Traditii în orasul meu (si în general, în Bavaria)
Dupa ce vântul scutura si ultimele frunze ale copacilor, la sfârsit de noiembrie, orasul este împodobit cu luminite si în Piata Primariei se inaugureaza târgul de iarna - der Christkindlesmarkt, în traducere "piata Pruncului Iisus".
Pentru ca în general, în Bavaria aceste târguri sunt deschise timp de patru saptamâni si se închid în Ajunul Craciunului (când toata lumea doreste sa ajunga acasa, sa serbeze Craciunul alaturi de cei dragi), acestea se numesc si târguri de Advent -"adventus" înseamna în limba latina "sosirea". Menirea acestor târguri este de a ne înveseli si pregati pentru marea sarbatoare a Nașterii Domnului. Chiar daca în fiecare an este (aproape) la fel, atmosfera târgului emotioneaza de fiecare data, ne desfata simturile si ne transporta în lumea de basm a copilariei. Este o experienta încântatoare!
Singuri sau însotiti de familie si prieteni, o plimbare în magnificul orasel binedispune! În casutele din lemn împodobite cu ghirlande de brad, mestesugarii ofera spre vânzare ornamente pentru Pomul de Craciun, produse de artizanat cu specific de Craciun, figurine pentru Presepio, carti, jucarii si delicii culinare tipice acestei mari sarbatori crestine. Predomina mirosul de castane coapte, migdale prajite si vin fiert. Pretutindeni se aud clinchete de clopotei si colinde vesele. Cu fiecare zi suntem tot mai cuprinsi de spiritul sarbatorilor.
Luna decembrie este supranumita si "Luna cadourilor". Întregul oras are magazinele decorate cu globuri, stelute si luminite. Rafturile pline dezvolta inspiratia pregatirii cadourilor potrivite si ofera idei multiple pentru surprize mai mici sau mai mari.
Se obisnuieste sa oferi vecinilor aranjamente florale, craciunite la ghiveci sau platouri cu fursecuri de casa. Deasemenea la serviciu, pe întreaga perioada a Adventului, în fiecare zi, câte un coleg aduce celorlalti fursecuri sau stollen ("cozonacul" german), pentru pauza de cafea.
Daca românii pornesc la colindat în seara de Ajun, în Bavaria se obisnuieste ca de Craciun fiecare sa stea la casa lui sau sa faca vizitite doar în cadrul familiei. Cu "colindul" se umbla în perioada de Advent. Ne place sa fim invitati si sa invitam vecinii la "Kaffee und Kuchen" si pâna la Craciun, fiecare face o tura completa pe strada unde locuieste☺ Deasemene, de la Sfântul Nicolae si pâna în seara de Ajun, se organizeaza întâlniri cu rudele si prietenii - acasa, la restaurant sau în târgurile de Advent.
În perioada de Advent pregatim prajituri si fursecuri, scriem si trimitem felicitari sau carti postale, facem excursii si mergem la spectacole (apropo, ieri am vazut baletul "Spargatorul de Nuci" la cinematograf, în transmisiune directa din Royal Opera House - Covent Garden).
Una din principalele traditii în perioada de Advent este de a fi generos. Acum mai mult ca în oricare luna a anului, oamenii sunt mai sensibili si dovedesc ca sunt mai atenti cu cei din jur. Peste tot în lume exista oameni care fara sa fie vinovati, ajung în situatii triste, nevoiti fiind sa apeleze la ajutor social si mila publica. Bavarezii sunt din acest punct de vedere, oameni darnici si inimosi! Toata lumea participa la actiuni de colectare de bani, haine si alimente. Initiate la scoli, la locul de munca, la magazine sau pe strada unde locuim, unele actiuni sunt sustinute si de posturile de radio si televiziune. Marea majoritate a oamenilor doresc sa ajute. Anul acesta cu atat mai mult cu cât Germania si-a asumat responsabilitatea gazduirii a peste un milion de azilanti si imigranți. Daca nu ar exista voluntarii si donatiile private, statul nu ar fi capabil sa ajute nici macar unui sfert din nevoiasi!
Gesturile mărinimoase înnobileaza sufletele si confera o multumire aparte celor implicati. Ca la un concurs, toata lumea doreste sa mai faca macar o fapta buna înainte de sfârsitul anului.
Timpul trece cu o viteza fantastica acum la sfârsit de an! Între casa si locul de munca, alaturi de familie si prieteni, fiecare încearca sa-si onoreze responsabilitatile si sa-si petreaca timpul în modul cel mai placut.
