joi, 30 mai 2013

Zi de sarbatoare

Biserica Catolică este societatea tuturor credincioșilor de pe Pământ uniți prin credință și sacramente sub conducerea Papei și a episcopilor uniți cu el. Aceștia constituie cel mai numeros grup religios din lume cu numeroase ordine de călugări.

În toate tarile în care religia catolica este predominanta, astazi se serbeaza Solemnitatea Trupul si Sângele lui Hristos / Fronleichnam, sau Hochfest des Leibes und des Blutes Christi (60 de zile dupa Paste). Noi locuim într-o zona a Germaniei, unde aceasta zi de sarbatoare este zi nelucratoare.
Corpus Christi - Fronleichnam, este o sărbătoare romano-catolică introdusă inițial în anul 1246 pe teritoriul Principatului episcopal Liège, apoi, în anul 1264, la nivelul întregii Biserici Romano-Catolice. Procesiunea de Corpus Christi are loc anual la 60 de zile după Paști, adică în prima zi de joi de după Duminica Sfintei Treimi, corespunzătoare celei de-a doua zi de joi de după Rusalii.
Copiii culeg în preziua sarbatorii flori si desfac petalele, separându-le pe culori. Apoi, cu multa migala, creaza tablouri florale cu tema religioasa crestina.
Slujba din dimineata zilei de Fronleichnam - die Heilige Messe (Sfânta Liturghie), se tine în general în curtea bisericii si textele citite se referă la Sfânta Euharistie. Apoi, cu ramurele de mesteacan în mâna, grupul de credinciosi se înparte în patru parti - si porneste pe strazi în diectia celor patru puncte cardinale, rostind rugaciuni si cântece bisericesti.
Astazi de dimineata - ca prin minune - s-a oprit ploaia si exact cât timp a durat procesiunea, vremea a ramas uscata. Acum ploua din nou... ca în ultimile trei saptamâni de altfel!
Tabloul floral din fata bisericii din cartierul nostru a fost deosebit de reusit si sarbatoarea ne-a adus multa bucurie.

Sotul meu îsi amintea de vremurile când copil fiind, aduna flori si participa la alcatuirea covorului de petale si-mi spunea ca erau ani când tabloul trebuia udat cu stropitoarea la fiecare ora, atât de arzator era soarele!
Iata alte covoare de flori, din alte cartiere:

17 comentarii:

  1. Nu stiu aceasta sarbatoare! Aici nu este serbata, sau este serbata doar de biserica, nu stiu!
    Bucurativa de ziua libera! :))
    pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Se numeste Sacramentsdag - http://nl.wikipedia.org/wiki/Sacramentsdag

      Sigur ca ne bucuram, mai ales ca, de fiecare data cand o sarbatoare religioasa pica într-o zi de joi, ne luam liber de la serviciu si vinerea! Deci pentru mine, de ieri seara a inceput weekendul :))
      Pacat doar ca vremea nu tine cu noi! Sunt 14 grade, bate vântul si ploua cu mici pauze.
      Te pup. O zi frumoasa sa ai!

      Ștergere
  2. Daca esti libera draga mea, atunci la mai multe sarbatori. Esti catolica?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu sunt botezata ca toti românii - ortodox. Sotul meu este catolic si traiesc in comunitate catolica.

      Ștergere
  3. Cat de frumos! Ma bucur pentru tine... si ca esti libera si ca ai avut o zi atat de linistita si frumoasa! pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Luna mai a fost plina de sarbatori si zile nelucratoare!
      1 mai a picat într-o miercuri, deci prima saptamâna de lucru a avut doar 4 zile. Pe data de 9 a fost Inaltarea Domnului si pentru ca a fost o zi de joi, ne-am luat si vineri liber. Rusaliile au fost duminica si luni, 20 si 21 mai. Astazi este Fronleichnam si ne-am luat liber si mâine :) Pacat doar ca vremea a fost tot timpul rece si ploioasa!
      Dar stim ce sa facem ca sa petrecem placut timpul liber :) carti, muzica, filme...
      Te pup si eu, Anastasia draga. O zi minunata iti doresc!

      Ștergere
  4. Ce coincidenta placuta! Aseara am aflat si eu despre aceasta sarbatoare, pentru ca am asistat la slujba de la Catedrala Romano-Catolica Sf Iosif din Bucuresti. Cum si de ce? Te astept la o pauza de ceai sa-ti povestesc :) Va pup cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  5. la mine nu este sarbatoarea asta. azi s-a lucart cu drag si spor.:)
    covoarele din flori sunt spectaculoase!
    pop!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. îmi pare rau, am citit ca in Italia (ca si in Franta si Ungaria), sarbatoarea se tine duminica, deci nu joi - si deci nu aveti zi libera de lucru. Doar in San Marino este zi nelucratoare.
      De altfel în Europa, Corpus Christi este serbata doar în Austria, Lichtenstein, Elvetia (doar regiunile cu catolici), Polonia, Croatia, Portugalia si partial Spania (aici se serbeaza, dar nu e zi de lucru libera).
      În tarile neeuropene, Corpus Christi este o sărbătoare publică si în Bolivia, Brazilia, Republica Dominicană, Columbia, Timorul de Est, Sfânta Lucia și Trinidad și Tobago.
      te pup. O seara placuta iti doresc si o zi de vineri la lucru cat mai scurta :)

      Ștergere
  6. Sper ca ati petrecut o zi frumoasa! Multumesc Carmen ca m-ai invatat despre aceasta sarbatoare, n-o stiam. Nu conteaza daca esti catolic sau ortodox, orice crestin se reculege in asemenea ocazii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cât de întelept te-ai exprimat, Silvia draga! asa gândesc si eu - nu conteaza pe ce limba si în ce lacas al lui Dumnezeu te rogi, important este sa ai sufletul si cugetul curate, sa fii tolerant cu cei din preajma ta si sa ajuti oricând observi ca ai putea-o face.

      Ștergere
  7. O mini vacanta? Ce benefic!!! Si frumos:). Dupa cate se poate vedea din fotografii a fost frumos si linistitor la slujba si acum cateva zile libere - sunt binevenite.:D Chiar daca nu e vreme de plaja sunt sigura ca veti petrece cateva zile placute:D.
    cu drag
    rux

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga Rux, anul acesta am avut o luna mai plina de sarbatori si zile libere. Mi-e teama ca ne-am învatat asa si acum... pâna pe 15 august, nu mai avem nicio sarbatoare.
      dar vine el, concediul de odihna :))
      te îmbratisez si-ti multumesc pentru gandurile tale dragi.
      O seara minunata iti doresc :)

      Ștergere
  8. Imi place ca esti prezenta si implicata in multe activitati la care nici nu m-as fi gandit.Ne prezinti cu o incantare totul,ca suntem si noi prezenti.Sa fi sanatoasa ca sa ne diversifici si noua cunostintele.Cu drag,

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoasa sarbatoare! Imi plac mult covoarele de flori. Ceva deosebit, care implica multa munca si inspiratie.
    Multumesc pentru aceasta informare, draga Carmen. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. SI in Austria a fost zi libera, acum cand am citit la tine m-am gandit ca puteam sa merg la biserica sa asist putin la slujba, imi plac slujbele catolice, e asa de mare diferenta fata de cele ortodoxe.

    RăspundețiȘtergere