Draga Rokssana,

sunt cutremurata de vestea pe care am aflat-o de la Mirela. Nu pot sa cred! nu pot sa accept ca Andy a parasit aceasta Lume! Dumnezeu sa îl odihneasca! pe tine, sa te întareasca!

... citesc pe blogul Rokssanei. Plâng. Citesc si recitesc printre lacrimi… Totul ma doare!
Doamne Dumnezeule, de ce Lumea asta e asa nedreapta?! Atatea cupluri sunt nefericite si traiesc împreuna o viata întreaga, jucand un teatru meschin, de ochii lumii... iar acolo unde fericirea este deplina, acolo unde doi oameni se completeaza perfect, vine o astfel de nenorocire! Este pur si simplu nedrept! sunt fara cuvinte…

" 24.octombrie.2011: Prima intalnire
am vrut sa trisez pentru ca sunt intruchiparea puturoseniei si pentru ca n-am dispozitie si nici timp sa-mi adun gandurile si am vrut sa aduc iar pe prima pagina o postare veche. adica, prima mea intalnire cu calculatorul.
m-am gandit mai apoi ca nu-i frumos si ca as putea sa povestesc despre prima intalnire cu fiica mea. am mai fumat o tigara, m-am mai invartit prin casa si am abandonat ideea- toate mamele au avut o minunata intalnire cu puii lor si toate stiu ca daca incepi sa povestesti, nu te mai poti opri- si asta plictiseste.
mi-am adus aminte apoi , ca mi-am pus busuioc sub perna si ca l-am visat chiar pe cel cu care m-am maritat – ar fi fost dragut sa povestesc ce ciudatenii s-au intamplat- si m-am razgandit pentru ca cine m-ar crede ca prima mea intalnire cu el a fost in vis? cadeam in derizoriu.
despre prima intalnire cu condimentele,despre prima intalnire cu bila de azot din berea guiness, cea care teoretic acidulează berea la deschidere, despre prima intalnire cu bucataria lui Andy… ce de prime intalniri avem intr-o viata… si cate vor mai fi…
n-am talent si pace! nu pot sa inventez povesti minunate si nici nu e interesul meu sa incerc sa par alta decat cea care sunt. da, dar tot vreau sa ma joc si eu…asa ca o sa va povestesc despre prima intalnire cu Andy.
eram la un pas distanta de implinirea unui vis si totul era roz in viata mea. stiam ca voi avea curand o casuta noua pe un deal si ca se construieste si o pensiune de care voi incerca sa ma ocup. si asteptand ca toate sa se realizeze- eram printesa care nu voia sa vada decat rezultatul final- stateam in turnul meu de fildes si-mi pierdeam timpul online. il stiam pe Andy si stiam ca-i bucatar. intr-un mesaj i-am povestit despre minunata pensiune care avea sa se termine curand (uite ! vezi? anticipez fara sa vreau- corect era sa spun “sa se deschida” ) si in gluma, i-am spus ca voi avea nevoie de un bucatar. el era in finlanda, nu-i mergea prea grozav si incerca sa plece intr-o alta directie si sa incerce altceva. bineinteles ca a spus ca ar fi interesat si am inceput sa-i povestesc mai mult despre visul meu si despre ce imi doream. iar el ,in timpul asta, isi faurea propriul vis despre o alta viata intr-o alta tara. nu-mi imaginam altceva, doar ca va veni si va lucra la noi, ca vom fi buni prieteni si ca ne vom hlizi cat e ziua de lunga .stabilisem ca va fi gata constructia in august, ca el putea sa vina prin septembrie. el se documentase si aflase chestii grozave despre romani- adica, toti il sfatuiau sa nu vina intr-o tara cu tigani si alte alea…
