Întâlnirea (III)

[partea I] [ partea II]
Era ultima zi în care se putea decide asupra tarii în care urma sa efectueze anul de practica. Fara sa aiba habar de ce, a ales Ghana, exact asa cum habar nu avea unde anume în Africa se situeaza aceasta tara. Acum se pregatea sa comunice doamnei Clara hotarârea spontana pe care a luat-o.
A sunat la usa ca de obicei, putin înainte de ora cinci. Tot ca de obicei, a deschis menajera care l-a poftit în vestibul. Ramas singur, s-a îndreptat direct spre fotografia care o prezenta pe doamna Clara, pe când aceasta înca nu împlinise treizeci de ani. Se întreba pentru a mia oara, care sa fie oare misterul acestui tablou?! Capul era usor înclinat spre fața, într-un gest fermecator de sfiiciune si ochii mari, minunati, adânci, priveau melancolici de sub genele dese. Buzele erau arcuite într-un zâmbet dulce, abia perceptibil, nasul fin se unea cu linia sprâncenelor ce se arcuiau usor spre fruntea înalta. Obrazul de un oval perfect era încadrat de părul bogat, închis la culoare, prins într-o coafura înaltă si simpla, lasând câtiva cârlionti sa cada natural spre gâtul suplu si gratios... Totul îl fascina si pentru prima data a recunoscut în gând ca era îndragostit de chipul acesta luminos.
Se auzeau pasi dinspre salon si astepta sa apara ca de obicei menajera, care sa-l anunte ca doamna îl asteapta. În fata lui aparu însa... doamna Clara, cea din fotografie. Crezând ca imaginatia îi joaca o festa, a scuturat din cap si si-a frecat scurt ochii. Mirajul însa nu s-a risipit si în plus simtea un parfum suav de levantica. Tânara doamna îi zâmbea si se îndrepta spre el cu mâna întinsa.
- Eu sunt Lavinia... bunica mea e sora doamnei Clara. Sunt singura ei ruda de sânge. Am sosit în vizita, azi dimineata... Astazi vom bea ceaiul împreuna.
Radu privea tulburat, fara sa poata articula vreun cuvânt. Lavinia avea acelasi zâmbet misterios si aceeasi privire seducătoare a femeii din fotografia de care era îndragostit. A urmat-o mut de admiratie, spre salonul în care doamna Clara îi astepta la ceai.
A sarutat apasat mâna doamnei, încercând sa-i transmita fara cuvinte multumirea lui profunda pentru tot ceea ce traia. A luat loc în fotoliu si fiecare a servit ceasca de ceai.
Pentru ca tacerea înca persista, Lavinia a încercat sa lege o conversatie:
- Matusa mea mi-a povestit foarte multe despre tine... îmi permiti sa te tutuiesc, nu-i asa? Mi se pare ca te cunosc de o viata!
Radu a încuvintat zâmbind, stapânit de puternica emotie si înca neputând sa articuleze nicio vorba.
- Lucrez de câtiva ani ca asistent social într-un orfelinat de copii din Ghana. Sunt aici doar pentru un scurt concediu, a continuat Lavinia.
Radu a simtit în acel moment ca ar vrea să râda, să cânte, să danzeze, să strige, să alerge si să zboare...
Întâlnind ochii batrânei doamne, Radu a întels ca nimic din ceea ce i se întamplase nu era întâmplator si ca indiciul care ieri lipsea, era "Lavinia". Si mai simtea ca Lavinia a fost, este si va fi cea mai importanta piesa din puzzle-ul vietii lui. Si mai stia ca era pregatit pentru a gusta miracolul primei iubiri.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

pentru rubrica Povesti parfumate, tema "Parfumul primei întâlniri" - tabel de înscriere la  Mirela