Povestea unor pastravi fericiti

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti... A fost odata o pastravarie, la Topleț pe Valea Cernei, care mult peste în bazine avea. Pastravii sareau si înotau ziulica-ntreaga în apa limpede si rece (alimentata direct din Munții Almajului și Munții Mehedințului), asteptând sa vina ziua cea mare, în care fiecare dintre ei va avea ocazia sa-si îndeplineasca menirea - adica sa sature gurile flamânde ale unor mușterii. Toti pastravii îsi doreau sa ajunga sa fie pregatiti cu multa dragoste si mâncati cu deosebita placere. Din pacate însa nu toti târgoveții aveau gusturi rafinate! Circulau zvonuri cum ca unii pastravi ajung în tepusa, altii într-o tigaie încinsa si mult ulei, ca unii ar fi tavaliti în faina de malai sau ca altii sunt unsi cu mujdei de usturoi...
Pe la mijlocu' lui Gustar, se face ca la pastravarie poposeste un grup de prieteni, toti chipesi si mândri - un galatean si zarandana lui, însotiti de copilul Mariuța si un bavarez cu ardeleanca lui.
În bazinele cu pastravi se facu liniste, doar clipotul apei se mai deslusea. Toti pestii doreau sa auda ce poftesc strainii cei ferchezuiți. Când galateanul a spus "5"- în bazine a început balul! Toti pastravii au început sa sara ca sa-si demonstreze elasticitatea cozii, stralucirea solzilor si putera aripioarelor. Nu erau decât 5 locuri în plasa îngrijitorului de la pastravarie dar toti pastravii vroiau sa plece în calatoria cea mare!
Unu, doi, trei... înca doi si gata! Cinci pastravi norocosi au nimerit în lighean si au fost adusi la tejghea.

De aici, acestia au calatorit peste dealuri si vai într-o masinarie cu roti, alaturi de cei cinci boieri. Pestii nu-si mai încapeau în solzi de fericire!
La un moment dat, motorul masinii s-a oprit. Pastravul cel mare si întelept a soptit:
- Pare-mi-se ca binefacatorii nostri au ajuns la hanul care-i gazduieste în vacanta. Cinstiți ortaci, savurati clipele ce vor urma!
Nici în visele cele mai frumoase ale pestilor, cei cinci pastravi norocosi nu si-au imaginat delicatetea cu care au urmat sa fie tratati! Bavarezul stia o reteta grozava! Mai întâi pastravii au fost spalati în chiuveta de inox, apoi masati cu sare de mare si tamponati cu hârtie fina de bucatarie. Au fost pudrati cu piper neîntinat, înfasurati cu frunze de salvie, marar, cimbrisor si busuioc, picurati cu ulei virgin de masline si înfasati în cearceafuri din argint. Cu multa grija, au fost asezati pe gratar în curtea hanului, exact atunci când jarul scânteia mai frumos. Dupa ce si-au facut somnul de frumusete, pastravii fragezi si aromati au fost asezati pe farfurii de portelan, alaturi de câte o paturica din cartofi copti cu rozmarin.
Hangita a simtit miresmele pâna în camaruta ei si acu' jinduia sa guste nițel! În mare graba, a dat pe razatoare câteva rosii proaspat culese din gradina, a adaugat usturoi taiat fin, sare si câteva picaturi de untdelemn si s-a prezentat cu ulcica la masa boierilor, doar-doar acestia s-or îndura sa o pofteasca si pe dânsa la ospat.

Inimosi, boierii i-au oferit loc la masa si au cinstit-o, oferindu-i câte putin din fiecare bucata. I-au turnat si ei o cupa din Cricova - spumant clasic brut si au mâncat si s-au veselit, pâna când pe cer s-au ivit stelele. Pastravii au fost atât de deliciosi, ca mesenii si-au lins pâna si degetele! Si au chefuit pân-aproape-n zori de zi si cu siguranta vor mai chefui ori de câte ori se vor mai intâlni! Ş-apoi încălecai pe-o coasă şi vă spusei o poveste frumoasă şi încălecai p-un mărăcine, să m-asculte orişicine! Şi m-am suit pe o roată şi v-am spus povestea toată!
V-aş mai spune si povestea unor mititei fericiti, dar mi-e teama ca se corcesc aromele, asa ca mai bine va las sa o deduceti singuri privind imaginile de mai jos ☺

Jurnal de Vacanta de vara - Ultima zi pe Valea Cernei

Saptamâna petrecuta la Baile Herculane (si împrejurimi) alaturi de prietenii nostri bucuresteni a trecut mult prea repede!... Ultima zi a fost caniculara, temperatura aerului a depasit 38°C asa încât ideea de a merge pe malul Cernei a fost deosebit de inspirata!
Acolo, pe firul apei între colosii de calcar, ne-am bucurat de frumuseatea salbatica a peisajului si de racoarea binefacatoare a râului de munte.

