Am povestit despre multe din întâlnirile noastre pe care de câtiva ani le organizam în mod regulat, când la una, când la alta, când pe teritoriu neutru. Suntem patru prietene, foste colege din clasa întâia si pâna la liceu, carora viata ne-a îndrumat cândva pasii departe, foarte departe de locul natal; eu locuiesc în Augsburg, Mihaela în Heilbronn, Nicoleta în Nürnberg si Simona în Paris. Dupa ce fiecare si-a crescut copiii pâna la vârsta la care nu mai trebuiesc dadaciti, am început sa ne vizitam macar o data pe an si sa petrecem împreuna câte un sfârsit de saptamâna prelungit, redescoperind ca avem gusturi si interese comune, acelasi gen de umor si curiozitatea de a cunoaste cât mai multe localitati, muzee, obiective turistice si culturale.
Ne-am propus de multa vreme sa mergem macar o data împreuna la Oktoberfest si... anul acesta am reusit.
Deoarece eu locuiesc cel mai aproape de München, am oferit bineînteles gazduire :) Pentru ca momentele petrecute împreuna sa fie de neuitat, mi-am dat interesul ca totul sa fie cât se poate de placut.
Am început prin a transpune tema Oktoberfest în stilul de aranjare al mesei - pentru aceasta mi-am cumparat material si am cusut servetele de masa bavareze.
Am confectionat si suporturi pentru lumânari ton-în-ton, îmbracând cu bentita trei pahare, apoi am decorat masa cu inimioare, flori de colt si caprioare, pastrând acelasi stil bavarez.
Pentru ca turta dulce în forma de inimioara, împodobita cu ornamente si texte vesele scrise cu zahar colorat este traditionala la toate sarbatorile populare în Bayern, mi-a venit ideea sa fac câte o turtita cu numele fiecaruia, pentru amplasarea musafirilor la masa. Bucuria mea a fost sa vad ca surpriza a fost deosebit de bine primita :)
Mai important însa ca toate decoratiunile mesei a fost bineînteles meniul :) Prima zi am mâncat la Oktoberfest, dar pentru a doua zi, Helmut m-a sustinut fantastic si a pregatit un meniu depasind 3Stele Gastro-Michelin! ;) Supa-crema de dovleac, gâsca la cuptor cu varza rosie calita si galuste de cartofi, iar ca desert a pregatit o compozitie proprie, pe care am botezat-o "Helmut delicios" :)) clatita cu crema de ciocolata amaruie si înghetata de ciocolata, plus para marinata în sos de vin rosu, asezonata cu felii de piersica si struguri.
Am servit câte un pahar de Cabernet de Gassac 1996, unul din cele mai bune vinuri pe care le pastram în pivnita!
Dupa asa o masa copioasa, baietii au pufait amândoi un trabuc la câte un pahar de Lagavulin, iar noi fetele am servit praline de ciocolata si am baut câte un coctail si miezul noptii ne-a prins din nou la povesti, lânga semineu.
Timpul a zburat incredibil de repede - parca tocmai a trecut joi seara si într-o clipita s-a facut dumninica! Luni dimineata, toti sase a trebuit sa ne prezentam la serviciu, asa ca, duminica dupa micul dejun ne-am luat ramas bun, pâna la urmatoarea întâlnire...
Ma bucur pentru voi, aveti toata admiratia mea!
RăspundețiȘtergereCat de frumoase sunt aceste prietenii! Azi, cand mai toata lumea e "numai pentru el" e chiar o minune sa mai intalnesti oameni care pot afirma ca au prieteni inca din copilarie! Vreau sa ma laud ca si eu am o prietena din copilarie! Mai am prietene din copilarie si altele - ne vedem cel putin o data pe an, cand vin ele in RO - dar cu una sunt foarte apropiata pentru ca impreuna am razbit prin multe. Dar si cu ea ma vad mai rar acum, pentru ca nu mai e in tara, dar vorbim la telefon.