si-ntr-o frumoasa zi de vara, universul meu s-a naruit, visele mele au murit inainte sa se nasca…am constatat ca nimic din ce-am visat nu va fi realitate sau nu va fi realitatea mea si ca sunt singura si a nimanui la 700 de km de casa. disperare, lacrimi, deznadejde si peste toate, jena de a-i explica lui Andy ca nu are unde si de ce sa mai vina. i-am povestit, i-am naruit si lui visele si am incercat sa gasesc solutii sa traiesc , sa merg mai departe. cand citesti in carti povesti de genul astora nu-ti imaginezi ca ti se pot intampla tie. ba se intampla si inca ce se mai intampla!
am abandonat lucrurile toate la un var si m-am intors la tata acasa cu blugii de pe mine, cu cateva tricouri si ceva incaltari. era momentul sa deschid ochii si sa invat sa traiesc in realitate si nu in vise. am continuat sa vorbesc cu Andy in mesaje. lui nu-i era bine, mie nu mi-era grozav, iar el inca voia sa vina.
am povestit cum am invatat eu engleza cu dictionarul si conversand in mesaje, stiam sa scriu dar n-avea nicio idee despre pronuntie. in mesaje ne intelegeam, in mintea mea pronuntam cuvintele ca in germana- pentru ca germana si franceza am facut in scoala…intr-o zi am hotarat ca e timpul sa ne vedem si ca ar fi indicat sa pornim camerele web si sa vorbim , ca de scris ne saturaseram. si am pornit camera, am verificat sonorul…gata ! start ! hello-hello :) si cam atat, ca m-am blocat. sunetele nu prea imi ieseau, el nu intelegea ce vreau sa spun, mie mi-era prea greu sa-l urmaresc…una e sa scrii si alta sa vorbesti…am lasat camera sa mearga si am continuat sa scriem pentru ca el chiar nu intelegea ca “awesome” citit asa ca in germana e acelasi lucru cu “osom”…si exemple d-astea cred ca am cu zecile, rad de una singura cand mi-amintesc si partea rea e ca nici acum dupa atatia ani nu am invatat prea mult. ca si acum imi construiesc frazele in romana,in cap si apoi le traduc…si asta duce la minunate neintelegeri :)
am stabilit ca va veni in decembrie si ca vom incerca sa ne construim o noua viata impreuna. am tot vorbit pe net pana cu o seara inainte sa plece. dimineata la 11 trebuia sa-l astept pe aeroport.prietenii mei au mers cu mine la aeroport si l-am asteptat. n-am avut mari emotii, imi imaginam ca stiu destule despre el, ca oricum nu se pot schimba prea multe si daca asa a fost sa fie, nu trebuia decat sa incerc sa-mi continui viata. inainte sa apara am inceput sa trepidez de emotie,dar sunt destul de rece daca trebuie sa fac ceva important, iar atunci era important sa fiu calma. am inlemnit cand a aparut- parea mult mai tanar decat varsta pe care o are in acte , avea geanta aruncata dezordonat pe un umar,camasa ii statea sui , iar eu as fi vrut sa fug cat ma tineau picioarele,dar mi-era jena de prieteni. l-am prins de mana, si l-am tarat pana la masina :) ar fi frumos sa povesteasca el ce-a simtit in clipele alea. la masina l-am prezentat prietenilor mei, i-am spus sa lase geanta la masina si ne-am departat putin sa fumam o tigara.
am schimbat zambete largi si cred ca se auzeau si vocile noastre, dar nu cred ca intelegeam tot ce-mi spune, iar el cred ca n-a inteles mare lucru din ce i-am spus. si am venit acasa. prietenii nostri au stat pret de-o cafea si-o clatita, tata s-a uitat, sarmanul chioras ca nu intelegea o boaba si apoi, am ramas doar noi. uluire, zambete, rasete si peste toate cred ca teama . pentru ca , daca ma uit in urma, chiar am avut curaj sa ma intalnesc cu cineva necunoscut, curaj si mare inconstienta. am avut noroc..
stii cum e! “berzei chioare ii face Dumnezeu cuib”…"