Fluturi, flori, caderi de apa, întregul peisaj este perfect si armonios. Valea Cernei este un mic paradis. Privind impresionat vârful muntilor, încerci sa calculezi ce forta a trebuit sa aiba apa care si-a sapat drumul aici, dar este imposibil! Natura este cel mai mare mister, a fost si ramâne artistul desavârsit!
Am ales sa ne oprim într-un loc în care Cerna formase un bazin si ne-am balacit. Apoi ne-am intins pe spate, cercetând cerul. Nici nu mai stiu cât am stat cu mâinile împreunate sub ceafa, admirând dansul norilor albi si pufosi. Timpul parea ca nu mai există... eram doar noi si natura. Nici de cuvinte nu mai era nevoie, ne-am înteles prin gesturi simple si priviri...
Razele soarelui filtrate de crengile pline ale fagilor, ne-au mângâiat blând umerii iar pietrele aspre ale albiei Cernei ne-au masat talpile - cu alte cuvinte, am beneficiat gratis de un minunat tratament wellness.

Precum cautatorii de aur, am explorat apa în aval si în amonte. Nu am gasit niciun graunte mai lucitor ca foita de mica, însa am descoperit bancuri de pastravi-puieti, creșe de brotaci, cioburi de sticlă colorata având colturi perfect rotunjite si multe pietre modelate în forme din cele mai ciudate, doar prin magica forta a apei.

Neobisnuiti cu atata trândăveală, barbatii au decis consolidarea unui mini-baraj construit probabil saptamâna trecuta de un alt grup de excursionisti. Noi fetele am ridicat cairns - acele turnulete formate prin suprapunerea de pietre în diverse marimi. Este nevoie doar de un gram de rabdare si un strop de delicatete si gata, turnul intra în rezonanta cu sufletul tau, ramânând în echilibru. Este un exercitiu placut de relaxare, un joc care aduce un plus de seninatate în gândire.

Dezmierdati de pala de vânt si de aromele vegetatiei arse de soare, am savurat linistea si frumusetea peisajului pâna când lumina a devenit ca mierea.
Am încheiat escapanda pe Valea Cernei la motelul Dumbrava... Bineînteles ca soferul a servit bere fara alcool ☺

În dimineata zilei urmatoare, drumul concediului nostru a luat directia Bucuresti (va urma)

Jurnal de Vacanta de vara - Rasfat la Hotel Roman

"Baile Imperiale Romane au fost construite în anul 1838, pe locul vechilor bai romane care foloseau apa izvorului Hercules. S-au mai pastrat 4 încaperi cu doua bazine mari si doua cazi individuale. Odata cu construirea Hotelului Roman (1976), Baia Romana a fost înglobata la parterul hotelului." - citind placa ce descrie monumentul istoric, am fost foarte impresionati si am dorit sa vedem cu ochii nostri toate acestea. Asa ca am pasit în hol, la receptia hotelului...
Se vedea de la o posta ca "anii de glorie" trecusera de mult! Cele doua stele pe care în prezent le detine hotelul, se pare ca i-au fost atribuite dupa normele UE si totusi, daca stau sa compar faptul ca am platit cinci sute de euro pentru doua persoane - zbor dus-întors, cazare pentru cinci nopti la hotel de doua stele in centrul Romei plus mic-dejun, atunci spun clar ca nu voi alege niciodata "oferta" Hotelului Roman care suna "CAZARE 5 NOPTI + 1 Gratuita, Tarif 850 Lei/pers/sejur" (1 euro ~ 4,4 ron)!!! [În general, preturile pe care le pretind hotelurile din România - pe litoral, în Delta, în Sibiu sau alte orase, mi se par insolente si nu ma mir ca românii prefera sa mearga în concedii în strainatate si ca turistii straini nu vin decât o data! Noi... revenim pentru familie si prieteni.]
Ca sa vizitezi baile-imperiale-romane poti sa platesti o taxa de 5 lei sau poti sa soliciti o programare în Centrul SPA. Am obtinut fara probleme câte doua programari, semn ca centrul nu era aglomerat. Pachetul de servicii include masaj corporal general, o baie termo-sulfuroasă, o cana cu ceai detoxifiant si o împachetare pentru sudaţie. Tratamentul dureaza aproximativ o ora si jumatate si costa 80 lei de persoana.
Încaperea pentru tratament este... antica. Peretii din caramida rosie sunt îmbracati pâna la un metru în lambriuri din lemn roscat-închis iar pardoseala este acoperita cu pâsla de culoare verde. Mirosul de sulf si mucegai este puternic. Doua mese de masaj dispuse simetric, doua cazi-bazine în pardoseala, înconjurate cu balustrade din lemn, doua taburete si un cuier-pom... încaperea este dotata suficient. Pacat doar ca frumoasa cupola circulara este cârpita din loc în loc si nu se mai tine cont de structură arhitecturală initiala. Necesita însa lucrari grabnice de reparatii si restaurare - pe timpul masajului a cazut de câteva ori nisip din tavan.

