Croaziera - Exercitiul de salvare în caz de avarie

Dupa ce anuntul ca fiecare pasager sa se îndrepte spre propria cabina s-a repetat de câteva ori, ni s-a comunicat ca fiecare turist sa-si ia vesta de salvare care se gaseste în dulap (si care poarta numarul cabinei), sa urmam îndrumarile personalului aflat pe traseu pe coridoare si sa ne prezentam la punctul de întâlnire ce este notat pe fisa vestei. Pe timpul exercitiului, lifturile au fost blocate, am alergat de la etajul 10 la etajul 5 în Teatrul Emerald. Nu stiu de unde au aparut pe coridoare o multime de asiatici zâmbitori, îmbracati cu veste galbene (personal al vasului), care ne-au ajutat sa îmbracam vestele si sa adaptam curelele pe corpul nostru, apoi prin semne clare ne-au indicat directia spre care trebuie sa ne îndreptam.

Am ajuns în lojele superioare ale teatrului, transpirati si amuzându-ne de ciudata vesta portocalie care ne strânge gâtul, fiecare preocupat fiind sa faca fotografii si mai putin sa ia în serios exercitiul. Abia când am luat loc în amfiteatru si ni s-au pezentat filme, am realizat importanta acestui instructaj.
Vesta este confectionata dintr-un material poros care ajuta purtatorul sa-si mentina capul deasupra apei. În mod automat la contactul cu apa, porneste un aparat GPS. Suplimentar, pe partea dreapta, vesta este prevazuta cu un fluier.
Ni s-a explicat ca punctele de întâlnire sunt în asa fel stabilite ca fiecare pasager sa urce într-un vas de salvare. În cazul în care este imposibil ca pasagerii sa ajunga în propria cabina si sa îmbrace vesta ce îi este rezervata, pe platforma de lansare a barcilor exista veste suplimentare.
Sincera sa fiu, exercitiul nu m-a convins ca în caz adevarat de avarie, salvarea poate functiona! De aceea m-am rugat în gând sa nu fie nevoie niciodata sa traiesc un asemenea eveniment!
Dupa un asemenea exercitiu, am avut nevoie de ceva sa ne remonteze ;) Asa ca am dus vestele înapoi în camera si am luat liftul spre etajul trei. Privind de la etajul 10, oamenii de la barul Eliodoro pareau mici ca niste furnici.

Am ajuns în fata barului. Un semicerc azuriu separa barkeeperii de consumatori. Atmosfera era degajată si vesela. Pe scena de la baza peretelui urias pe care se miscau lifturile din sticla, o formatie interpreta muzica tip café-concert.
Am gasit loc la o masuta si am comandat câte un cocktail. Am privit fascinanta peretele albastru fara sa-mi pot lua ochii de la romburile care îsi schimbau treptat nuantele, între turchiz si bleumarin, imitând cumva valurile marii. Colosala constructie!

Era ora 17 a primei zile petrecute la bord! (va urma)
PS: înscriu postarea la rubrica "Reflexii în oglinda" - pentru minunatul joc de reflexii creat de benzile reflecroare de pe vestele de salvare, în amfiteatru.