duminică, 21 septembrie 2014

Aventura balineza

(continuare la Vesti din Indonezia)

În centrul arhipelagului Indonezian, 8° la sud de Ecuator, se află insula Bali, supranumita "Insula Zeilor" sau "ultimul paradis pe Pamân". Cu plajele acoperite de nisip fin si aproape alb la culoare în partea de sud si cu nisip negru în partea de nord a insulei, cu muntii vulcanici înalti (Gunung Agung / Muntele Mare - 3031 m. este cel mai înalt vârf al insulei), cu apa marii clara, de culoarea turcuazului, cu palmieri, flori uriase si clima tropicala cu umiditate ridicată, Bali este una dintre cele mai mari atracții turistice din lume.

Gitgit este cea mai spectaculoasa cascada a arhipelagului, situata în mijlocul junglei. Drumul pâna la cascada este o mica aventura, cu multe scari si trecere prin râul rece cu pietre alunecoase, pe marginea caruia esti pândit de maimute, gata sa profite de un moment de neatentie sa-ti fure esarfa sau ochelarii de soare ☺ De la o înaltime de 35 de metri, apa cade zgomotos într-un bazin natural, format la baza muntelui. Se poate înota în micul lac, însa cu precautie ;) O legenda balineza spune ca daca un cuplu se scalda aici în acelasi timp, iesirea din apa va însemna sfârsitul iubirii lor!

(va urma - pe masura ce primesc prin telefon, noi fotografii si informatii de la fiica mea, aflata în vacanta pe insulele Bali ☺)

17 comentarii:

  1. Faină cascadă, neplăcută legendă ....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Orice popor are traditii si legende... Bali are deosebit de multe :-)

      Ștergere
  2. aoleu! ce-i cu legenda asta? :))
    locuri tare frumoase....
    si o vacanta tare lungaaaa :))
    te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce si de cand e povestea, nu am reusit sa aflu. Fiica mea insa s-a conformat traditiilor :-)
      Marti incepe zborul spre casa, miercuri va fi din nou aici, langa mine. Abia astept!
      Saptamana trecuta a fost cutremur in Bali, nu puternic dar... cine stie cand vor veni replicile?! Doamne fereste!
      Te pup. O saptamana placutasa ai!

      Ștergere
  3. Multumim frumos pentru toata acesta postare minunata! O saptamana buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru gandurile tale buna, Floarea draga!
      O saptamana placuta alaturi de fetele tale! :-)

      Ștergere
  4. ...deci este o zeita !!! Vacanta placuta in continuare si astept cu nerabdare alte fotografii !
    Te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ea e in vizita la zei :-) Vacanta e intr-adevar exceptionala. Mi-a spus ca are peste 4000 de fotografii :-) Momentan am doar ce mi-a trimis pe whatsapp.
      Te pup si eu. O saptamana faina!

      Ștergere
  5. Frumoase fotografii, înspăimântătoare legendă!
    Noapte bună!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O poveste trista... un blestem al zeilor...Cate legende asemanatoare nu sunt?!
      O saptamana placuta sa ai! Buna dimineata! ;)

      Ștergere
  6. Un inceput de saptamana cat mai placut va doresc!

    RăspundețiȘtergere
  7. Ce vacanta insorita!!!
    Sa-i fie dupa placul inimii!

    Scaldatul sa se faca ...pe rand,unul dupa altul.:))
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Peste cateva luni incep ploile... exista doar doua anotimpuri, unul insorit, exact cum visam toti sa avem in vacante, si unul umed, de care are nevoie natura sa se refaca :)
      Legenda e bine de stiut si, fie ca esti sau nu superstitios, recomandabil este sa o respecti :-) Scaldatul unul dupa celalalt este solutia cea mai buna, asa zic si eu :-) Fiica mea nu a intrat deloc in acel lac, a admirat de pe mal cascada si a savurat stropii purtati de aer.
      Te pup draga mea. O saptamana frumoasa sa ai! :-*

      Ștergere
  8. Am spus eu că are o vacanţă superbă! 4000 de fotografii? Nici nu o să ştii ce să alegi mai repede, hihi.
    Eu doar cu vreo 400 şi am avut problema asta. Pup şi deci mai ai doar două zile de aşteptat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miercuri va fi acasa si al doilea copil ;) abia astept sa povestim pe indelete.
      Fotografiile... ne ajuta sa pastram amintirile proaspete. E bine sa ai fotografii multe ;)
      Te pup. O saptamana faina!

      Ștergere
  9. Bali-ul este plin de traditii si legende, eu am fost impresionata de puterea cu care oamenii credeau in ele si se conformau fiecarui obicei.
    Cu maimutele eu am amintiri mai putin placute, pentru ca in Bali m-a muscat o maimuta si uite asa am facut vaccinul antirabic. Atunci au fost cateva zile neplacute, dar acum ne amintim amuzati de aventura cu maimuta! :)

    RăspundețiȘtergere