Se afișează postările cu eticheta Olanda. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Olanda. Afișați toate postările

luni, 27 aprilie 2015

Parada lalelelor (2)



Se spune ca olandezii sunt "nebuni" dupa flori si ca în medie, fiecare familie investeste 100 de euro la începutul primaveri, pentru a cumpara noi soiuri de flori. Cel mai cunoscut slogan olandez este "Zeg het met bloemen" - "Lasa florile sa vorbeasca" si cadoul cel mai uzual este un buchet de flori.
Cuvântul "floare" este legat indisolubil de Țările de Jos, deoarece cultivarea florilor este aici o traditie. Având sol calcaros si climat potrivit pentru cultura florilor, Olanda a dezvoltat o industrie de proportii, impunându-se drept cel mai mare producator si cultivator de flori, de cea mai buna calitate si în cea mai mare variate.
Însa Olanda nu este doar cel mai mare exportator mondial de flori, Olanda este si un important importor. Având contracte cu peste 50 de tari, Olanda importa flori si plante ornamentale, organizeaza licitatii si exporta mai departe aceste plante. Olanda si-a format un sistem comercial perfect si în paralel cu vânzarea florilor, a dezvoltat foarte mult turismul. Târgurile si festivalalurile florilor din Olanda sunt pe lista celor mai mari atractii turistice mondiale. În jur de 750.000 de turisti, vin în fiecare primăvară sa vizitateze Keukenhof, unde se desfasoara cel mai mare spectacol floral din lume. Laleaua, considerata floarea nationala a Olandei, reprezinta tema principala a acestui festival. Pe lânga narcise, zambile si coroana-împaratului, aici sunt plantati anual 4.500.000 bulbi de lalele, în sute de variații.
Dupa modelul olandez, Insula Mainau prezinta în fiecare primavara spectacolul lalelelor. Aleea principala - lunga de câtiva kilometrii, serpuieste pe marginea câmpului cu lalele. În fata ochilor se deschide un peisaj mirific. Lalele în toate formele si marimile, formeaza superbe covoare multicolore unduitoare. Tablourile luxuriante degaja energie pozitiva, atmosfera este indescriptibila, încântarea îti opreste respiratia...  Este o sarbatoare a soarelui, a culorii, a frumusetii.


duminică, 26 aprilie 2015

Parada lalelelor (1)



Se spune ca lalelele - ca flori salbatice, au fost raspândite în lume din Imperiul Persan. Numele de lalea - Tulipa, provine de la asemanarea turbanului persan cu forma acestei flori. Astazi, denumirea "tülbent" este înca pastrata în Anatolia pentru a indica un batic turcesc traditional, dintr-un material fin, tivit cu dantela crosetata. Pe turceste însa, floarea se numeste lāle.
Era lalelelor a început în Turcia, în palatul sultanului Süleyman Magnificul (1520-1566). Fascinatia sultanului pentru aceasta floare a facut ca în seari totul sa fie împodobit cu lalele. Nu doar gradinile si vazele din palat, motivul acestei flori a fost preluat în covoare, tapete, inclusiv harnasamentul a fost ornat cu lalele aurite. Palatul Topkapî a fost supranumit de popor "Palatul lalelelor si al lacrimilor" datorita opulentei, al traiului extravagant si al costurilor exagerate. În acele vremuri, la palat locuiau nu mai puțin de 4.000 de persoane: sultanul și familia sa (formată din părinți, frați, nepoți, concubine și copii), eunuci, servitori și mulți alții. Un sultan putea avea în harem până la 300 de concubine (si peste 50 de copii).
În fiecare an, la prima luna plina, curtea sultanului organiza sărbătoarea primaverii, unde erau prezentate aproximativ 500.000 de lalele înflorite. Laleaua este înca si azi floarea naționala a Turciei, considerata fiind un simbol al vieții și fertilitatii.
Stramosii lalelelelor care astazi încânta gradinile din vestul Europei provin din gradinile acestui sultan.
Diplomatul francez Ogier Ghislain de Busbecq (1522-1592), trimis în Imperiului Otoman ca ambasador al Împăratul Sfântului Imperiu Roman Ferdinand I, a adus primele lalele la Curtea de la Viena.
Viena era considerata la vremea respectiva, centrul floriculturii Europene. Botanistul de la Curte - profesorul Carolus Clusius (1526-1609), a cultivat bulbii si a obtinut numeroase alte soiuri. În anul 1593 acesta a devenit profesor de botanică la Universitatea din Leiden - cea mai veche universitate din Olanda, unde a prezentat laleaua ca pe una din plantele exotice cele mai interesante... Si de aici, a început sa se dezvolte povestea lalelei olandeze.
Astazi, Olanda este cel mai mare producător de lalele - aproximativ 80% din productia mondiala provine din aceasta tara. Peste 1200 soiuri de lalele sunt cultivate pe aproximativ 9500 hectare!

