos ca ea ;)). Intrase in curte de la vecini si mai ca voia sa vina cu noi cu masina.. Daca nu ne-a sarit pe picioare si nu ne-a capsat pe toti :). Si cam umplut de par.. haha.
    Dar a fost tare dragut. Imi era tare dor sa mangai un pufosel.
    Pupici :*

    RăspundețiȘtergere