luni, 10 august 2026

O pățanie amuzantă din liceu

Zilele trecute, la pauza de cafea, o colegă și prietenă mi‑a povestit o pățanie de pe când avea vreo șaisprezece ani. Am râs cu lacrimi - la atâtea paranteze savuroase! 😂🤣😂🤣
Patricia era la liceu, la ora de sport, când – după o tură de alergare – a simțit o durere ascuțită în partea dreaptă a bazinului. Pentru că durerea nu doar că nu cedase, ci se intensificase, după ore a plecat singurică spre spital, cu transpirațiile reci îmbrobodindu‑i fruntea.
La urgențe și‑a descris simptomele, iar după un timp o asistentă a preluat‑o și a condus‑o în cabinet. O doctoriță între două vârste a consultat‑o, a constatat o apendicită acută și i‑a făcut imediat internarea, urmând ca în după‑amiaza aceleiași zile să fie operată.
Înainte să fie repartizată într‑un salon, Patricia a primit formularul acela tipic – care trebuie completat și semnat înainte de anestezie. A răspuns la toate întrebările și acum aștepta, cu o emoție care îi strângea inima. Urma prima operație din viața ei. Era speriată, dar știa că nu era cale de întors. Durerile nu cedaseră, iar secundarul ceasului parcă‑i pulsa în tâmple.
Asistenta, ținând în mână chestionarul semnat de Patricia, a intrat în salon cu acel aer atent al cuiva care vine să verifice dacă nu cumva s‑a strecurat vreo greșeală. Din cadrul ușii a privit‑o pe Patricia, întinsă în patul de spital și a spus răspicat: „Doresc să clarificăm încă o dată – ești însărcinată?!” Patricia bifase „Nu” și acum a repetat același „NU”, clar, fără ezitare.
Cu colțurile gurii coborâte într‑o grimasă de neîncredere, asistenta a ridicat din umeri și s‑a răsucit spre ușă. A făcut un pas spre holul spitalului dar, cu mâna încă pe clanță, pregătită să tragă ușa după ea, nu s‑a putut abține – parcă obsedată de acea întrebare, a mai rostit o dată peste umăr:„Sigur‑sigur?!” 🤪
Pentru o clipă, Patricia și‑a surprins gândul alunecând spre o îndoială absurdă, de parcă insistența asistentei ar fi putut răsturna chiar și certitudinea neprihănirii ei. „Ce tot insistă duduia asta?” – își spuse, simțind cum pentru o fracțiune de secundă nesiguranța îi ciupește mintea. 🤔
După alte câteva minute, asistenta a revenit cu instrumentarul necesar pentru analizele de sânge. După aceea, Patricia a rămas singură pe patul de spital, așteptând...
Trecuse mai bine de jumătate de oră când asistenta a intrat din nou în salon și cu o voce conspirativă, i‑a șoptit Patriciei: „Avem o surprizăăă…”
Patricia a înlemnit. În sinea ei a apărut gândul acela scurt și panicat: „Doamne, dacă‑mi spune asta, că din analize reiese că totuși sunt însărcinată, o să mor pe loc!”
De data aceasta însă, asistenta venise cu o veste caldă: „A sosit mămica ta. Mai întâi vorbește cu doamna doctor.” Uff… Patricia a răsuflat de două ori, ușurată: „Doamne, mulțam!”❤️

PS: Apendicectomia a decurs normal și fără complicații. Totul s‑a terminat cu bine! ☺
PS2: Sursa foto: Pixabay.com

2 comentarii:

  1. "... certitudinea neprihănirii ei". Adică era virgină şi totuşi s-a temut că ar putea fi însărcinată?! 🤪 "Imaculata concepţiune"? 🙄

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 😇🤣😅 Da, Vero draga, tocmai ăsta e hilarul poveștii: cu durerile acelea și cu insistențele asistentei, pentru o clipă i‑a trecut prin minte gândul absurd că poate… cine știe… s‑ar putea ... O secundă de panică născută din oboseală și teamă, nu din vreo îndoială reală.

      Ștergere