În perioada de Advent, bavarezii îsi decoreaza casa (dupa curatenia generala), atât în interior cât si în exterior. În curti, acum iarna lipsa vegetatiei este suplinita prin ghirlandele cu luminite albe sau colorate. În casa, coronita de Advent cu cele patru lumânari, devine cea mai de pret podoaba. Lumânarile se aprind consecutiv, câte una în plus în fiecare duminica, astfel ca în Seara de Ajun toate cele patru lumânari sunt consumate. În seara de Ajun este vremea ca bradul sa fie adus în casa si sa fie asezat la loc de vaza. Cântând colinde împreuna cu cei dragi, împodobim veseli Pomul de Craciun. Parfumul de cetina proaspata se amesteca cu aromele ce vin dinspe bucatarie.
Masa în seara de Ajun este un eveniment asteptat cu drag de întreaga familie. În mod traditional, bavarezii servesc pește în Ajunul Craciunului sau ceva foarte simplu - salata de cartofi cu crenvurști (care apropo, pe germana se numesc Wienerle ☺ pentru ca a fost inventat în Viena de catre un macelar german original din Frankfurt). La noi în familie, pe lânga pește (pastrav, dorade sau file de morun) în mod traditional se pregatesc si sarmalute! ☺ În prima zi de Craciun se serveste friptura de gâsca si în a doua zi de Craciun, friptura de purcel sau caprioara.
Anul acesta de Craciun, pe lânga prietenii fetelor vom fi onorati sa-i avem musafiri pe Silvia si sotul ei. Am pregatit un program dragut, care speram sa scoata în evidenta frumusetile Bavariei.
Numaratoarea inversa a început, nu au mai ramas decât treisprezece zile pâna la sfârsitul anului! Pe de-o parte nu mai am rabdare, abia astept sa vina Seara de Ajun, pe de alta parte as vrea sa opresc timpul sa ma bucur cat mai mult de aceasta minunata saptamâna înainte de Craciun. Ador luna decembrie, pentru mine este cea mai frumoasa luna a anului!
Mai degraba o vad ca fiind luna cea mai animata a anului, in care generozitatea se afla pe primul plan...
RăspundețiȘtergerede ce mai degraba? ☺
ȘtergereHerrliche Bilder!
RăspundețiȘtergereWunderschönes Wochenende wünscht Dir Crissi
einen gemütlichen 4. Advent und eine stressfreie, besinnliche Vorweihnachtszeit!
ȘtergereLG ☺
Am stat mult aici pe blogul tau, dand curs tuturor linkurilor si visand...mai este putin, zboara timpul, iar in curand zburam si noi catre voi! De abia asteptam sa fim impreuna in cea mai frumoasa luna a anului!
RăspundețiȘtergereAMR 2 si un sfert :))) Pupici ♥
ȘtergereFoarte frumoase activitatile voastre din aceasta perioada. Bavaria este o regiune cu traditie, sunt convinsa ca sarbatorile de iarna au un farmec aparte acolo.
RăspundețiȘtergereAici piete de Craciun si sunt deschise toata luna decembrie, pana pe 31. Acum doi ani am fost intr-o excursie la Strasbourg dupa Craciun sa vedem targul pentru ca atunci am avut liber.
Iti doresc sarbatori cu bine si spor la ultimele pregatiri!
dara ar fi fost si un pic de zapada... ar fi fost perfect! ☺
ȘtergereMultumesc mult, Larisa. Sarbatori fericite, cu sanatate si numai bucurii!
Perioada mea preferata din an <3
RăspundețiȘtergerema bucur :)
Ștergere(I)
RăspundețiȘtergereCu multa placere (si interes) am citit randurile tale. Sunt manifestari frumoase la voi. N-as zice ca la noi nu sunt dar… in targul de Craciun nu miroase a castane coapte si migdale prajite, ci a… prajeala (daca stau prea mult pe aproape de un gratar mi se afuma parul). :) Nu se aud clinchete de clopotei si nici macar glasuri vesele, de oameni care se bucura de ziua petrecuta in targ.
In centrul orasului sunt vitrine decorate (si strazi) dar in rest mai putina stralucire… Cand ies seara in cartier am senzatia ca e o luna ca oricare – doar ca in magazine sunt mai multi oameni care stau la cozi lungi pentru diverse… Si cum nu e nici zapada totul pare cenusiu – inclusiv chipurile oamenilor care se grabesc sa-si cumpere ce au nevoie, se mai cearta pe la vreo coada…
Cersetorii par a fi si ei mai multi, dar vor doar bani… De colaci de patiserie si cornuri am observat ca s-au bucurat porumbeii azi… Cineva le oferise unor cersetori astfel de produse si ei le-au aruncat (nu e prima data cand vad astfel de gesturi, deci pare a fi o regula).
Se organizeaza “centre de colectare’ si la noi – in unele scoli si in unele magazine.
oooo... La noi chiar si clopotele din Turnul Perlach sunt setate pe "program de Advent" :)) La fiecare sfert de ora, clopotesc câte o colinda si la orele fixe, un suită de colinde!
