vineri, 24 martie 2023

Turandot - Opera la Cinematograf

Turandot este ultima operă a lui Giacomo Puccini, finalizată conform schițelor și notelor marelui compozitor italian abia după moartea acestuia, de către mai tânarul coleg, Franco Alfano. Premiera a avut loc la aproape un an și jumătate după moartea lui Puccini (1858-1924), în aprilie 1926, la Scala din Milano, cu Rosa Raisa în rolul lui Turandot, conducerea muzicală a deținut-o Arturo Toscanini - unul dintre cei mai renumit dirijori italieni si totodata, prieten cu eminentul defunct.
Bazată pe un basm persan inclus în colecția lui Carlo Gozzi „1001 de zile” , opera îi are în rolurile principale pe Turandot, unica fiica a împăratului Chinei si pe Calaf, fiul regelui exilat al Tartariei. Spectacolul prezentat joi seara (22.03.2023) pe scena Operei Regale Covent Garden din Londra si preluat în direct la cinematografele din reteaua Cineplex, este regizat de Andrei Serban (mi-a tresaltat inima când am citit). Regizorul româno-american Andrei Serban este un nume major în teatrul secolului al XX-lea, renumit pentru interpretările și montările sale inovatoare și iconoclaste. În anul 1992 a devenit profesor de teatru la Columbia University School of the Arts, post din care a demisionat în 2019, invocând presiuni opresive în numele „corectitudinii politice” la un nivel care îi amintea de România comunistă. Pentru opera Turandot, regizorul s-a inspirat din tradiția teatrală chineză, evocând un tablou fantezist colorat al vechiului Beijing (Peking). Alaturi de A.Serban, regizorul-revival Jack Furness.
Cruda poveste, însoțita de vărsări de sânge este transpusa pe scena prin mult rosu, prin dansuri în care balerinii cu masti apatice, poarta pumnale însângerate si miscarile lor sunt aproape brute, iar decorul principal consta în masti enorme hidoase… motiv pentru care opera Turandot nu face parte din lista preferatelor mele! Muzica operei însa, este divina! ♥ Dirijorul  Orchestrei Royal Opera House - Antonio Pappano.
Este o operă care îmbină pasajele epice ale corului cu interpretarile captivante ale protagonistilor. Corul joacă un rol semnificativ, acționând ca un martor pe scenă la peste jumătate din acțiune.
Foarte prezenta secțiunea de percuție, plină de gong-uri și diverse instrumente indiofone (xilofon, clopoţei, etc).  Deschiderea este deosebit de puternică, dramatica, este înfatisat călăul si acordurile produc “piele de gaina” un efect bine întreținut pe tot parcursul spectacolului. O mare parte din ritmul operei este de natură ritualică, plin de marșuri si manifestări ceremoniale. 
Aria printului Calaf din actul final, Nesun dorma – este una dintre cele mai cunoscute arii pentru tenori dintre toate ariile de operă din toate timpurile. Însa... Turandot este mult mai mult decât Nessun Dorma si totuși, aceasta arie surprinde spiritul întregii opere - o așteptare stapânita de nerăbdarea de a vedea ce va aduce viitorul și o credință triumfătoare în capacitatea unui individ eroic de a depăși pericolele și complexitățile vieții.
În rolul lui Calaf este tenorul de origine coreana, Yonghoon Lee, o voce plina, calda si puternica. Este un rol greu, ce presupune note muzicale printre cele mai puternice din registrul vocal al unui tenor. 
De cealalta parte, rolul printesei Turandot – fecioara de gheata - preluat de soprana italiana Anna Pirozzi, este considerat cel mai dificil rol de opera! Doua voci deosebite, pătrunzătoare si puternice, o interpretare minunata, cu fraze sculptate clar, elegant, incisiv si un duet de final armonios, cald, cu iz romantic. 
Povestea ma gândesc ca o stiti: principele Calaf, se îndrăgostește la prima vedere de frumoasa, dar frigida prințesă Turandot. Aceasta însa este bântuită de amintirea bunicii - prințesa Lou-Sing, violată și ucisă brutal de un bărbat, motiv pentru care printesa Turandot este pusă pe răzbunare. Opera este un bun exemplu al modului în care traumele pot determina oamenii să își saboteze propriile relații, astfel, printesa de gheata îsi provoaca pretendenții să răspundă la trei întrebări-ghicitoare. Dacă nu răspunde corect, pețitorului i se taie capul! 
Calaf răspunde corect la cele trei ghicitori ale prințesei Turandot, aceasta însa ezită în a accepta casatoria, implorându-si tatăl, împăratul Chinei, să nu o mărite. 
Calaf admite ideea că prințesa nu-l iubește și nu doreste o casatorie fortata, el ofera printesei o portita de scapare, propunând la rândul lui o ghicitoare. Dacă prințesa-i va afla numele până la răsăritul soarelui, acesta va accepta să fie executat, dar dacă prințesa nu va ghici, va trebui să se căsătorească cu el. Făcând contrapropunerea, Calaf îngenunchează în fața prințesei, iar tema "Nessun dorma" începe cu cuvintele "Il mio nome non sai" / numele meu nu-l știi! Adoratia lunii este o scena corala magica! Cruda și rece, Turandot ordonă tuturor supușilor să nu doarmă deloc, obligati fiind a afla numele pețitorului. Dacă nu vor fi în stare să afle numele acestuia, toți vor fi uciși. 
Victima în aceasta noapte este si Liu, tânăra sclavă care îl călăuzeste pe regele Timur în exil. Vocea sopranei Masabane Cecilia Rangwanasha, de origine din Africa de sud, este absolut superba! A obtinut din partea publicului lungi ovatii, grație caracterului intens, rafinat și profund emoționant. 
Remarcabile au fost si rolurile Ping, mare cancelar (bariton), Pang, mare șambelan (tenor) si Pong, mare paharnic (tenor). 
Personajul Turandot poate fi văzut astăzi ca o figură de rezistență în fața violenței împotriva femeilor, refuzând dominația masculină și dispusă să facă orice în acest scop. Moartea iubitoarei și devotatei sclave Liù, care își dă viața pentru a proteja persoana iubita, ar putea fi interpretată ca prăbușirea arhetipului feminin de sacrificiu și supunere la putere și independență. Urmând clișeul orientalist, Turandot este prezentată ca fără vârstă și eternă. 
Opera înfățișează și modul în care iubirea poate fi posibilă doar în momentul în care îți doresti si esti pregatit sa o simți, sa o primesti. Schimbarea în iubire a lui Turandot se înscrie și ea în tradiția basmelor populare și a poveștilor nemuritoare. La fel ca Frumoasa Adormită, Turandot este eliberată din letargie / frigiditate printr-un sărut. 
Versiunea finală a operei Turandot, terminată de compozitorul italian Franco Alfano, este adesea criticată pentru lipsa de subtilitate, prezentând căsnicia celor doi din perspectiva iubirii veșnice. În secret însa, noi toti suntem multumiti cu epilogul fericit al operei dramatice.   
Noi, melomanii, ne-am lasat transportati în paradisul muzicii, al fanteziei și frumuseții, dincolo de preocupările prezentului rutinat în care trăim. Cele trei ore si jumatate s-au scurs pe nesimtite... În timpul pauzelor am fost rasfatati cu platouri pline cu delicatese, sandwich-uri, pateuri si cupe cu salata de fructe, Tiramisu si mousse de ciocolata. 
Ghinion - câteva ore înainte de spectacol, Helmut a fost cuprins de o tuse acuta… Nu am vrut sa pierdem biletele dar nici sa deranjam auditoriul, asa încât cea mai rapida si eleganta solutie a fost sa o invit pe vecina mea Monika sa ma însoteasca.

