duminică, 20 ianuarie 2019

AKIANE - povestea de viata a unui talent neobisnuit

Am descoperit-o pe Akiane în urma cu cativa ani întâmplator, rasfoind "pagini" din internet. De atunci urmaresc mereu si cu deosebita încântare videoclipurile de pe canalul ei YouTube - ultimul, înainte de Craciun; am tot amanat sa scriu pe blog despre ea, dar simt ca parca daca nu v-o prezint, nu sunt crestin adevarat.
Akiane s-a nascut pe 9 iulie 1994 si la vârsta de 8 ani a pictat tabloul pe care l-a intitulat "Prince of Peace" - sustinând ca Iisus i-a vorbit înca de când avea patru ani, încurajând-o să deseneze, să picteze si sa-si faca viziunile cunoscute.

Foarte pe scurt, Akiane are 24 de ani, a început să deseneze la vârsta de patru ani (aici mai sus, 4 desene facute de Akiane la vârsta de 5 ani!), la șase ani picta și a început să scrie poezii filozofice la șapte.
Picturile Akianei sunt majoritatea alegorice și spirituale - portrete ale lui Isus, copii, animale si autoportrete. Inspirația ei principală provine din viziunile ei despre Cer și din învataturile si experiențele ei religioase. La vârsta de 12 ani a prezentat în expozitie șaizeci de tablouri în format supradimensional. Unele dintre lucrările ei au fost achiziționate de Ambasada SUA în Singapore.
În total a semnat peste 200 de lucrări de artă și 800 de lucrări literare. A publicat două cărți, ambele bestseller. La vârsta de 10 ani, Akiane a fost invitata la emisiunea TV The Oprah Winfrey Show. La vârsta de 12 ani, ea a fost intervievata de CNN. A apărut în episodul 68 al emisiunii "The Late Late Show" cu Craig Ferguson (2005) și în eposodul 21 al Talk-Show-ului Katie (2012).
Viata Akianei este fascinanta si vocea ei este ca o mângâiere. Sper ca pentru fiecare, acest film autobiografic va fi ca un balsam pentru suflet. Pentru cei care nu înteleg engleza, am incercat o traducere, asa cum m-am priceput mai bine:

"... În 1994, familia noastră trăia într-o casa dărăpănată, permanent inundata, la marginea unui câmp de porumb, nu prea departe de o uriașă centrală nucleară. Tata, venit din zona ghetto-ul din Chicago, mama emigranta din Lituania, încercând sa scape de regimul sovietic.
Mama m-a nascut acasa, singură, fără sa fie asistata de moașă sau doctor - la fel ca si pe cei doi frați mai mari. Când m-am născut, tatăl meu s-a îmbolnăvit si a fost la un pas de moarte si cea mai plauzibila cauza au fost toxinele din apa potabila și a pesticidelor cu care se stropea si peste casa noastra, atunci când erau tratate plantele de cultură. Nu aveam nici bucătărie, nici măcar un mobilier, cu excepția unei saltele, a unui scaun, a unui mic raft, a câtorva cărți de buzunar, a trei farfurii, două oale si un arzător portabil. Găuri mari, urâte și doar pete de vopsea existau pe placajul crăpat. Pereții scorojiti, cu crăpături profunde, au fost singurele noastre decorațiuni. Am spălat vasele într-o chiuvetă la subsolul nostru, care practic era în permanență inundat.
Mama ne-a dus pe noi copiii în comunitatea rurală cea mai apropiata, în speranța de a ne găsit prieteni, dar usile ni se închideau în nas, una după alta. Nimeni nu vroia sa-si faca de lucru cu noi. Ba chiar un vecin ne-a amenințat cu represalii daca ne mai vede la biserica, un alt a încercat să ne împuște câinele. Într-o zi, cineva a provocat intentionat un incendiu în apropierea casei noastre si în panica produsa de flacari, am cazut pe scari si cicatricea de pe frunte mi-a ramas amintire pe viata.
Deoarece starea de sănătate a tatălui meu se înrăutățea permanent si nu a mai putut sa mearga la lucru, singura noastra sansa a fost ca mama sa gaseasca o slujba sa întretina familia. A început ca vânzator ambulant al unor alge si mirodenii. Ne-a implicat pe toti copiii în efortul vânzarilor si o iarna întreaga, m-a purtat în spate, prin nameti de zapada de jumatate de metru - am umblat din ușă în ușă, din cartier în cartier.
Incredibil cum afacerea mamei a prosperat si în mai putin de doi ani, a adunat atâtia bani încât parintii si-au permis luxul de a închiria vila Frank Lloyd - de trei mii de metri pătrați, în Rolla, Missouri.
Unele din cele mai frumoase amintiri ale mele, sunt legate de acești patru ani petrecuti aici. A fost ca un vis frumos! Ma jucam ziua întreaga împreuna cu fratii mei, fara nici-o grija. Înotam în piscina interioară, faceam curse de scutere de-a lungul coridoarelor, pescuiam în micul nostru lac, ne împleteam coronite din păpădii, urmaream cu se dezvolta fluturii din coconi și alergam alaturi de câinele nostru urias (rasa Newfoundland) peste dealurile de golf.
Chiar dacă biblioteca noastră s-a extins la douăzeci de mii de cărți, nu am fost niciodată orientata spre lectura. Mi-au plăcut mai mult experiențele de viață reale. Si pentru ca am crescut fără rude, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult era sa petrec timpului cu familia mea. Frații mei mai mari au fost cei mai buni mentori și tovarasi de joacă, iar părinții - idolii care au reusit întotdeauna sa faca lumină în cele mai întunecate situații. Cu râs si glume, am reusit sa depasim cele mai dificile momente.
Dupa ce sănătatea tatălui meu s-a îmbunătățit, mama a abandonat afacerea în plin succes si parintii au hotarât sa ne mutam din vila si sa reducem cheltuielile la minimul de supravietuire, pe principiul ca nimic nu este mai important decât sanatatea si timpul petrecut cu familia. Parintii si-au dedicat noua tot timpul, acordându-ne multă afectiune, atenție și îndrumare. Dacă nu ar fi luat această decizie, probabil ca nimeni nu ar fi observat înclinațiile mele artistice și fără sprijinul lor zilnic nu aș fi devenit artistul care sunt astăzi.
Ne-am despatit de vila superba, de biblioteca, de mobilierul nostru, am parasit minunatele noastre locuri joacă, dar am câștigat mult mai mult - pe mama, să ne educe cu normă întreagă. Am savurat atenția ei deosebita. A avut timp sa mă asculte, uneori ore întregi, despre visele mele în cele mai mici detalii, despre viziunile mele spectaculoase ale viitorului și ale altor lumi. Era singura care credea că ceea ce descriam nu erau fantezii fabricate, ci experiențele mele reale și ea a notat totul cu meticulozitate în jurnalul ei.
La fel ca matematicienii, teoreticienii și fizicienii cuantici care datorita unui instinct special si extrem de dezvoltat, au o percepție deisebita asupra lumii, asa am crezut că am și eu un alt fel de simț de percepere al universul. Privind retrospectiv experiențele mele spirituale, au existat multe intamplari inexplicabile, însă nimic nu a afectat familia la fel de mult ca întâmplarea pe care o voi povesti, când într-o zi ploioasă am dispărut. Aveam doar cinci ani.