ȘtergerePe aici, nu este coada decat la vin fiert :))) seara, când târgul este arhiplin. Insa organizarea este atât de buna încat nu se asteapta mai mult de 5 minute!
Toata vara si toamna am avut pe Bulevardul Garii o trupa de cersetori tigani, care "recitau" pe româneste! Cersitul nu este interzis în Germnaia si observ mereu oameni care le dau baniti - eu, niciodata!
Donatii - haine, încaltaminte, se fac anonim, la biserici si centrele Crucea Rosie. Donatii în alimente se fac la magazine - platesti o anumita suma si îti este adusa cutia si alimentele de baza (din cele care nu se altereaza) exista o lista standard, in fct de suma pe care esti dispus sa o platesti si... poti personal sa pregatesti pachetul sau o face o lucratoare pentru tine. Pachetul închis, se depune într-un conteiner. Cu mare bucurie, vad de cate ori merg la cumparaturi, ca e plin conteinerul! (si e golit zilnic!)
Donatiile în bani se fac absolut legal, poti sa ceri sa ramâi anonim, insa datele personale sunt necesare pentru înregistrarea pe lista cu donatii.
Fiecare organizatie face coleta. Este atât de frumos ca lumea vrea sa ajute!
Vizitele din aceasta perioada au un farmec aparte. Observ, totusi, cu oarecare tristete, ca la masa de Craciun suntem din ce in ce mai putini… A fost o vreme cand ne vizitam si cu vecinii, dar azi, cei mai multi au plecat (la propriu si la figurat); cei mai multi prieteni sunt in strainatate sau prin alte orase… si cand vin in perioada sarbatorilor ne intalnim o data sau de doua ori, dar sentimentul cel mai fain e acela ca, parca, abia ieri ne-am despartit, desi, in unele cazuri, nu ne-am vazut de un an intreg. :)
RăspundețiȘtergereObserv ca aveti si un musafir blanos tare. :) Se potriveste si in casuta voastra o vietate blanoasa. :)
Sunt convinsa ca programul ales de tine pentru Silvia si sotul ei este ceva special. Spor in tot ce ai de facut!
Oho! Zboara timpul zilele acestea de nici nu stiu cand se face noapte! Dar zboara in timp ce facem ceea ce ne place.
Ziua minunata sa iti fie!
Imbratisari si pupici cu drag, de la trio pentru duo. <3
Diana draga, macar tu ai familionul lânga tine! Eu nu am decat fetele si neamurile sotului. O am si pe verisoara mamei, in Ulm - care tare draga îmi este.
ȘtergereCu vecinii ne împacam extraordinar de bine, ba ne vizitam înca si cu vecinii de pe strada unde am locuit pâna acum 6 ani :)
Blanosul este Rico, pudelul vecinilor din casa de pe partea dreapta. Este puiut, nu are decat un an si jumatate si pâna nu de mult, era atât de sfios (ca sa nu zic fricos) ca nu ne lasa pe niciunii sa ne apropiem. Acum a devenit prietenos, sta la mângâiat si da labuta in semn de salut :)) Si iata, a acceptat chiar sa-si însoteasca "parintii" în vizita la noi. L-am lasat sa dea o tura si prin curte, a marcat terenul, ca la noi era "virgin" :))) El e primul catel in curtea noastra.
Programul pregatit este frumos, si avem si noroc de vreme uscata. Daca nu e zapada, doar atâta mi-am dorit, sa nu ploua în zilele de vacanta :) Nu ploua, ba chiar vom avea +16°C! Record de temperatura pentru decembrie... Tja, sanatosi sa fim!
Mutumimpentru urari. Trimit deasemenea gânduri bune, îmbratisari si pupici, de la duo pentru trio <3
Ce frumos!!!Am savurat fiecare cuvintel. Ce simaptic e catelusul!Zile magice:)
RăspundețiȘtergerema bucur, Florina draga!
Ștergerezile magice si tie! pup
Intr-adevar cuvinte frumoase redate intr-un articol care imi da o stare buna si ma face sa traiesc vacanta de iarna mult mai intens. Sarbatori Fericite!
RăspundețiȘtergeresa ai o vacanta minunata! Sarbatori fericite, cu sanatate si numai bucurii!
ȘtergereMi-a facut mare placere sa-ti citesc gandurile. Imi inspira numai lucruri frumoase, firesti, omenesti. Si e tare bine. Mereu am sperat ca in aceasta luna plina de "magia Craciunului" miracolele sunt posibile!
RăspundețiȘtergereSa-ti fie sarbatorile pline de magie si frumos!
multumesc Suzana draga. Sunt sigura ca si sarbatorile tale vor fi magice!