16 comentarii:

  1. Multă sănatate lui Helmut.
    nu cunosteam opera, incă n-am ascultat niciuda din ariile mentionate de tine, dar am citit cu aviditate fiecare cuvinșel al tău. Mă gândesc că daca pe mine m-a captivat așa, chiar dacă nu va deveni una din preferatele tale datorită violenței menționate, ar fi fost intr-adevăr păcat să nu vezi acest spectacol. Mi-ar plăcea să ajunga și la noi acest sistem de transmitere a unor astfel de spectacole celebre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga Niko, multumesc mult, Helmut se simte mult mai bine, face gargara cu cei de galbenele si ia de trei ori pe zi sirop de tuse din cimbru. Nu e de mirare cu vremea asta schimbatoare, marti a fost zi de plaja, cu 22°C si azi e uraga si ploaie, mânie cica vor fi doar 2°C!!!!!!!
      Nu se poate sa nu cunosti Nessun Dorma! Precis o stii!
      Ma bucur mult ca ti-a placut prezentarea pe care am facut-o aici.
      Aurel - https://daurel.wordpress.com, scria luna trecuta ca in Bucuresti este un cinematograf care preia în direct transmisia de opere si balet de la ROH - Londra. Intereseaza-te, precis vei gasi informatii.
      Este un spectacol pe care-l recomand cu multa multa caldura! Noi mergem de ani de zile, cu exceptia anilor de pandemie.In primul an am dat biletele inapoi si in urmatorul nu a existat niciun plan al teatrului.
      În stagiunea 2022-2023 mai sunt patru spectacole: Cenusareasa, Nunta lui Figaro, Frumoasa din Padurea Adormita si Trubadurul. Noi mai avem bilete doar la opera lui Mozart- Nunta lui Figaro si la baletul Frumoasa din Padurea Adormita, compus de Ceaikovski ♥
      Pupici si îmbratisari ♥

