Una calda, alta rece

Din seria Jurnal de vacanta - Marea Neagra 2012

* Am avut parte de cea mai frumoasa si mai linistita perioada pe litoralulul românesc, cu extrem de putini turisti si vreme splendida.

Era deja a doua zi când o vedeam jucându-se singura pe plaja. Nu departe de sezlongul meu, era în apa pâna la genunchi, pescuia scoici. Simtindu-se probabil observata, a cercetat plaja si privirile ni s-au întâlnit. A venit direct spre mine si fara pic de timiditate mi-a spus:
- Buna ziua! Eu sunt Silvana si am cinci ani si jumatate. Vrei sa fim prietene?
I-am privit ochii rotunzi si senini iviti de sub palarioara decolorata si nu m-am putut abtine sa nu zâmbesc. Am aprobat imediat, m-am prezentat [omitând sa spun câti ani am ;)] si am devenit prietene.
Am crezut ca locuieste cu parintii sau bunicii în acelasi hotel cu noi. Mi-a povestit ca mamica ei este chelnerita pe terasa de unde obisnuiam sa-mi iau eu cafea. Tatal marinar, este plecat pe un vas de croaziera; ea vine diminetile cu mama din Tuzla, o asteapta pâna seara târziu, când îsi termina tura si mai doarme din când în când în magazia din spatele chioscului.
Avea o dictie perfecta, vorbea fara sa se alinte, formulând propozitii ca un copil de scoala. Si zâmbea fermecator.
Ne-am jucat ziua întreaga, am alergat pe nisip, am construit castele, am adunat scoici, am mâncat înghetata si i-am dat primele lectii de înot.. Ne-am învelit cu acelasi prosop si am împartit acelasi sezlong, asa cum fac prietenele adevarate ;)
A doua zi urma sa fie sâmbata si mi-a spus ca va ramâne acasa, cu fratele ei "ca are liber de la scoala".
Ne-am despartit fara lacrimi, la fel de spontan cum ne-am si cunoscut.
Îmi pare rau ca nu i-am cerut adresa, i-as fi trimis aceste fotografii :)

** Ne aflam într-o plimbare de amiaza în statiunea Neptun, în capatul opus Olimpului. Caldura era molesitoare, soarele parjolea... Ca o Fata Morgana, a aparut lânga noi o caleasca alba trasa de un cal brun-roscat. Ca mai toti droșcarii de pe litoral si acesta avea o culoare foarte închisa a pielii (vreau sa spun, nu doar de la soare). L-am întrebat cât ar costa sa ne duca la Hotel Amfiteatru. S-a scarpinat la ceafa si rânjind mi-a spus: "30 de lei". Stiam ca este mult, dar nu am avut chef sa ma tocmesc, asa ca am "batut palma". A parut încântat, ne-am si fotografiat împreuna.


Murgul a început sa tropaie, rotile sa se învârta si vizitiul nostru nu ne-a mai aruncat nicio privire, a tras doar cu urechea la povestile noastre.
Bag de seama ca realizân târziu ca vorbim germana, tare-l "mustra constiinta" ca nu "ne-a muls" de mai multi bani si pe tot drumul s-a gândit cum sa o dreaga!
Ajunsi la destinatie, îi întind o hârtie de 50 de lei si astept sa-mi dea restul. Îmi spune - cu o usoara urma de jena: "Trebuie sa-mi mai dati 10 lei!" Eu blufata îi spun: "Pai nu te-am întrebat înainte sa urc cât costa si mi-ai spus 30?!" Raspunde rânjind: "De persoana!" Aha! M-am rastit la el sa-mi dea imediat restul de 20 de lei. Sotul doar privea, neîntelegând o boaba.
Birjarul a scormonit într-un buzunar si fara nici un chef, a scos o bancnota mototolita de 10 lei. Mi-a spus cu nesimtire ca nu are mai multi bani la el. I-am întors spatele cu scârba si am comentat "țiganu' tot țigan ramâne!"