Sute de vehicule din micul nostru oraș au fost oprite pentru inspecție si fotografia mea a fost distribuită în toate dispeceratele locale. Ciudat a fost faptul ca eu puteam sa-i vad pe toti cei implicati în cautarea mea - pe fiecare ofițer de poliție, pompier, câine de căutare sau vecin. Toti suspectau o rapire, îi auzeam si îi vedeam, dar nimeni nu ma putea vedea! Culmea este ca eu îi vedeam pe toti simultan, indiferent de timp sau spatiu.
Dupa câteva ore, am fost din nou vizibila si am reapărut chiar lângă ferestrele din coridorul în formă de semilună al casei noastre, în mijlocul numeroșilor martori oculari. Nici familia mea, nici ofițerii de politie, nici eu nu am putut sa înțelegem ce sa întâmplat cu adevărat, nimeni nu a putut da o explicatie plauzibila. Singurul lucru concret din acea zi este ursuletul de plus pe care l-am primit de la dipseceratul de poliție.
Din acest moment, am început sa desenez si sa pictez asiduu. Ca si când as fi avut de îndeplinit un plan. Mama îmi punea la dispozitie creioane colorate, vopsele si hârtie. Formatul standard al colii de hârtie nu ma mai multumea, simteam ca am nevoie de o suprafata mult mai mare sa exprim ceea ce simt si exploziile mele de nemultumire începusera sa se înmulteasca. Mama nu m-a mustrat niciodata pentru crizele mele de nervi si a salvat multe din schitele pe care eu le-am aruncat la gunoi. Eram atât de frustrata si plângeam foarte des. Refuzam sa învat de la cineva, însa stiam ca singura nu-mi voi putea îndrepta greselile din pictura. Si atunci, tot mama m-a ajutat cu multa rabdare si tactica - a fost... ca si când mi-ar mai fi daruit o pereche de ochi. Apoi, tot ea a fost cea care m-a sfatuit sa învat alti copii sa picteze si astfel sa-mi autofinantez materialele pentru pictura. Mama mi-a spus: "Un palmier este singurul copac care poate supraviețui unui uragan fără a se rupe. Se poate îndoi până la pământ, pentru ca are rădăcinile elastice si robuste, antrenate pe timpul furtunilor repetate. Talentul tău, Akiane, este ca un palmier. Va fi mai puternic dacă vei lucra cu alți copii, nu împotriva lor. Chiar dacă aceasta munca seamănă acum cu un uragan." Si tot mama mi-a spus sa nu ma compar niciodata cu un alt copil. "Un mare artist nu este mai bun decât alți artisti, Akiane. Un mare artist îi face pe alți oameni să se simtă mai bine. Si un artist adevărat este acela care-si termina lucrarile începute." Ea avea mereu dreptate.
Am început scoala exact când s-a născut Ilia, cel de-al treilea frate al meu, dar nu am rezistat acolo mai mult de un an și jumătate. Toti profesorii încercau sa ma faca sa vad liniile si culorile asa cum doreau ei si toti considerau ca asa cum fac eu este gresit. Am fost retrasa si înscrisa la scoala parohiala, unde am urmat cursurile de arta si sculptura religioasă. Aceasta mi-a influențat foarte mult atracția ulterioară asupra figurilor legendare. Pentru prima dată am ajuns să aflu despre viziunea lumii asupra a ceea ce trebuia să fie divinitatea, dar în profunzime am simțit că eu am perceput totul într-un sens mult mai larg și mai profund. Mi se părea că majoritatea oamenilor erau complet ignoranți față de alte realități sau că realitățile pe care le-au perceput erau văzute doar dintr-un unghi foarte îngust. 
Visul vieții tatălui meu a fost să se mute în Occident, așa că atunci când a găsit un serviciu în domeniul hotelier, ne-am mutat la Coal Creek Canyon, Colorado, la doua mii de metri deasupra nivelului mării. Mutatul noastru a coincis cu tragica zi de 11 septembrie (2001).
Au fost cele mai grele zece luni din viata familiei noastre, cu multe accidente sau îmbolnaviri. Covorul albastru, închis de cincizeci de ani în casa pe care o închiriasem era îmbâcsit de praf, la fel ca si pereții și plafoanele. Fratele cel mic a fost la un pas de otrăvire. Toxicoza s-a manifestată prin tulburări gastro-intestinale și respiratorii deosebit de periculoase. Vizitele la medici si diverși specialiști nu au schimbat situația. Frații mei mai mari s-au rănit - Jean Lu, la spate și picioare, iar Delfini a suferit o arsura severa. Eu am suferit permanent de migrene, am pictat din ce în ce mai rar si parca si încrederea în arta mi-a fost diminuata. Am abandonat desenul si pictura si la îndemnul mamei, am început sa-mi exprim emotiile prin scris. Am compus texte si poezii pecare le-am tradus din engleza în rusa si lituana si le-am publicat în reviste literare, însa aceasta activitate nu mi-a adus entuziasm.
După ce tatăl meu a fost concediat, am decis să ne mutăm din nou, de data aceasta în nordul Idaho - locația care a fost dezvăluită într-una din viziunile mele. Am continuat să ne îngrijim de bolnavii noștri si sananatea lui Ilia a început sa se recupereze.