ȘtergereUn start bun în weekend sa ai!
La tine Craciunul este altfel!Eu citesc de cativa ani aceste traditii si pregatiri ,fiecare an este diferit.Se simte si se vede bucuria ta si a familiei pentru acest eveniment.Cred ca Silvia va fi foarte incantata.Iti multumesc pentru ca am primit felicitarea de la tine zilele acestea.O mare bucurie printre altele mai putin bune.Am inceput si eu acasa sa-l instalez pe Mos Craciun,incet si cu dorinta de mai bine.Eu va urez sa aveti niste zile de vis ,multa fericire si realizari!
RăspundețiȘtergeresper ca ati depasit rapid momentele mai putin bune si ca acum va pregatiti pentru marea sarbatoase cu bucurie. Multa sanatate si bucurii sa aveti!
ȘtergereAcum ca am citit la tine imi dau seama de ce, si justificator e, colindatorii vin mai devreme, au timp sa colinde pe toata lumea si mai ales sa stea cu familia de sarbatori. Eu sunt obisnuita cu stilul din copilarie in care se canta despre nasterea Domnului fix in ziua aia si asa mai departe. :))
RăspundețiȘtergereSpor si tihna, weekend placut sa aveti!
daca ai fi observat ghilimelele, atunci ai fi banuit poate ca nu la cântat ma refeream :)))
ȘtergereSpor si tihna si deasemenea, un weekend minunat iti doresc!
probabil ca tu intelegi cel mai bine ceea ce am incercat eu sa scriu aici - pentru ca tabloul zugravit de mine este completat cu amintirile momentelor traite de tine.
RăspundețiȘtergereSi mie imi place Bienenstich :)) Fulgii de migdala îmbibati în caramel si crema de vanilie... hmmmm! :))
Timpul e scurt, nu vom reusi decat 3 Christkindlesmärkte: Augsburg, Ulm si München. Dar dupa Craciun ne vom plimba si în alte orase :) Sa fim sanatosi si ne tina picioarele ☺
Un weekend minunat sa ai, Luiza draga! :-*
Sărut mâna, dragă Carmen. Tare frumos ai descris această lună minunată, încărcată de Sărbători, evenimente și tradiții frumoase. Într0o lume atât de pragmatică și tot mai secătuită de frumusețea datinilor de odinioară, este minunat să vedem că mai sunt și locuri unde oamenii prețuiesc aceste tradiții minunate și le duc mai departe cu plăcere, căci ce-ar mai fi luna decembrie, dacă n-am avea aceste superbe tradiții? Și ce fain este dacă reușim să îi învățăm și pe copiii noaștri aceste datini, ca să se bucure și ei și urmașii de aceste minunate comori.
RăspundețiȘtergereFrumos obiceiul de a-i colinda pe vecini. Măcar cu aceste prilejuri să reușim să-i vedem pe toți și să ne apropiem unii de alții.
Și, pentru că mai e atât de puțin până la Crăciun, îți doresc mult spor la pregătirile de dinaintea sărbătorilor, care să vină cu multe bucurii în casa și familia voastră frumoasă! :-)
Energie la maxim, multa efervescenta si dinamism cat cuprinde in imaginile si relatarea postata! Sarbatorile "ne-au prins", cred, mai obositi anul acesta, intru-cat nu vad asemenea desfasurare de forte ca la voi... Sunt toate la fel ca in alti ani, oamenii grabiti si incercand sa imbine lucrurile dupa posibilitati! Caldura sarbatorilor de iarna la noi pare sa rezide in amintiri (fiecare in discutii, ar putea sa inceapa cu "iti mai aduci aminte cand..."; treaba cu stirile in care suntem anuntati cum au crescut cozile si cheltuielile la hipermarketuri ma ingrozeste! ca si cum, la noi, se asteapta sarbatorile ca toata lumea sa cumpere ce cumpara, in fapt, tot anul...
RăspundețiȘtergerePe cand la un targ cu produse traditionale, altfel sta treaba; altfel se percepe atmosfera! "Ma intreb" cum de se pierd treptat-treptat traditiile, obiceiurile...cam asa: targul cu turta dulce (si altele) se inlocuieste cu marketul gigant si in colt cu fast-food-ul vecin! lol...*-*
Deci, sa zambim putin...mai "avem timp, vorba lui Paler, ca sa zic asa... Si pana si clima ne arata ca trebuie sa schimbam ceva! E tot mai cald, mai primavaratic, dar trag nadejde ca vor veni primii fulgi (nu ca anul trecut as fi vazut tare multi!!)
Pana la noi vesti, sarbatori cu drag sa aveti in familie, cu multa sanatate si liniste sufleteasca, din toate cele bune, acum si mereu! Sarbatori pline cu spor si voie buna! *-*