Lauda omului - Nichita Stanescu
Din punctul de vedere-al copacilor,
soarele-i o dungă de căldură,
oamenii - o emoţie copleşitoare...
Ei sunt nişte fructe plimbătoare
ale unui pom cu mult mai mare!
Din punctul de vedere-al pietrelor,
soarele-i o piatră căzătoare,
oamenii-s o lină apăsare...
Sunt mişcare-adaugată la mişcare
şi lumina ce-o zăreşti, din soare!
Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de păsări,
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat - care e gândul!
Superba poezia lui Nichita si fotografiile alese sunt minunate!
RăspundețiȘtergereSi tu umbli la vinatoare de nori si copaci ca si mine! :)
Week-end minunat, draga Carmen!
Superbă poezie ai ales. Doamne, ce bine mai scria marele Nichita! Iar fotografiile... sunt pe măsură!
RăspundețiȘtergereUn sfârşit de săptămână frumos, dragă Carmen! :-)
Frumoase peisaje! Fotografii, in ansamblu.
RăspundețiȘtergerePoezia e maiastra, ca orice a scris Nichita. :)
Superbă postare!
RăspundețiȘtergereMulţumesc, Carmen.
O săptămână minunată!
pup