Se spune ca în Europa când au început sa se cultive lalelele, bulbii adusi erau foarte scumpi. La o ceremonie de nunta, bulbii de lalea erau socotiti un cadou deosebit de pretios. Exista pe atunci o moda în rândul nobililor - sa detina un "cabinet cu oglinzi" o camera cu peretii acoperiti de oglinzi, în mijlocul careia era un vas cu lalele. Cine nu îsi permitea sa aiba lalele, avea macar picturi în ulei reprezentând lalele. Laleaua devenise status simbol.
Spre sfârsitul secolului al - XVI-lea bulbii de lalea au fost folositi ca plata în schimbul altor marfuri. Dorinta de a dobândi soiuri noi, a devenit o manie si laleaua a fost obiect de speculatie.
Dupa crash-ul economic din 1637 valoarea comercială a lalelelor a revenit la normal, însa a ramas pentru un timp o floare pe care si-o permiteau doar aristocratii. În deceniile urmatoare, laleaua a devenit o plante ornamentala de gradina tot mai accesibila.
Insula Mainau, prezinta în fiecare primavara un spectacol divin - lalele de toate culorile si în toate formele, cu petale simple, duble sau triple, plantate în rondouri sau întinse pe câmpuri cât vezi cu ochii. Fotografiile de fata sunt o încercare de a prezenta acest spectacol. (va urma)

sâmbătă, 5 iulie 2014

Semifinala

S-au încheiat cele patru meciuri din sferturile-de-finala si drumul spre titlul de Campioana Mondiala 2014 se apropie de sfârsit. În semifinala s-au calificat: Brazilia, Germania, Argentina si Olanda.
Conform unei statistici prezentate de wikipedia, în ultimii 14 ani, titlul de campioana l-a obtinut o data Brazilia în anul 2002, Olanda a fost vice-campioana în 2010 si deasemenea Germania a fost vice-campioana în 2002, celalalte trofee obtinute fiind ... mai prafuite de ani☺

