O pățanie amuzantă / În salonul de urgențe

Zilele trecute, la pauza de cafea, o colegă și prietenă mi‑a povestit o pățanie de pe când avea vreo șaisprezece ani. Am râs cu lacrimi - la atâtea paranteze savuroase! 😂🤣😂🤣
Patricia era la liceu, la ora de sport, când – după o tură de alergare – a simțit o durere ascuțită în partea dreaptă a bazinului. Pentru că durerea nu doar că nu cedase, ci se intensificase, după ore a plecat singurică spre spital, cu transpirațiile reci îmbrobodindu‑i fruntea.
La urgențe și‑a descris simptomele, iar după un timp o asistentă a preluat‑o și a condus‑o în cabinet. O doctoriță între două vârste a consultat‑o, a constatat o apendicită acută și i‑a făcut imediat internarea, urmând ca în după‑amiaza aceleiași zile să fie operată.
Înainte să fie repartizată într‑un salon, Patricia a primit formularul acela tipic – care trebuie completat și semnat înainte de anestezie. A răspuns la toate întrebările și acum aștepta, cu o emoție care îi strângea inima. Urma prima operație din viața ei. Era speriată, dar știa că nu era cale de întors. Durerile nu cedaseră, iar secundarul ceasului parcă‑i pulsa în tâmple.
Asistenta, ținând în mână chestionarul semnat de Patricia, a intrat în salon cu acel aer atent al cuiva care vine să verifice dacă nu cumva s‑a strecurat vreo greșeală. Din cadrul ușii a privit‑o pe Patricia, întinsă în patul de spital și a spus răspicat: „Doresc să clarificăm încă o dată – ești însărcinată?!” Patricia bifase „Nu” și acum a repetat același „NU”, clar, fără ezitare.
Cu colțurile gurii coborâte într‑o grimasă de neîncredere, asistenta a ridicat din umeri și s‑a răsucit spre ușă. A făcut un pas spre holul spitalului dar, cu mâna încă pe clanță, pregătită să tragă ușa după ea, nu s‑a putut abține – parcă obsedată de acea întrebare, a mai rostit o dată peste umăr:„Sigur‑sigur?!” 🤪
Pentru o clipă, Patricia și‑a surprins gândul alunecând spre o îndoială absurdă, de parcă insistența asistentei ar fi putut răsturna chiar și certitudinea neprihănirii ei. „Ce tot insistă duduia asta?” – își spuse, simțind cum pentru o fracțiune de secundă nesiguranța îi ciupește mintea. 🤔
După alte câteva minute, asistenta a revenit cu instrumentarul necesar pentru analizele de sânge. După aceea, Patricia a rămas singură pe patul de spital, așteptând...
Trecuse mai bine de jumătate de oră când asistenta a intrat din nou în salon și cu o voce conspirativă, i‑a șoptit Patriciei: „Avem o surprizăăă…”
Patricia a înlemnit. În sinea ei a apărut gândul acela scurt și panicat: „Doamne, dacă‑mi spune asta, că din analize reiese că totuși sunt însărcinată, o să mor pe loc!”
De data aceasta însă, asistenta venise cu o veste caldă: „A sosit mămica ta. Mai întâi vorbește cu doamna doctor.” Uff… Patricia a răsuflat de două ori, ușurată: „Doamne, mulțam!”❤️

PS: Apendicectomia a decurs normal și fără complicații. Totul s‑a terminat cu bine! ☺
PS2: Sursa foto: Pixabay.com

Respirația sacră a Divinității

În seara de Ajun, lumea creștină sărbătorește nașterea Mântuitorului. Însă, indiferent de apartenența religioasă, nimeni pe această planetă nu poate contesta că acum două mii de ani a trăit cu adevărat un om numit Iisus. Mesajul său a dăinuit peste veacuri. Însă din existența fizică a lui Iisus din Nazaret nu ne‑a rămas nimic palpabil — niciun sarcofag care, în caz de îndoială, i‑ar putea fi atribuit fără echivoc, niciun portret desenat de contemporanii săi. Căutarea Sfântului Graal s‑a dovedit zadarnică, iar Giulgiul din Torino este, cu o probabilitate care se apropie de certitudine, un obiect apărut la câteva secole după Hristos...
Și totuși, există o legătură care ne unește pentru totdeauna cu Iisus. O legătură pe care nu credința o țese, ci știința. Este vorba despre argon, un element gazos care reprezintă aproximativ 1% din atmosfera terestră. Fizicianul american Harlow Shapley a făcut următorul calcul — cu fiecare respirație, omul inspiră aproximativ 30 de trilioane de atomi de argon. Păstrăm acești atomi câteva secunde în corp, apoi îi expirăm neschimbați, deoarece argonul nu intră în reacție cu alte substanțe. Argonul rămâne într‑un ciclu etern în atmosferă. Cantitatea uriașă de atomi ai acestui gaz nobil, care străbate orice om de‑a lungul vieții, se răspândește pe întregul pământ. O parte dintre acești atomi sunt inspirați și expirați, din nou și din nou, la fiecare respirație. Este o mică parte din atomii de argon care au trecut prin ființa fiecărui om ce a existat vreodată pe acest pământ.
Raportat la Iisus și la cei treizeci și trei de ani ai vieții sale, se poate calcula că, la fiecare respirație, inspirăm aproximativ o sută șaizeci de mii de atomi de argon pe care și Iisus i‑a avut, pentru câteva secunde, în trupul său. Drept urmare, fiecare dintre noi poartă în fiecare clipă o adiere a suflării divine – și voi și eu, chiar acum, în acest moment.
🎄🍀 CRĂCIUN FERICIT! 🍀🎄

PS: Superba fotografie am primit‑o de la un bun prieten și poartă protecție cu watermark

PS2: textul de aici este propria traducere a unui fragment auzit la radio, pe Bayern 1