      Ștergere
    2. A, da cunosc opera, mai ales in versiunea pe care a pus-o Rux in comentarii. Nunta lui Figaro mi-ar plăcea să vad și eu.

      Ștergere
    3. pai vezi?! Nessun dorma este una dintre cele mai cunoscute arii pentru tenori dintre toate ariile de operă din toate timpurile!
      Opera Nunat lui Figaro va fi transmisa in direct pe data de 27.04.2023 la toate cinematografele Cineplex.

      Ștergere
  2. Sanatate lui Helmut! Inteleg ca deja e mai bine - sa se recupereze urgent si total! ❤
    Povestea o cunosc, desi nu stiu cum pentru ca... sigur nu am ascultat opera.
    Informatiile sunt foarte interesante si... mai ca m-as lasa convinsa sa merg la opera. 😊 Deci pe acolo e A.S.! 😊 Ma bucur sa stiu, ca idee (nu mai auzisem nimic despre el - nici nu am cautat, dar uite cum a venit informatia la mine. Multumesc!)

    Sa aveti un weekend linistit va doresc, Carmen draga! ❤ Imbratisari si pupici cu drag de la trio pentru trio! ❤ 💕 💗

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, gata, a trecut ca orice gripa - trei zile cu sau fara medicamente ♥ multumim ♥
      Diana draga, totul este posibil ♥ M-as bucura sa stiu ca cineva va indragi opera datorita postarilor mele de aici ♥
      Multumim mult, sper ca si voi ati avut un weekend placut!
      eu ieri am fost la seminarul de pictura si dupa 8 ore de pictat concentrat - in picioare, seara m-a durut spatele ☺ dar asta e... arta cere sacrificii ☺☺☺
      Astazi am stat mai mult in pat, la tv, emisiuni usurele, relaxare (ma uit din cand in camd in reluare la "DSDS- Germania cauta superstarul" si la "Shopping Queen"), Helmut a iesit cu Leo la plimbare, printre picaturi... Acum stam toti tolaniti pe canapea ☺ Pupici de la trio pentru trio ♥♥♥

      Ștergere
  3. Multa, multa sanatate!!!
    Mi-a zis si mie Ralu azi ca era o fortuna pe cinste la ei.

    De cand am auzit pasajul muzical din primul filmulet inserat, stau si ma intreb cine a cantat in romana pe bucatica aia.. ah..ah cred ca stiu. Parca Loredana.. stai sa verific. Daaaaaa.... deci nu poti sa iti imaginezi cat de fericita sunt ca mi-am amintit - ma chinuia efectiv pentru ca imi aminteam ca auzisem ceva in limba romana pe portiunea aceasta muzicala. Diva Inamorata Faza e ca e chiar reusita piesa (pentru ce s-a vrut acolo, nu comparam cu opera, ca nu este cazul - ci cu intepretari pornind de la portiunea muzicala). E de pe vremea cand se mai facea si ceva calitativ pe la noi (nu manelizari). Si mi-am amintit si de Extravaganta. Am si dansat putin, ok pe canapea dar am m-am batait.

    Acum revenind la opera.. abia am scapat de pielea de gaina. Woooooow. In primul rand, m-am emotionat si eu cand am citit un nume romanesc ! Cred ca este oarecum firesc. Pur si simplu ma bucur!
    Apoi m-am bucurat sa citesc povestea si iti multumesc - stiam ceva, dar m-am bucurat sa imi reimprospatez memoria. Mi-a placut si al doilea filmulet - pentru ca am avut ocazia sa vad si distributia operei, sa aflu detalii... Mie mi se par fascinante decorurile si punerea in scena. Si mastile mari sunt fantastice. (dar stii ca mie imi plac acest gen de lucruri, probabil te asteptai 😅).
    Nesum Dorma este superb... Eu automat ma gandesc la interpretarea celor trei mari... The Three Tenors in Concert 1994: "Nessun Dorma" from Turandot....mi-au ramas in suflet si memorie. Doamne ce voci aveau.. iar Pavarotti...

