sâmbătă, 26 martie 2011

Cutia cu minuni


Încheiasem clasa a I-a, obinusem Premiul I cu coronita si era prima mea vacantă de vară. Parintii si bunicii hotarâseră să mă recompenseze cu un bilet pentru tabară la Năvodari. Eu nu stiam ce înseamnă, dar entuziasmul lor mă molipsise si bucuria îmi crestea pe măsură ce, alături de mama, împachetam într-o valiză lucrusoarele necesare.
Doar momentul în care m-au condus la gar
ă si m-au pupat, urându-mi vacantă plăcută, am realizat că am sa plec singură si m-a cuprins teama. Totul s-a derulat însă atât de repede, încât am uitat sa plâng. Am fost prezentată profesorului organizator, urcată în tren, introdusă într-un compartiment, trenul s-a pornit la drum si alături de alti sapte pitici de vârsat mea, cu năsucurile lipite de geam, am făcut cu mâna părintilor rămasi pe peron. Vagonul s-a încuiat, nimeni nu a mai urcat sau coborât si noi am avut voie să alergam de colo-colo. Drumul a fost lung dar interesant, ne-am jucat, am împărtit între noi sandwich-urile si bomboanele, am legat primele prietenii, am admirat gările si, cândva, am ajuns la destinatie.
Am fost împartiti pe grupe si ne-am îndreptat spre cl
ădirea ce ne-a fost repartizata. La intrare, din holul strâmt, grupul sanitar, apoi o cameră cu douazeci de paturi si un separeu pentru supraveghetor. Totul alb, auster, nu mai văzusem asa ceva niciodată! Era seară, toti eram uimiti si foarte obositi. La comandă, fiecare si-a ales un pat si în timp ce ne îmbrăcam în pijamale, seful de tabară, un profesor batrân cu voce severă, ne-a citit regulile de baza si ne-a prezentat-o pe Aurora, studenta care avea să aibă grijă ca în grupa noasta, regulamentul sa fie respectat întocmai. A precizat si pedepsele în caz de abateri, apoi a plecat. Aveam ochii în lacrimi. Categoric, nu-mi închipuisem tabăra asa!
Cu periutele de dinti în mân
ă, ne-am îndreptat încolonati, spre baie. Când ne-am înins în pat, de sub câtva pături s-au auzit bocete si imediat, plânsul ne-a cuprins pe toti, ca o epidemie. Disperată, Aurora a început să alerge de la pat la pat, să ne mângâie si sa ne promită ca mâine, pe plaja, totul are sa fie vesel. În zadar însă! Si atunci, din separeul ei a adus o banală cutie de carton pe care ne-a prezentat-o ca fiind "cutia cu minuni". Dintr-o data s-a făcut liniste si chiar si Aurora a fost surprinsă de efect! Ne-a spus că, atunci când noi urcam în tren, fiecare părinte, fiecare frătior si bunic, a pus în cutie un pupic, o poveste si un gând bun, sa avem atunci când o sa ne fie dor de acasă. Si ea, Aurora, va scoate imediat o poveste si apoi va trece pe la fiecare, sa împartă pupicul de noapte buna. Prima poveste a fost cea despre micuta sirena si a fost cea mai frumoasă poveste pe care am auzit-o vreodată! Iar când am primit pupicul din "cutia cu minuni" am simtit parfumul mamei, am simtit orazul moale al fratiorului meu si îmbrătisarea tatălui.
Am dormit linistit
ă si a doua zi a fost exact asa cum ne-a promis Aurora. Ne-am jucat pe plajă, am construit castele de nisip, ne-am bălăcit în apa sărata, am mâncat la cantina taberei, am învătat cântece, dansuri si în fiecare seară, Aurora a scos din "cutia cu minuni" o nouă poveste si a împărtit tandreturi cu miros de acasa.
Când a venit vremea s
ă ne întoarcem la familiile nostre, tuturor ne-a părut rau sa ne despărtim!
Înc
ă din gara, când mama m-a îmbrătisat, mi-a spus cu-n soi de admiratie, că par schimbată, si cu sigurantă nu se referea la bronzul auriu, ci la faptul ca devenisem un pic mai înteleaptă si ceva mai sigură pe mine.
Din vremea aceea nu am nici o fotografie, însa amintirea "cutiei cu minuni" am s
ă o port toată viata în suflet.