RăspundețiȘtergereAcum, ca m-am laudat, voi trece la ontopic! :)
Stiu din sursa sigura ca esti o gazda perfecta si Helmut un bucatar perfect! "Helmut delicios"! :) Asta da denumire pentru desert!
RăspundețiȘtergereEsti plina de energie! Functionezi cu baterii "duracell"? Nu! Pe baza de dragoste functionezi! Cu prima ocazie cand mama face turta dulce o sa-mi permit sa o decupez in inimioare! Sa le decorez va fi mai usor decat sa le coc! ;)
Clatitele se numara intre felurile de desert pe care le prefer multora! As fi in stare sa mananc clatite pana pocnesc! Dar cred ca n-as pocni in veci de la clatite - se asimileaza perfect! :)
Ai petrecut o jumatate de saptamana perfecta, altfel spus! Fie ca viata sa va pastreze prietene pana la adanci si frumoase batraneti! :)
Sa fii iubita! Imbratisari cu drag!
Ce frumos pana la cele mai mici detalii! Sa fiti sanatosi cu totii si sa va revedeti tot mai mult, e fantastica legatura dintre voi! Mancarea arata senzational.
RăspundețiȘtergerefelicitari... invidioase! :)
RăspundețiȘtergereFoarte frumos ca ati pastrat legatura, ca inca va mai vedeti si mai aveti interese comune. E de admirat, pentru ca foarte multe prietenii se pierd in timp, mai ales datorita distantelor.
RăspundețiȘtergereAti petrecut o seara pe cinste! Mi-a placut cum ai decorat masa, parca sunt poze din reviste, nu alta. Preparatele suna foarte apetisant, iar voia buna se citeste pe fetele voastre.
La cat mai multe astfel de momente inconjurata de cei dragi tie! Pupici!
tare frumos totul! dar cel mai frumos e ceea ce va leaga:prietenia! :)
RăspundețiȘtergerezi faina la voi, Carmen!
Absolut minunat! Intalnirile cu prietenii sunt un bun prilej de ati incarca bateriile! Va felicit! meniul arata grozav!
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru decoratiuni! Superbe! Si norocosi cei care mananca bucatele gatite de Helmut! Plus, imi place la nebunie rochia ta traditionala bavareza!
RăspundețiȘtergereSunt minunate intalnirile cu prietenii din copilarie; sunt atatea amintiri frumoase de depanat; pe undeva redevenim copiii sau adolescentii care am fost :) Frumoase sunt prieteniile de-o viata!
Va pupam!
Minunată o asemenea prietenie...de-o viață! Iar modul cum ”sărbătoriți” fiecare întâlnire, este de admirat!
RăspundețiȘtergereNumai bine să vă fie și de-acum înainte!
O seară frumoasă! :-)
Ce-mi plac relatarile tale.Pentru mine,e ca si cand as fi cu voi.Tu arati superb in costumul acela.Fara sa te perii,arati cel mai bine.E foarte placut sa te intalnesti cu colege dupa ani.E mult de povestit ,schimbat impresii,plimbari,multe,multe.Ati avut niste zile tare pline si incantatoare.E un pic obositor cu musafiri,dar sotul tau e un ajutor de nadejde si exista o recompensa in toate.Prea multa mancare,pentru mine,ca si-asa sunt grasa,dar as gusta cate un pic din fiecare.Voi sunteti niste persoane mai speciale pentru mine,cred si pentru altii,dupa cat citesc.Sa fiti sanatosi si sa o tineti tot asa.Cu mult drag,
RăspundețiȘtergereDoamne, cat ai muncit, Carmen! Dar ca sa iasa ceva atat de frumos nu se putea altfel. Si pot spune ca totul a iesit perfect. Fotografiile o demonstreaza din plin.
RăspundețiȘtergereSunt sigura ca a fost o intalnire speciala, foarte reusita. Nu sunt o persoana care pofteste insa auzind ca desertul a fost cu ciocolata....parca-parca mi-a facut cu ochiul :) Sunt mare fan ciocolata, dark in special.
O noapte buna, Carmen draga!