    Cred ca a fost fantastic... Mi-ar fi placut sa il vad (mi-a placut si distributia). Wow wow wow... Si costumele si tot...

    Superb. Iti multumeeeeesc 💟 atat pentru ca ai impartit cu noi experienta inedita, cat si pentru mi-ai reamintit de cei trei mari tenori, dar si pentru amintirile din peisajul muzical romanesc de acum cativa anisori (lol).



    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. o wow, Loredana cu a ei "Diva Inamorata" a facut o prelcrare pop foarte reusita a temei lui Puccini! Multumesc, nu am auzit-o niciodata. Da, draguta si Extravaganza ! Ce bine arata Loredana in videoclip! ☺
      Daaaa, probabil ca Nessun Dorma va fi mereu asociat numele lui Luciano Pavarotti! Este cea mai buna interpretare a tturor timpurilor. Varianta cu The Three Tenors – Plácido Domingo, José Carreras si Luciano Pavarotti a intrat in istoria OPEREI ♥♥♥ Este o inregistrare colosala!
      Cand vad acum ca tot felul de interpreti cu voci volatile se autonumesc "cei trei tenori" mi se face rau! Numele ar trebui protejat! Este unic, Cei trei tenori sunt doar Domingo, Carreras si Pavarotti ! PUNCT!
      Asta apreciez si eu la aceste spectacole - ca peste tot se face economie! Din bugetul total trebuiesc platite salariile artistilor - cântareti, cor, orchestra, regizor, machiaj, etc,etc apoi decorurile, costumele, sala cu tot ce presupune - lumina, caldura, ambient... Doar operele isi potpermite sa faca ceva de calitate! Biletele sunt scumpe, dar rebuie totul finantat!
      Cand aud ca in România pensionarii au reducere sau intrare gratis, ma gandesc... clar, si spectatorii dar si artistii sunt saraci!
      In general, daca privesti in salile de concerte sunt majoritatea spectatorilor mai in vârsta, tineretul nu doar ca nu are interes pentru muzica culta, dar nu are nici mijloc financiar!
      Sper sa poti vedea in curand inregistrarile. Cu toate ca dupa cum observ eu, inclusiv înregistraile "mediatek" dispar! Acum doi ani am gasit pe pagina ROH multe videoclipuri acum vizionarea lor nu mai este gratuita!
      Pupici si imbratisari ♥

      Ștergere
  4. Se mai intampla neprevazute! Sanatate multa!
    Multumesc mult pentru toate detaliile pe care le-ai scris in stilul tau deosebit.
    Nu am vazut-o la opera, din pacate. Mi-ai reamintit ce ne spusese Daurel, insa lasasem ideea in urma. Multumesc pentru reamintire, draga Carmen!
    Pupici, weekend linistit si inca o data sa fiti sanatosi!😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumim, Helmut este din nou sanatos.
      O duminica seara cat mai agreabila, draga Suzana. Pupici ♥

      Ștergere
  5. Mă bucur Carmen că ai reușit să mergi la opera și chiar și cu problema soțului tău, ai reușit să te simți bine alaturi de vecina ta!
    O duminica placută!

    RăspundețiȘtergere
  6. Foarte frumos ai povestit evenimentul, am găsit o filmare live pe Facebook, voi urmari si eu.
    Sănătate multă soțului!
    Pupici. Zi frumoasă să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc Mihaela draga. Da, Helmut a avut o usoara gripa, a trecut asa cum a venit. Vremea este atat de schimbatoare! Ieri a batut un vant oribil si azi a fost cand soare, cand ploaie cu grindina! Vreme de inceput de primavara... ce sa mai zic?!
      Pupici, o duminica seara minunata!

      Ștergere
  7. Multă sănătate tuturor (ca să nu împrumutați unul de la altul...)!
    Îmi plăcea să îl ascult pe Andrei Șerban în aparițiile televizate cândva ...nu i-am urmărit vreun spectacol realizat...nu m-a atras ca să urmăresc în întregime "Turandot" dar aria "Nesun dorma" am ascultat-o și îmi place mult (dacă închid ochii, "aud" în minte interpretarea...)...
    Pupici ❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. multumesc Prietena draga, ai dreptate, am avut pana acum noroc si nu m-am molipsit. Bem ceaiuri multe de ghimbiri cu lamaie si miere.
      Ma bucur ca iti place muzica de acest gen.
      O duminica seara cat mai placuta, pupici ♥

      Ștergere