Nu au împlinit înca sapte ani, mânutele lor abia cuprind instrumentele muzicale, însa talentul lor este grandios! Sensibilitatea cu care intrepreteaza acesti copii de gradinita, impresioneaza si emotioneaza orice suflet. Acesti prichindei sunt degajati pe scena, dovedesc pasiune si placere pentru muzica si radiaza de bucurie. Nu stiu câte ore de repetitie a presupus pregatirea acestui spectacol, nu stiu daca acesti copii au fost învatati sa zâmbesca atât de dulce, rezultatul însa atinge perfectiunea!
(Nord Coreea, 1993)
Sunt foarte dragalasi, intr-adevar, insa eu nu ma pot bucura pe deplin vazandu-i. Este doar partea stralucitoare a unei monede care pe verso are o poveste tare-tare trista: http://www.youtube.com/watch?v=R0i8eiyJmLI
RăspundețiȘtergereda Alina, ai dreptate, diferentele între categoriile sociale sunt enorme, dar asta nu este doar în NCoreea ci si in Statele Unite, si de altfel în toate tarile lumii! Si în România si in Germania exista copii ai strazii... Insa aceasta nu are nicio legatur cu talentrul copiilor si precocitate lor.
ȘtergereAm vazut filmul si mi-am amintit cu durere ca la începutul anilor '90, circulau in lumea întreaga documentare cu spitalele de handicapati din România, satele cu saraci (mai mult tigani) care-si vindeau copiii pentru "un televizor colorat" si copiii Bucurestiului - aurolacii care traiau în gara si canalizare! Infiorator!
Probabil ca in spatele acestor numere muzicale de exceptie stau destule ore de repetitii si de lectii de zambit :)
RăspundețiȘtergerePoate ca nu a fost usor, poate ca a fost chiar greu. Nu numai pentru copii dar si pentru cei care i-au instruit cu multa dragoste, sunt convinsa de acest lucru. Eu cred cu convingere ca ceea ce conteaza este doar rezultatul. Si rezultatul este unul minunat :)
Splendida alegerea ta de a ne prezenta micutele spectacole muzicale. Copiii sunt frumosi si talentati iar efectul vizual e grozav. Mi-au placut mult imaginile in care fetitele sunt parca mai micute decat instrumentele. M-au induiosat si in acelsai timp chiar amuzat putin :)
Unii copii se simt cu adevarat atrasi de asa ceva, muncesc, pun pasiune in ceea ce fac, altii sunt educati de parinti sa lucreze mult, sa devina tot mai buni. Cumva, am avut mereu senzatia ca nu prea au timp sa se bucure de copilarie.
RăspundețiȘtergereMai presus, de orice comentariu, impune bucuria talentului. Şi asta, face ca viaţa lor, să fie magnifică!
RăspundețiȘtergereMadi şi Onu