Mama mi-a amintit de talentul meu deosebit si mi-am regasit pasiunea pentru artă. Viziunile mele s-au întors, treptat.. Stilul meu de viata s-a schimbat profund, am început sa ma trezesc foarte devreme de dimineața ca să pictez. Am lucrat pe panouri tot mai mari si cu materiale din ce in ce mai diverse. I-am cerut mamei să mă ducă în vizita la ferme pentru a schița animale și pentru a găsi modele umane, în activitati specifice. Îmi amintesc reactia mamei când i-am prezentat prima mea pictura în ulei. M-a îmbratisat si a spus: "Akiane, aceasta este o capodoperă. Chiar daca nu vei mai reusi nimic mai mult în viața ta, tu ai lăsat deja ceva pentru posteritate! "Suportul ei moral si emotional a fost deosebit de important pentru mine. Si... ea a fost singura care mi-a apreciat munca. Nimeni altcineva nu a recunoscut talentul meu în devenire. Când mama a sugerat să expunem lucrarile mele, a existat un protest copleșitor de la restul familiei. Pe de o parte, ei au vrut din toată inima să mă protejeze de criticile negative, pe de altă parte, ei însisi nu vedeau nimic remarcabil în picturile mele. După câteva luni de tensiune și negocieri, mama a invitat câtiva cunoscatori de arta locali, sa îsi spuna parerea si...  a avut parte de indiferență și cinism. Părea ca nimeni nu întelege arta mea. Dar mama nu a renuntat, a continuat să scrie scrisori către diverși sponsori, organizații, agenții și mass-media, sperând că cineva ar putea vedea talentul meu. Dar nimeni nu i-a împărtășit entuziasmul.
Realizând că nimeni cu excepția mamei mele nu îmi prețuieste munca, am devenit din ce în ce mai deziluzionata. Odată nemultumita de ceea ce pictam, am aruncat tabloul afara în ploaie. Dar mama l-a prins, înainte sa aterizeze în baltoaca.
Ca printr-o minune, exact când dezamăgita nici eu nu mai credeam ca arta mea va mai avea viitor, a aparut un om la usa casei noastre. Un expert de arta s-a arătat interesat sa ma reprezinte ca artist si sa îmi comercializeze lucrarile. Deja a doua zi dupa ce am semnat contractul, acesta ne-a  ridiculizat familia. Acest agent a început să ne exploateze încrederea, manipulându-ne în cele mai revoltătoare moduri și chiar furându-mi picturile. Din nou, mama a fost tare si nu a renunțat. A continuat să-mi ridice moralul si, cu complimente și multa afecțiune, m-a încurajat să perseverez, să pictez și să ignor toți scepticii. Așadar, investind ultimele economii pe vopsele am încercat să pictez din nou. Cu jumătate de angajament. Șovăielnic. Treptat. Fara un plan anume... Am pictat asa cum am simtit și am lucrat fără așteptări, fără nevoie de aprobari sau recunoașteri și fără să știu ce urmează. Am început să observ o viață obișnuită într-o lume extraordinară și o viață extraordinară într-o lume obișnuită. Cu cât am pictat mai mult, cu atât mai mult am simțit că arta a fost adevărata mea misiune. Dorinta de a rezilia contractul cu agentul a fost din ce în ce mai mare si soluționarea litigiului a venit prin medierea în instanța judecătoreasca. Imediat dupa acest succes, am primit o invitație neașteptată de a zbura la Chicago spre a fi oaspete la Oprah Show. Ca prin farmec, lumea s-a schimbat și toate persoanele, inclusiv familia mea și cunoscuții nostri, au văzut brusc ceea ce văzuse mama mea de-a lungul timpului. A fost ca și cum cineva ar fi disipat ceața... La puțin timp după aces eveniment, am avut o expozitie personala într-un muzeu. Aproximativ două mii de oameni așteptau să-mi vadă lucrarile. Mi-a luat ceva vreme să înțeleg că toți aceea au venit sa admire arta MEA! Aceasta a fost ziua în care am înțeles sensul viziunii, iubirii și perseverenței, apreciind-o pe mama ca fiind cea mai perfecta busolă care m-a ajutat sa navigez prin toate furtunile tumultuoase ale călătoriei mele intense în Artă.
De-a lungul anilor mei de adolescență, după ce sa născut cel de al- IV-lea frate al meu, am parcurs lumea alaturi de familie în treizeci de țări, am trăit pe trei continente și ne-am angajat să ajutam si alti oameni care aveau nevoie de îndrumare și de inspirație. Am schimbat impresii cu alte familii despre arte, relații, culturi, ingeniozitate și educație holistică. Am colaborat la armonizarea diferitelor grupuri seculare și spirituale pentru o comunicare pașnică și rezolvarea conflictelor și am vizitat sute de școli din întreaga lume. Ideile noastre au ajutat multe organizații și familii să scape de mediocritate și să maximizeze potențialul copiilor nelimitat și, în unele cazuri, vederile noastre au generat valuri ce au adus schimbări pedagogice imense. Unul dintre cele mai semnificative proiecte de inimă a devenit o unitate globală prin intermediul artelor literare, de film, de performanță și de artă și a ajutat alți artiști aspiranți, tineri și bătrâni din întreaga lume să-și atingă visele. 
Pentru ca visele copiilor să devina realitate, este suficient sa existe o singura persoană care crede și susține talentul și misiunea lor... Așa cum mie mi s-a întâmplat."
Tuturor, o duminica binecuvântata!

