Se afișează postările cu eticheta Mauritius. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mauritius. Afișați toate postările

miercuri, 3 iunie 2015

Mirecurea fara cuvinte (23) - Iarna pe Insula Mauritius

☺temperatura aerului 22-28°C; temperatura oceanului 25°C


Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

duminică, 31 mai 2015

Din mesajele Adelei (2) - Excursie în sud-vestul insulei


Atunci când esti în concediu într-o tara straina (pe un alt continent), interesant este nu doar sa vizitezi marile atractiile turistice ci sa încerci sa cunosti si traditiile, cultura, istroria acelui popor, sa iei contact cu bastinasii, sa te amesteti printre ei în pietile publice într-o zi de târg.
Quatre Bornes este unul dintre cele mai mari orase din Mauritius si este situat pe partea de sud-vest a insulei, între Port Louis - capitala (cea mai bogata din Africa) si Flic en Flac (cea mai frumoasa statiune de la malul oceanului). Orasul este înconjurat de Munții Green Mauritius si natura din împrejurimi este deosebita, motiv pentru care Quatre Bornes detine cele mai bogate zone rezidentiale. Este un oras modern si aglomerat, cunoscuta ca oras al florilor, datorita parcurilor multe si a zonelor verzi îngrijite. Exista cartiere de vile, dar exista si case mai putin îngrijite - ca peste tot în lume.
Strada principala din Quatre Bornes ofera nenumărate posibilități de cumpărături, pe ambele parti ale soselei fiind deschise magazine alimentare si buticuri, farmacii, restaurante si banci. Din loc în loc, în intersectii, vânzatori ambulanti îsi monteaza ilegal tarabele si încearca sa vânda marfa contrafacuta. O placere deosebita în pietele traditionale este negociatul frumoaselor haine colorate. Industria textila esta a treia ca importanta în Mauritius, renumita fiind în Africa pentru haine de buna calitate. Magazinele ofera haine, pantofi, genti, cosmetice, dvd-uri, cărți și multe altele, la preturi pentru toate buzunarele.


Oamenii sunt prietenosi si binevoitori. Engleza si franceza sunt limbi oficiale, obligatorii la scoala, însa în viata de zi cu zi se foloseste creola. Moneda este Rupia Mauritiana (aprox. 1 EUR - 40 MRS).
Piata este deosebit de bogata. Majoritatea bastinasilor locuiesc la satele din jurul marilor orase, unde au grădină de fructe și legume, ferme de pui și pășunat pentru o capră sau o vacă.
Satele pescaresti sunt aliniate de-a lungul coastei, între munți și ocean.
Mauritius a fost descoperită în anul 1507 de portughezul Pedro Mascarenhas, însa insula a fost bine cunoscut de catre arabi și malai înca din secolul zece. La sfârsitul secolului 16, insula a devenit colonie olandeză si a fost botezata dupa Maurice van Nassau. Între anii 1715 -1810 devine colonie franceză, numindu-se "Île de France" si insula servește drept escală în drumul spre India și Ceylon. În 1810 este ocupată de Marea Britanie și în urma Tratatului de la Paris (1814), devine posesiune engleză, insula fiind rebotezată Mauritius. După desființarea sclaviei în anul 1834, pe plantațiile de trestie de zahăr au fost aduși muncitori din India și China. La 12 martie 1968 Mauritius si-a declarat independența de stat, iar la 12 martie 1992 a devenit republică.
Ca urmare a stabilității politice, în ciuda structurării vieții interne pe comunități etnoconfesionale sau istorice, economia a înregistrat un continuu progres, fapt pentru care Mauritius este considerat "unicul nou stat industrializat" al continentului african. Noul presedinte ales a promovat restructurarea economiei prin diversificarea ramurilor industriale active și a stimulat turismul. De-a lungul anilor, guvernul a sustinut politica de dezvoltare a sectorului de înaltă tehnologie (high-tech) în economie.
Aproximativ două treimi din populația insulei provin din subcontinentul indian. Marea parte a populației sunt așa-numitii creoli - rezultati prin contopirea colonistilor europeni cu foștii sclavi din Africa și Madagascar. Aproximativ 2% din mauritieni sunt de origine chineză iar minoritatea albă este si mai mică. Populatie nativa nu exista pe insula, deoarece înante de colonizare Mauritius a fost nelocuita.
Religia cea mai răspândită pe insula este hinduismul (50% din populație). Din confesiunea creștina fac parte aproximativ 32,5% din populație ( 27% sunt catolici și aproximativ 5,5% protestanți). Aproximativ 17% sunt musulmani (sunniți). Budiștii reprezintă doar 0,2% din populație.

Templul Grand Bassin, în apropierea localitatii Chamarel este ridicat pe malul lacul Ganga Talao - lac format în craterul unui vulcan stins. Este considerat cel mai sacru lacas hindus din Mauritius. Conform legendelor, lacul este legat subteran de Gange. Statuia Mangal Mahadev are o înlatime de 33 metri si domina complexul care cuprinde șase temple și altare, toate dedicate lui Shiva - o formă a lui Ishvara sau Dumnezeu în religia hindusă, zeul suprem în shivaism (ramura principala a hinduismului practicat în India).
Un preot al templului ofera binecuvântarea hindus, marcând fruntea cu vopsea roșie. Este o urare de fericire, prosperitate și sănătate.
O alta atractie turistica în zona este cascada Chamarel,cea mai mare si mai impresionanta din Mauritius. Râul "Rivière de Cap" se prabuseste de la aproximativ 100 metri înaltime. De jur împrejur, natura salbatica si plantatii de guava, de papaya, de ananas si cafea. Peisajul este de o frumusete rapitoare!