La finele fiecărei ediții CM, sunt acordate premii celor mai buni jucători în diferite aspecte ale jocului (*):
♦ Balonul de Aur — pentru cel mai bun jucător al turneului
♦ Gheata de Aur — pentru cel mai bun marcator al turneului
♦ Mănușa de Aur — pentru cel mai bun portar al turneului
♦ Cel mai bun tânăr jucător — pentru cel mai bun jucător sub 21 de ani
♦ Trofeul FIFA Fair Play — pentru echipa cu cele mai bune aspecte Fair Play de la turneu
♦ Cea mai spectaculoasă echipă — pentru echipa care a interesat fanii cel mai mult  (rezultatul bazându-se pe un sondaj public general)
De asemenea, începând din 1990, la finele fiecărei ediții de campionat, este desemnată și echipa tuturor stelelor (All-Star Team), care include cei mai buni jucători de la turneu pe toate pozițiile.
Din pacate exista si la aceasta editie a campionatului mondial întâmplari mai putin fericite... Fotbalistul Neymar Jr. - cel mai bun marcator al echipei braziliene, a iesit de pe terenul de fotbal transportat pe targa, cu ruptura de vertebra - faultat fiind de fotbalistul columbian Juan Zúñiga - faul pe care arbitrul nici macar nu l-a luat în seama! Deasemenea socant a fost si momentul de joc în care fotbalistul uruguayan Luis Suárez, dupa ce l-a faultat pe fotbalistul italian Giorgio Chiellini, l-a si muscat de umar! Inexplicabil a fost faptul ca arbitrul nu a bagat în seaman acest atac, cu toate ca s-a petrecut în imediata lui apropiere. Două zile mai târziu însa, Comitetul Disciplinar FIFA l-a penalizat pe Suárez cu interdicție pentru 9 meciuri internaționale, privându-l astfel de dreptul de a-și continua evoluția la Cupa Mondială. Violenta deprindere a sportivului uruguayan a fost demonstrata pentru a treia oara pe timpul unui meci international si totusi avocatul acestuia precum si coechipierii, îi iau penibil apararea!
În competitie au mai ramas doar patru echipe nationale si pentru fiecare mai sunt de jucat doar doua meciuri... Sper din suflet ca urmatoarele jocuri sa prezinte doar aspecte frumoase ale acestui cel mai popular sport din lume - supranumit "sport rege" - si sa câstige echipa cea mai buna!
~~~~~~~~~~~~~~
(*): "Balonul de Aur" a fost acordat de 7x Braziliei, 2x Argentiniei, 1x Olandei, 1x Germaniei; "Gheata de Aur" a fost acordat de 5x Braziliei, 3x Germaniei, 1x Argentiniei; "Manusa de Aur"a fost acordat de  2x Germaniei, 2x Argentiniei, 1x Braziliei; "Fair-Play": 1x Argentiniei, 4x Braziliei

joi, 3 iulie 2014

Repaus

Campionatul Mondial de Fotbal - unul dintre cele mai importante evenimente sportive ale planetei - ofera miercuri si joi o mica pauza, atât sportivilor cât si spectatorilor ☺
Dupa încheierea meciurilor din optimile de finala, tabelul arata în felul urmator:

Trofeul FIFA al Campionatului Mondial - fabricat din aur de 18 carate și o bază din malachit - reprezinta stilizat două figurine umane care susțin globul pământesc.
Lupta pentru câştigarea mult râvnitului trofeu confirma talentul, tehnica de joc, norocul, ambitia, disciplina, fairplay-ul si devotamentul echipelor dar si nivelul relatiilor de prietenie stabilite între jucatori.
Meciurile sunt din ce în ce mai grele pentru ca întrecerea sportivă este disputată între cele mai bune echipe ale lumii! În competitie au mai ramas doar opt echipe si întâlnirile lor sunt programate dupa cum urmeaza, timpul înscris reprezintând ora României:
Pentru cine nu întelege tabelul, dar precum Diana, doreste sa învete ceva nou - va explic ca faza Campionatului Mondial la care am ajuns se numeste "Sferturi de finala" -  deoarece sansa de a câstiga titlul se împarte la patru. Cu alte cuvinte, vineri si sâmbata, vor avea loc patru meciuri, câte doua în fiecare zi. Vor rezulta patru echipe câstigatoare.
Aceste echipe vor juca în etapa de semifinala - numita asa pentru ca sansa de a câstiga trofeul se împarte acum la doua meciuri - sustinute marti si miercuri, saptamâna viitoare. Vor rezulta doua echipe câstigatoare si doua "batute".