18 comentarii:

  1. O poveste frumoasa si interesanta.Multumesc pentru o lectura placuta duminica !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur ca ti-a placut. Noapte buna!
      Maine, un start bun in noua saptamâna!

      Ștergere
  2. Multumim pentru recomandare. O saptamana frumoasa! Ne revedem miercuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si tie o saptamâna placuta, multumesc! :-) pe miercuri!

      Ștergere
  3. Acesti americani de neoprit!
    Caut sa accept modul de viata in continua mutare.
    In 11 ani, ai mei - fiica, ginere si doi nepoti - au schimbat trei locuinte in Chicago si vreo patru in California. Am inteles ca acum au si piscina, deci ar trebui sa se linisteasca...
    Multumesc pentru lectura si linkuri!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. deci... cam un an si jumatate intr-o locuinta! Hmmm... da, asa nu prea reusesti sa prinzi radacini. Copiilor nu le este greu, sa nu aiba prieteni?
      In California, fara piscina nu supravietuiesti verile! Asa am auzit :-) ca eu inca nu am trecut oceanul.
      Noapte buna, Aurel. Sa ai un start bun în noua saptamana! apropo americani, parca la ei saptamâna calendaristica nu incepe ca la noi lunea ci duminica :-) nu?!

      Ștergere
    2. Cum incepe saptamana nu stiu, dar am ramas surprins cum ai mei plateau chirii mai mari decat altii deoarece nu aveau un istoric. Desigur nici copiii nu-si puteau face prieteni; din fericire ultimele doua mutari le-au facut in acelasi oras.
      P.s.Nici eu n-am fost peste ocean, deoarece am multe stresuri, iritari si superstitii. Poveste lunga...
      O saptamana buna!

      Ștergere
    3. nu stiu cum este in SUA, insa in Germania, oricine are de inchiriat o locuinta (casa sau apartament) este inregistrat la consiliul fiscal si este obligat sa plateasca un anumit impozit. Cui si cum inchiriezi, nu intereseaza pe nimeni, dar orce om care are serviciu si un cont in banca, trebuie sa declare domiciliul. Daca nu ai inchiriat in mod legal, nu poti sa te inregistrezi la oficiul local al evidentei populatiei. De fapt este un cerc nebun, fara casa nu primesti job si cont in banca, fara job, nu primesti casa... Ca posesor de locuinta, riscul de a-ti da casa pe mana unor "migratori" este enorma. Toti cei care au riscat au avut pagube enorme. De aceea ma gandesc ca atata timp cat cineva nu poate sa dovedeasca cu acte ca are serviciu stabil si cu termen lung sau nelimitat, trebuie sa plateasca o chirie lunara mult mai mare, pentru a acoperi eventualele pagube. Oricum, aici in Germania, oricine inchiriaza trebuue sa plateasca la momentul semnarii contractului de inchiriere o suma de bani egala cu 2 sau 3 chirii lunare. Aceasta suma de bani va fi pusa de catre proprietar pe un CEC si acesta va fi pastrat pana in momentul reziliarii contractului de inchiriere si dupa ce vor fi achitate toate eventualele restante la curent electric, apa sau gaz.