34 de comentarii:

  1. Foarte emotionanta poveste ta. Cred ca fiecare purtam in suflet o cutiuta cu minuni . Cutiuta copilariei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Cutia ta e o minune, ca acea fată numită Aurora, care a știut atât de bine să vă liniștească! Frumoasă poveste, ca de obicei. Amintiri, amintiri....cutia ta miroase a mare, a soare, a plajă și a copilărie! weekend minunat! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos, atât de frumos, că plângăreața care sunt, am și lăcrimat!
    Ai îmbrăcat în candoare prima ta experiență departe de familie, punând într-o lumină curată pregătirea pedagogică deosebită a studentei.
    Mintea ta de copil i-a situat repede față în față pe cei doi „răspunzători „ de soarta voastră- directorul, bătrân, sobru,insensibil și delicata ”Auroră„/
    Mi-a plăcut mult povestea ta!
    O seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  4. Carmen, foarte emotionanta povestirea, si cred ca nu numai la varste fragede avem nevoie d eo astfel de cutie!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu-ti spun ce amintiri am eu despre Navodari ca ma scoti din lista :)
    Cei mici, in tabere, plang in prima zi apoi nu mai vor sa plece. Asa e normal, asa se invata independenta.

    RăspundețiȘtergere
  6. Splendida povestea dumitale!
    Ma incearca si pe mine fiorii amintirilor despre tabara care s-a vrut a fi tot Navodari dar care, din motive niciodata cunoscute mie si-a schimbat destinatia catre...Sulina.
    Asta s-a petrecut dupa ce bileltele ne-au fost deja cumparate:)))

    RăspundețiȘtergere
  7. Minunată "cutiuţa" ta cu amintiri! Aurora - un nume predestinat...
    Mi-ai răscolit amintiri dragi legate de tabăra de la Năvodari (doar pe acestea le-am păstrat, pe celelalte ... le-am uitat). În dormitoarele acelea imense se afla şi un perete fals, cu o firidă dreptunghiulară - singura "podoabă" a încăperii, în afara sufletelor frumoase de copil. Dintotdeauna am considerat, pentru fiecare copil, experienţa unei tabere şcolare echivalentă cu un pas bun, solid în dezvolatarea sa personală, socio-umană.
    Mulţumesc şi felicitări!

    RăspundețiȘtergere
  8. Minoki,
    :)indiferent de vârsta, undeva, unii mai ascuns, alti la vedere, toti pastram în suflet copilul din noi...

    RăspundețiȘtergere
  9. Mirela,
    sunt amintiri amestecate cu multa imaginatie...
    Voi mi-ati dat tema :))
    Pupici si o duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  10. Gina,
    sunt miscata de candoarea cuvintelor tale! multumesc.
    Cât despre cele povestite aici... În tabere am fost, începând cu clasa a IV-a... Aurora este un personaj imaginar - nu a existat niciodata, în nici o tabara în care am fost, o asa supraveghetoare draguta! Cine sa spuna povesti copiilor?! însa, trebuia sa scriu ceva despre "cutia cu minuni" nu? :) tu ai propus tema :)
    Îti doresc o duminica placuta!

    RăspundețiȘtergere
  11. Deci se poate reda realitatea si fara fotografii...Mai ales cand copiii plang in intuneric...

    Daurel

    RăspundețiȘtergere
  12. Lumi,
    ai perfecta dreptate! toti avem nevoie de o "cutiuta cu minuni" indiverent de vârsta pe care o avem.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sailor,
    thank you! :) but...tell me please, how could you read this text?
    Have a nice Sunday!

    RăspundețiȘtergere
  14. Sophie,
    :) realitatea este într-adevar alta, sau a fost... Si eu am multe alte amintiri, asta este dor o poveste pe tema "cutia cu minuni" :))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  15. Anonim,
    multumesc, este doar o poveste... Ce este adevarat aici, este ca într-adevar am fost la Navodari, cred ca prin clasa a cincea si... sper ca la Sulina a fost mai bine :))

    RăspundețiȘtergere
  16. Danielle,
    :) si eu deasemenea, aduc la suprafata doar amintirile frumoase... undeva, precis sunt si celalalte, dar nu le rascolesc... este mai bine asa.
    Multumesc Danielle! îmi place tare mult cum te exprimi. Ai un suflet gingas.

    RăspundețiȘtergere
  17. Navodari a venit in viata mea in clasa 10 de liceu.Pe vremea aceea aveam deja cutiuta mea personala ce ascundea minuni,povesti,vise ,miraj si multe altele.Fain cum reusesti tu sa scormonesti amintirile noastre.Buna dimineata!Lu

    RăspundețiȘtergere
  18. Aurel,
    cine poate fi sigur de "realitate"?! :)) Gândurile fiecaruia sunt atât de complexe, alese si rastalmacite, cernute, idei alambicate...

