----------------------------------------------
----------------------------------------------
♦ Blue Valentine (2010) - romantic/dragoste/ dramă, un film american cu Michelle Williams si Ryan Gosling în rolurile principale. Povestea interpretata de cei doi protagonisti este povestea unei casnicii ratate, povestea unei romante consumate, a unei iubiri mistuite de rutina si alienare. Este o poveste plina de sensibilitate, intercalarea în pelicula a secventelor din perioada în care cei doi s-au cunoscut accentuând starea emotionala.Michelle Williams a reusit sa-si impresioneze fanii, dezvăluind o nouă fațetă a talentului ei pentru dramă, acest rol aducându-i pe buna dreptate nominalizarile la Oscar si Golden Globe Awards (2011). Admirabile sunt si rolurile pe care le interpreteaza în: Brokeback Mountain (2005), Mammoth (2009), My Week With Marilyn (2011) sau Suite française (2015) - recunosc, sunt fan Michelle.
Rolul interpretat de Ryan Gosling mi s-a parut similar cu cel pe care-l joaca în The Notebook (2004) si m-am întrebat, oare asa s-a vrut? Fascinante sunt si rolurile lui din Stay (2005) si Lost River (2014). Uite cum nu ma pot abtine si am recomandat înca sapte filme superbe ☺
Nu pot sa închei recomandarea fara sa mentionez soundtrackul. Ryan Gosling a scris special si a interpretat personal melodia la ukulele. Formatia Grizzly Bear este responsabila pentru celalalte melodii. Nota mea: 8
♦ Revolutionary Road (2008) - dragoste/ dramă, un film britanico-american cu Kate Winslet si Leonardo DiCaprio în rolurile principale. Povestea interpretata de cei doi protagonisti este povestea unei casnicii mediocre, în care cei doi soti se concentreaza sa-si joace perfect doar rolurile impuse de societate. Efortul le consuma adevaratele emotii care se sting încet-încet... Golul din viata lor este umplut prin teameri si gelozii, împingându-i pe cei doi eroi sa comita fapte nesabuite. Scenariul se bazeaza pe romanul omonim, semnat de Richard Yates (1961).
Daca în Titanic (1997) rolul jucat de Kate Winslet a fost general apreciat mai bine decât cel jucat de Leonardo DiCaprio, în acest film DiCaprio îmi place mai mult. Din nou însa Kate Winslet este mai apreciata si câstiga un Golden Globe (2009) si din nou DiCaprio este doar nominalizat.
De mentionat sunt si rolurile interpretate în acest film de David Harbour, Michael Shannon, Kathy Bates, Kathryn Hahn si Zoe Kazan (sunt si fan Zoe). Nota mea: 9
---------------------------------------------
La rubrica "Clubul Cinefililor" de saptamâna trecuta s-au înscris: Diana, Ioana, Zina si subsemnata.Tuturor celor care ajung pe aceasta pagina de blog - o duminica tihnita! ☺

