      Multumesc, o saptamana cat mai placuta, deasemenea!

      Ștergere
  4. Picteaza extraordinar de... fotografic! Acum aflu despre aceasta artista, si ma bucur ca am mai aflat despre cineva exceptional. E si tare frumusica. :)
    Iti multumesc pentru traducere, Carmen draga! Desi suna banal, scriu: toata admiratia mea! (am inteles mult mai bine ceea ce zice fata in filmulet datorita efortului tau de a oferi aceasta traducere).
    Iti doresc sa ai o saptamana minunata! Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Akiane ma fascineaza pur si simplu... Este extraordinar de talentata, deosebit de sensibila si extrem de fragila. La un moment dat a inceput sa filmeze tot ce face, pe youTube exista un adevarat jurnal, modul in care se desfasoara zilele ei sunt minutios redate. A filmat-o mama sau filmeaza singura, si ceea ce transmite, este emotie pura.
      Eu nu ma satur privind... nu am destul timp sa vad tot ce a publicat, insa tot ce am vazut m a incantat.
      Te imbratisez si transmit ganduri bune si pupici, de la trio pentru trio 💕
      o saptamana placuta sa aveti!

      Ștergere
  5. Emoţionantă poveste, o lecţie de viaţă!
    Şi e minunat tot ce face fata asta, parcă sunt fotogarfii, atât de bine arată!
    Mulţumesc, Carmen, nu ştiam de ea!
    Săptămână frumoasă îţi doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. si cant te gandesti ca nu a implinit inca 25 de ani, insa viata ei este atat de plina, atat de complexa, atat de deosebita! Sper din suflet sa fie fericita, sa gaseasca compania potrivita, pentru ca nici un om nu rezista sa traiasca singur, geniile au insa mari probleme din acest punct de vedere. Momentan are familia ei draga, o are pe mama inca in putere, dar anii trec, si pentru genii si pentru muritorii de rand cu aceeasi viteza.
      Te imbratisez. O zi minunata, Potecuta!

      Ștergere
  6. Wow! Ce poveste interesanta!Si ea este foarte talentata. O sa o urmaresc si eu pe youtube. Imi place muzica de pe fundalul videoclipurilor sale, e relaxanta! Ce familie unita! Minunat este ce ai facut tu, Carmen, sa oferi traducerea pentru noi toti! Te imbratisez!

    RăspundețiȘtergere
  7. Mulțumesc pentru această postare extraordinară și pentru efortul tău de a traduce textul pentru cei care nu înțeleg bine limba engleză. Akiane fascinează dincolo de cuvinte, pare un recipient plin de spiritualitate. Mă întreb dacă o astfel de persoană are, pe lângă dorința de a picta și a scrie poezii filosofice, și nevoile firești ale unui om, cum ar fi aceea de a-și întemeia o familie și a duce astfel mai departe darurile sale neprețuite.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest video despre o ființă specială înzestrată cu un talent genial de a picta, însoțit de traducerea monologului este un dar minunat pe care ni l-ai oferit, dragă Carmen.
    Să sperăm că evoluția existenței Akianei va fi una ascendentă...cel puțin în domeniul pasiunii ei, căci de regulă geniile după cum afirmai au o existență nonconformista.
    Viziunile ei de care relatează, dispariția din public la cinci anișori...Mi se pare un pic straniu...🤔
    Să auzim numai de bine!
    O săptămână profitabilă! Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  9. Excelentă poveste de viață, a unei artiste atât de talentate. Sărut mâna, dragă Carmen!

    RăspundețiȘtergere
  10. Intr-adevar un talent special, Dumnezeiesc. Nu as putea spune altfel!
    Multumesc ca mi-ai aratat postarea, draga Carmen! Un august cat mai placut!

    RăspundețiȘtergere