Am stat acasa, ca nu s-a putut circula, nici pe jos si cu nici un mijloc de transport...

Si ca sa nu ma plictisesc în casa... am facut ceva lucru-de-mâna ☺
Am avut cândva o lumânare, într-o coaja de nuca de cocos. Am primit-o cadou de la prietenele mele si nu m-am îndurat sa o arunc. Acum, daca tot am avut timp berechet, am scobit restul de ceara si am pus-o la fiert împreuna cu alte resturi de lumânerele. Am pus într-o cratita apa la fiert, peste cratita am pus o sita de inox asa sa nu ajunga în apa. Am acoperit sita cu folie de aluminiu si am pus resturile de ceara la înmuiat. Cand a devenit lichida, am adaugat doua lingurite de ulei de cocos si o lingurita de vaselina, am amestecat totul bine, al luat cu grija sita de pe cretita si am turnat în nuca de cocos. Am luat un fitil suficient de lung, l-am prins cu un cleste la un capat si lasat cealalta parte sa intre în coaja de cocos, cât am putut de central. Clestele l-am atârnat cu un fir de ata, la un mâner de dulap de bucatarie ☺ în asa fel încât sa nu se scufunde, atâta vreme cât ceara era înca lichida. Acum o las peste noapte sa se întareasca, mâine va voi arata cum arde noua mea veche lumânare ☺


Si am mai facut ceva ☺ Ieri am cumparat un "Tischläufer" un fel de fâsie de fata de masa, îngusta si lunga. O pânza tesuta, cu motive de Craciun: om-de-zapada, coronita, omulet de turta dulce. L-am taiat la jumatate si mi-am cusut doua fete de perna. Sunt foarte încântata de noile deco pentru canapelele din camera de zi ♥






