Insula Mauritius este situata în emisfera sudică, deci anotimpurile sunt opuse celor din Europa.
Cu toate ca acum în Mauritius este iarna, temperatura aerului în luna iunie oscileaza între 22 si 28 grade Cesius si temperatura apei este în medie 25 grade Celsius. Iernile (iunie-octombrie) sunt uscate si verile (decembrie-aprilie) sunt umede, însa clima difera între coasta de este si cea de vest. Astfel, datorita vânturilor dinspre ocean, vremea pe coasta de est este mai ploioasa si ceva mai rece, pe când coasta de vest este saraca în precipitatii si vremea este mai calda.
Insula este de natura vulcanica si ultima activitate vulcanica a fost înregistrata în urma cu o suta de mii de ani. Trou aux Cerfs este singurul crater înca vizibil. Având o înaltime de 605 metri, craterul are un diametru de peste 300 metri si o adâncime de 80 metri. Craterul în sine nu este spectaculos, însa panorama care se ofera de la aceasta înaltime este superba! La vest se poate vedea plaja si în departare „Rempart Mountain. Relativ la aceeasi înaltime, apar în zare vârfurile masivului numite "Les Trois Mamelles". Spre nord-vest se observa Mont St Pierre.

Zona de sud-vest a insulei este sălbatică, virgină, este o zona de jungla cu canioane și cascade. Cel mai înalt munte pe insula este Varful Black River, avand o înaltime de 828 metri. Vegetatia luxurianta si fauna speciala, au determinat declararea regiunii parc national pentru ca speciile unice in lume sa fie protejate prin lege. Parcul are mai putin mamifere, însa detine o varietate mare de pasari (unice în lume sunt porumbelul roz si Kestrelul). Cea mai mare atractie o reprezinta testoase uriase Aldabra. Acestea au cap mai mare decât testoasele din Galapagos si mobilitatea gâtului le ofera posibilitatea de a bea apa. Sunt inofensive si deosebit de prietenoase, stau la mângâiat si pozat. Traiesc peste 150 de ani si ating vârsta adulta dupa 30 de ani. Un mascul poate ajunge la greutatea de 250 kilograme, diametrul carapacei poate ajunge la 120 centimetri!

O alta atractie în zona este "Terres des Sept Couleurs" adica "pamântul cu sapte culori", o formațiune geologică deosebita din câmpia râului Rivière Noire.  Prin expunerea rocilor vulcanice la intemperii, de-a lungul secolelor s-a format o suprafata relativ mica de dune de nisip, în nuante de rosu, maro, violet, verde, albastru, purpuriu și galben. Pare relief nepamântean...

Acesta este "pagina trei" a jurnalul de vacanta. Sunt înca atâtea frumuseti de descoperit... 16 zile nu ajung pentru a te bucura de toate minunatiile acestui Paradis! ☺

joi, 28 mai 2015

Din mesajele Adelei (1) - În Paradis



Când Mark Twain a vizitat Mauritius (în anul 1896), a conchis: "Mai întâi a fost creat Mauritius şi apoi Raiu. Raiul însa nu este decât o copie a insulei Mauritius" ("Mauritius was made first, and then heaven; and that heaven was copied after Mauritius") ☺ Si toata lumea a fost de acord cu el, pentru ca micuţa insulă de numai 45 km lăţime şi 65 km lungime este într-adevar un Paradis pe Pământ.
Rivière Noire este unul din cele noua districte ale insulei Mauritius, situat pe costa de vest, la sud de
capitala insulei - Port Louis. Este deasemenea regiunea cea mai saraca în precipitatii si litoralul acestui district este cel mai îndragit loc de vacanta pe insula, motiv pentru care infrastructura turistică este aici foarte bine dezvoltata.
Flic en Flac este una dintre cele mai frumoase, mai largi și mai lungi plaje de pe insula. Pe o lungime de opt kilometrii, plaja cu nisip de coral deosebit de fin si alb, oferă privelisti spectaculoase asupra Oceanului Indian. Apa în nuante de turcoaz este limpede și intrarea la apa adânca se face treptat. Faptul ca de-a lungul plajei Flic-en-Flac nu se simte niciun curent oceanic, face ca acest litoral sa fie unul din cele mai îndragite din lume.
Plaja este din loc în loc bordata de hoteluri exclusiviste, Flic en Flac fiind unul dintre centrele turistice din Mauritius cu cele mai luxoase apartamente, bungalouri si case de vacanta. Chiar daca fiecare complex turistic are plaja privata, cea mai mare parte a litoralului a ramas plajă publică, naturala si libera de cladiri. Din loc în loc, padurile de filao ofera umbra adecvata.
În apropierea tarmului, orice posesor de masca snorkel poate admira pestii viu colorati, aricii de mare si imensul recif de corali (din pacate deteriorat, în mare parte; actualmente exista un plan de protejare împotriva exploatarii).
În timpul săptămânii, plajele sunt foarte liniștite însa în weekend, localnicii obisnuiesc sa organizeze picnicuri pe litoral, serile devenind animate. Se serbeaza, se cânta si se danseaza, uneori în jurul unui foc de tabara.
Tipica pe insula Mauritius este muzica Séga, un amestec de muzica populara-traditionala mauritiena, cu muzica europeana (polka sau cadril), cu reggae si jazz. Dansurile traditionale sunt adevarate spectacole.

miercuri, 27 mai 2015

Mirecurea fara cuvinte (22) - 23 de ore pe drum


Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)