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna dimineata LU,
    ma bucura tare ceea ce ai spus, cum ca as scormoni amintirile tale! înseamna ca gândurile noastre sunt undeva pe aceeasi unda.
    Te pup, duminica frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  20. Carmen de ai stii...Ai dreptate si de data asta.Sint multe paralele ,tangente iar complimente mai multe am sa ti le fac personal!Hi,hi,hi...La noi ploua ,gri ,trist.Singura care se impotriveste e magnolia din curte care si-a aratat primii boboci ,,colorati,,Pusi si eu! Lu

    RăspundețiȘtergere
  21. Lu,
    da, ploua în tot sudul Germaniei si la munte ninge... Ieri seara a tunat si fulgerat pentru prima data anul acesta...
    Astazi stau în pat, nu fac nimic, doar ciresc, mai bloggeresc, mai ascult muzica...
    Magnolia noastra e târzie - purpur închis, dar vad la vecini, ca cele albe au înflorit si cele roz au bobocii gata pregatiti sa înfloreasca :)
    PS: m-as bucura sa ne faceti o vizita! Pupici

    RăspundețiȘtergere
  22. ...santierul se metamorfozeaza,musafirii(de care aminteai cindva)vin...din Australia.Cum nu as evada in vizita la voi...Pina luni ma cert cu ,,sefu,,pe marginea lulorii pe care o vreau eu si el nu...Sa profitam de vreme si sa ne odihnim.Salutari sotului!Un vin?Pusi!Lu

    RăspundețiȘtergere
  23. Superba poveste, m-a emotionat.
    Stii ?... Mereu ma intrebam cum o fi in tabere... colegii mei mergeau cam in fiecare an si cand se intorceau aduceau scoici multe, primeam si eu cateva si apoi ai intrebam cum a fost acolo...
    si ei incepeau sa povesteasca,,fiecare varianta sa... si eu ascultam cu gura cascata..ca unele lucruri nici nu mi le puteam imagina... adica sa ai o intindere nesfarsita de nisip cand eu nu aveam nici macar o galetusa cu nisip ca sa ma joc :(

    RăspundețiȘtergere
  24. Emotionanta poveste!
    Interesant este ca in momentele de cumpana din copilaria nostra cei mai norocosi dintre noi am dat peste ... Aurora.

    RăspundețiȘtergere
  25. Lu,
    deci, pretextul "vin musafirii" l-a mobilizat pe "sefu" :)) Daca nu are viteza corespunzatoare, spune ca australienii tocmai au sunat si sunt la aeroport :D
    Pupici si tie si maestrului :-*

    RăspundețiȘtergere
  26. Ninu,
    cred ca situatia ta nu a fost de loc usoara...
    si nici nu aveai cum sa-ti imaginezi marea; sunt locuri în lumea asta, despre care citim sau vedem filme, poate chiar 3d, stând însa fata în fata, emotiile transmise sunt colosale!

    RăspundețiȘtergere
  27. Gabriela,
    ma bucur ca ti-a placut, multumesc!
    Deci am ales bine numele :) Aurora, zori de zi, lumina blânda, mi s-a parut foarte potrivit pentru personajul meu...

    RăspundețiȘtergere
  28. Frumoasa povestea cutiutei tale, Carmen! Exact asa cum ar trebui sa fie...

    RăspundețiȘtergere
  29. Alina,
    :) multumesc. Ai dreptate, asa ar fi trebuit sa fie... dar câti adulti, în viata reala, au rabdarea necesara sa se apropie de sufletul copiilor?!

    RăspundețiȘtergere
  30. M-a emotionat foarte mult povestea si as vrea ca fiecare copil speriat sa aiba langa el o fetita cu o cutie cu minuni.Mi-am adus aminte ca si eu am fost in tabara la mare, insa din motive de sanatate.La fel am plans si eu, dar nu avea nimeni o cutiuta cu minuni.
    Sper sa urmeze si alte amintiri din copilarie! :)

    RăspundețiȘtergere
  31. multumesc Gabi!
    Si eu am scris povestioara, tot din ideea ca, o "cutie cu minuni" ar prinde bine oricui aflat departe de cei dragi...

    RăspundețiȘtergere
  32. wunderschoene Geschichte :)
    Du schreibst immer so schoenn :D

    Mach's Gut und wunderschoene Woche ;)
    Kuesschen :)

    Kindchen

    RăspundețiȘtergere
  33. Kindchen,
    Du bist so süß! dankeschön!
    Wünsch dir einen schönen Wochenanfang!
    Bussi :)

    RăspundețiȘtergere