Cele doua echipe care vor pierde ("batutele"), vor juca ultimul meci din CM în asa numita "Finala mica" (sâmbata, 12 iulie) si premiat va fi doar Locul 3 - în fotbal nu se ofera mentiune speciala ☺
Cele doua echipe câstigatoare intra în "Finala mare" si meciul care va decide cine va fi Campioana Mondiala 2014 si respectiv Vicecampioana, se va juca duminica, pe data de 13 iulie.
Va fi ultimul meci al acestei editii CM - cea de a douazecea, dupa care lumea fotbalului se va linisti pentru o vreme. Urmatorul Campionat Mondial va avea loc în anul 2018 si tara gazda va fi Rusia.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Salutari microbistilor si participantilor la Miercurea fara Cuvinte 27 (02.07.2014):13 Angi, Spunsieu, Irina, Oana Clara, floarea, Silvia, Liviu, Cristi, Leovi, Poteci de dor, ina, OFZ, Nima, Fairytale, Anca, addicted, florentin, Mihaela Dămăceanu, Zina, Ghindaa, *ELENA*, Morisca, CipBtro, Angela I.E., Nymphetamine, Vulpita, Diana, Ileana, Leovi, pandhoraa, Catalin, geanina, Lumea lui Alexandru, DomnuIo si Steliana!

marți, 30 aprilie 2013

Ultima data "Koninginnedag"

"Koninginnedag" a fost pâna anul acesta una din cele mai importante sărbătoari naționale din Țările de Jos (inclusiv a comunităților din Caraibe) Curaçao, Sint Maarten și Aruba. În această ultima zi a lunii aprilie, olandezii sărbătoresc asa numita Zi a Reginei, ocazie cu care mulți olandeză îmbraca haine de culoare oranj (portocalie) (culoarea Casei de Orania) și participa la sărbătoarea nationala, cu parade, festivaluri și concerte.
Ziua Reginei prilejuieste cel mai mare festival în Amsterdam. În unele orașe, sarbatoarea începe în ajun si noaptea se numeste Noaptea Reginei. Caracteristice sunt deasemena si piețele de vechituri, unde oricine poate vinde orice, mai ales ca veniturile din această zi sunt scutite de impozit.

Aceasta zi a fost sărbătorită pentru prima dată la nivel national în anul 1889, pe data de 31 august  - fiind ziua de nastere a Prințesei Wilhelmina Helena Pauline Marie a Olandei, Prințesă de Orange-Nassau, mostenitoare a tronului - singurul copil ramas în viata al regelui William al III-lea al Olandei și al celei de-a doua soții, Emma de Waldeck și Pyrmont. Cu intentia de reafirmare a unitatii naționale, guvernul de atunci a dorit să înlocuiască festivalul recoltei cu aceasta sarbatoare, acordându-i însemnatatea binemeritata. Un an mai târziu, după moartea regelui William al III, aceasta zi a devenit oficial Koninginnedag, adica Ziua Reginei Wilhelmina.
Începând cu anul 1949, odata cu încoronarea Printesei Juliana (fiica reginei Wilhelmina), sarbatoarea numita Ziua Reginei s-a mutat din 31 august pe 30 aprilie, data de nastere a acestei printese si ziua a fost declarata zi liberă de lucru (dacă 30 aprilie cade într-o duminică, sărbătoarea va fi devansată cu o zi).
La data de 30 aprilie 1980, când Regina Juliana a predat tronul fiicei Beatrix, proaspata regina (nascuta la data de 31 ianuarie 1938) a declarat ca data de 30 aprilie va ramâne în continuare Ziua Reginei - ca omagiu mamei.
Astazi, Regina Beatrix a cedat tronul în favoarea fiului ei - Willem-Alexander, Prinț de Orania, Prinț al Olandei și Prinț de Orania-Nassau si astfel, dupa exact 124 de ani, Koninginnedag se va numi Koningsdag - Ziuan Regelui. Începând din anul 2014, sarbatoarea se va muta pe data de 27 aprilie - fiind ziua de naștere a lui Willem-Alexander. Prima sarbatoare nationala va fi însa celebrată la data de 26 aprilie, deoarece 27 aprilie 2014 este o duminică :))
Cum bine se stie, regele urcat astazi pe tronul Olandei, are trei fiice - Prințesa Catharina-Amalia (n. 2003), Prințesa Alexia (n. 2005) și Prințesa Ariane (n. 2007) si cândva, când va avea loc urmatoarea schimbare de tron, sarbatoarea Koningsdag - Ziua Regelui, va redeveni Koninginnedag, adica Ziua Reginei si poate ca va fi serbata la data de 7 decembrie, ziua de nastere a micutei printesei, care acum are vârsta de 9 ani.

PS: Gânduri bune si salutari speciale, prietenei mele MINNIE  :)