A fost o zi superbă, cu soare blând. Ne-am întâlnit la amiază și am savurat împreună masa de prânz. Am ales un restaurant italian linistit si am fost foarte multumite de servire.
După prânz, ne-am plimbat prin parc, admirând culorile frunzelor arămii și bucurându-ne de aerul proaspăt și parfumul subtil de toamnă. Andrea este în saptamâna 37 si mersul ei a devenit mai lent si grijuliu. Nu ne-am aventurat prea departe pe alei.
În drum spre parcarea în care ne-am lasat masinile, am intrat într-o biserică sa aprindem lumânări pentru cei dragi care nu mai sunt pe lumea aceasta.
Slujba se terminase și în biserica nu mai era nimeni în afara de organistul care-si exersa abilitatile. Sunetele armonioase, pline, vibrante, ne-au multiplicat emotiile. Razele soarelui strecurate prin ochii ferestrelor pareau fire de legatura la Cer. Mega-emotionant.
Când am iesit din biserica, soarele era înca prietenos însa îsi pierduse din stralucire. Apusul s-a potrivit perfect dupa momentul nostru de reculegere.
Ne-am luat la revedere înainte ca racoarea serii sa ne cuprinda.
Întâlnirea cu Andrea a fost ca întotdeauna foarte placuta si ne-am bucurat ca am reusit sa ne vedem. Mai mult ca sigur, la urmatoarea întâlnire, Andrea va fi mamica. Probabil fetita ei va veni pe lume în saptamâna când eu voi pleca spre Sibiu.
