Întâlnirea (II)

[partea I]
Atunci când nu povesteau despre calatorii, doamna Clara îl ruga pe Radu sa îi citeasca. Alegeau texte anume sau "trageau" ca la loterie, unul din volumele ce îmbracau, pe rafturi de la podea la tavan, peretele lung al salonului. Poezie sau proza, filozofie sau teatru, biografii, autori români sau straini, alegeau texte de-a valma, pe care le comentau mai apoi împreuna. Fascinat, Radu constata ca doamna Clara cunostea multe texte pe derost. Erau seri deosebite, în care notiunea de timp se dilua...  Nu de putine ori îi prinsese miezul noptii înca la "ceaiul de la ora 5". Dupa astfel de seri, Radu asemuia urcatul scarilor spre mansarda lui cu drumul ascendent spre realizarea intelectuală.
Era înca foarte tânar si singurul lui succes era rezultatul la învatatura. Nu avea prieteni, doar câtiva buni colegi. Principiul vaselor comunicante l-a învăţat să-si împarta timpul în mod realist, întelegând unde trebuie sa puna mai mult şi de unde sa ia, ca să poata da mai mult. Datorita seriozitatii cu care se concentra asupra studiului, era catalogat înca din primii ani de scoala, drept tocilar. Nu suferea din aceasta cauza si cu mult noroc, în fiecare etapa a vietii sale s-a gasit în apropiere, persoana potrivita care i-a asigurat echilibrul si legatura cu viata sociala. Acum exista doamna Clara.
Hotarârea facultatii de a-si trimite studentii imediat în vară, pentru un an în practica în strainatate, a venit ca un fulger peste Radu. Tocmai acum, când totul părea așezat perfect pe făgașul dorit! Nici nu s-a uitat peste oferte. Erau tari din Africa si Asia si notele pe care le avea îi permiteau sa aleaga oricare din destinatia de practica. Oricând ar fi gustat aceasta oferta ca pe o perfecta provocare de a se perfectiona, nu însa si acum, când se simtea legat aici.
Cu inima strânsa, în dupa-amiaza zilei a facut comunicarea doamnei Clara care, cu toate ca a parut pentru scurt moment surprinsa, a scapat un oftat ce a sunat "a usurare". Ba chiar lui Radu i s-a parut ca vede un licar de bucurie în ochii batrânei doamne. Consternat, a bânguit o scuza si nu a ramas la ceai în ziua respectiva. Nemultumirea i se dublase si spera ca urmatoarea lor întâlnire sa îi infirme ciudatele sentimente proaspat iscate.
În serile ce au decurs, subiectul nu a mai fost deschis si doamna Clara a condus mai toate discutiile spre tema calatoriilor în timp. Discutii din perspective literare sau filozofice sau provocari teoretice în a glisa pe axele temporare. La început, Radu a crezut ca - asa cum se întâmpla deseori persoanelor vârstnice, doamna Clara cauta sa încheie câteva socoteli cu trecutul, încearcând sa reevalueze ceea ce a trait cândva, din perspectiva prezentului. A înteles însa ca discutiile îl vizau doar pe el. Era provocat sa caute si sa marcheze punctele cheie din trecutul lui, spre a descoperi daca alegerea de a deveni medic a fost doar o meteahna de elev constiincios sau o predestinare. Acum îsi vedea întreaga viata din alta perspectiva si nu mai era sigur pe nimic...
Tema devenise o obsesie. În fatalism nu credea. Simtea însa ceva ciudat... Era pregatit pentru ceva anume, însa nu stia ce. Avea nevoie de un indiciul si stia ca doamna Clara i-l putea da.
(continuare: Partea III-a)