Doua terapeut-maseuze amabile si comunicative ne-au asigurat masaje de relaxare si presopunctura în zona talpilor dupa care a urmat scufundarea în apa termala. Ni s-a spus ca izvorul Hercules tâsneste la suprafata chiar la parterul Hotelului Roman si ca apele-i termo-minerale cu proprietati unice în zona, alimenteaza printr-o retea de conducte subterane toate bazele de tratament ale celorlalte hoteluri si pensiuni din statiune. Hidrogenul sulfurat din apa termala (în concentratie de pâna la 60 mg/l) este singurul compus al sulfului care se absoarbe în organism prin piele.
"Sano per aqua" ...  Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian sub numele Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras) - zeul Hercules fiind recunoscut în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o tabulă votivă. Muzeul de la parterul hotelului prezinta copiile mai multor tabule votive, statui si amfore si pastreaza încastrat în zid Basorelieful lui Hercules. Legenda spune ca "aici pe valea Cernei, mai precis in Cheile Corcoaiei, ar fi avut loc una dintre luptele lui Hercules cu Hidra, in urma careia legendarul erou dupa ce s-a imbaiat in apele cu efecte miraculoase a prins puteri noi si a retezat unul din capetele balaurului care abia de-a scapat fugind la vale spre Dunare. In cinstea acelei victorii oamenii vremii au realizat basorelieful lui Hercules chiar in stanca muntelui de unde izvoraste aceasta apa (Izvorul Hercules), infatisandu-l pe erou cu o maciuca pe umarul stang si in mana dreapta cu o cupa plina cu apa termo minerala din care imbie trecatorii sa bea."[...]"Peste secole (cu stapaniri diferite pe aceste meleaguri), austriecii incepand cu Imparatul Carol al VI-lea (1711-1740), Francisc I (1792-1835), Iosif al II-lea (1765-1790) reconstruind si dezvoltand statiunea Baile Herculane, au adus-o la rangul deosebit de onorabil de "cea mai frumoasa statiune de pe continent", cum avea s-o numeasca insusi Imparatul Franz Iozef (1848-1916) la 19 iulie 1852, cu ocazia vizitei facute aici." (www.hotelroman.eu)

Una din piesele cu care se mândreste muzeul Complexul Hotelier Roman este o canapea îmbracata în catifea albastra, ce a apartinut împaratesei Sisi.
Si din nou m-am minunat de Baile Herculane, ce a fost, ce a ajuns... si ce va mai ajunge?!
Dupa a doua sedinta de masaj am hotarât sa bem o cafea pe terasa de la etajul doi al hotelului. Probabil ca era prea de-dimineata (10 a.m.), pentru ca pe terasa mare cu piscina nu era decât o pereche mai în vârsta care servea apa termala adusa într-o sticla de plastic si servita din plasa si un barbat înfasurat în prosop, care savura o bere la halba.
Afisul de lânga tejgheaua barului anunta "Comanda si plata se fac la bar", asa ca m-am conformat. Am cerut barmanului câte un espresso - aveau Lavazza - si câte o prajitura, din acelea ochite în frigiderul cu usa transparenta. Am vrut sa platesc însa chelnerul mi-a spus "Achitati la plecare." OK... Între timp o cescuta cu cafea era pusa pe tejghea în fata mea, asa ca am întrebat "Trebuie sa duc eu la masa sau... ne serviti dumneavoastra?" Mi-a raspuns "Nu stiu daca o sa am timp!"...
Ma asteptam la multe însa sincer, la un asemenea raspuns nu ma asteptam! M-am mai uitat o data împrejur, eram înca tot singurii clienti... Am interpretat atitudinea lui ca pe o gluma proasta. Am luat cafelele si le-am dus la masa pe care o alesese între timp Helmut, apoi m-am întors dupa farfuriile cu prajitura. Am savurat cafeaua si privelistea, fara sa comentez incidentul.
La plecare, ne-am apropiat de bar si am privit chelnerul care tocmai aranja multe doze de fanta si cola în frigider. Am asteptat aproape zece minute sa-si termine treaba, apoi a venit la casa, a marcat si mi-a spus "18 lei". I-am întins o bancnotă de 20 cu gandul ca nu vreau sa îi las sub nicio forma ciubuc. El însa a luat tacticos banii si apoi m-a ignorat, revenind la "importantele lui treburi"! M-am simtit atât de intimidata încât nu am putut sa rostesc nimic... Am plecat... si cine stie daca voi mai intra vreodata în acest local?!

Apa trece...

petru rubrica "Reflexii în oglinda"