marți, 19 martie 2013

Sfânta Familie


Astazi se împlinesc 131 de ani de când a fost pusa piatra de temelie a uriasei catedrale din capitala Cataloniei.
La data de 19 martie 1882, Antonio Gaudi (n. 25 iunie 1852 – d. 10 iunie 1926), pe atunci un tânar arhitect la început de cariera, pornea proiectul celei ce avea sa devina capodopera vietii sale si totodata, simbol al Barcelonei  - Temple Expiatori de la Sagrada Família.
Impozanta biserica finanțată doar din fonduri publice este înca si astazi în curs de construire si proiectul se estimeaza a fi finalizat abia în anul 2026. Însusi Gaudi a investit 40 de ani de munca în acest monument, ultimii 15 ani din viata fiindu-i dedicati exclusiv. „Clientul meu nu se grăbește” a spus Gaudi referindu-se la termenul de încheiere al lucratilor.
Operă artistică de o valoare excepțională, Sagrada Familia este expresia celor mai semnificative simboluri ale credintei crestine. Având trei fațade - a Nașterii, a Gloriei și a Patimilor, biserica este constituita din 18 turnuri ce reprezinta în ordinea înălțimii, cei 12 apostoli, cei 4 evangheliști, Sfânta Fecioară și cel mai înalt turn, pe Iisus Hristos.
Turnul central - al lui Isus, va sustine o cruce uriașă însa, înălțimea totală, de 170 metri, este calculata sa ramâna cu un metru mai mică decât cea a celui mai înalt deal de lângă Barcelona, deoarece Gaudi a hotarât că lucrarea lui nu are voie să fie mai mare decât cea a lui Dumnezeu.

12 comentarii:

  1. Am avut privilegiul de a păşi în acest luminos templu al creştinismului, templu bogat împodobit cu vitralii prin care lumina pătrunde cu generozitate. Am urcat şi cu unul dintre cele două ascensoare pînă atît de sus cît s-a putut ajunge. Am plecat de acolo încredinţat că anul 2026 este cam optimist...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. eu am fost în Barcelona de 6 ori pana acum :)) si de fiecare data am facut circuitul "monumentelor cheie" pentru ca de fiecare data am observat un alt detaliu. Orasul ma fascineaza! astazi m-a apucat dorul si pentru ca anul acesta vom avea cu totul si cu totul alte planuri de vacanta, am rascolit albumele vechi cu fotografii...

      Ștergere
  2. M-ai derutat cu titlul.Credeam ca scrii despre familia ta.Acest monument l-am recunoscut din prima clipa,chiar daca nu l-am vazut in realitate.E o frumusete si am citit mult despre ea si autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) cum sa te derutez?! asa se numeste acest monument... nu am scris nimic fals.

      Ștergere
  3. Ce mici sunteţi!...:)
    Da, şi eu am fost impresioantă când am văzut-o.
    131 de ani mi se par puţini.., pare ar fi acolo de secole...!
    O seară frumoasă, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) 131 de ani nu sunt multi... dar catedrala înca nu e gata! Minunea aceasta va fi finalizata peste înca 13 ani... Probabil!
      Acest termen cred însa ca ambitioneaza, deoarece in 2026 se vor împlini 100 de ani de la trecerea în nefiinta a lui Antonio Gaudi - autorului acestui maret monument de arta, cultura si credinta.
      O seara minunata si tie. pupici :)

      Ștergere
  4. Impunătoare construcție...și credința este cred pe măsură!?

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi-ar place enorm să ajung în Barcelona special ca să văd această catedrală şi celelate clădiri proiectate de Gaudi.

    RăspundețiȘtergere
  6. Am vizitat Barcelona si Sagrada Familia acum vreo trei ani. In materialele lor, pliante si film video, preconizau anul 2080 pentru incheierea definitiva a lucrarilor

    RăspundețiȘtergere
  7. Sagrada Familia e fascinanta, e extraordinara. E o adevarata bijuterie.
    Frumoase fotografii! Gaudi a fost un geniu.

    RăspundețiȘtergere
  8. E unul din locurile pe care vreau sa le vizitez. Sagrada Famiglia e unul dintre simbolurile arhitecturale ale Barcelonei. Am fost fascinata de Antonio Gaudi. De fiecare data cand vad lucrarile lui absolut inovatoare traiesc niste sentimente amestecate. Fascinatie si tristete. E adevarat ca Gaudi si-a dedicat o buna parte din viata constructiei acestei catedrale dar nu a prea fost platit pentru asta. Finalul vietii sale a fost unul trist, macinat de saracie. Biserica nu l-a prea platit ci mai mult l-a dus cu vorba invocand deseori plata divina. Moartea sa a fost una cinica si stupida. A murit intr-un stupid accident de tramvai.

    RăspundețiȘtergere
  9. Superbă catedrală. Când am văzut-o, cu mulţi ani în urmă, erau multe schele şi şantier. Acum văd că totul este minunat. Cu adevărat o bijuterie a arhitecturii. Sunt sigur că ne vei mai artăta şi alte poze de acolo.
    O zi superbă, dragă Carmen! :-)

    RăspundețiȘtergere