Cutia cu minuni

Încheiasem clasa a I-a, obinusem Premiul I cu coronita si era prima mea vacantă de vară. Parintii si bunicii hotarâseră să mă recompenseze cu un bilet pentru tabară la Năvodari. Eu nu stiam ce înseamnă, dar entuziasmul lor mă molipsise si bucuria îmi crestea pe măsură ce, alături de mama, împachetam într-o valiză lucrusoarele necesare.
Doar momentul în care m-au condus la gară si m-au pupat, urându-mi vacantă plăcută, am realizat că am sa plec singură si m-a cuprins teama. Totul s-a derulat însă atât de repede, încât am uitat sa plâng. Am fost prezentată profesorului organizator, urcată în tren, introdusă într-un compartiment, trenul s-a pornit la drum si alături de alti sapte pitici de vârsat mea, cu năsucurile lipite de geam, am făcut cu mâna părintilor rămasi pe peron. Vagonul s-a încuiat, nimeni nu a mai urcat sau coborât si noi am avut voie să alergam de colo-colo. Drumul a fost lung dar interesant, ne-am jucat, am împărtit între noi sandwich-urile si bomboanele, am legat primele prietenii, am admirat gările si, cândva, am ajuns la destinatie.
Am fost împartiti pe grupe si ne-am îndreptat spre clădirea ce ne-a fost repartizata. La intrare, din holul strâmt, grupul sanitar, apoi o cameră cu douazeci de paturi si un separeu pentru supraveghetor. Totul alb, auster, nu mai văzusem asa ceva niciodată! Era seară, toti eram uimiti si foarte obositi. La comandă, fiecare si-a ales un pat si în timp ce ne îmbrăcam în pijamale, seful de tabară, un profesor batrân cu voce severă, ne-a citit regulile de baza si ne-a prezentat-o pe Aurora, studenta care avea să aibă grijă ca în grupa noasta, regulamentul sa fie respectat întocmai. A precizat si pedepsele în caz de abateri, apoi a plecat. Aveam ochii în lacrimi. Categoric, nu-mi închipuisem tabăra asa!
Cu periutele de dinti în mână, ne-am îndreptat încolonati, spre baie. Când ne-am înins în pat, de sub câtva pături s-au auzit bocete si imediat, plânsul ne-a cuprins pe toti, ca o epidemie. Disperată, Aurora a început să alerge de la pat la pat, să ne mângâie si sa ne promită ca mâine, pe plaja, totul are sa fie vesel. În zadar însă! Si atunci, din separeul ei a adus o banală cutie de carton pe care ne-a prezentat-o ca fiind "cutia cu minuni". Dintr-o data s-a făcut liniste si chiar si Aurora a fost surprinsă de efect! Ne-a spus că, atunci când noi urcam în tren, fiecare părinte, fiecare frătior si bunic, a pus în cutie un pupic, o poveste si un gând bun, sa avem atunci când o sa ne fie dor de acasă. Si ea, Aurora, va scoate imediat o poveste si apoi va trece pe la fiecare, sa împartă pupicul de noapte buna. Prima poveste a fost cea despre micuta sirena si a fost cea mai frumoasă poveste pe care am auzit-o vreodată! Iar când am primit pupicul din "cutia cu minuni" am simtit parfumul mamei, am simtit orazul moale al fratiorului meu si îmbrătisarea tatălui.
Am dormit linistită si a doua zi a fost exact asa cum ne-a promis Aurora. Ne-am jucat pe plajă, am construit castele de nisip, ne-am bălăcit în apa sărata, am mâncat la cantina taberei, am învătat cântece, dansuri si în fiecare seară, Aurora a scos din "cutia cu minuni" o nouă poveste si a împărtit tandreturi cu miros de acasa.
Când a venit vremea să ne întoarcem la familiile nostre, tuturor ne-a părut rau sa ne despărtim!
Încă din gara, când mama m-a îmbrătisat, mi-a spus cu-n soi de admiratie, că par schimbată, si cu sigurantă nu se referea la bronzul auriu, ci la faptul ca devenisem un pic mai înteleaptă si ceva mai sigură pe mine.
Din vremea aceea nu am nici o fotografie, însa amintirea "cutiei cu minuni" am să o port toată viata în suflet.